Skip to main content

Full text of "Carti scrise de catre Rudolf Steiner ( carti de spiritualitate )"

See other formats


Biblioteca antroposofică 



Căutare Index GA Lucrări Online Următoarea 



Corecturi 



Rudolf Steiner 

CONSIDERAŢII ESOTERICE ASUPRA LEGĂTURILOR KARMICE 
VOLUMUL II 

GA 236 



Şaptesprezece conferinţe prezentate la Dornach între 
6 aprilie şi 29 iunie 1924 



Traducere după: 

Rudolf Steiner 

Esoteriche Betrachtungen karmischer Zusammenhănge. ZweiterBand 
Editura Rudolf Steiner, Dornach/Elveţia 1994 
GA 236 

în limba franceză: 

Le Karma - considerations esoteriques, II, 

Traducerea în limba franceză: Henriette Bideau 



Traducător: Nicolae Ioan Crăciun 
Lector: Ligia Sălăgeanu 



©2002 Editura TRIADE Cluj-Napoca 
ISBN 973-8313-41-4 

EDITURA TRIADE 
Str. Cetăţii Nr. 9 
400166 Cluj Napoca 

Tel/Fax: 021.240.13.17 
Mobil: 0740.216.020; 0745.086.007 
edituratriade@yahoo.com 




Consideraţii esoterice asupra legăturilor karmice 



VOLUMUL I Douăsprezece conferinţe, prezentate la Dornach în 16, 17, 23 şi 24 februarie, 1, 2, 8, 9, 15, 16, 22 şi 23 martie 1924 (GA 
235) 

VOLUMUL II Şaptesprezece conferinţe, prezentate la Dornach în 6, 12, 23, 26 şi 27 aprilie, 4, 9, 10, 11, 16, 18, 29 şi 30 mai, 4, 22, 27 şi 
29 iunie 1924 (GA 236) 

VOLUMUL III Legăturile karmice din cadrul Mişcării antroposofice. Unsprezece conferinţe, prezentate la Dornach în 1, 4, 6, 8, 11, 13 şi 28 
iulie, 1, 3, 4 şi 8 august 1924 (GA 237) 

VOLUMUL IV Viaţa spirituală a prezentului în relaţie cu Mişcarea antroposofică. Zece conferinţe, prezentate la Dornach în 5, 7, 10, 12, 14, 
16, 18, 19, 21 şi 23 septembrie, precum şi "ultima cuvântare", din 28 septembrie 1924 (GA 238) 

VOLUMUL V Şaisprezece conferinţe, prezentate la Praga între 29 şi 31 martie şi în 5 aprilie, la Paris, între 23 şi 25 mai, şi la Breslau, 
între 7 şi 15 iunie 1924 (GA 239) 

VOLUMUL VI Cincisprezece conferinţe: la Berna în 25 ianuarie şi 16 aprilie, la Ziirich în 28 ianuarie, la Stuttgart în 6 februarie, 9 aprilie şi 
1 iunie, la Arnheim între 18 şi 20 iulie, la Torquay în 12, 14 şi 21 august, şi la Londra, în 24 şi 27 august 1924 (GA 240) 



în legătură cu tema "Reincarnare şi karmă" indicăm şi următoarele volume din Operele Complete ale lui Rudolf Steiner: 

Reincarnare şi karmă, reprezentări necesare din punctul de vedere al ştiinţelor moderne ale naturii - Cum acţionează karma, 1903 (în 
volumul «Lucifer-Gnosis», GA 34, şi ca lucrare separată) 

Principiul economiei spirituale cu privire unele probleme ale reincarnării - Un aspect al conducerii spirituale a omenirii, 1909 (GA 
109/111) 

Manifestările karmei, 1910 (GA 120) 

Istorie ocultă. Consideraţii esoterice asupra unor raporturi karmice ale unor personalităţi şi evenimente din istoria lumii, 1911 (GA 126) 

Reincarnare şi karmă şi importanţa lor pentru cultura şi civilizaţia actuală, 1912 (GA 135) 




Despre publicarea conferinţelor lui Rudolf Steiner 

Ansamblul operelor lui Rudolf Steiner (1861 - 1925) se împarte în trei mari secţiuni: lucrări scrise, conferinţe, opere de artă (vezi privirea 
generală de la sfârşitul volumului). 

între anii 1900 şi 1924, Rudolf Steiner a ţinut numeroase conferinţe şi cursuri, atât publice cât şi pentru membrii Societăţii Teosofice, mai 
târziu, ai Societăţii Antroposofice. Iniţial, el nu voia ca aceste conferinţe, prezentate întotdeauna liber, să fie fixate în scris, ele fiind 
concepute "drept comunicări orale, nedestinate tipăririi". Dar când textele acestor conferinţe au început să fie răspândite sub diverse forme 
incomplete şi cu greşeli, fiind redactate de unii dintre auditorii săi, el s-a simţit răspunzător să pună în ordine aceste notiţe. I-a încredinţat 
această sarcină Măriei Steiner von Sivers. Ei îi revenea alegerea stenografilor, revizuirea textelor şi corectarea lor în vederea editării. 
Deoarece, din lipsă de timp, Rudolf Steiner nu a putut să corecteze el însuşi textele decât într-un număr foarte mic de cazuri, trebuie să se 
ţină seama de rezerva sa faţă de toate conferinţele tipărite în acest fel: "Trebuie totuşi să se ţină seama de faptul că în stenogramele 
nerevizuite de mine există greşeli". 

în lucrarea autobiografică Cursul vieţii mele (capitolul 35), el face referiri la raportul dintre conferinţele pentru membri, care la început nu 
au fost accesibile decât sub formă de manuscrise tipărite având un caracter particular, şi scrierile sale cu caracter public. Pasajul respectiv 
este redat la sfârşitul acestui volum. Ceea ce este spus acolo este valabil, şi pentru cursurile referitoare le diferite domenii particulare, 
cursuri care se adresau unui număr mic de participanţi, familiarizaţi cu bazele ştiinţei spirituale. 

După moartea Măriei Steiner (1867-1948) s-a început, conform îndrumărilor date de ea, editarea Operelor Complete ale lui Rudolf Steiner. 
Prezentul volum face parte din această ediţie. Informaţii mai precise referitoare la documentele care stau la baza textului de faţă se găsesc, 
atât cât este necesar, la începutul capitolului "Note". 



CUPRINS 



CONSIDERAŢII KARMICE CU PRIVIRE LA DEVENIREA ISTORICĂ A OMENIRII 
PRIMA CONFERINŢĂ — Dornach, 6 aprilie 1924 — Baco de Verulam şi Amos Comenius. Marx şi Engels. Otto Hausner. 

CONFERINŢA A DOUA — Dornach, 12 aprilie 1924 — Aspectul esoteric în mişcarea antroposofică actuală. Colaborarea în existenţa preterestră 
a sufletelor legate din punct de vedere karmic. Efectul impulsurilor emanând de la Bacon asupra lui Leopold von Ranke şi al impulsurilor 
emanând de la Comenius asupra lui Schlosser. Prelungirea influenţelor dintr-o încarnare în alta. Conrad Ferdinand Mayer. 

CONFERINŢA A TREIA — Dornach, 23 aprilie 1924 — Viaţa istorică a omenirii trebuie să fie privită în legătură cu studierea omului însuşi. Omul 
însuşi transportă epocile anterioare în epocile următoare. Pesta lozzi, Conrad Ferdinand Meyer, Emerson, Herman Grimm. 

CONFERINŢA A PATRA — Dornach, 26 aprilie 1924 — Cum stau lucrurile cu reîncarnarea vechilor iniţiaţi? Deosebirile între vieţile pământeşti 
succesive, necesitatea adaptării la noile condiţii de civilizaţie şi la noile condiţii ale corpului fizic. Vechea înţelepciune este ascunsă, dar ea nu 
se pierde; ea reapare într-o altă formă. Misteriile Asiei de Sud-Vest în primele secole ale erei creştine. Vechea înţelepciune iniţiatică 
dobândită în timpul încarnărilor anterioare este cea care stimulează acum creaţia poetică. Ibsen, Frank Wedekind, Holderlin, Hamerling. 

CONFERINŢA A CINCEA — Dornach, 27 aprilie 1924 — Miraculosul în viaţa cotidiană. Specificul imprimat caracterelor omeneşti ca urmare a 
evenimentelor istorice care devin impulsuri ale sufletului pentru vieţile pământeşti următoare. Prinţul moştenitor Rudolf. Binele şi răul în 
lumina karmei. Problema destinului ca experienţă morală a omului. Semnificaţia arhitecturii templului, a cultului şi a meditaţiei în imagini: 
aprofundarea cunoaşterii interioare şi impresii senzoriale cu efect vindecător. Goetheanumul trebuia să constituie un mijloc de educare în 
vederea viziunii karmice. 

CONSIDERAŢII KARMICE CU PRIVIRE LA VIAŢA UMANĂ INDIVIDUALĂ 

CONFERINŢA A ŞASEA — Dornach, 4 mai 1924 — Studiul obiectiv al karmei introduce o etică vie în atitudinea noastră sufletească. Puţini 
oameni au înclinaţia de a se detaşa de sine pentru a se dărui altuia; năzuinţa spirituală conţine în sine pericolul unui egoism sporit. 
Compensarea karmică între oamenii legaţi din punct de vedere karmic prin faptul că trăiesc împreună între moarte şi o nouă naştere; ieşim 
din noi înşine pentru a pătrunde în celălalt. Karma îşi proiectează umbrele sau luminile. Exerciţii practice cu privire la karmă, prin eliminarea 
omului vizibil, astfel încât în dosul lui să devină vizibile impulsurile saturniene, solare şi lunare. 

CONFERINŢA A ŞAPTEA — Dornach, 9 mai 1924 — Mişcările intime ale sufletului care ne permit să învăţăm să percepem karma. Primii paşi pe 
drumul cunoaşterii constau în a găsi un punct de vedere just prin faptul că ne pătrundem de înţelepciunea prezentă în organizarea lumii. 
Apoi trebuie să ştii să aştepţi. Când facem să urce în conştienţă, în mod energic, ceea ce am trăit, corpul astral dă formă imaginii în etericul 
exterior. Mai târziu, aceste imagini impregnate astfel de substanţă sunt prelucrate de corpul eteric şi după aceea de corpul fizic. Efortul 
spiritual în activitatea sufletului, precum şi atitudinea echilibrată a capului şi a inimii, sunt necesare pentru ca voinţa să se metamorfozeze în 
viziune. 

CONFERINŢA A OPTA — Dornach, 10 mai 1924 — Consideraţii karmice cu privire la forma exterioară a omului, la fizionomia şi la jocul mimicii 
sale. Materia este manifestarea exterioară a elementului sufletesc-spiritual; forma umană şi posibilităţile ei de mişcare sunt o imagine a 
lumii spirituale. Capul, sistemul ritmic şi sistemul metabolismului şi al membrelor sunt integrate în curentul evoluţiei karmice. 

CONFERINŢA A NOUA — Dornach, 11 mai 1924 — Configuraţia karmei este determinată de nişte corelaţii legice, prin care se elaborează şi 
aspectul etic şi spiritual din viaţa umană. Relaţia dintre elaborarea karmei şi vechii învăţătorii originari ai omenirii, actualii locuitori ai Lunii. 
Imaginile negative ale faptelor umane. Viaţa în lumea sufletelor cu ocazia parcurgerii în sens invers a drumului de-a lungul nopţilor 
pământeşti ale vieţii precedente. Mult mai intense decât experienţele pământeşti sunt imaginile a ceea ce trăieşte omul în regiunea fiinţelor 
lunare, datorită faptului că ele impregnează aceste imagini cu substanţă cosmică. Cum să regăsim înţelepciunea originară. Cele zece 
concepte ale lui Aristotel ne permit să descifrăm scrierea cosmică. Modelul personajului Strader şi al lui Jakob Frohschammer, aşa cum pot fi 
observaţi în timpul călătoriei în sens invers care urmează după moarte. Transformări radicale ce se produc după moarte sub influenţa 



acestor forţe cu totul diferite de forţele pământeşti. Germenele karmei, imaginile negative înscrise în eterul cosmic, le regăsim la 
reîntoarcere şi le integrăm voinţei noastre pământeşti. 

ELABORAREA KARMEI ÎN TIMPUL PARCURGERII ÎN SENS INVERS A VIEŢII PĂMÂNTEŞTI IMEDIAT DUPĂ MOARTE 

CONFERINŢA A ZECEA — Dornach, 16 mai 1924 — Deosebiri între influenţele lumii pământeşti şi cele ale lumii extrapământeşti asupra 
elaborării karmei. După ce a trăit împreună cu entităţile lunare, omul se ridică spre Ierarhii. Trecerea prin sferele planetare. în domeniul 
acţiunilor solare, legile spirituale şi legile naturii sunt una. Elementul cu adevărat uman provine din existenţa solară; elementul pământesc 
nu este decât o imagine a acestuia. Ceea ce este rău în karmă este părăsit la intrarea în existenţa solară; regăsim răul când ne întoarcem 
înapoi din existenţa cosmică şi traversăm regiunea lunară. Homunculusul din "Faust" de Gotehe. în timpul existenţei solare iau naştere 
predispoziţiile pentru o stare de sănătate bună; boala apare în regiunea subsolară. Legile naturii nu au valabilitate în domeniul Ierarhiei a 
doua. Legile spirituale sunt din nou transformate şi transpuse în fizic în regiunea primei Ierarhii. 

CONFERINŢA A UNSPREZECEA — Dornach, 18 mai 1924 — Entităţile Cosmosului spiritual iau parte la karma oamenilor. Privire asupra legăturii 
omului cu fiinţele pământeşti. El poartă în sine în mod spaţial regnurile exterioare ale naturii, şi în mod temporal regnurile Ierarhiilor 
superioare. Karma: cerinţe şi împliniri. Nenaştere şi nemurire. Capacităţi reduse ale inteligenţei moderne. Două exemple care arată cum 
intelectualismul materialist a secat forţele prezente în tinereţe. Cunoaşterea a ceea ce ne leagă de Ierarhiile superioare este ceea ce ne dă 
forţa de a ne menţine în spiritual. 

CONFERINŢA A DOUĂSPREZECEA — Dornach, 29 mai 1924 — Intervenţia ordinelor ierarhice şi reflectarea în viaţa umană a fiinţelor spirituale 
ale sistemului planetar. Cunoaşterea imaginativă şi cunoaşterea inspirată a vieţii de după moarte. Regiunea Lunii, a lui Mercur şi a lui 
Venus, existenţa solară, regiunea lui Marte, a lui Jupiter şi a lui Saturn. Prelucrarea karmei în colaborare cu entităţile superioare. Voltaire, 
Eliphas Levi şi Victor Hugo. 

CONFERINŢA A TREISPREZECEA — Dornach, 30 mai 1924 — Putem ajunge la înţelegerea relaţiilor karmice numai dacă putem privi ceea ce se 
întâmplă în dosul conştienţei obişnuite, aşadar, dacă observăm fiinţa umană aşa cum se oferă ea cunoaşterii suprasensibile. Prin exerciţii 
care ne conduc la formarea viziunii de ansamblu a tabloului vieţii se poate întrerupe legătura interioară dintre viaţa sufletească şi corpul fizic 
- rămânând, totuşi, în acest corp -, atât în cadrul cunoaşterii imaginative, cât şi în cadrul cunoaşterii inspirate. Atunci putem percepe ce 
este în corpul fizic. Atunci, corpul fizic apare drept purtătorul unor entităţi spirituale. Karma noastră este formată de Zeii care se află în noi. 
Libertatea nu începe decât cu dezvoltarea sufletului conştienţei; aceasta este o latură; cealaltă latură o constituie Ierarhiile care se află în 
om. Destinul uman este o problemă a Zeilor. Acceptându-şi cu seninătate destinul, omul primeşte impulsurile spirituale cele mai puternice. 
Dramele-misterii ale lui Rudolf Steiner. 

FORMA COSMICĂ A KARMEI ŞI STUDIUL INDIVIDUALIZAT AL CORELAŢIILOR KARMICE 

CONFERINŢA A PAISPREZECEA — Dornach, 4 iulie 1924 — Ideea de Rusalii ca temelie a simţirii necesară pentru înţelegerea karmei. 
Suprasensibilul este perceptibil în Cosmos. Albastrul cerului, configuraţia stelelor. Sinea spirituală. 

CONFERINŢA A CINCISPREZECEA — Dornach, 22 iulie 1924 — Sentimentul de responsabilitate faţă de comunicările din lumea spirituală. 
Biografia în sens spiritual-ştiinţific. Unde se manifestă karma omului pentru viziunea superioară? Transformarea în karmă a faptelor 
săvârşite în timpul zilei, cufundarea în trăirile-a mintiri ale vieţii pământeşti individuale în timpul somnului. La fel cum omul trăieşte în dosul 
gândurilor-amintiri, în dosul gândurilor cosmice trăiesc Ierarhiile. Karma constă în porţiunea de Cosmos pe care o vedem, şi aceasta ne este 
repartizată de lumea Ierarhiilor, care îndreaptă asupra vieţilor noastre pământeşti anterioare o privire retrospectivă. Cosmosul le aduce 
oamenilor în întâmpinare prima formă a karmei. 

CONFERINŢA A ŞAISPREZECEA — Dornach, 27 iunie 1924 — Legături karmice între grupuri de oameni. Intervenţia Ierarhiilor în viaţa omului. 
Raportul dintre evenimentele naturii exterioare şi evenimentele karmei omenirii Desfăşurarea karmei şi repercusiunea sa asupra naturii: 
erupţiile vulcanice, cutremurele de pământ, inundaţiile ş.a.m.d. Acţiunea Ierarhiei a doua în elementul solar. "Soarele de la miezul nopţii". 
"Ivirea zorilor". Ierarhia a treia se desprinde planând din Ierarhia a doua şi acţionează pe suprafaţa Pământului în timpul somnului nostru 
asupra urmelor lăsate de gândurile noastre. în urzirea şi în activitatea Ierarhiei a doua intervine, traversând Pământul până în partea sa 
ascunsă, prima Ierarhie, care acţionează împreună cu Ierarhia a doua asupra Eului nostru şi asupra corpului nostru astral. Viziunea iniţiatică 
sub formă de imagini în cult. 

CONFERINŢA A ŞAPTESPREZECEA — Dornach, 29 iunie 1924 — Karma din punctul de vedere al momentului prezent al istoriei lumii. Formele 
de organizare socială din lume se formează sub influenţa unor reprezentări materialist-fantasmagorice. Evenimentele naturale produse de 
elementele naturii şi evenimentele cauzate de cuceririle civilizaţiei. în formele pe care le iau la oameni faptele divine intervin puterile 
luciferice şi ahrimanice. Karma acţionează diferit în evenimentele produse de elementele naturii şi în catastrofele legate de civilizaţie. 
Intervenţii în legile naturale ale evoluţiei Pământului ale forţelor rămase în Pământ din timpul vechiului stadiu lunar şi folosirea lor de către 
puterile ahrimanice. Când mor oameni tineri în catastrofe provocate de elementele naturii, un element destinat Pământului se introduce în 
lumea spirituală. în cazul unei catastrofe naturale, consecinţa karmică este o intensificare a facultăţilor intelectuale; în cazul unei catastrofe 
cauzate de cuceririle civilizaţiei, avem o consolidare a facultăţilor legate de voinţă. Rătăcirile civilizaţiei fac să intervină un element luciferic 
care după moarte acţionează în lumea spirituală sub forma unui întuneric dens. Acolo, Ahriman le poate folosi pentru a transforma ceea ce 
se menţine în Pământ din stadiul lunar. Impulsurile distructive din sânul civilizaţiei se transformă atunci în erupţii vulcanice, cutremure de 
pământ ş.a.m.d. Zeii buni se străduiesc să readucă aceste destine pe calea justă; în cursul acestei lupte spirituale, destinul oamenilor şi cel 
al Zeilor se împletesc. Nefericirea există în lume pentru ca Zeii să o poată transforma în fericire. Cunoaşterea karmei este tărâmul sacru al 
Spiritului pe care putem apuca mâna ce ne-o întind Zeii. 

NOTE 

Rudolf Steiner - despre stenogramele conferinţelor sale 
Ediţia operelor complete ale lui Rudolf Steiner 



DESENELE LA TABLĂ 



Acasă Index GA Lucrări Online Următoarea 



Biblioteca antroposofică 



Căutare Lucrări Online Index GA236 Următoarea 



Corecturi 



Rudolf Steiner 

CONSIDERAŢII ESOTERICE ASUPRA LEGĂTURILOR KARMICE 
VOLUMUL II 

GA 236 

CONSIDERAŢII KARMICE CU PRIVIRE LA DEVENIREA ISTORICĂ A OMENIRII 



PRIMA CONFERINŢĂ 

Domach, 6 aprilie 1924 

Permiteţi-mi să fac acum legătura [ Nota l ] cu ceea ce v-am prezentat în ultima vreme despre karmă. V-am arătat cum, pe parcursul istoriei, 
impulsurile sufleteşti ale omului se transmit de la o viaţă pământească la alta, astfel încât întotdeauna ceea ce trece dintr-o epocă mai 
veche într-una mai recentă este transpus prin intermediul oamenilor înşişi. 

Nu trebuie să abordăm o asemenea idee doarîntr-un mod pur teoretic, o asemenea idee trebuie să ne cuprindă întreaga simţire, întregul 
suflet, întreaga inimă. Trebuie să simţim cum noi, care, de fapt, aşa cum ne aflăm aici, am fost prezenţi de mai multe ori în sânul existenţei 
pământeşti, am luat de fiecare dată ceva în sufletul nostru din civilizaţia în care am trăit. Am unit acest ceva cu sufletul nostru. De fiecare 
dată l-am transpus în încarnarea următoare, după ce l-am prelucrat din punct de vedere spiritual între moarte şi o nouă naştere, astfel că 
abia atunci când privim în acest fel în urmă ne simţim, propriu-zis, integraţi în mod just în ansamblul omenirii. Şi, pentru ca să putem simţi 
acest lucru, pentru ca să putem trece mai uşor în conferinţele următoare la ceea ce, aş spune, ne priveşte în mod absolut intim pe noi înşine 
şi care ne va face să înţelegem cum suntem situaţi în contextul karmic, v-am prezentat nişte exemple concrete. Prin aceste exemple am 
încercat să vă arăt cum ceea ce a trăit o anumită personalitate în nişte epoci mai vechi, ceea ce şi-a elaborat ea, continuă să acţioneze 
până în prezent, căci aceasta face parte din karma sa. 

Astfel, eu v-am atras atenţia asupra lui Hârun al Rashîd; v-am arătat că Hârun al Rashîd [ Nota 2 ], acest succesor remarcabil al lui Mahomed 
din secolul al 8-lea şi al 9-lea d.Ch., a trăit în centrul unei admirabile culturi, o cultură care depăşea cu mult ceea ce exista în Europa în 
acelaşi timp. Căci în Europa de atunci exista, într-adevăr, o cultură foarte primitivă. în perioada când în Europa domnea Carol cel Mare, tot 
ceea ce putea concentra civilizaţia asiatică fecundată de Europa venise să conflueze acolo, la curtea lui Hârun al Rashîd, în Orient: era 
floarea a ceea ce cultura greacă şi vechile culturi orientale realizaseseră în toate domeniile. Arhitectura, astronomia - aşa cum erau 
practicate pe atunci -, filosofia, mistica, artele, geografia, poezia, toate acestea înfloreau la curtea lui Hârun al Rashîd. 

Şi Hârun al Rashîd a adunat în jurul său elita personalităţilor marcante din Asia acelui timp. Erau, în marea lor majoritate, oameni care se 
formaseră în cadrul şcolilor iniţiatice. Şi exista în anturajul califului o personalitate - o voi aminti doar pe aceasta - care, în acel timp - noi 
suntem acum, şi pentru Orient, tot în Evului Mediu -, a fost capabilă să asimileze sub o formă mai curând intelectuală admirabila moştenire 
spirituală a timpurilor trecute. La curtea lui Hârun al Rashîd trăia o personalitate care într-o epocă mult mai veche trecuse prin iniţiere. 

După cum v-am spus, se poate întâmpla foarte bine ca o personalitate care a trăit ca iniţiat într-o anumită epocă să revină, dar - prin faptul 
că ea este obligată să utilizeze acel corp care îi stă acum la dispoziţie şi să treacă prin educaţia care îi stă la dispoziţie -, se poate întâmpla 
ca o asemenea personalitate de iniţiat să nu mai reapară ca iniţiat, deşi poartă în sufletul său tot ceea ce a perceput în viaţa sa anterioară 
de iniţiat. 

Astfel, noi am aflat în legătură cu Garibaldi [ Nota 3 ] cum ceea ce trăise el într-o viaţă anterioară ca iniţiat irlandez a făcut din el un vizionar al 
voinţei, dăruit cu totul condiţiilor epocii sale. Dar se vede clar, în cazul său, cum, integrându-se în aceste condiţii ale mediului său ambiant, el 
purta, totuşi, în sine alte impulsuri decât cele pe care le-ar fi putut primi un om obişnuit datorită educaţiei, mediului. în Garibaldi acţiona, 
într-adevăr, acel impuls care îi venea din iniţierea sa irlandeză. Acest impuls era doar ascuns şi probabil că dacă Garibaldi ar fi fost atins de 
o lovitură deosebită a destinului sau dacă ar fi făcut nişte experienţe care să fi ieşit din cadrul a ceea ce se putea trăi în epoca sa, atunci din 
adâncurile fiinţei sale ar fi ţâşnit brusc la suprafaţă sub formă de imaginaţiuni tot ceea purta în sine din iniţierea sa irlandeză. 

Şi aşa s-a întâmplat întotdeauna, până în zilele noastre. Cineva poate fi iniţiat într-o anumită epocă şi, din cauză că într-o epocă ulterioară 
trebuie să folosească un corp care nu poate primi ceea ce conţine în sine sufletul, el să nu reapară ca iniţiat în această epocă, dar impulsul 
ce rezultă din iniţierea anterioară să se regăsească în faptele sale sau în alte împrejurări ale vieţii. Şi aşa s-a întâmplat că o personalitate 
care fusese în viaţa sa anterioară un mare iniţiat a trăit la curtea lui Hârun al Rashîd. Această personalitate, deşi nu ar fi putut să transpună 
sub o formă clară într-o epocă ulterioară, în epoca lui Hârun al Rashîd, conţinutul iniţierii sale, ea a fost, totuşi, una dintre cele mai strălucite 
personalităţi ale culturii orientale din secolele 8 şi 9. Este, ca să spunem aşa, personalita-tea care a organizat tot ce se realiza la curtea lui 
Hârun al Rashîd în domeniul ştiinţelor şi artelor. 

Am vorbit deja despre drumul urmat de individualitatea lui Hârun al Rashîd de-a lungul timpului. Când a trecut prin poarta morţii, în sufletul 
său a rămas imboldul de a merge mai departe spre vest, de a transporta în vest, prin propriul său suflet, arabismul care se răspândea în 
direcţia vest. Astfel încât Hârun al Rashîd, păstrându-şi privirea îndreptată asupra tuturor ramurilor artei şi ştiinţei orientale, s-a reîncarnat 
în persoana marelui Baco de Verulam [ Nota 4 ], organizatorul şi reformatorul vieţii spirituale filosofice şi ştiinţifice a timpurilor moderne. 
Vedem reapărând la Bacon, dar occidentalizat, ceea ce Hârun al Rashîd percepuse, într-un fel, în jurul lui. 

Iar acum, dragii mei prieteni, priviţi acest drum pe care l-a parcurs Hârun al Rashîd din Bagdad, din patria sa asiatică, până în Anglia. Apoi, 
din Anglia, s-a răspândit în Europa, cu mult mai multă forţă şi intensitate decât se crede de obicei, ceea ce a gândit Bacon cu privire la 
organizarea ştiinţelor ( vezi desenul, roşu). 





Planşa 1 



[măreşte imaginea] 



Putem spune cam aşa: aceste două personalităţi, Hârun al Rashîd şi marele său consilier, personalitatea eminentă care într-o epocă 
anterioară fusese un mare iniţiat, s-au despărţit; dar ele s-au despărţit, de fapt, pentru a exercita o acţiune comună după ce au trecut prin 
poarta morţii. Hârun al Rashîd, care dusese viaţa strălucitoare a unui prinţ, a luat drumul pe care vi l-am arătat, ajungând până în Anglia, 
pentru a acţiona, ca Baco de Verulam, pe tărâmul ştiinţelor. Celălalt suflet, cel al consilierului său, a ales un alt drum ( săgeata verde), pentru 
a întâlni în Europa Centrală influenţa care emana de la Bacon. Chiar dacă epocile nu se potrivesc, aceasta nu are mare importanţă, căci se 
întâmplă adesea ca impulsuri separate de secole să acţioneze împreună în civilizaţia ulterioară. 

în timpul existenţei sale dintre moarte şi o nouă naştere, consilierul lui Hârum al Rashîd a ales drumul care, traversând Estul Europei, duce 
în Europa Centrală. Şi el s-a reîncarnat în Europa Centrală, în sânul vieţii spirituale central-europene, în persoana lui Amos Comenius [ Nota 5 
]■ 

Este un spectacol neobişnuit, semnificativ şi plin de măreţie pe care ni-l oferă aici devenirea istorică: personalitatea lui Hârun al Rashîd 
evoluează pentru a duce din vest în direcţia est un curent de cultură marcat de pecetea abstractismului, legat de ceea ce este exterior- 
senzorial; iar Amos Comenius îşi desfăşoară activitatea venind din est, din Transilvania, prin actuala Cehoslovacie şi până în Germania, fiind 
apoi exilat în Olanda. Cine urmăreşte viaţa lui Amos Comenius, acela vede cum acest reformator al pedagogiei timpului său, autorul aşa- 
numitei "Pansophia", a adus din Orient ceea ce elaborase la curtea lui Hârun al Rashîd pornind de la o iniţiere anterioară. în perioada când 
a fost întemeiată Uniunea "Fraţilor Moravi" [ Nota 6 ], când, de asemenea, rosicrucianismul acţionase deja timp de câteva secole, când au 
apărut "Nunta chimică" şi "Reformarea întregului Univers" de Valentin Andreae [ Nota 7 ], Amos Comenius, acest spirit eminent al secolului al 
17-lea, şi-a introdus importantele sale impulsuri în tot ceea ce se adăpa din acelaşi izvor. 

Şi astfel, dvs. vedeţi succedându-se trei încarnări importante - iar exemplul vieţilor atât de importante ne permite să le studiem şi pe cele 
care sunt mai puţin importante şi să ne ridicăm, graţie lor, la înţelegerea propriei karme -, vedeţi succedându-se trei încarnări importante: 
mai întâi, în îndepărtata Asie, aceeaşi individualitate care apare mai târziu în persoana lui Comenius, asimilându-şi într-un vechi lăcaş de 
Misterii întreaga înţelepciune a străvechii Asii. Ea duce această înţelepciune până în încarnarea următoare, pe care o trăieşte la curtea lui 
Hârun al Rashîd, evoluând aici pentru a deveni genialul organizator a ceea ce a înflorit şi a prosperat sub protecţia şi prin grija binevoitoare 
a acestui prinţ. Apoi ea reapare, pentru a veni, într-un fel, în întâmpinarea lui Baco de Verluam, reîncarnarea lui Hârun al Rashîd, şi pentru a 
se întâlni din nou cu el în ceea ce amândoi au făcut să se reverse în cultura europeană. 

Ceea ce spun aici este deja foarte important. Urmăriţi numai scrisorile [ Nota 8 ] care au fost scrise şi care au parcurs drumul - bineînţeles, 
pe o cale mult mai complicată decât e cazul cu scrisorile de astăzi - de la partizanii lui Bacon, sau de la oamenii care erau apropiaţi într-un 
fel de cultura lui Bacon, până la partizanii şcolii lui Comenius, ai înţelepciunii lui Comenius. Veţi găsi în acest schimb de scrisori confirmarea a 
ceea ce am indicat aici în imagine prin câteva linii {vezi desenul) trasate pe tablă. 

Ceea ce s-a scris în aceste scrisori care făceau drumul de la vest la est şi de la est la vest era curentul viu al celor două suflete care se 
întâlneau în acest fel, după ce puseseră bazele acestei întâlniri pe vremea când acţionau împreună în Orient, în secolele 8 şi 9, şi care apoi 
s-au unit din nou pentru a acţiona din direcţii opuse şi totuşi în armonie. 

Vedeţi dvs., în acest fel putem studia istoria, în acest fel vedem forţele umane vii intervenind în istorie! 

Sau să luăm un alt caz. împrejurări absolut speciale au făcut ca privirea mea să fie îndreptată asupra unor evenimente care, cum am spune 
noi astăzi, se desfăşoară în nord-estul Franţei, dar ele se petrec tot în secolele 8 şi 9, la puţin timp după evenimentele despre care tocmai 
am vorbit. Acolo s-au desfăşurat nişte evenimente deosebite. Era, desigur, o epocă în care marile formaţiuni statale nu existau încă, o 
epocă în care ceea ce se întâmpla avea loc în sânul unor comunităţi umane mai restrânse. 

Aşadar, o personalitate înzestrată cu un caracter energic poseda un domeniu întins tocmai în regiunea pe care o numim astăzi Franţa de 
Nord-Est. Acest om îşi administra domeniul său într-un mod extraordinar de ordonat, extraordinar de sistematic, aş putea spune, pen-tru 
acea epocă. El ştia ce voia, în fiinţa lui se îmbinau într-un mod ciudat omul ordonat şi metodic şi aventurierul, astfel că el întreprindea, cu mai 
mult sau mai puţin succes, mici expediţii războinice, plecând de pe domeniul său cu oamenii pe care, după obiceiul timpului, îi închiria ca 
mercenari. Aceştia formau o mică trupă, îi ducea în campanie şi încerca să facă jafuri. 

Acest om pleacă din nord-estul Franţei cu o mică trupă de mercenari. Şi se întâmplă că un alt personaj, ceva mai puţin aventurier decât el, 
dar energic, profitând de absenţa proprietarului - astăzi, aşa ceva pare absurd, dar pe vremea aceea lucruri de acest fel se puteau 
întâmpla -, a pus mâna pe pământurile şi pe toate bunurile acestuia. Când proprietarul s-a întors înapoi - el era celibatar -, a constatat că 
altcineva îşi însuşise pământurile şi bunurile sale. Şi lucrurile au luat o asemenea întorsătură, încât el nu a putut face, de fapt, nimic 
împotriva celui care îi luase acum în stăpânire averea. Acesta din urmă era mai puternic, avea mai mulţi vasali şi mai mulţi soldaţi. Nu se 
putea măsura cu el. 

Dar, pe timpul acela, nu se obişnuia ca atunci când nu puteai să te descurci în patria ta să pleci imediat în străinătate. Desigur, această 
personalitate era un aventurier; dar lucrurile nu se puteau rezolva atât de repede, nu avea mijloacele necesare, astfel încât omul respectiv 
a devenit, împreună cu o parte dintre partizanii săi, un fel de iobag pe domeniul pe care îl posedase nu demult. El a trebuit să lucreze acolo 
ca iobag, împreună cu unii dintre cei care plecaseră cu el în aventură în timp ce i se răpiseră bunurile. 



S-a întâmplat atunci că la aceşti 



din stăpâni deveniseră iobagi. 



dezvoltat o mentalitate deosebit de ostilă, aş spune, faţă 



de principiul autorităţii senioriale. Iar în aceste ţinuturi, care erau împădurite, uneori se aprindeau noaptea focuri, în jurul cărora aceşti 
oameni se adunau pentru a unelti tot felul de conjuraţii împotriva celor care le răpiseră bunurile. 

S-a întâmplat, pur şi simplu, că omul care devenise, din mare proprietar, un fel de iobag, un fel de sclav, a rămas aşa tot restul vieţii, dar, pe 
lângă munca pe care trebuia s-o îndeplinească, el urzea tot felul de planuri pentru a putea intra din nou în stăpânirea pământurilor şi 
bunurilor sale. îi ura pe cei care puseseră stăpânire pe ele. 

Acum, vedeţi dvs., aceste două personalităţi de odinioară au trecut, ca individualităţi, prin poarta morţii, au participat în lumea spirituală 
dintre moarte şi o nouă naştere la toate evenimentele la care au putut participa în această epocă, şi au reapărut în secolul al 19-lea. Cel 
care îşi pierduse casa şi pământurile, devenind un fel de iobag, a reapărut în persoana lui Karl Marx [ Nota 9 ], întemeietorul socialismului 
modern. Celălalt, care îi răpise pământurile, a reapărut în persoana prietenului său Engels [ Nota io ]. Ceea ce aveau ei de rezolvat unul cu 
altul s-a transformat, în timpul lungului drum dintre moarte şi o nouă naştere, în imboldul de a com-pensa răul pe care ei şi-l făcuseră unul 
altuia. 

Citiţi ceea ce s-a întâmplat între Marx şi Engels, consideraţi configuraţia spirituală deosebită a lui Karl Marx şi faceţi legătura cu faptul că în 
secolele 8 şi 9 erau prezente aceste două individualităţi, aşa cum v-am relatat. Fiecare frază a lui Marx şi Engels vă va apărea atunci într-o 
nouă lumină şi nu veţi mai putea fi pândiţi de pericolul de a vă spune, în mod abstract, că un anumit fapt îşi are o anumită cauză, un a l-tul, o 
altă cauză, ci veţi vedea cum oamenii transportă într-o anumită epocă ceva ce apare atunci, ce-i drept, sub o altă formă, dar prezintă, 
totuşi, o anumită similitudine cu faptele anterioare. 

Vedeţi clar faptul: în secolele 8 şi 9, când nişte oameni se adunau în păduri în jurul focurilor aprinse, ei se exprimau altfel decât aveau 
oamenii ocazia s-o facă în secolul al 19-lea, când îşi desfăşura activitatea Hegel, când totul se baza pe dialectică. Dar încercaţi să vă 
reprezentaţi o dată pădurea din nord-estul Franţei în secolul al 9-lea: conjuraţii aşezaţi împreună, jurând, blestemând şi înjurând în limba 
din timpul lor. Şi apoi, transpuneţi-vă în elementul matematic-dialectic din secolul al 19-lea şi veţi avea atunci ceea ce găsim la Marx şi 
Engels. 

Acestea sunt lucruri care ne îndepărtează de aspectul pur senzaţional, care uşor poate apărea în legătură cu ideile referitoare la condiţiile 
concrete ale reîncarnării, şi ne introduc în înţelegerea vieţii istorice. Ne putem feri cel mai bine [ Nota li ] de erori dacă nu căutăm 
senzaţionalul, dacă nu vrem doar să ştim: Cum este cu reîncarnarea? - ci dacă încercăm să înţelegem tot ceea ce este legat, în devenirea 
istorică, de fericirea şi nefericirea, de suferinţa şi de bucuria oamenilor, pornind de la vieţile succesive ale unor oameni individuali. 

Astfel, pe când trăiam încă în Austria, deşi mă găseam într-un mediu german, pentru mine a fost întotdeauna deosebit de interesantă o 
personalitate, personalitatea unui deputat polonez în Parlamentul Imperiului. Mulţi dintre dvs. şi-l vor reaminti, cred că am vorbit adesea 
despre deputatul austriac-polonez Otto Hausner [ Nota 12 ], care a fost deosebit de activ în anii '70. Cei care sunt aici de un anumit timp îşi 
vor aminti de el. Şi eu, într-adevăr, la sfârşitul anilor '70 sau la începutul anilor '80, l-am văzut şi l-am auzit vorbind în mod frecvent în 
Parlamentul austriac, şi de atunci îl am mereu în faţa ochilor pe acest om ciudat: El purta un monoclu; privirea celuilalt ochi era de o 
inteligenţă superioară, însă cu ochiul care purta monoclu stătea la pânda slăbiciunilor adversarului. în timp ce vorbea, căuta să vadă dacă 
săgeata şi-a atins ţinta. 




El mai avea şi o mustaţă - în autobiografia mea, eu nu am vrut să intru în aceste detalii -, şi ceea ce spunea însoţea cu o curioasă mişcare 
euritmică a acestei mustăţi, atunci când azvârlea ceva, în modul descris, în capul unui adversar. 

Spectacolul era interesant: 






/ 



s - / j f 



V 



*. • Y p 

///' 



imaginaţi-vă extrema stângă, stânga, centrul, clubul Ceh, apoi extrema dreaptă, clubul Polonez; aici stătea Hausner şi adversarii săi 
dincolo. Erau toţi prezenţi; şi cel mai curios era că atunci când Hausner, fiind vorba de problema ocupării Boemiei, se pronunţa în favoarea 
Austriei, aceasta însemna un ropot de aplauze din direcţia oamenilor de stânga. Când, mai târziu, el s-a pronunţat cu privire la construirea 
căii ferate de la Arlberg [ Nota 13 ], el a întâlnit o opoziţie absolută din partea aceloraşi deputaţi din extrema stângă. Şi această opoziţie s-a 
menţinut în legătură cu tot ceea ce a mai declarat el după aceea. 

Dar multe lucruri spuse de Hausner ca avertisment, multe lucruri pe care le-a profetizat el în anii '70-80, s-au realizat cuvânt cu cuvânt în 



zilele noastre. Tocmai astăzi avem ocazia să ne reamintim adesea de ceea ce spunea atunci Hausner. 

Dar există un lucru care ieşea în evidenţă la Hausner aproape în toate discursurile sale, şi acest lucru din viaţa lui Hausner, fără a mai vorbi 
de alte aspecte fără prea mare importanţă, mi-au dat imboldul de a studia drumul karmic al acestei personalităţi. 

Otto Hausner cu greu putea rosti un discurs fără să aducă, între paranteze, un fel de elogiu la adresa Elveţiei. Totdeauna îi dădea Austriei, 
ca exemplu. Elveţia. Căci, în Elveţia, trei naţionalităţi trăiesc în bune relaţii, în această privinţă ele sunt un exemplu, şi el voia ca şi cele 
treisprezece naţionalităţi din Austria să ia Elveţia ca model şi ca aceste treisprezece naţionalităţi să încheie un tratat ca cele trei 
naţionalităţi din Elveţia, să devină o federaţie. El nu înceta să revină asupra acestui lucru, era ceva ciudat. Discursurile lui Hausner erau 
pline de ironie, de umor şi, de asemenea, de logică interioară; nu întotdeauna, dar adesea revenea elogiul la adresa Elveţiei. Acest lucru se 
vedea întotdeauna : el manifesta o simpatie pură pentru Elveţia; era ca o mancă rime de limbă şi trebuia s-o spună. Iar el ştia să -şi aranjeze 
discursurile în aşa fel încât, la drept vorbind, nimeni nu se supăra, cu excepţia unui grup de stânga, de deputaţi liberali, dar atunci era 
groaznic! Era foarte interesant, după ce un asemenea deputat liberal de stânga îşi încheia discursul, să-l vezi pe Otto Hausner ridicându-se 
ca să răspundă şi, fără a-şi abate o clipă privirea de la el cu ochiul său cu monoclu, lansându-şi spre stânga cuvintele cele mai incredibil de 
jignitoare. Existau acolo oameni importanţi, dar nici unul nu era cruţat. Şi punctele sale de vedere erau, într-adevăr, măreţe; era unul dintre 
cei mai cultivaţi oameni din Parlamentul austriac. 

Karma unui om ca Hausner are de ce să ne intereseze. Am pornit de la acest soi de pasiune pe care o avea de a reveni mereu la elogierea 
Elveţiei şi, de asemenea, de la faptul că într-o zi, într-un discurs despre "Spiritul german şi Imperiul german", care a apărut şi sub formă de 
broşură [ Nota 14 ], el a reunit în mod absolut inutil, dar cu genialitate, tot ceea ce se putea spune pe atunci în favoarea spiritului german şi 
împotriva Imperiului german. Există, într-adevăr, ceva ca o profeţie grandioasă în acest discurs rostit la începutul anilor '80, în care, ca să 
spunem aşa, din Imperiul german, Hausner nu a lăsat piatră pe piatră, l-a încărcat cu toate păcatele şi l-a calificat drept distrugătorul 
spiritului german. Şi aceste fraze ale sale erau însoţite de dovezi. Acesta era pentru mine al doilea aspect, această specifică, aş spune, ură 
iubitoare şi această iubire amestecată cu ură pe care o purta spiritului german şi Imperiului ger-man. 

Al treilea lucru a fost felul extraordinar de viu în care s-a exprimat Otto Hausner atunci când s-a pus problema construirii tunelului de la 
Arlberg, a căii ferate de la Arlberg, această cale ferată care duce din Austria în Elveţia şi care, aşadar, trebuia să lege Europa Centrală de 
Europa Occidentală. Bineînţeles, Hausner a făcut să se audă atunci elo-giul său la adresa Elveţiei, căci această cale ferată trebuia să ducă 
în El-veţia. Totuşi, atunci când a rostit acest discurs, care era, bineînţeles, sărat şi pipărat, dar într-un mod cu adevărat delicat, puteai avea, 
în realitate, sentimentul: acest om ştie să vorbească despre nişte lucruri al căror germene - lucru curios - fusese depus în el cu ocazia unei 
vieţi pământeşti anterioare. 

Era tocmai epoca în care se discuta despre marile avantaje pe care civilizaţia europeană le-ar avea de pe urma alianţei dintre Germania şi 
Austria. Otto Hausner a dezvoltat atunci în faţa Parlamentului austriac - ceea ce i-a provocat tunete şi fulgere din partea colegilor săi din 
Parlament - această idee că trebuie să fie construită calea ferată de la Arlberg, deoarece un stat aşa cum îşi reprezenta el Austria, după 
modelul federativ al Elveţiei, reunind treisprezece naţiuni, trebuia să aibă posibilitatea de a-şi alege aliaţii; şi, dacă acest lucru i-ar conveni, 
ea ar putea avea Germania ca aliat; dar, într-o altă ipoteză, dacă acest lucru i-ar conveni, ea ar trebui să aibă o cale strategică dinspre 
Europa Centrală spre Occident, pentru a se putea alia cu Franţa. Bineînţeles, când Hausner a emis această idee în Austria de atunci, el a 
fost, cum se spune în Austria, doborât la pământ. Dar discursul său era, într-adevăr, condimentat într-un mod splendid. Acest discurs m-a 
făcut să-mi orientez cercetările spre Vest. 

Reunind atunci toate aceste date, am găsit că individualitatea lui Otto Hausner trecuse de la vest la est, via nordul Elveţiei, în aceeaşi 
epocă în care sfântul Gallus şi sfântul Columban [ Nota 15 ] urmau şi ei acest drum. Misiunea sa era de a aduce creştinismul. El făcea acest 
drum spre est împreună cu acei oameni care îşi primiseră impulsurile de la iniţierile irlandeze. împreună cu ei, trebuia să transplanteze 
creştinismul pe continent. Pe drum, cam în regiunea Alsaciei actuale, el a simţit o atracţie extraordinară pentru elementele vechi ale 
păgânismului germa-nic, pentru tot ceea ce supravieţuia în Alsacia, în regiunile germanice, în Elveţia, din amintirea vechilor Zei, din ritualurile 
cultice divine, din imaginile şi statuile Zeilor. El s-a impregnat în mod profund de toate acestea. 

Şi iată că în el s-a dezvoltat, pe de o parte, ceva ce putem numi înclinaţie pentru spiritul germanic, pentru germanitate, iar pe de altă parte 
s-a dezvoltat forţa opusă: sentimentul că a mers prea departe. Şi ceea ce a trăit el drept puternică transformare interioară, drept profundă 
metamorfoză interioară, a apărut apoi sub forma acestor cuprinzătoare puncte de vedere. El putea vorbi despre spiritul german şi despre 
Imperiul german ca un om care odinioară fusese profund legat de toate acestea, dar care, în realitate, nu ar fi trebuit să se impregneze de 
ele. Misiunea sa fusese aceea de a răspândi creştinismul. El pătrunsese în aceste ţinuturi - se înţelegea acest lucru chiar din anumite 
aspecte ale frazelor sale -, în timp ce n-ar fi trebuit s-o facă, şi voia să revină asupra paşilor săi pentru a-şi repara greşeala. De aici 
provenea pasiunea sa pentru Elveţia, pasiunea sa pentru construirea căii ferate de la Arlberg. Putem spune că aceasta se exprima până şi 
în înfăţişarea sa exterioară - el nu avea deloc aerul unui polonez. Şi nu evita să spună cu orice ocazie că nici nu era de origine poloneză 
prin ereditate, ci numai prin mediul educaţiei sale, că prin venele sale circulau, cum spunea el, globule de sânge „reto-alemanic". El simţea 
nevoia, dintr-o încarnare anterioară, de a privi mereu spre regiunea unde se aflase odinioară, unde venise cu sfântul Columban şi cu sfântul 
Gallus cu intenţia de a răspândi acolo creştinismul, dar, de fapt, spiritul germanicii reţinuse aici. Astfel, el a căutat să se reîncarneze într-o 
familie cât mai puţin poloneză şi să rămână departe de ţara unde trăise mai înainte, dar păstrând în acelaşi timp nostalgia după această 
ţară. 

Vedeţi dvs., dragi prieteni, acestea sunt nişte exemple pe care voiam să vi le prezint mai întâi, pentru a vă face atenţi asupra modului ciudat 
în care se desfăşoară karma. Data viitoare vom discuta mai mult despre modul în care se dezvoltă binele şi răul pe parcursul şi prin 
intermediul vieţii istorice. în acest fel vom putea, pornind tocmai de la exemplele cele mai marcante pe care ni le oferă istoria, să aruncăm o 
anumită lumină şi asupra unor corelaţii ale vieţii cotidiene. 



Acasă Lucrări Online Index GA236 Următoarea 



ff Biblioteca antroposofică 



Căutare Lucrări Online Index GA236 Precedenta Următoarea 



Corecturi 



Rudolf Steiner 

CONSIDERAŢII ESOTERICE ASUPRA LEGĂTURILOR KARMICE 
VOLUMUL II 

GA 236 

CONFERINŢA A DOUA 

Dornach, 12 aprilie 1924 

Este puţin cam dificil să găsim astăzi o formă adecvată de a continua cele prezentate în ultimele conferinţe antroposofice; într-adevăr, au 
apărut mulţi prieteni care nu au participat la conferinţele anterioare. Dar, pe de altă parte, nu ar fi bine ca tocmai astăzi, când trebuie să fie 
aduse unele completări la conferinţele anterioare, să abordăm un subiect nou, aşadar, prietenii noştri nou sosiţi vor trebui să accepte faptul 
că în consideraţiile noastre, care se leagă în mod interior, nu exterior, cu ceea ce a fost spus mai înainte, multe lucruri sunt, poate, pentru ei 
greu de înţeles. Ciclul de conferinţe complet va trebui să fie încheiat până la Paşti, şi atunci el va fi înţeles de la sine. Dar astăzi trebuie să 
continui ceea ce am început. De altfel, noi nu puteam prevedea că tocmai azi vor apărea atâţia prieteni, ceea ce, pe de altă parte, este 
pentru noi un lucru foarte îmbucurător. 

Ultimele noastre consideraţii aveau ca obiect nişte raporturi karmice concrete, care au fost prezentate de fiecare dată nu pentru a spune 
ceva senzaţional în legătură cu vieţile pământeşti succesive, ci pentru a ne conduce încetul cu încetul spre înţelegerea real-concretă a 
raporturilor karmice din cadrul vieţii umane. Am descris câteva vieţi succesive, le-am descris, pur şi simplu, aşa cum pot fi ele observate mai 
ales în cazul unor personalităţi istorice, pentru a ne face o idee - ceea ce nu este tocmai uşor - despre modul în care o viaţă pământească 
acţionează asupra altei vieţi pământeşti. Aici trebuie să nu pierdem niciodată din vedere faptul că începând de la Congresul de Crăciun [ 
Nota 16 ] în Mişcarea antroposofică a intrat un suflu nou. Şi despre acest suflu nou aş vrea să spun, foarte succint, în chip de introducere, 
câteva cuvinte. 

Dvs. ştiţi, dragi prieteni, că după 1918 în cadrul Societăţii Antroposofice au existat tot felul de tendinţe [ Nota 17 ]. Aceste tendinţe aveau o 
origine bine definită. Când, în 1913, a fost întemeiată Societatea Antroposofică, era vorba de a se pune o dată întrebarea, izvorâtă dintr-un 
real impuls de natură ocultă: Oare această Societate Antroposofică se va dezvolta ea în continuare prin forţa dobândită până atunci de 
membrii săi? Această experienţă nu putea fi făcută decât dacă eu însumi, care până atunci, ca secretar general, fusesem conducătorul 
Secţiei Germane - formă pe care o avea mişcarea antroposofică în cadrul Societăţii Teosofice -, dacă eu însumi nu mai aveam în mână 
conducerea Societăţii Antroposofice; eu voiam să văd cum s-ar dezvolta această Societate Antroposofică de acum înainte prin propriile ei 
forţe. 

Vedeţi, dragi prieteni, ar fi fost cu totul altfel dacă atunci aş fi spus, ca şi cu ocazia Congresului de Crăciun, că îmi voi asuma eu însumi 
conducerea Societăţii Antroposofice. Căci se înţelege de la sine că Societatea Antroposofică este în mod necesar cu totul alta, după cum ea 
este condusă de mine sau de altcineva. Şi, din anumite motive profunde. Societatea Antroposofică ar fi putut fi cu atât mai bine condusă cu 
cât nu-mi asumam eu însumi conducerea administrativă. Dacă inimile ar fi vorbit, s-ar fi putut întâmpla multe lucruri care nu s-au întâmplat, 
care nu au fost făcute, şi care, tocmai din cauza împotrivirii antroposofilor, au fost făcute din exterior. 

Şi astfel s-a întâmplat - în timpul războiului nu existau prea multe posibilităţi pentru a se desfăşura forţele în toate direcţiile -, s-a întâmplat 
că, după anul 1918, situaţia existentă, aş fi tentat să spun, a fost folosită pentru a se face un lucru sau altul în toate direcţiile posibile. Dacă 
atunci aş fi spus, nu trebuie să faceţi asta, astăzi s-ar spune, bineînţeles: Ei bine, dacă am fi fost lăsaţi să facem ce am vrut, acum am avea 
în toate domeniile întreprinderi înfloritoare. 

Acesta este motivul pentru care, în toate epocile, aş putea spune, a existat obiceiul ca aceia care conduc o mişcare ocultă să-i lase să 
acţioneze pe cei care vor să facă ceva, pentru ca aceştia să se convingă de rezultate prin intermediul realităţilor faptice. Acesta este 
singurul mod posibil de a-i convinge pe oameni. Şi acest lucru trebuia să se întâmple şi în cazul nostru. 

Dar toate acestea au avut ca efect faptul că tocmai după 1918 adversitatea faţă de noi a crescut până la a deveni cea de astăzi. Căci în 
1918 nu exista încă această adversitate care există astăzi. Desigur, existau câţi-iva oamenii izolaţi care ne erau ostili. Nu ne nelinişteam 
deloc din cauza aceasta şi nu aveam de ce să ne neliniştim. Dar, propriu-zis, adversarii s-au înmulţit abia începând din 1918. Şi acest lucru a 
provocat situaţia actuală, din cauza căreia, de exemplu, îmi este imposibil să ţin conferinţe publice în interiorul graniţelor Germaniei. 

Tocmai în acest moment al vieţii Mişcării antroposofice nu ar trebui să ascundem nimic din toate acestea. Ar trebui să privim acest lucru cu 
toată claritatea, căci nu vom avansa dacă nu lucrăm cu claritate. 

S-au făcut, desigur, tot felul de experimente. Gândiţi-vă numai câte experimente au fost făcute, fiindcă trebuie să fim, nu-i aşa, "oameni de 
ştiinţă" - ceea ce provine, în mod absolut sigur, din caracterul oamenilor. De ce nu s-ar putea ca oamenii de ştiinţă, pentru că în Societatea 
noastră avem şi oameni de ştiinţă, să vrea să se comporte ştiinţific? Dar tocmai acest lucru îi irită pe adversari. Căci atunci când le spui că se 
poate demonstra caracterul ştiinţific cu privire la un lucru sau altul, atunci ei vin cu aspiraţiile lor, pe care le numesc ştiinţifice, şi, bineînţeles, 
se înfurie. Trebuie să fim pe deplin edificaţi asupra acestui lucru. Nimic nu a stârnit mai mult mânia adversarilor decât faptul că ei ar fi vrut ca 
despre aceleaşi teme să vorbim în acelaşi fel cu ei, chiar dacă introduceam acolo, cum se spunea de fiecare dată, "un strop" de antroposfie. 
Acest strop de antroposofie este tocmai ceea ce ne atrage legiuni întregi de adversari. 

Dar dacă ne-am lăsa pradă iluziei, să spunem, că i-am putea câştiga pentru antroposofie pe oamenii aparţinând diferitelor confesiuni 
religioase, păstrând acelaşi limbaj cu ei sau un limbaj analog, chiar dacă şi aici am introduce un strop de antroposofie, dacă ne-am lăsa 
pradă acestei iluzii, abia atunci am păcătui în mod grav chiar împotriva vieţii antroposofice. 

în tot ceea ce se înfăptuieşte pe tărâm antroposofie trebuie să pătrundă, începând de la Congresul de Crăciun, un suflu cu totul nou. Cei 



care au observat cum este acum prezentată antroposofia aici, cum a fost prezentată la Praga, cum tocmai a fost prezentată la Stuttgart, 
aceia vor fi perceput că există pe viitor impulsuri care, şi în legătură cu adversarii, fac să ia naştere ceva cu totul nou. Căci dacă am vrea să 
fim oameni de ştiinţă în sensul obişnuit al cuvântului, aşa cum, vai, mulţi ar vrea să fie, atunci ar însemna că pornim de la ipoteza că am 
putea discuta cu adversarii. Dar dacă dvs. luaţi în considerare conferinţele prezentate aici, cele pe care le-am prezentat la Praga, conferinţa 
pe care am prezentat-o la Stuttgart, mai puteţi crede o singură clipă că ar putea măcar fi vorba de a discuta cu adversarul? Este evident că 
nu putem discuta cu adversarii când vorbim despre aceste lucruri; cum am putea discuta cu un reprezentant oarecare al civilizaţiei actuale 
spunându-i că sufletul lui Muâwija a reapărut în sufletul lui Woodrow Wilson! [ Nota 18 ] 

Aşadar acum, în întreaga Mişcare antroposofică trăieşte un suflu nou, iar de aici nu poate rezulta altceva decât faptul de a înceta o dată 
pentru totdeauna să discutăm cu adversarii. în orice caz, nu ajungem la nimic cu argumentele. Se va înţelege totuşi într-o zi că în legătură 
cu adversarii nu poate fi vorba de nimic altceva decât de a le respinge calomniile, neadevărurile şi minciunile. Nu trebuie să ne lăsăm pradă 
iluziei că despre asemenea lucruri se poate discuta. Acestea trebuie să se răspândească prin propria lor putere. Aici nu decide dialectica. 

Ţinând seama tocmai de atitudinea Mişcării antroposofice începând de la Congresul de Crăciun, poate că acum acest lucru va fi înţeles din ce 
în ce mai bine de membrii noştri. Şi iată de ce, încă de pe acum. Mişcarea antroposofică este plăsmuită în aşa fel încât ea nu mai ia în 
considerare nimic altceva decât ceea ce cere de la ea lumea spirituală. 

Eu m-am angajat acum, din acest punct de vedere, în diferite consideraţii karmice, şi cei dintre dvs. care au fost prezenţi aici sau cei care au 
asistat ultima dată la conferinţa mea de la Stuttgart îşi vor aminti că eu am încercat să arăt cum individualităţile care erau prezente în 
secolele 8 şi 9 la curtea lui Hârun al Rashîd, în Asia, şi-au continuat după moarte evoluţia în diverse direcţii, şi apoi, în încarnările lor 
ulterioare, au jucat un anumit rol. în acea perioadă, pe care o putem numi şi perioada Războiului de Treizeci de Ani, cu puţin timp mai 
înainte, avem, pe de o parte, individualitatea lui Hârun al Rashîd, reîncarnată în persoana englezului Baco de Verluam, şi îl avem, pe de altă 
parte, pe marele organizator care a trăit la curtea califului, fireşte, nu în calitate de iniţiat, şi a cărui individualitate am regăsit-o în persoana 
lui Amos Comenius. Acesta din urmă a fost activ în special în Europa Centrală. Dar din aceste două curente s-au revărsat multe lucruri în 
viaţa spirituală a civilizaţiei moderne. Astfel că în viaţa spirituală a civilizaţiei moderne a trăit Orientul Apropiat din epoca de după Mahomed, 
graţie, pe de o parte, lui Hârun al Rashîd, reîncarnat în persoana lui Baco de Verulam, şi, pe de altă parte, lui Amos Comenius, marele său 
consilier. 

Acum vrem să subliniem o dată acest lucru, şi anume faptul că omul nu evoluează numai cât timp trăieşte pe Pământ, ci evoluţia lui se 
desfăşoară, în esenţă, şi când el se află între moarte şi o nouă naştere. Aşadar, putem spune: Atât Bacon, cât şi Amos Comenius, după ce 
au consolidat, ca să spunem aşa, arabismul în civilizaţia europeană, pornind din două direcţii diferite, au intrat după moarte în viaţa dintre 
moarte şi o nouă naştere. Acolo s-au găsit, atât Bacon cât şi Amos Comenius, împreună cu diferite suflete care trăiseră pe Pământ mai 
târziu decât ei, care muriseră în special în secolul al 17-lea şi îşi urmau existenţa în lumea spirituală. Apoi, sufletele au venit pe Pământ în 
secolul al 19-lea, după ce se aflaseră între secolele 17 şi 19 în lumea spirituală în compania sufletelor lui Bacon şi Comenius. 

Dar au existat suflete care s-au adunat de preferinţă în jurul celui mai influent, în jurul lui Bacon; altele, în jurul sufletului lui Amos Comenius. 
Şi, chiar dacă acest lucru este prezentat mai mult sub formă imaginativă, nu trebuie să uităm că şi în lumea spirituală există, deşi în cu totul 
alte condiţii, maeştri şi discipoli. Şi asemenea individualităţi au acţionat nu numai prin ceea ce au realizat ele aici, pe Pământ, de exemplu, 
scrierile lui Bacon sau cele ale lui Comenius, sau numai prin ceea ce s-a perpetuat prin tradiţie din opera lor aici, pe Pământ, ci aceste spirite 
conducătoare au acţionat, desigur, şi prin ceea ce au făcut să germineze, în timpul şederii lor în lumea spirituală, în sufletele pe care le-au 
trimis pe Pământ, sau care se găseau în compania lor şi au fost trimise apoi pe Pământ. Există, aşadar, printre oamenii secolului al 19-lea, 
suflete care deja din evoluţia lor în timpul existenţei preterestre au devenit dependente de unul dintre aceste două spirite, de Amos 
Comenius dezîncarnat şi de Bacon dezîncarnat. 

Aş vrea să vă atrag atenţia - pentru a vă conduce, aşa cum am spus, tot mai mult spre înţelegerea felului concret în care acţionează karma 
- asupra a două personalităţi din secolul al 19-lea, ale căror nume pot fi recunoscute cel mai bine după faptul că una dintre ele a fost 
influenţată în viaţa sa preterestră în special de Bacon, cealaltă de Comenius. 

Când îl privim pe Bacon, care în viaţa sa pământească a fost Lord Cancelar al Angliei, ne putem spune: El a acţionat în aşa fel încât în dosul 
acţiunii sale poate fi simţită prezenţa unui iniţiat. întreaga dispută pe care o întreţin specialiştii în istoria literaturii în jurul lui Bacon şi 
Skakespeare, pornind de la fapte exterioare, este extraordinar de sterilă; sunt avansate tot felul de argumente frumoase care vor să arate, 
de exemplu, că nu actorul Shakespeare este cel care şi-a scris dramele, ci filosoful şi cancelarul Bacon. 

Toate aceste consideraţii, care se folosesc de mijloace exterioare şi caută similitudini între lumea de gânduri din dramele lui Shakespeare şi 
operele filosofice ale lui Bacon, toate aceste consideraţii exterioare sunt, de fapt, sterile, căci ele nu ating în nici un fel miezul problemei. 
Adevărul este că în epoca în care îşi desfăşurau activitatea Bacon, Shakespeare, Jakob Bohme [ Nota 19 ] şi încă o altă personalitate, exista 
un iniţiat care, în realitate, vorbea prin aceşti patru oameni. De aici înrudirea lor, căci totul provine dintr-un izvor unic. Dar, bineînţeles, 
oamenii care ajung la dispute slujindu-se de argumente exterioare nu poartă dispute cu privire la iniţiatul care rămâne în dosul 
evenimentelor, cu atât mai mult cu cât în istorie acest iniţiat este prezentat, ca mulţi iniţiaţi moderni, fireşte, cu trăsăturile unui personaj 
destul de incomod. Dar el nu era doar atât. Prin modul său de a acţiona, el era, desigur, acest personaj, dar el nu era doar atât, ci el era o 
individualitate din care radiau nişte forţe extraordinare şi aceste forţe sunt cele care au inspirat, în realitate, atât operele filosofice ale lui 
Bacon, cât şi dramele lui Shakespeare, precum şi operele lui Jakob Bohme şi, de asemenea, pe cele ale iezuitului Jakob Balde [ Nota 20 ]. 
Dacă ţinem seama de acest lucru, atunci trebuie să vedem în Bacon iniţiatorul unui curent filosofic de o amploare extraordinară. 

Dacă vrem să ne imaginăm acum ce se poate întâmpla cu un suflet care în timpul existenţei sale suprapământeşti a rămas timp de două 
secole în întregime sub influenţa lui Bacon dezîncarnat - aceasta este o problemă foarte interesantă -, atunci trebuie să privim modul în 
care a trăit Bacon după moarte. Va veni ziua când va fi important ca atunci când vom considera desfăşurarea vieţii umane să nu rămânem 
numai la viaţa lor pământească, pe care au dus-o până la moarte, ci să ţinem seama şi de activitatea lor de după moarte, când ei, mai ales 
dacă au jucat un rol important pe tărâm spiritual, continuă să acţioneze în favoarea sufletelor care coboară atunci pe Pământ. 

Aceste lucruri sunt uneori, bineînţeles, puţin cam şocante pentru contemporanii noştri. Iată un exemplu - acesta este un mic intermezzo pe 
care îl inserez aici -: Mă aflam într-o zi în gara unui mic oraş german universitar, mă aflam la intrarea în gară, în compania unui medic, a unui 
medic cunoscut [ Nota 21 ], care se preocupă mult de ocultism. în jurul nostru era multă lume. El se agita şi în entuziasmul său îmi spuse, 
ridicând puţin vocea, astfel încât mulţi oameni din jur l-au putut auzi: Vă voi oferi biografia lui Robert Blum, dar ea începe abia o dată cu 
moartea sa. în preajmă am putut remarca un fel de şoc. în zilele noastre nu se poate spune dintr-o dată oamenilor: Vă voi oferi biografia 
cuiva, dar ea începe abia o dată cu moartea sa. 

Dar, în afară de această biografie în două volume a lui Robert Blum [ Nota 22 ], biografie care nu a început cu naşterea, ci cu moartea sa, în 
acest sens nu s-a scris mare lucru, nu s-a mai vorbit din punct de vedere biografic despre nişte oameni după moartea lor. Se începe de la 



naştere, pentru a se încheia cu moartea. Nu prea există multe lucrări care să înceapă cu moartea personajului. 

Dar, din punctul de vedere al desfăşurării reale a lucrurilor, este extraordinar de important ceea ce face omul după moartea sa, când 
comunică sufletelor care coboară după el rezultatele activităţii sale pământeşti, transpuse în spiritual. Iar dacă nu ţinem seama de această 
latură a existenţei, atunci nu înţelegem absolut deloc o perioadă care urmează alteia. 

Pentru mine se punea problema de a studia odată acele individualităţi care îl înconjurau pe Bacon după moartea sa. în jurul lui Bacon se 
aflau unele individualităţi care au devenit într-o epocă ulterioară naturalişti, dar şi individualităţi care s-au reîncarnat ca istorici. Când 
observăm influenţa pe care a exercitat-o Lordul Bacon asupra acestor suflete după moartea sa, vedem că ceea ce a întemeiat el pe 
Pământ, materialismul, cercetarea limitată la lumea simţurilor - tot restul fiind pentru el idolatrie -, o dată ridicat la un nivel superior, 
transpus în spiritual, se transformă într-un soi de radicalism. Astfel încât, în realitate, aceste suflete au primit în lumea spirituală nişte 
impulsuri care au avut ca efect faptul că după naşterea lor, după coborârea lor pe Pământ, ele nu au atribuit valoare decât faptelor 
accesibile simţurilor. 

Mă voi exprima acum într-un mod puţin mai popular, dar vă rog să nu luaţi această exprimare populară ad litteram, căci, desigur, atunci uşor 
veţi putea spune: E ceva grotesc. Unele dintre aceste suflete au fost predispuse, prin vieţile lor anterioare, să devină istorici. Unul dintre ele 
era - vreau să spun: dincolo, în viaţa preterestră - unul dintre cele mai eminente. Sub efectul impulsurilor primite de la Bacon, toate aceste 
suflete şi-au spus: Istoria nu mai trebuie să fie scrisă aşa cum au scris-o predecesorii noştri, adică având idei, studiind contextele, ci 
cercetarea trebuie să se aplice asupra faptelor reale. 

Dar vă întreb: Ce înseamnă, în istorie, a utiliza faptele reale? - Lucrul cel mai important în istorie sunt intenţiile oamenilor, şi acestea nu 
sunt fapte tangibile. Aceste suflete nu şi-au mai permis să facă din aceasta obiectul cercetării şi, mai puţin decât oricine, acel suflet care a 
devenit unul dintre cei mai mari istorici ai secolului al 19-lea, Leopold von Ranke [ Nota 23 ], unul dintre elevii Lordului Bacon în viaţa sa 
preterestră, care a reapărut ca Leopold Ranke. 

Dacă urmărim acum cariera pământească de istoric a lui Leopold von Ranke, care a fost principiul său fundamental? Principiul fundamental al 
lui Ranke, în calitate de istoric, este acesta: Istoria nu trebuie să conţină nimic altceva decât ceea ce citeşte istoricul în arhive; întreaga 
istorie trebuie să constea dintr-un ansamblu de date culese din arhive, din tratativele diplomaţilor. 

Ranke este, aşa cum se ştie, un protestant german, dar acest fapt nu compromite cu nimic simţul realităţii cu care era înzestrat; Ranke 
lucrează cu obiectivitate, adică el redactează cu obiectivitatea arhivistului istoria papilor, cea mai bună istorie a papilor care a fost scrisă 
dintr-un punct de vedere pur arhivistic. Când îl citim pe Ranke suntem puţin iritaţi, suntem chiar teribil de iritaţi. Căci este oarecum 
lamentabil să ni-l reprezentăm pe acest bătrân domn, încă vioi şi sprinten, petrecându-şi tot timpul în arhive pentru a colecţiona tratative 
diplomatice. Asta nu este absolut deloc istorie adevărată. Ci este o istorie care nu ţine seama decât de faptele sensibile, şi pentru istoric 
tocmai acestea sunt arhivele. 

Dacă, în schimb, ţinem seama şi de posibilitatea vieţii suprapământeşti, atunci putem să înţelegem şi acest fapt: Cum a ajuns Ranke la 
această concepţie? 

Dar, când facem consideraţii de acest fel, putem să privim şi în cealaltă direcţie şi să vedem cum acţionează Amos Comenius asupra voinţei 
preterestre a sufletelor care s-au reîncarnat după aceea. Şi, aşa cum Leopold von Ranke a fost discipolul cel mai eminent al lui Bacon în 
viaţa de după moarte, Schlosser [ Nota 24 ] a fost discipolul cel mai eminent al lui Comenius în viaţa de după moarte. 

Luaţi acum opera istorică a lui Schlosser şi vedeţi cum îşi conduce el pana, care este tonul fundamental al operelor sale: Peste tot, cel care 
vorbeşte este moralistul, care vrea să emoţioneze sufletele, care vrea să vorbească inimilor. Uneori ajunge cu greu s-o facă, pentru că este, 
totuşi, puţin cam pedant. Da, el vorbeşte inimilor într-un mod pedant, dar el vorbeşte inimilor, pentru că este un discipol preterestru al lui 
Amos Comenius şi pentru că a primit de la Amos Comenius ceva din orientarea spiritului caracteristică acestuia. 

Nu uitaţi că el vine, totuşi, din sânul mahomedanismului. Este un spirit absolut diferit de spiritele care s-au ataşat de Lordul Bacon; dar şi 
Amos Comenius s-a angajat în lumea realităţilor sensibile, când s-a încarnat sub numele de Amos Comenius. Peste tot, el cerea ca 
învăţământul să fie concret-intuitiv, să se sprijine întotdeauna pe imagini. El cerea prezentarea lucrurilor vizibile, să se pună accentul pe 
elementul senzorial, dar într-un alt mod. Căci Amos Comenius este în acelaşi timp unul dintre cei care, în perioada Războiului de Treizeci de 
Ani, era convins în modul cel mai viu, de exemplu, că se intra în aşa-numita "împărăţie de o mie de ani"; el este cel care a cuprins în lucrarea 
sa "Pansophia" nişte idei grandioase înglobând întreg Universul, el este cel care îşi propusese să influenţeze educaţia oamenilor în mod 
energic. Aceasta mai acţionează încă la Schlosser, se regăseşte în sufletul lui Schlosser. 

Dacă am menţionat aceste două figuri, Ranke şi Schlosser, este pentru a vă arăta că nu putem înţelege ceea ce apare ca productiv din 
punct de vedere spiritual în fiinţa umană decât dacă ţinem seama şi de viaţa extrapământească. Abia atunci înţelegem acest aspect, tot aşa 
cum am înţeles multe lucruri prin faptul că am luat în considerare vieţile pământeşti succesive. 

Acum, dvs. aţi putut remarca, din consideraţiile dezvoltate aici în ultimele conferinţe, că o încarnare acţionează asupra alteia într-un mod 
neobişnuit, şi eu menţionez aceste exemple, aşa cum am spus-o deja, pentru ca să vă conduc apoi spre înţelegerea modului în care fiecare 
poate să reflecteze asupra propriei sale karme. înainte de a vedea cum acţionează binele şi răul de la o încarnare la alta, precum şi bolile, 
şi alte aspecte asemănătoare, trebuie să începem prin a ne face o idee despre felul în care este transpusă dintr-o existenţă în alta viaţa 
spirituală propriu-zisă a unei anumite civilizaţii. 

Trebuie să vă mărturisesc, dragii mei prieteni, că, în cadrul vieţii spirituale moderne, una dintre personalităţile cele mai interesante din 
punctul de vedere al karmei sale a fost pentru mine Conrad Ferdinand Meyer [ Nota 25 ]. Când îl privim pe Conrad Ferdinand Meyerîn fiinţa sa, 
cum a trăit el în persoana poetului Conrad Ferdinand Meyer, vedem că cele mai frumoase opere ale sale se bazează pe faptul că 
întotdeauna, aşa cum se prezenta în întreaga sa constituţie de fiinţă umană, exista în el ceva ca o dorinţă a Eului şi a corpului astral de a-şi 
lua zborul din corpurile fizic şi eteric. 

La Conrad Ferdinand Meyer se constată stări maladive, mergând până la limita tulburărilor mintale. Sunt stări ce reprezintă doar forma 
extremă de manifestare a ceea ce există la el întotdeauna în mod latent: Spiritual-sufletescul vrea să se desprindă, el nu este legat decât 
printr-un fir subţire de constituţia fizic-eterică. 

în aceste stări, în care spiritual-sufletescul este legat doar printr-un fir subţire de constituţia fizic-eterică, iau naştere la Conrad Ferdinand 
Meyer cele mai frumoase creaţii ale sale, atât cele mai frumoase dintre marile sale opere, cât şi cele mai frumoase dintre micile sale poeme. 
Se poate spune că operele cele mai frumoase ale lui Conrad Ferdinand Meyer s-au născut în timp ce el se afla în afara corpului. îmbinarea 
celor patru elemente constitutive ale naturii umane la el era absolut specifică. Există, într-adevăr, o deosebire între o personalitate ca 



aceasta şi un om obişnuit din zilele noastre. La omul obişnuit al epocii materialiste suntem de obicei în prezenţa unei legături foarte robuste 
între spiritual-sufletesc şi fizic-eteric. Spiritual-sufletescul a intrat adânc în fizic-eteric, el se scufundă în întregime acolo. La Conrad Ferdinand 
Meyer, această scufundare nu avusese loc. între aceste două elemente exista, la el, o legătură slabă. A descrie psihicul acestui om este, 
într-adevăr, unul dintre lucrurile cele mai interesante pe care le putem face în legătură cu evoluţia spirituală a timpurilor moderne. Este 
extraordinar de interesant să vedem că multe dintre lucrurile care apar la Conrad Ferdinand Meyer se prezintă ca un fel de amintire 
imprecisă, dar care devin frumoase tocmai graţie acestei imprecizii. Avem mereu sentimentul: Când Conrad Ferdinand Meyer scrie, el îşi 
aminteşte de ceva, dar nu într-un mod exact. El modifică amintirea, transformând-o în frumuseţe, dându-i o formă desăvârşită. Este minunat 
să observi acest lucru în unele dintre poeziile sale. 

Este caracteristic karmei interne a unei persoane faptul că între cele patru elemente constitutive ale naturii umane - corpul fizic, corpul 
eteric, corpul astral şi Eul - există un raport precis determinat. Trebuie să examinăm această ciudată legătură intimă întorcându-ne în urmă 
pe firul timpului. Ajungem mai întâi în perioada Războiului de Treizeci de Ani. Mi-a apărut clar în legătură cu această personalitate: aici e 
vorba de ceva dintr-o existenţă precedentă, din perioada Războiului de Treizeci de Ani. Apoi, o existenţă anterioară ne face să ne întoarcem 
înapoi la epoca precarolingiană şi ne trimite foarte clarîn Italia. 

Dar când studiezi karma lui Conrad Ferdinand Meyer, estomparea caracteristică a fiinţei sale, care apare, totuşi, într-o asemenea 
desăvârşire a formei, se transmite, aş spune, şi asupra cercetării, astfel încât ai sentimentul: începi să devii şi tu confuz. Dar, pentru a 
proceda corect, eu trebuie să descriu lucrurile aşa cum rezultă ele din cercetările mele. Atunci când te întorci în urmă la secolele 7, 8 în Italia, 
ai sentimentul că te angajezi pe un teren extraordinar de nesigur. Ceva te respinge fără încetare, şi numai încetul cu încetul observi că 
acest lucru nu ţine de tine, ci de problema în sine; că în acest suflet, în individualitatea lui Conrad Ferdinand Meyer, există ceva care te 
derutează în cercetare. Când întreprindem o astfel de cercetare, trebuie să revenim mereu şi mereu la încarnarea prezentă, sau la cea care 
a precedat-o imediat, şi apoi la precedenta, pentru ca din nou, dacă pot să spun aşa, să prindă contur, şi să ne întoarcem fără încetare în 
trecut. 

Şi atunci descoperim următoarele: Trebuie să vă reprezentaţi că tot ceea ce a trăit într-un suflet uman în încarnările precedente apare sub 
formele cele mai diverse, cu nişte asemănări care uneori scapă complet observaţiei exterioare. Dvs. aţi văzut acest lucru în cazul altor 
încarnări pe care le-am prezentat aici în ultimele săptămâni. 

Am ajuns, aşadar, la o încarnare din Italia în primul secol al erei creştine, la începutul primei jumătăţi a primului mileniu, când sufletul la care 
trebuie să ne oprim mai întâi a trăit multă vreme la Ravenna, la curtea imperială. Şi acum suntem derutaţi, dacă trebuie să ne întrebăm: Ce 
trăia în acest suflet? - în momentul în care punem această întrebare, pentru a stimula cercetarea ocultă: Ce trăia în acest suflet? -, totul se 
şterge imediat din faţa ochilor noştri. Ajungem la trăirile pe care le-a avut acest suflet la curtea de la Ravenna, la curtea romană; pătrundem 
în aceste trăiri, credem că le deţinem, dar ele se şterg imediat. Suntem atunci trimişi înapoi spre acest personaj care a trăit într-o epocă 
recentă, Conrad Ferdinand Meyer, până în momentul când descoperim: în această ultimă încarnare, el şterge din faţa privirii noastre ceea 
ce trăia în sufletul său cu ocazia existenţei sale anterioare. Şi, într-adevăr, trebuie să ne dăm multă osteneală pentru a afla cine este el. 
Descoperim atunci acest lucru: Conrad Ferdinand Meyer, adică individualitatea care trăia în el, trăise odinioară în Italia, fiind într-o anumită 
relaţie cu un papă [ Nota 26 ], care l-a trimis, împreună cu alţii, în Anglia, într-o misiune creştin-catolică. Astfel încât această individualitate, 
care a trăit mai târziu în persoana lui Conrad Ferdinand Meyer, îşi asimilase mai întâi acest admirabil simţ al formei ce putea fi dobândit 
atunci în Italia, despre care vorbeşte mai ales arta mozaicului şi arta picturală a vechilor italieni, şi care s-a distrus de atunci în cea mai mare 
parte - a fost, desigur, lichidată -, şi această personalitate s-a dus apoi cu o misiune creştin-catolică la anglo-saxoni. 

Unul dintre tovarăşii săi a întemeiat Episcopatul de Canterbury [ Nota 27 ], şi esenţialul a ceea ce s-a întâmplat la Canterbury se leagă de 
această întemeiere. Individualitatea care a reapărut în persoana lui Conrad Ferdinand Meyer era acolo împreună cu alţii, dar era atât de 
activă, încât a stârnit iritarea unei căpetenii anglo-saxone şi a fost asasinată la instigarea acestuia din urmă. Iată ce aflăm mai întâi. în timp 
ce stătea în Anglia, în sufletul lui Conrad Ferdinand Meyer exista ceva care îl împiedica să se bucure de viaţă. La drept vorbind, acest suflet 
îşi avea rădăcinile în arta italiană de atunci, dacă vrem s-o numim astfel, în viaţa spirituală din Italia. Sufletul său nu şi-a găsit fericirea în 
îndeplinirea acestei activităţi de misionar, totuşi, el s-a consacrat în mod intens acestei misiuni, ceea ce a provocat reacţia care a făcut ca el 
să fie asasinat. 

Această neputinţă de a-şi găsi acolo fericirea, această repulsie faţă de ceva ce - îndemnat dintr-o altă direcţie, dintr-un un impuls al inimii 
sale - îndeplinea din toate puterile şi cu tot devotamentul, a avut, într-un fel, ca efect faptul că în cursul următoarei sale vieţi pământeşti s- 
a produs o întunecare cosmică a memoriei sale. Exista un impuls, dar acesta nu mai era legat de nici o idee precisă. 

S-a întâmplat astfel că după aceea, în încarnarea sub numele de Conrad Ferdinand Meyer, i-a apărut un impuls fără conţinut precis; el avea 
sentimentul de a fi desfăşurat o activitate în Anglia, ceva în legătură cu Canterbury, şi că fusese asasinat din cauza legăturii sale cu 
Canterbury. 

Apoi se desfăşoară viaţa extraordinară în încarnarea lui drept Conrad Ferdinand Meyer. Conrad Ferdinand Meyer studiază istoria Angliei, el 
studiază despre Canterbury, ce s-a întâmplat în legătură cu istoria Angliei şi cu Canterbury. Dă de figura lui Thomas Becket [ Nota 28 ], 
cancelar al regelui Henric al II-lea în secolul al 12-lea, dă de acest destin foarte deosebit al lui Thomas Becket, care a fost mai întâi cancelar 
atotputernic al regelui Henric al II-lea, dar apoi a fost asasinat, din cauza uneltirilor lui Henric al II-lea. Atunci, lui Conrad Ferdinand Meyer, în 
încarnarea sa drept Conrad Ferdinand Meyer, i se înfăţişează în acest Thomas Becket propriul său destin, pe jumătate uitat - vreau să 
spun, pe jumătate uitat în subconştientul său, căci eu vorbesc, bineînţeles, de subconştient, care se manifestă aici. Şi iată că el îşi descrie 
propriul său destin din acele vremuri îndepărtate, îl descrie în creaţia sa "Sfântul", scriind istoria care a avut loc în secolul al 12-lea între 
regele Henric al II-lea şi Thomas Becket de Canterbury. Această poveste este exactă - numai că toate acestea se desfăşoară în 
subconştient, care cuprinde vieţile pământeşti succesive -, şi este la fel ca atunci când cineva ar fi trăit în prima copilărie, poate la vârsta de 
doi-trei ani, un eveniment în legătură cu un anumit loc, apoi l-a uitat, evenimentul nu mai urcă în conştienţă. Apoi se prezintă un alt destin 
analog, indicându-se locul: numele acestui loc are o asemenea rezonanţă, încât persoana respectivă încearcă o simpatie deosebită pentru 
acest destin şi el îl simte altfel decât o persoană căreia acest loc nu-i trezeşte nici o asociaţie de idei. Aşa cum se poate întâmpla în cadrul 
unei vieţi pământeşti, la fel s-a întâmplat în acest caz concret, pe care vi-l prezint: Acţiunea desfăşurată la Canterbury, asasinarea de către 
regele Angliei a unei personalităţi legate de Canterbury - căci Thomas Becket era Arhiepiscop de Canterbury. Astfel, datorită interferenţei 
acestor motive, Conrad Ferdinand Meyer, prin ceea ce zugrăveşte, îşi descrie propriul său destin. 

Apoi lucrurile continuă, cu Conrad Ferdinand Meyer - şi iată ce este interesant: în epoca Războiului de Treizeci de Ani, Conrad Ferdinand 
Meyer se reîncarnează în persoana unei femei, o femeie activă, plină de interes pentru problemele spirituale şi care vede multe evenimente 
aventuroase. Această femeie s-a căsătorit cu un bărbat care mai întâi a luat parte la toată agitaţia din timpul Războiului de Treizeci de Ani, 
dar într-o zi a venit momentul când el s-a săturat; a emigrat în Elveţia, în cantonul Grizon, pentru a duce viaţa banală a unui burghez filistin. 
Dar soţia lui a perceput tot ceea ce s-a întâmplat în cantonul Grizon sub influenţa evenimentelor Războiului de Treizeci de Ani. 



im mai târziu în persoana lui Wolfanc 
: . Aşa este impresia pe care ne-o fa< 
;i în mod ipotetic, pe când, de fapt, n< 
ă naştere. Atunci se deschide înţelegerea sufletelor 
işte conţinutul din perspectiva unei singure vieţi păm< 



Acasi 



Lucrări Online Index GA236 











Biblioteca antroposofică 



Căutare Lucrări Online Index GA236 Precedenta Următoarea 



Corecturi 



Rudolf Steiner 

CONSIDERAŢII ESOTERICE ASUPRA LEGĂTURILOR KARMICE 
VOLUMUL II 

GA 236 

CONFERINŢA A TREIA 

Dornach, 23 aprilie 1924 

Aş vrea ca la cele spuse zilele acestea să mai adaug unele lucruri din domeniul raporturilor karmice pentru prietenii noştri veniţi la Dornach 
cu ocazia Cursului de Paşti, care nu au putut auzi cele spuse aici în ultima vreme. Pentru aceia dintre prietenii noştri care au fost prezenţi 
aici la conferinţele ce au precedat conferinţele de Paşti [ Nota 29 ], unele lucruri vor reprezenta, probabil, o repetare; atâta doar că lucrul 
acesta este absolut necesar, ţinând seama chiar de natura prezentei manifestări. 

Eu am subliniat aici în mod special, în ultimul timp, cum, pentru a aborda viaţa istorică a omenirii, trebuie să-l luăm în considerare pe omul 
însuşi. întreaga noastră strădanie urmăreşte, în principal, a-l pune din nou pe om în centrul consideraţiilor noastre asupra lumii. Vom atinge 
astfel un dublu scop: în primul rând, numai astfel este posibilă o privire de ansamblu asupra lumii, căci ceea ce este răspândit în jurul omului 
în natura exterioară reprezintă numai o parte, numai un anumit domeniu al lumii. A ne limita doar la acest singur domeniu al naturii ar 
echivala cu a analiza o plantă verde limitându-ne doar la rădăcini, la frunzele verzi, la ramuri, fără a ajunge să vedem vreodată floarea şi 
fructul. Un asemenea mod de a privi lucrurile nu ne-arface să vedem planta în totalitatea ei. V-aţi putea reprezenta o fiinţă care nu ar veni 
pe lume şi nu ar trăi decât în intervalul de timp când planta creşte până la stadiul frunzelor, care nu ar vedea niciodată o singură floare, 
care ar muri când se iveşte floarea, pentru a nu reapărea decât în momentul când există numai rădăcini şi frunze verzi? Această fiinţă nu ar 
cunoaşte niciodată planta completă, întreagă, şi nu ar vorbi despre ea decât ca despre o fiinţă înzestrată cu rădăcini şi frunze. 

într-o situaţie asemănătoare a ajuns, prin modul său de a considera lumea, gândirea materialistă modernă. Ea se mulţumeşte să 
urmărească numai vastul fundament al vieţii, neglijând floarea care se naşte din totalitatea devenirii şi existenţei Pământului: omul însuşi. 
Viziunea noastră asupra naturii trebuie neapărat să privească natura în toate întinderile sale, iar natura să ne apară ca şi cum ea ar trebui, 
pornind din ea însăşi, să-l creeze pe om. Prin aceasta, omul ne apare, într-adevăr, drept un microcosmos, drept concentrarea a tot ceea ce 
se află în întinderile Cosmosului. 

De îndată ce aplicăm la istorie acest mod de a considera lucrurile, devine imposibil să-l privim pe om numai ca şi cum în el s-ar concentra 
forţele istoriei, să vedem în om o fiinţă având în ea însăşi forţele sale de coeziune, ci trebuie să-l considerăm parcurgând mai multe vieţi 
pământeşti succesive, căci una dintre aceste vieţi pământeşti îl leagă de o anumită epocă a trecutului, alta, de o epocă ulterioară. Şi 
această realitate îl situează pe om, dar de data aceasta pe omul întreg, individualitatea sa, în centrul observaţiei. Acesta este primul aspect 
la care ajungem când privim astfel natura şi istoria. 

Celălalt aspect este faptul că tocmai când îl situăm pe om în centrul observaţiei ajungem la elementul etic, atunci caracterul uman 
dobândeşte o anumită modestie. La drept vorbind, lipsa de modestie provine numai dintr-o cunoaştere insuficientă a omului. Este absolut 
sigur că o cunoaştere pătrunzătoare şi cuprinzătoare a omului în raporturile sale cu evenimentele cosmice şi istorice nu-l va face să se 
supraestimeze, ci va avea ca urmare faptul că omul se va vedea în mod obiectiv. Tocmai atunci când omul nu se cunoaşte răsar în el acele 
sentimente ce rezultă din partea necunoscută a propriei sale fiinţe. în el urcă mişcări instinctiv-emoţionale, şi tocmai aceste mişcări 
instinctiv-emoţionale, care îşi au rădăcinile în inconştient, îl fac pe om lipsit de modestie, orgolios ş.a.m.d. Dimpotrivă, când conştienţa 
coboară din ce în ce mai profund în acele regiuni în care omul se recunoaşte ca participant la întinderile Universului şi la evenimentele 
succesive ale istoriei, atunci, prin jocul unei legi interioare, în el se dezvoltă modestia. Căci adaptarea la existenţa universală face 
întotdeauna să ia naştere modestia, nu trufia. Toate cercetările reale, adevărate, pe care le cultivă antroposofia au, de asemenea, un 
aspect moral, ele au drept roade nişte impulsuri morale. Antroposofia nu va da naştere unei concepţii de viaţă care poate fi asemănată cu 
aceea a epocii moderne materialiste, pentru care etica, morala, reprezintă ceva exterior, ci morala şi etica vor fi pentru ea rodul interior care 
ia naştere din tot ceea ce va fi cercetat. 

Acum aş vrea să vă arăt cum, prin anumite individualităţi umane, nişte epoci mai vechi sunt transportate prin intermediul omului însuşi în 
epocile ulterioare. Pentru aceasta, voi recurge şi astăzi la câteva exemple. Avem aici, aş putea spune, un exemplu foarte captivant, care ne 
va conduce în această regiune a Elveţiei unde ne aflăm acum. 

îndreptându-ne privirile asupra unei personalităţi care a trăit în epoca precreştină, aproximativ cu un secol înainte de întemeierea 
creştinismului, găsim acolo - eu vă povestesc ceea ce am putut să găsesc prin cercetare spirituală - o personalitate care este un fel de 
supraveghetor de sclavi, care, cum spuneam, este un fel de supraveghetor de sclavi, în ţinuturile Europei Meridionale, cu un secol înainte de 
întemeierea creştinismului. 

Nu trebuie să ne imaginăm un supraveghetor de sclavi din acel timp cu sentimentele pe care acest cuvânt le trezeşte imediat în noi în zilele 
noastre. Sclavia era în mod curent admisă în Antichitate, iar în epoca despre care vă vorbesc ea îmbrăca deja nişte forme atenuate, şi aceşti 
supraveghetori de sclavi erau oameni cultivaţi. în acea epocă existau adesea chiar sclavi care erau profesori ai unor personaje importante, 
căci şi printre sclavi era prezentă cultura literară şi ştiinţifică a acelei epoci. Aşadar, când privim Antichitatea din această perspectivă, trebuie 
să ne facem nişte idei mai sănătoase despre sclavie, fără să-i luăm câtuşi de puţin apărarea, aceasta se înţelege de la sine. 

Avem, aşadar, o personalitate a cărei meserie este aceea de a repartiza lucrul sclavilor încredinţaţi supravegherii sale. Dar acest om, care 
este o fiinţă extrem de blândă şi omenoasă şi care, când poate acţiona în felul care îi este propriu, face tot posibilul pentru a le face sclavilor 
viaţa agreabilă, este sub ordinele unui om dur şi brutal, superiorul său, am spune noi astăzi. Trebuie să asculte de ordinele acestuia din 
urmă. Adesea, de aici rezultă sentimente de ură în rândul sclavilor. Aflăm după aceea că atunci când acest om, supraveghetorul, trece prin 



poarta morţii, el este înconjurat, între moarte şi o nouă naştere, de toate sufletele care fuseseră legate de el pe când era supraveghetorul 
lor. Dar individualitatea acestei persoane este unită printr-o legătură deosebit de puternică mai ales cu superiorul său, fiindcă, pe vremea 
când era supraveghetor de sclavi, trebuise să asculte de el, deşi adesea fără tragere de inimă, aşa cum trebuia s-o facă în asemenea 
împrejurări, după obiceiurile acelui timp. Această situaţie a creat între ei o profundă relaţie karmică. S-a creat, de asemenea, o profundă 
relaţie karmică, datorită relaţiei existente în lumea fizică între acest supraveghetor de sclavi - am putea spune, în mai multe privinţe, şi 
dascălul sclavilor - şi grupul de sclavi. 

Trebuie să ne reprezentăm, aşadar, că toate aceste individualităţi despre care v-am vorbit îşi continuă existenţa între moarte şi o nouă 
naştere. 

Apoi, aproximativ în secolul al 9-lea, individualitatea acestui supraveghetor s-a reîncarnat în Europa Centrală, de data aceasta ca femeie. 
Aşadar acum avem de-a face cu o reîncarnare a acelui supraveghetor de sclavi în persoana unei femei, şi anume, ca urmare a raporturilor 
lor karmice, această femeie este acum soţia vechiului său superior, a cărui reîncarnare este masculină. Căsătoria lor nu este una dintre cele 
mai fericite, dar această căsătorie este compensarea karmică a ceea ce a fost întemeiat din punct de vedere karmic în perioada când între ei 
existau legături de la superior la inferior, la începutul primului secol înainte de Christos. Superiorul trăieşte acum, aproximativ în secolul al 9- 
lea, în Europa Centrală, într-o comună ai cărei locuitori au între ei relaţii extrem de familiare. El este un fel de funcţionar comunal, dar care, 
de fapt, este servitorul tuturor şi este ocărât din toate părţile. 

Când examinăm ansamblul faptelor, descoperim că membrii acestei comune destul de mari sunt toţi sclavii care odinioară fuseseră conduşi 
şi trataţi în modul arătat, sclavii cărora el le distribuia munca. Aşadar, superiorul este acum servitorul tuturor şi el trebuie să vadă 
împlinindu-se karmic o parte considerabilă a brutalităţilor aplicate acestor oameni prin intermediul supraveghetorului. 

Soţia sa, care este în prezent supraveghetorul reîncarnat, trăieşte, aş putea spune, o viaţă liniştită şi retrasă şi suferă văzând 
nemulţumirea permanentă a superiorului de odinioară, reîncarnat acum, şi noi putem urmări în detaliu cum se împlineşte destinul karmic, în 
acest caz. 

Dar, pe de altă parte, vedem, de asemenea, că această karmă nu este cu totul împlinită; ea nu este împlinită în totalitate. Karma este 
împlinită numai în privinţa a ceea ce s-a desfăşurat între cei doi oameni, supraveghetorul şi superiorul său, această relaţie karmică se 
epuizează, în esenţă, în încarnarea lor medievală din secolul al 9-lea; căci, în realitate, femeia a compensat ceea ce a trăit în propriul său 
suflet din cauza brutalităţilor superiorului de odinioară, acum soţul ei. 

Dar această femeie, încarnarea supraveghetorului de odinioară, cunoaşte o nouă încarnare; de data aceasta majoritatea acelor suflete 
care în trecut au fost sclavi şi care apoi s-au regăsit reunite în această comună mare, aşadar, sufletele cu care această individualitate şi-a 
unit de două ori destinul în viaţa pământească, sufletele oamenilor din această comună se adună în jurul supraveghetorului reîncarnat, ei 
trăind în acei copii de educaţia cărora se va ocupa în mod deosebit în noua sa reîncarnare. Căci această reîncarnare este cea a lui Pestalozzi 
[ Nota 30 ]. Astfel, vedem cum tot ceea ce se manifestă acum ca blândeţe extraordinară, ca entuziasm de educator al lui Pestalozzi, în 
secolele 18 şi 19, sunt împlinirea karmei sale faţă de oamenii cu care, aşa cum am descris, fusese legat de două ori, împlinirea karmică a 
experienţelor trăite şi a suferinţelor din încarnările anterioare. 

Ceea ce se manifestă la o personalitate individuală devine, într-adevăr, transparent, inteligibil, stă în faţa sufletului în toată obiectivitatea, 
abia atunci când observăm cum în dosul unei vieţi pământeşti actuale apar vieţile pământeşti anterioare. Se poate întâmpla ca un om să 
prezinte într-una din vieţile sale pământeşti trăsături care ne trimit în urmă nu numai la o încarnare anterioară, ci adesea la precedenta, sau 
chiar la o încarnare şi mai veche. Vedem atunci cum ceea ce a fost dobândit în încarnările precedente acţionează cu o anumită logică 
spirituală interioară şi îşi continuă existenţa prin faptul că omul trece prin mai multe vieţi pământeşti, dar şi prin viaţa dintre moarte şi o 
nouă naştere. 

în această privinţă, este deosebit de interesant să examinăm o viaţă pământească pe care am descris-o deja în faţa persoanelor care se 
aflau la Dornach înainte de Congresul de Paşti, viaţa lui Conrad Ferdinand Meyer [ Nota 31 ]. 

Conrad Ferdinad Meyer pune, într-adevăr, nişte enigme deosebite celui care îi priveşte viaţa din punct de vedere interior şi care, în acelaşi 
timp, este capabil să-i admire în cel mai înalt grad poeziile. Operele poetice ale lui Conrad Ferdinand Meyer sunt scrise într-un stil de o 
minunată armonie, astfel încât se poate spune: Ceea ce trăieşte la Conrad Ferdinand Meyer planează întotdeauna puţin deasupra 
elementului pământesc, prin stil, ca şi prin întreg modul de a gândi, prin sensibilitate şi sentiment. Când pătrundem mai profund în creaţiile 
sale, remarcăm că la el spiritual-sufletescul este în permanenţă pe punctul de a se desprinde puţin de organizarea corporal-fizică. Citind 
poemele sale cele mai elevate, sau şi poemele sale în proză, ne spunem: Aici se află o forţă creatoare ce tinde mereu să se elibereze de 
orice legătură cu corpul fizic. - Acest lucru s-a manifestat apoi prin faptul că această individualitate a trebuit să treacă, în realitate, în 
încarnarea sa în care purta numele de Conrad Ferdinand Meyer, prin nişte stări maladive în care spiritual-sufletescul se desprindea în mare 
măsură de organizarea corporal-fizică, el trecea atunci prin stări de alienare mintală, sau, cel puţin, prin stări asemănătoare acestora. Ceea 
ce ne frapează iarăşi aici este faptul că cea mai frumoasă parte a operei sale este tocmai aceea pe care a creat-o în asemenea stări, când 
spiritual-sufletescul său se desprindea de corporal-fizic. 

Ei bine, când încercăm să căutăm înlănţuirile karmice pe parcursul existenţelor succesive ale lui Conrad Ferdinand Meyer, intrăm într-un fel 
de încurcătură. Am vrea să găsim firul care leagă încarnarea pe care a trăit-o sub numele de Conrad Ferdinand Meyer de încarnările 
anterioare, şi nu-l găsim imediat. Suntem transpuşi mai întâi în secolul al 6-lea al erei creştine, dar apoi suntem readuşi înapoi în secolul al 
19-lea, la încarnarea lui drept Conrad Ferdinad Meyer, căci în timpul observării problema însăşi evoluează în aşa fel încât ajungem pe un 
drum greşit. Trebuie să vă imaginaţi în mod clar că în acest câmp de cercetare este extraordinar de dificil să-ţi cucereşti adevărata 
cunoaştere. Bineînţeles, pentru cel care se mulţumeşte cu fantasme este foarte uşar, el poate întotdeauna aranja ceva, într-un anumit fel. 
Dar cel care nu se mulţumeşte pe acest tărâm cu fantasme, aşa cum spuneam, ci înaintează efectiv în cercetarea sa până în punctul în care 
el îşi găseşte cu încredere, în timpul cercetării, structura propriului suflet, acela are o sarcină dificilă, mai ales când este vorba de o 
individualitate atât de complexă ca aceea care a trăit în Conrad Ferdinand Meyer. într-adevăr, când examinăm înlănţuirile karmice de-a 
lungul unui anumit număr de vieţi pământeşti, nu ne este de mare ajutor să ne oprim privirea asupra unor fapte deosebit de semnificative. 
Ceea ce ne frapează cel mai mult la un om, ceea ce percepem cu ocazia unei întâlniri, ceea ce aflăm despre el din istorie, toate acestea ţin, 
de fapt, în mare măsură, de ambianţa pământească. Omul este mult mai mult decât se crede un produs al ambianţei sale pământeşti. El 
preia prin educaţie ceea ce trăieşte în ambianţa sa pământească. Numai trăsăturile cele mai subtile, mai intime, ale unui om, percepute în 
mod absolut concret, ne conduc, prin existenţa dintre moarte şi o nouă naştere, până la viaţa pământească precedentă. 

Iar pentru un asemenea studiu poate fi mai important să priveşti felul în care un om face un gest, felul în care are obiceiul să ţină un obiect, 
decât să examinezi în el personajul celebru care poate că a fost acest om. Felul în care cineva ţine un obiect, felul în care are obiceiul să 
răspundă - nu ce răspunde, ci cum răspunde, de exemplu, dacă începe întotdeauna prin a refuza şi nu acceptă decât atunci când nu mai 



Astfel, în fiinţa sufletească a lui Conrad Ferdinand Meyer găsim ceva care este o continuare şi căruia îi obţinem sinteza adunând elementele 
prezente în încarnările sale anterioare. Dar ceea ce apare astfel ca individualitate clar conturată când îl privim pe Conrad Ferdinand Meyer 
din punct de vedere literar - fiindcă el apare aici în forme clare, astfel încât îl putem caracteriza pe artist cu precizie, căci el are nişte forme 
clar conturate -, tocmai acest lucru derutează, dat fiind că de la această formă precis conturată, atenţia este orientată imediat spre natura 
labilă, dublă, a omului însuşi. 

Dacă nu îl vedem decât pe poetul Conrad Ferdinand Meyer, personalitatea celebră care a creat nişte opere, rămânem, fără îndoială, 
incapabili să ştim ceva despre încarnările anterioare ale acestei personalităţi. Trebuie să ne întoarcem privirea de la aspectele care ţin de 
personalitatea poetului şi s-o îndreptăm asupra omului; atunci, în dosul imaginii, apar figurile încarnărilor trecute. 

Vedeţi dvs., oricât de paradoxal li se poate părea contemporanilor noştri, nu vom putea aprofunda cu adevărat ceea ce este viaţa umană 
decât dacă o vom aprofunda în aşa fel încât să orientăm studiul istoriei, această istorie exterioară, care astăzi este numită adesea istorie, 
spre observarea omului în cadrul istoriei. Dar noi nu putem să-l privim pe om legat de o singură epocă, el nu trăieşte numai o singură viaţă 
pământească, ci noi trebuie să-l privim pe om observându-i individualitatea care trece dintr-o viaţă pământească în alta şi văzând apoi cum 
acţionează în intervalul dintre două încarnări, în timpul vieţii dintre moarte şi o nouă naştere, transformând tocmai ceea ce în viaţa de pe 
Pământ se desfăşoară mai mult în subconştient, dar care se află în strânsă legătură tocmai cu formarea propriu-zisă a destinului uman. Căci 
destinul uman se plăsmuieşte nu din ceea ce se manifestă la nivelul ideilor clare ale intelectului, ci din ceea ce trăieşte şi urzeşte în 
subconştient. 

Aş vrea să vă dau un alt exemplu în legătură cu felul în care acţiunea individualităţilor umane se prelungeşte în istorie. în primul secol, 
aproximativ la o sută de ani după naşterea creştinismului, avem un scriitor eminent în persoana scriitorului roman Tacitus [ Nota 32 ]. 

în operele sale, mai ales în scrierea sa "Germania", Tacitus a arătat că ştie să scrie într-un stil extraordinar de precis şi concis; în 
prezentarea faptelor istorice, ca şi în descrierile sale geografice, frazele sunt minunat rotunjite, lapidare, absolut lapidare. Ne putem aminti, 
de asemenea, că el, acest mare cetăţean al lumii, care ştie, de fapt, tot ceea ce timpul său considera demn de ştiut, care a trăit la un secol 
după întemeierea creştinismului, nu aminteşte de Christos decât cu totul în treacăt [ Nota 33 ], ca despre cineva pe care evreii l-au crucificat, 
dar care nu avea nici o importanţă deosebită. Şi totuşi, Tacitus este, în realitate, unul dintre cei mai mari romani. 

Tacitus era prieten cu o personalitate pe care istoria o cunoaşte sub numele de Plinius cel Tânăr [ Nota 34 ], care este autorul a numeroase 
scrisori şi care avea o mare admiraţie pentru stilul lui Tacitus, astfel că Plinius cel Tânăr, el însuşi scriitor, îl admira pe Tacitus fără rezerve. 

Acum, să ne oprim mai întâi pe Plinius cel Tânăr. El trece, desigur, prin poarta morţii, trece prin viaţa dintre moarte şi o nouă naştere şi se 
reîncarnează în secolul al 11-lea al erei noastre în persoana unei prinţese toscane, în Italia, care se căsătoreşte cu un prinţ din Europa 
Centrală. Acesta este jefuit de pământurile sale de către Heinrich cel Negru, din familia imperială a francilor salieni, şi trebuie să se 
reîntoarcă în Italia. Această Beatrice [ Nota 35 ] este proprietara castelului de Canossa, unde mai târziu Heinrich al IV-lea, succesorul lui 
Heinrich al III-lea, cel Negru, a trebuit să-şi facă celebra penitenţă în faţa papei Gregorius. 

Această margrafă Beatrice este o personalitate extraordinar de activă, care se interesează de tot ceea ce se întâmplă în jurul ei. Şi trebuie 
să se intereseze de toate, căci soţul ei, Gottfried, care, înainte de a o lua în căsătorie, fusese alungat din Alsacia în Italia de către Heinrich 
cel Negru, unde s-a căsătorit cu Beatrice, este din nou urmărit de Heinrich al III-lea, cel Negru. Heinrich este, într-adevăr, un senior plin de 
energie care, pur şi simplu, îi destituie unul după altul pe prinţii şi seniorii din vecinătatea sa şi face într-o mare măsură ceea ce vrea; el nu 
este satisfăcut o dată ce a alungat un adversar, ci el o face şi a doua oară, atunci când celălalt s-a stabilit undeva. Aşadar, el este, cum 
spuneam, un senior plin de energie, un suveran medieval de mare anvergură. Atunci când Gottfried s-a stabilit în Toscana, mai întâi îl 
alungă, iar apoi o şi ia pe margrafă cu el în Germania. 

Datorită acestui fapt, ceea ce Beatrice observase cu multă fineţe în Italia s-a unit în spiritul ei cu ceea ce a observat în Germania. Astfel că 
avem deja în această margrafă o personalitate foarte reprezentativă a epocii sale, o femeie care observă cu acuitate, excepţional de activă, 
energică, dar care are, totodată, o inimă largă şi o privire pătrunzătoare. 

în momentul când Heinrich al IV-lea a trebuit să meargă la Canossa pentru a-şi face penitenţa, stăpâna castelului era fiica Beatricei, 
Mathilde [ Nota 36 ], care se înţelegea foarte bine cu mama ei, fiica întrunind şi ea toate calităţile mamei, era o femeie încă şi mai remarcabilă. 
Sunt două femei extrem de simpatice şi care, tocmai din cauza a tot ceea ce s-a desfăşurat sub Heinrich al III-lea şi Heinrich al IV-lea, se 
interesează în mod profund de aspectul istoric al evenimentelor. 

Dacă mergem acum mai departe cu cercetarea, descoperim un fapt ciudat: Margrafa Beatrice este Plinius cel Tânăr reîncarnat, iar fiica sa, 
Mathilde, este Tacitus reîncarnat. îl aflăm, aşadar, pe Tacitus, care în vechile timpuri a scris istorie, îl găsim - femeia, când este o femeie 
superioară, are darul observaţiei - ca martor al istoriei la scară mare, ca participant, ca participant direct la istorie; căci Mathilde este chiar 
proprietara castelului Canossa, şi aici se desfăşoară întreaga scenă, un eveniment care a decis în Evul Mediu un număr considerabil de 
lucruri. îl găsim ca martor al istoriei. 

Aceste două personalităţi, mamă şi fiică, sunt în mod intim legate; vechea activitate de scriitor le face capabile, în inconştientul lor, să 
înţeleagă în profunzime istoria şi, prin aceasta, să se unească în mod instinctiv foarte intens cu mersul lumii, atât în natură, cât şi în 
desfăşurarea istoriei. 

Şi iată ceea ce se întâmplă mai târziu: îl vedem pe Plinius cel Tânăr, care este în Evul Mediu margrafa Beatrice, reîncarnându-se în secolul al 
19-lea într-un mediu romantic, într-o ambianţă romantică. El îşi asimilează romantismul, nu putem spune că o face cu un mare entuziasm, 
dar cu o mare bucurie estetică, se regăseşte la început în tot ce este romantic, deoarece el, pe de o parte, este tocmai acest romantic, pe 
de altă parte, în virtutea mediului său familial, el are un stil cam savant. Adoptă acest stil savant - vreau să spun un stil savant în ceea ce 
priveşte scrisul, nu un stil de viaţă savant -, dar acest stil nu se acordă cu natura sa. încearcă mereu să se elibereze de el, să-l respingă. 

Destinul vrea ca această personalitate, Plinius cel Tânăr reîncarnat şi margrafa Beatrice reîncarnată, aflându-se într-o zi în vizită la cineva, 
să răsfoiască o carte în engleză pusă acolo pe o masă; stilul acestei lucrări o captivează şi în acest moment are impresia: Celălalt stil, cel pe 
care l-am moştenit de la rudele mele, nu mi se potriveşte. Acesta este stilul meu, stilul de care am nevoie, care merită să fie admirat, pe 
care eu trebuie să mi-l însuşesc! 

El devine scriitor, el imită acest stil, bineînţeles îl imită în mod artistic, nu pedant, în cel mai bun sens al cuvântului, el imită acest stil într-un 
sens artistic-estetic. 

Şi, vedeţi dvs., cartea care era acolo deschisă pe masă şi care a făcut ca această personalitate să simtă nevoia să citească cât de repede 
posibil toate lucrările disponibile ale acestui scriitor, această carte era "Representative Men" de Emerson. Personajul nostru i-a asimilat 



stilul, a tradus imediat două pasaje ale lucrării, a devenit un admirator entuziast al lui Emerson, şi nu s-a lăsat până nu a putut să-l 
întâlnească şi în realitate. 

în cazul acestei personalităţi, care se află pe sine, care şi-a găsit propriul său stil datorită admiraţiei sale pentru cealaltă personalitate, în 
cazul acestei personalităţi, care este reîncarnarea lui Plinius cel Tânăr şi a margrafei Beatrice, noi avem de-a face cu Herman Grimm [ Nota 37 
]; în ceea ce-l priveşte pe Emerson [ Nota 38 ], el este reîncarnarea lui Tacitus, reîncarnarea margrafei Mathilde. 

Şi, iarăşi: în admiraţia lui Herman Grimm pentru scriitorul Emerson, în felul în care cei doi oameni se întâlnesc, regăsim relaţia de odinioară 
dintre Plinius cel Tânăr şi Tacitus. Aş spune că în fiecare frază scrisă ulterior de Herman Grimm vedem reînviind vechea legătură dintre Plinius 
şi Tacitus. Iar admiraţia pe care Plinius i-o mărturiseşte lui Tacitus o vedem reapărând, într-o concordanţă deplină, în admiraţia pe care 
Herman Grimm o are faţă de Emerson. 

Şi noi înţelegem abia acum ce se află la originea marelui stil al lui Emerson, şi cum retrăieşte Emerson, într-un mod deosebit, ceea ce a trăit 
Tacitus în modul său propriu. Cum lucra Emerson? Oamenii care îl vizitau pe Emerson descopereau cum lucra. El se afla într-o cameră 
mobilată cu numeroase scaune şi cu mai multe mese. Peste tot erau cărţi deschise, în mijlocul cărora el se plimba. Citea uneori o frază, se 
îmbiba de ea: pornind de aici, el îşi construia marile sale fraze lapidare, îşi plăsmuia lucrările. Avem aici imaginea exactă a vieţii lui Tacitus: 
Cum era Tacitus în timpul vieţii, cum călătorea el pretutindeni, noi vedem toate acestea iarăşi în cărţile lui Emerson. Toate acestea prindeau 
din nou viaţă. 

Apoi avem imboldul irezistibil care l-a împins pe Herman Grimm spre Emerson. Destinul a făcut ca el să descopere "Representative Men". El 
îşi dă seama imediat: Aşa trebuie să scrii, acesta este stilul tău. - El avea, cum spuneam, un stil de erudit, pe care îl moştenise de la unchiul 
său Jakob Grimm, de la tatăl său Wilhelm Grimm. El îl abandonează. Destinul îl face să îşi asimileze un altul, cu totul diferit. 

în sfârşit, vedem interesul lui Herman Grimm pentru istorie manifestându-se în conţinutul lucrărilor sale; el reunea în persoana sa o relaţie 
sufletească intimă cu Germania şi un profund interes pentru Italia. 

Acestea sunt nişte aspecte care ne arată cum se întâmplă lucrurile în acest domeniu. Şi cum suntem conduşi spre asemenea lucruri? Ei bine, 
vedeţi dvs., este vorba de a primi o anumită impresie, în jurul căreia totul se cristalizează. Mai întâi prinde formă o reprezentare: Herman 
Grimm deschizând "Representative Men" de Emerson. Acum, Herman Grimm citea într-un mod curios. El citea, şi imediat avea ca o mişcare 
de retragere faţă de ceea ce citea. El a făcut-o, în mod sigur, şi de data aceasta, căci ai impresia, văzând acest gest, că el înghiţea frază 
după frază din ceea ce citea. Acesta este gestul interior care ne poate conduce de la Herman Grimm la încarnările sale anterioare. Iar 
perindarea prin faţa cărţilor deschise şi atitudinea puţin cam exagerată, "romană", cu care l-a întâmpinat pe Herman Grimm pentru prima 
dată, ca şi cum ei s-ar fi întâlnit în Italia, acesta este aspectul care ne permite să ne întoarcem în trecut de la Emerson la Tacitus. Trebuie să 
avem o viziune plastică, pentru a putea urmări astfel de lucruri. 

Şi, vedeţi dvs., dragii mei prieteni, prin acest exemplu voiam să schiţez felul în care trebuie să fie aprofundată cercetarea istorică. Şi o 
aprofundare de acest fel trebuie să apară printre noi. Căci aceste lucruri trebuie să fie un rezultat al acelui suflu nou care, prin Congresul de 
Crăciun, trebuie să-şi facă intrarea în Societatea noastră antroposofică. în viitor, noi trebuie să trecem, cu curaj şi îndrăzneală, la studiul 
marilor contexte spirituale; trebuie să ne situăm pe acea poziţie de unde aceste contexte spirituale pot fi observate cu adevărat. Pentru 
aceasta, noi avem nevoie, înainte de toate, de seriozitate, seriozitate în felul în care trăim, toţi împreună, cauza antroposofică. 

Şi această seriozitate se va instaura în Societatea Antroposofică dacă cei care vor să fie activi în cadrul ei vor ţine seama tot mai mult de 
ceea ce este acum difuzat în fiecare săptămână în cercurile tuturor prietenilor noştri antroposofi, de ceea ce este conţinut în "Foile pentru 
membri", alăturate la "Goetheanum". Aici se descrie cum trebuie să se lucreze şi să se studieze în spiritul Congresului de Crăciun în Ramuri, 
în cadrul întâlnirilor membrilor, şi ele relatează, de asemenea, ce se întâmplă în Societatea Antroposofică. Căci doar ele sunt intitulate: „Ce 
se întâmplă în Societatea Antroposofică". Obiectivul lor este acela de a răspândi în Societate Antroposofică o gândire comună, de a face să 
domnească o atmosferă comună între miile de antroposofi. Când vom trăi în această atmosferă comună, când vom înţelege ce vrea să 
însemne faptul că Tezele [ Nota 39 ] sunt făcute pentru a stimula gândirea, când vom înţelege că prin aceasta Goetheanumul trebuie să fie, 
de fapt, în mod real şi concret, situat în centru prin iniţiativa Comitetului director esoteric - îmi revine misiunea de a sublinia mereu faptul că 
noi avem acum de-a face cu un Comitet director care îşi concepe activitatea drept inaugurare a unei munci esoterice -, când vom fi înţeles în 
mod just acest lucru, atunci ceea ce acum poate curge prin Mişcarea antroposofică va fi propagat în mod just prin ea. Mişcarea 
antroposofică şi Societatea Antroposofică trebuie să fie una. Societatea Antroposofică trebuie să-şi însuşească pe deplin cauza 
antroposofică. 

Se poate spune: Când va exista această comuniune, când ea va acţiona ca o gândire comună, atunci ea va fi capabilă, de asemenea, să fie 
purtătoarea unei cunoaşteri spirituale cu adevărat vaste şi cuprinzătoare. Dar atunci în Societatea Antroposofică va trăi acea forţă care 
trebuie de fapt să trăiască în ea, căci, dacă vrem să evităm decăderea iremediabilă a civilizaţiei moderne, noi trebuie să-i dăm un puternic 
elan. 

Oricât de paradoxal ar putea să pară ceea ce trebuie să spunem în legătură cu vieţile pământeşti succesive ale unor personalităţi, cel care 
poate vedea lucrurile mai exact, cel care poate vedea până şi paşii acestor oameni despre care este vorba în legătură cu asemenea vieţi 
pământeşti succesive, acela va putea vedea cât de întemeiate pe realitate sunt cuvintele pe care le rostim în legătură cu aceste lucruri şi că 
noi putem pătrunde cu privirea în realitatea vieţii şi acţiunii Zeilor şi oamenilor atunci când ne străduim în acest fel să cuprindem cu privirea 
spiritului forţele spirituale. 

Toate acestea, dragii mei prieteni, aş vrea să le depun în sufletele dvs., aş vrea să le fac să coboare în inimile dvs. şi aş vrea ca acesta să 
fie acum sentimentul pe care să-l duceţi cu dvs. de la acest Curs de Paşti. Atunci, acest Curs de Paşti va fi ca un fel de reînnoire a 
Congresului de Crăciun. Pentru ca acest Congres de Crăciun să poată acţiona în mod just, el trebuie să fie reînnoit mereu, ca şi cum ar fi 
prezent, prin tot ceea ce izvorăşte din el. 

Fie ca, pornind de la acest Congres de Crăciun, multe lucruri să se dezvolte în continuare, reînnoindu-se. Şi, înainte de toate, fie ca acest 
lucru să poată fi realizat graţie acelor suflete sincere, inimoase, curajoase, care apără în viaţă cauza antroposofică, drept reprezentanţi ai 
ei, graţie sufletelor curajoase ale antroposofilor. Dacă, prin ceea ce organizăm noi, curajul nu va înceta să crească în sufletele şi inimile 
prietenilor noştri antroposofi, atunci va creşte, de asemenea, şi ceea ce îi este necesar Societăţii Antroposofice - trupul antroposofiei - 
drept suflet antroposofic: a introduce în mod curajos în lume ceea ce, născut din revelaţiile spiritului în zorii epocii luminii, care succede 
epocii Kali Yuga, este necesar pentru evoluţia ulterioară a omenirii. Dacă simţim în noi conştienţa acestui lucru, vom acţiona cu curaj pornind 
chiar de la această conştienţă. Fie ca fiecare din manifestările noastre să fortifice un asemenea curaj. Fie ca noi să putem privi într-adevăr 
cu seriozitate ceea ce li se pare paradox şi nebunie celor care astăzi încă mai dau, de cele mai multe ori, tonul. Dar ceea ce a dat tonul într- 
o anumită epocă, adesea a fost foarte curând înlocuit de ce ceea se încercase a fi înăbuşit. Fie ca dintr-o recunoaştere a istoriei, unită cu 



activitatea umană care se continuă de la o viată la alta, să ia naştere curajul de a acţiona în spiritul antroposofiei, curajul necesai 
progresului civilizaţiei umane. [ Nota 40 ] 



Acasă Lucrări Online Index GA236 Precedenta Următoarea 



Biblioteca antroposofică 



Căutare Lucrări Online Index GA236 Precedenta Următoarea 



Corecturi 



Rudolf Steiner 

CONSIDERAŢII ESOTERICE ASUPRA LEGĂTURILOR KARMICE 
VOLUMUL II 

GA 236 

CONFERINŢA A PATRA 

Dornach, 26 aprilie 1924 

Cercetările care ne introduc în domeniul karmei umane - desigur, ne introduc tocmai cercetând - trebuie să fie primite cu gravitate şi 
prelucrate sufleteşte. Căci, în fond, important este nu numai să cunoaştem anumite raporturi karmice, important este ceea ce rezultă din 
aceste cercetări, însufleţind fiinţa umană, stimulând-o să se integreze în mod plenar în viaţă. Asemenea cercetări pot fi rodnice numai dacă 
ele nu conduc la o indiferenţă faţă de om mai mare decât aceea care există de obicei, ci dimpotrivă, dacă ele trezesc mai multă iubire, mai 
multă înţelegere decât atunci când, privindu-l pe om, ne dăruim numai impresiilor unei singure vieţi pământeşti. 

Cel care îşi îndreaptă privirea asupra epocilor succesive ale evoluţiei omenirii îşi poate forma destul de bine o impresie despre faptul că de-a 
lungul istoriei omenirii multe lucruri s-au schimbat în modul de a gândi, de a simţi, ca şi în întregul mod de a privi şi de a concepe viaţa. 
Desigur, trecutul nu face asupra oamenilor o impresie tot atât de profundă ca ceea ce trebuie să se întâmple, ca ceea ce abia de acum 
înainte trebuie să fie întemeiat. Dar cel care sesizează cu suficientă profunzime cât de mult s-au schimbat sufletele pe parcursul evoluţiei 
Pământului, acela nu se va teme să întreprindă, ca pe un lucru necesar, acea transformare a propriei sale mentalităţi, care constă în a nu te 
mulţumi să iei în considerare, la un om sau altul, doar o singură viaţă pământească, ci succesiunea vieţilor pământeşti, în măsura în care ele 
pot fi percepute. 

Eu cred că astfel de exemple cum au fost cele pe care le-am avut în vedere ultima dată cu privire la Conrad Ferdinand Meyer, Pestalozzi 
ş.a.m.d., ne pot arăta cum înţelegerea pur umană a unei personalităţi şi iubirea faţă de această personalitate pot creşte când îi privim 
ultima viaţă pământească pe fundalul din care această viaţă a rezultat. 

Aş vrea acum, o dată în plus, pentru a vă arăta cât de rodnice sunt, propriu-zis, asemenea lucruri, să revin asupra unei întrebări pe care am 
abordat-o deja în faţa unui mare număr dintre cei prezenţi aici. Este vorba de întrebarea care ia naştere în legătură cu faptul că ştiinţa 
spirituală ajunge adesea să vorbească despre existenţa, în epocile vechi, a unor clarvăzători, a unor personalităţi de iniţiaţi, care puteau 
comunica celorlalţi oameni misterele lumii spirituale, aşadar, despre existenţa iniţiaţilor. Astfel că se iveşte în mod absolut firesc întrebarea : 
Unde trăiesc în epoca noastră aceşti iniţiaţi? Cum stau lucrurile cu reîncarnarea lor? 

Pentru a răspunde la această întrebare este neapărat necesar să arătăm cât de diferită poate fi o viaţă pământească mai recentă faţă de o 
viaţă anterioară în privinţa gradului de instruire, în privinţa cunoaşterii, precum şi în privinţa altor activităţi ale sufletului acelui om; aşadar, 
cât de diferite sunt vieţile pământeşti succesive în aceste privinţe. într-adevăr, atunci când între moarte şi o nouă naştere se apropie 
momentul în care omul trebuie să coboare din nou pe Pământ, să se unească, aşadar, cu organizarea fizic-eterică, în om se întâmplă, de 
fapt, multe lucruri. Desigur, direcţia pe care o ia el spre o familie sau alta, spre un popor sau altul, este deja fixată de multă vreme; dar 
decizia de a săvârşi extraordinara schimbare de existenţă care constă în a trece din lumea spiritual-sufletească în lumea fizică, această 
decizie necesită un număr considerabil de lucruri. Trebuie să vă gândiţi, dragii mei prieteni: Nu se întâmplă ca aici, pe Pământ, unde omul, 
după ce şi-a trăit viaţa sa obişnuită, devine încetul cu încetul tot mai slab, contribuind, mai mult sau mai puţin, în funcţie de experienţele pe 
care le-a făcut pe Pământ, la luarea deciziei de a primi, trecând prin poarta morţii, o nouă formă de viaţă. Aceasta vine asupra omului, ca să 
spunem aşa, dă peste el. 

Aici, pe Pământ, moartea vine pe neaşteptate. Cu totul altfel este atunci când coborâm din lumea spirituală. în acest caz, este vorba de un 
act înfăptuit în deplina lumină a conştienţei, de un act chibzuit, ieşit din cele mai profunde adâncimi ale sufletului. Trebuie să vedem cât de 
extraordinară este transformarea care intervine în fiinţa umană atunci când ea trebuie să schimbe formele de viaţă sufleteşti-spirituale din 
existenţa preterestră cu existenţa pământească. Şi, cu ocazia acestei coborâri, omul vede că va trebui să se apropie, vrând-nevrând, de 
condiţiile culturii şi civilizaţiei, dar şi de cele corporale, pe care i le poate oferi o anumită epocă. Epoca noastră, făcând abstracţie de 
condiţiile generale ale culturii şi civilizaţiei, nu ne furnizează uşor corpuri în care un om să-şi poată duce viaţa aşa cum o făceau iniţiaţii din 
trecut. Şi, când se apropie momentul în care sufletul, chiar cel al unui vechi iniţiat, trebuie să se folosească de un corp uman, el trebuie să ia 
acest corp aşa cum este şi să se dezvolte în el în acea formă de educaţie, în acel mediu de viaţă care i se oferă. Totuşi, nimic din ceea ce se 
afla odinioară în acest suflet nu este pierdut pentru el. Numai că aceasta se exprimă într-un alt mod. Configuraţia fundamentală a acestui 
suflet rămâne, dar se manifestă în alt mod. 

Vedeţi dvs., în secolele 3, 4 ale erei noastre, sufletul omului încă se mai putea adânci foarte mult prin cunoaştere în adevărurile iniţiatice, 
căci corpurile umane din secolele 3, 4 ale erei noastre, mai ales în regiunile meridionale ale Europei şi ale Asiei de Sud-Vest, urmau sufletele, 
fiindcă funcţiunile organice interne se efectuau în aşa fel încât corpurile puteau să urmeze sufletele. Astăzi, cel care a trăit în timpul primelor 
secole ale creştinismului poate ca iniţiat, cu sufletul foarte interiorizat, plin de înţelepciune, este obligat să coboare într-un corp care, înainte 
de toate din cauza mersului evoluţiei de până acum, este orientat spre lumea exterioară, trăieşte în lumea exterioară. Din cauza acestui 
corp, astăzi nu mai este posibilă acea meditaţie profundă, acea concentrare intimă a forţelor sufletului, care mai era încă posibilă în secolele 
3, 4 ale erei noastre. Şi aşa au putut să se petreacă în evoluţia Pământului următoarele. Vă voi relata nişte lucruri care se revelează privirii 
clarvăzătoare. 

Imaginaţi-vă, dragii mei prieteni, un centru de Misterii din Asia de Sud-Vest, un centru de Misterii cu toate caracteristicile unui centru de 
Misterii din Asia de Sud-Vest în timpul primelor secole de după întemeierea creştinismului. Peste tot existau încă tradiţii în acele timpuri 
vechi, când participanţii erau iniţiaţi în cea mai profundă înţelepciune a Misteriilor. Peste tot mai exista încă, mai mult sau mai puţin, 
conştienţa regulilor care trebuiau aplicate vieţii sufletului, pentru ca el să dobândească anumite cunoştinţe, şi anume cele care conduceau 



foarte adânc în temeliile sufletului uman, şi de aici în Univers. Şi tocmai în aceste Mişte rii din Asia de Sud-Vest, în primele secole după 
apariţia creştinismului, spiritele erau preocupate de o întrebare importantă. 

Aceste Misterii au văzut revărsându-se la altarele lor de jertfă o înţelepciune infinită. Va fi suficient să citiţi ceea ce am descris în lucrarea 
mea "Creştinismul ca fapt mistic şi Misteriile Antichităţii", în măsura în care aceste lucruri puteau fi caracterizate într-o lucrare destinată 
publicării, şi veţi vedea că această întreagă înţelepciune năzuia, în cele din urmă, să înţeleagă Misteriul de pe Golgotha. Marea întrebare 
care se punea în aceste Misterii din Asia de Sud-Vest era următoarea: Cum se va putea dezvolta în continuare în sufletele umane 
prodigioasa grandoare a conţinutului, a conţinutului de realitate care s-a revărsat pe Pământ prin Misteriul de pe Golgotha? Cum se va 
putea uni vechea, străvechea înţelepciune originară care se ridica până la cunoaşterea fiinţelor care locuiesc stelele, ce includea în sine 
cunoaşterea entităţilor spiritual-divine de diferite ranguri care conduc Universul şi viaţa omului, cum se va uni această străveche 
înţelepciune cu ceea ce s-a concentrat, s-a condensat, în Misteriul de pe Golgotha şi ale cărui impulsuri, care emană de la o înaltă Entitate 
Solară, Christos, trebuie să intre acum în omenire? - Aceasta era întrebarea arzătoare care se punea în aceste Misterii din Asia de Sud- 
Vest. 

Ei bine, exista un iniţiat a cărui înţelepciune şi simţire cultivate în Misterii erau profund afectate de această întrebare. Trebuie să spun că 
atunci când, fiind în căutarea raporturilor karmice, îl întâlneşti pe acest om, care a fost, într-adevăr, un asemenea iniţiat în Misteriile din Asia 
de Sud-Vest la începutul erei creştine, îţi face o impresie zguduitoare. întâlnirea este zguduitoare, căci acest iniţiat, cu toate că îşi asimilase 
întreaga înţelepciune iniţiatică din acel timp, era preocupat de un singur gând, acela de a înţelege întreaga importanţă a Misteriului de pe 
Golgotha : Ce se va întâmpla acum? Cum vor putea primi sufletele umane atât de slabe acest Mister? 

Şi, vedeţi dvs., într-o zi, cu sufletul apăsat de arzătoarea întrebare a destinului creştinismului, acest iniţiat se plimba la o mare depărtare de 
centrul Misteriilor şi a văzut ceva care l-a zguduit teribil. El a văzut, graţie clarvederii sale de iniţiat, cum Iulian Apostatul [ Nota 41 ] era ucis 
mişeleşte de un om. El a fost martor la această faptă prin cunoaştere iniţiatică. 

El ştia că Iulian Apostatul era iniţiat până la un anumit grad în Misteriile antice, că el voia să păstreze şi să propage în viaţa spirituală a 
omenirii ceea ce se cultiva şi trăia în vechile Misterii; el voia să unească vechea înţelepciune a Misteriilor şi creştinismul, pe care el îl vestea 
chiar în spiritul acestei înţelepciuni: Există, alături de Soarele fizic, un Soare spiritual, şi cel care cunoaşte Soarele spiritual îl cunoaşte pe 
Christos. Dar, în epoca în care trăia Iulian Apostatul, o asemenea afirmaţie era considerată ceva foarte periculos şi aceasta a făcut ca el să 
fie asasinat mişeleşte cu ocazia campaniei sale împotriva Perşilor. La aceasta a fost martor acel iniţiat; la acest simptom semnificativ din 
istoria lumii. 

Aceia dintre dvs. care au urmărit de-a lungul anilor diferitele lucruri pe care le-am spus despre raporturile karmice din istoria lumii, îşi vor 
aminti că eu am ţinut la Stuttgart - am menţionat acest fapt şi cu ocazia Congresului de Crăciun [ Nota 42 ] - nişte conferinţe despre unele 
capitole ale istoriei oculte; cu această ocazie, eu am arătat întregul tragism al intervenţiei lui Iulian Apostatul în istoria omenirii. 

Aşadar, acest eveniment l-a trăit acel iniţiat, la care întreaga ştiinţă iniţiatică asimilată într-un centru de Misterii din Asia de Sud-Vest era 
inundată şi dominată de această întrebare: Ce va deveni creştinismul? - Şi acest simptom, asasinarea lui Iulian, îi arată clar şi limpede: Va 
veni o vreme când oamenii vor înţelege mai întâi greşit creştinismul, când creştinismul va mai trăi doar sub forma tradiţiilor, când nu se va 
mai şti nimic despre sublimul Spirit Solar Christos care a trăit în Iisus din Nazareth. 

Toate acestea apăsau greu asupra sufletului acestui om. Şi, până la sfârşitul vieţii sale de atunci, în sufletul său a persistat o anumită 
dispoziţie sufletească, un fel de tristeţe elegiacă, în legătură cu evoluţia creştinismului. Acest simptom l-a tulburat, aşa cum poate fi tulburat 
un iniţiat în faţa unui asemenea fapt. Şi suntem noi înşine teribil de zguduiţi când îl percepem. Apoi, individualitatea acestui om şi-a 
continuat drumul. Impresia pe care o primise acest iniţiat era atât de puternică, încât ea a făcut ca el să se reîncarneze neapărat cât mai 
curând, el s-a reîncarnat tot în perioada Războiului de Treizeci de Ani; multe încarnări excepţionale, interesante, care au jucat un rol 
important în evoluţia omenirii, se situează, într-adevăr, în această epocă. 

El a cunoscut o încarnare feminină, de fapt, cu puţin înainte de Războiului de Treizeci de Ani, la începutul secolului al 17-lea, el a trăit apoi 
numai în timpul acestui război, a luat parte la iniţiativele prin care unii rosicrucieni voiau să aducă un corectiv epocii Războiului de Treizeci de 
Ani, să o pregătească, aş putea spune, din punct de vedere spiritual; dar toate acestea au fost acoperite de brutalitatea şi barbaria 
războiului. Reamintiţi-vă că "Nunta chimică a lui Christian Rosenkreuz" [ Nota 43 ] a apărut cu puţin timp înainte ca acest război să fi izbucnit, 
în afara acestui impuls, au pătruns atunci în omenire încă multe alte impulsuri importante, înainte ca Războiul de Treizeci de Ani să fi şters şi 
să fi barbarizat totul. 

Şi apoi a venit secolul al 19-lea. Această personalitate care percepuse prin iniţiere simptomul important pe care-l reprezenta moartea lui 
Iulian Apostatul, care a trecut apoi printr-o reîncarnare feminină în secolul al 17-lea, această personalitate s-a reîncarnat. Şi acum, din 
această personalitate radiază tot ceea ce îşi interiorizase şi mai mult în încarnarea sa feminină, tot ceea ce trăise odinioară nu datorită 
înţelepciunii sale iniţiatice, ci datorită zguduirii pe care a suferit-o sufletul său de iniţiat cu ocazia acelui simptom. Toate acestea radiază din 
sufletul personalităţii respective în timpul ultimei treimi a secolului a 19-lea în viziunea sa specifică asupra lumii, o viziune care pătrundea 
profund în contradicţiile existenţei umane. 

Dar tendinţa epocii noastre este de-aşa natură încât cel care aduce din vieţile sale anterioare în viaţa secolelor 19 şi 20 vechea înţelepciune 
iniţiatică să nu poată acţiona într-un mod eficace asupra prezentului nemijlocit prin faptele sale. Acesta este motivul pentru care, aş putea 
spune, tot ceea ce se metamorfozează puternic şi se manifestă pe plan exterior, fiind, totuşi, ceva interior, tot ceea ce se deplasează 
dinspre inima omului, în care trăia vechea înţelepciune iniţiatică, spre simţurile sale şi spre ce observă ele, toate acestea tind acum să se 
exteriorizeze sub formă poetică, literară. 

Iată de ce am avut în ultimul timp nişte exemple cu adevărat remarcabile - numai că ele sunt insolite, epoca noastră nu le înţelege deloc -, 
în cazul cărora nu vedem acţionând numai ceea ce se manifestă în personalitatea prezentă la sfârşitul secolului al 19-lea sau la începutul 
secolului 20, ci vedem acţionând şi lucruri de felul acelei zguduiri pe care a simţit-o un iniţiat în Misterii, Misterii deja în decadenţă, este 
adevărat. Această zguduire sufletească acţionează în continuare, se revarsă în creaţia poetic-a rtistică, şi ceea ce vine aici din trecut şi 
acţionează într-un mod atât de caracteristic se manifestă în personalitatea lui Ibsen [ Nota 44 ]. 

Când avem această perspectivă, atunci evoluţia omenirii trăieşte în aspectele ei tainice în ceea ce, mai ales la sfârşitul secolului al 19-lea, 
nu poate fi opera unui singur om, ci în care omul se situează în aşa fel încât prin el acţionează epocile pământeşti trecute. 

Abordând o asemenea temă, nu vom risca să ne pierdem respectul nici pentru evoluţia istoriei universale, nici pentru o astfel de 
personalitate individuală, care stă în faţa omenirii în toată măreţia ei. Când lucrăm cu seriozitatea necesară, trăim, pe acest tărâm, lucruri 
zguduitoare. 



Desigur, aţi auzit adesea vorbindu-se de Basilius Valentinus [ Nota 45 ], un fel de alchimist care trăia cam pe la începutul Evului Mediu. Când 
studiem din perspectiva istoriei universale înlănţuirile karmice referitoare la Basilius Valentinus, acest călugăr benedictin, autor al unor 
lucrări de medicină şi de alchimie de o extremă importanţă, descoperim ceva foarte ciudat, care ne arată în mod clar cât de dificil de înţeles 
este, de fapt, epoca noastră. 

în zilele noastre vedem atâtea lucruri nu numai de neînţeles, dar şi respingătoare, urâte, în anumite privinţe înfiorătoare, şi care nu pot 
provoca, dacă vreţi, decât indignare şi dezgust în sufletul celui care priveşte viaţa aşa cum se oferă ea percepţiei nemijlocite a simţurilor 
noastre. 

Dar lucrurile nu se prezintă, totuşi, în acest fel, pentru cel care percepe relaţiile umane de-a lungul istoriei. Nu, lucrurile nu se prezintă în 
acest fel! Şi astăzi apare uneori, într-un domeniu oarecare al vieţii, ceva în faţa căruia - putem înţelege foarte bine acest lucru - oamenii nu 
pot decât tuna şi fulgera, ei nu pot considera decât că acest lucru este respingător, îngrozitor; şi, totuşi, nu se pot împiedica să încerce în 
faţa acestui lucru respingător, îngrozitor, o intensă fascinaţie. Aşa se va întâmpla din ce în ce mai des. 

Aşadar, la începutul Evului Mediu trăieşte acest medic şi alchimist, Basilius Valentinus, călugăr benedictin, care lucrează enorm de mult în 
laboratorul mănăstirii sale şi face o serie de experienţe importante. Există acolo anumiţi oameni, ei sunt discipolii săi, care scriu imediat 
cuvintele rostite de Basilius Valentinus. Şi, astfel, nu există propriu-zis nici o lucrare autentică a lui Basilius Valentinus, ci noi avem scrieri ale 
discipolilor săi şi ele conţin o mare parte a înţelepciunii sale autentice, a înţelepciunii sale de alchimist. 

Când, într-o anumită perioadă a vieţii mele, l-am văzut pe unul dintre discipolii lui Basilius Valentinus care mă frapase în mod deosebit, mi s- 
a revelat următorul lucru: El este - în mod ciudat metamorfozat în ceea ce priveşte fiinţa sa spirituală -, sigur că da, el este din nou aici! El a 
revenit în secolul al 19-lea şi începutul secolului 20. 

Dar ceea ce trăia în alchimia de odinioară a reapărut într-un mod dezordonat, orientat spre percepţia senzorială, spre exterior, într-o 
viziune asupra lumii în care, într-un fel, noţiuni alchimice sunt amestecate în permanenţă cu observaţiile bazate pe simţuri; astfel încât, la 
această personalitate, observaţia bazată pe simţuri se traduce într-un anumit mod de a grupa faptele exterioare, ce fac oamenii, modul în 
care se petrec lucrurile între ei, lucrurile despre care ei vorbesc unii cu alţii, ceea ce, în multe privinţe, este respingător. Şi este respingător 
tocmai pentru că într-o încarnare anterioară acest om a practicat alchimia imitându-l pe Basilius Valentinus şi el azvârle acum toate acestea 
în viaţă. Cum se comportă oamenii unul cu altul în viaţă, ce îşi spun, ce fac ei, el nu observă toate acestea ca un filistin obişnuit din zilele 
noastre - el este foarte departe de a le privi ca un filistin obişnuit -, ci el priveşte toate acestea cu privirea interioară a cuiva care poartă în 
sine impulsul din perioada când a fost alchimist. Şi el aruncă unele peste altele la întâmplare evenimentele care se petrec între oameni, face 
din ele drame, şi acesta este Frank Wedekind [ Nota 46 ]. 

Nu-i aşa, noi avem voie să privim aceste lucruri numai din punctul de vedere al unei năzuinţe după o adevărată cunoaştere a omului; şi 
atunci viaţa nu devine mai săracă, ci devine mai bogată. Luaţi, de exemplu, "Hidalla" de Wedekind sau orice altă dramă de Wedekind; sunt 
lucrări la citirea cărora ţi se învârte capul când vrei să găseşti legătura dintre început şi ceea ce urmează. Dar putem fi şi fascinaţi, în mod 
straniu, de ele, astfel încât să fim siguri: Ceea ce contează aici nu este să fii aşezat în stal ca un filistin şi să judeci. Bineînţeles, cineva 
poate fi îndreptăţit s-o facă din punctul de vedere al filistinului, dar nu despre asta este vorba. Ci aici este vorba de faptul că istoria 
universală a produs ceva curios: şi anume, faptul că modul de gândire al alchimiştilor, proiectat prin secole, este aplicat de Wedekind vieţii 
umane, şi că faptele oamenilor şi felul lor de a vorbi sunt aici amestecate de-a valma, tot aşa cum odinioară, în laboratoarele alchimiştilor, 
într-o epocă în care alchimia era deja în decadenţă, erau amestecate în retorte substanţele şi forţele pentru a le încerca virtuţile. 

Vieţile umane sunt determinate, de fapt, prin destin, prin nişte corelaţii karmice, chiar şi în ceea ce priveşte momentul în care apar pe 
Pământ. Şi, pentru a vă da şi în acest sens un exemplu grăitor, vreau să vă atrag atenţia asupra a ceea ce urmează. 

Să ne întoarcem privirile spre epoca în care în Grecia exista şcoala platoniciană: Platon, înconjurat de un anumit număr de discipoli. Aceşti 
discipoli ai lui Platon aveau, în realitate, caractere foarte diferite, şi ceea ce însuşi Platon descrie în dialogurile sale, unde caracterele cele 
mai diverse apar în scenă prin personalităţile care dialoghează, aceasta este deja, din multe puncte de vedere, o imagine a şcolii 
platoniciene. în această şcoală, în funcţie de diferitele epoci, au existat cele mai diferite caractere. 

Ei bine, existau acolo două personalităţi care primeau în mod foarte diferit învăţăturile măreţe şi luminoase care ieşeau din gura lui Platon şi 
pe care el le dezvolta în discuţiile cu discipolii săi. 

Una dintre aceste două personalităţi care aparţineau cercului discipolilor era, aş spune, de o extremă fineţe în acea epocă de odinioară din 
Grecia, era o personalitate deosebit de deschisă faţă de teoria platoniciană a Ideilor, prin care maestrul trezea în sufletele umane dorinţa 
de a se desprinde de Pământ. Va fi suficient să ne imaginăm cum Platon spunea mereu: Faţă de ceea ce este efemer, care ne întâmpină în 
evenimentele particulare ce au loc în jurul nostru, există Ideile eterne. Materia este efemeră, ea nu este decât o imagine a Ideii veşnice 
care trece prin metamorfoze succesive în fenomenele efemere. Astfel, Platon îşi ridica discipolii deasupra observaţiei obiectelor sensibile, 
efemere, până la nivelul Ideilor veşnice, care planau oarecum, ca element ceresc, deasupra Pământului. 

în această concepţie platoniciană, omul însuşi nu îşi prea avea locul. Căci omului, în care Ideea devine în mod nemijlocit vie şi obiectivă, nu i 
se poate aplica în mod just modul de a gândi al lui Platon. La Platon, Ideile sunt, ca să spunem aşa, ceva ce pluteşte deasupra lucrurilor. 
Mineralele, cristalele, cristalele de cuarţ, corespund bine acestei Idei, ca şi celelalte obiecte ale lumii sensibile neînsufleţite. Acest mod de a 
privi mai există şi la Goethe, care caută planta originară şi studiază tipurile. Cu animalele, încă se mai poate proceda în acest fel. Dar la un 
om, lucrurile stau altfel: la om, în fiecare individualitate umană trebuie să căutăm Ideea vie a acestei individualităţi. Abia Aristotet, şi nu 
Platon, a fost cel care a văzut Ideea activă în om, sub formă de "entelehie". 

Dar în şcoala lui Platon exista un discipol care participa cu toată fervoarea şi cu toată credinţa la acest avânt spre cer al concepţiei 
platoniciene, un discipol care, în viziunea asupra spiritului, nu putea decât să-l însoţească pe maestrul său în acest avânt, în această 
înălţare, în acest zbor deasupra Pământului, şi ale cărui cuvinte, în realitate, atunci când vorbea în şcoala lui Platon despre sublimitatea Ideii 
vii ce planează deasupra obiectelor acestei lumi, aveau savoarea şi dulceaţa mierii. Acest discipol, al cărui suflet se ridica întotdeauna până 
la înălţimile acestei Idei, avea, totuşi, când nu era cufundat în contemplare, ci când mergea într-un loc sau altul, printre greci, aşa cum o 
făcea cu infinită bucurie, din toată inima, cu toată simţirea -, acest discipol avea pentru orice om pe care îl întâlnea interesul cel mai cald. El 
nu putea îndrepta spre oameni, pentru care avea o atât de mare iubire, decât forţele sentimentului; când s-a întors din nou la viaţă, 
simţirea lui s-a concentrat asupra fiinţelor umane, şi el iubea mulţi oameni; căci contemplarea sa îl îndepărta tot mai mult de Pământ. Erau 
mulţi, pe care îi iubea. La acest discipol al lui Platon exista, aşadar, o anumită disonanţă între sentimentele sale faţă de oameni şi 
contemplarea sufletească a Ideilor eterne în sens platonician, atunci când el asculta la Academie cuvintele lui Platon sau când formula el 
însuşi în cuvintele sale, de dulceaţa şi savoarea mierii, ceea ce îi oferea contemplarea platoniciană. La această personalitate s-a dezvoltat o 
sensibilitate minunată. 



Ei bine, această personalitate a legat prietenie, o prietenie intimă, cu un alt discipol al şcolii lui Platon. Dar la început, prin faptul că la acel 
prieten s-a dezvoltat tot mai mult şi o altă trăsătură, pe care o voi caracteriza numaidecât, ei s-au îndepărtat unul de altul. Aceasta nu 
înseamnă că afecţiunea lor s-ar fi răcit, dar cum, prin întreaga lor atitudine spirituală, ei evoluau diferit, viaţa i-a separat. La început, ei se 
înţelegeau bine, apoi ei nu s-au mai înţeles. Astfel încât unul dintre ei, cel pe care tocmai l-am descris, devenea nervos, am spune noi 
astăzi, de îndată ce celălalt se exprima în felul său. 

Şi pentru celălalt era la fel. El nu era mai puţin înclinat să-şi înalţe privirea spre Ideile eterne, despre care era vorba într-un mod atât de viu 
în şcoala lui Platon. Şi el putea să-şi ia zborul spre înălţimi, dar el nu simţea profundul interes activ pe care îl avea celălalt pentru mulţi dintre 
semenii săi. Dimpotrivă, el avea interesul cel mai viu pentru vechile mituri şi legende cu Zei, mereu vii în sânul poporului, de la care le-a şi 
aflat. El nutrea un interes profund pentru ceea ce noi numim mitologia greacă, pentru Zeus, Athena şi celelalte zeităţi. El trecea pe lângă 
oamenii vii, ca să spunem aşa, aproape fără să-i vadă, dar el se interesa profund, infinit de profund, de Zeii care, aşa cum îi vedea el în 
contemplarea sa, trăiseră odinioară pe Pământ, şi el trebuia să-i considere ca pe strămoşii oamenilor ce trăiau în prezent. Astfel, el voia să 
folosească ceea ce trăia sufletul său în acest avânt, pentru a înţelege legendele cu Zei şi cu eroi care ascundeau un sens adânc. 
Bineînţeles, în Grecia, unde legendele cu Zei şi eroi mai erau încă vii nu numai în cărţi şi prin tradiţie, atitudinea faţă de aceste lucruri era cu 
totul alta decât în zilele noastre. 

Şi la această personalitate, care se împrietenise în mod intim cu cealaltă, a slăbit legătură de prietenie. La amândoi a slăbit această 
legătură de prietenie. Dar şi unul şi celălalt aparţineau şcolii platoniciene. Şi această şcoală avea o particularitate. Discipolii săi dezvoltau 
într-adevăr forţe care îi făceau să se îndepărteze întru câtva unii de alţii, după ce fuseseră strâns apropiaţi pentru un timp în şcoala 
platoniciană. Astfel, se formau nişte individualităţi diferite care, după ce fuseseră intim unite sufleteşte, urmau drumuri de dezvoltare 
diferite. 

Cele două personalităţi s-au reîncarnat în Italia, în epoca Renaşterii, ca femei, şi au revenit în epoca actuală, dar în aşa fel încât una dintre 
ele, cea pe care am descris-o prima, a coborât pe Pământ prea curând, iar a doua pe care am descris-o, puţin prea târziu. Pentru a se 
reîncarna e nevoie de o puternică hotărâre. 

La unul dintre aceşti doi oameni, la primul pe care l-am descris, lucrurile s-au întâmplat astfel: după ce a trecut prin poarta morţii - căci el se 
ridica mereu cu spiritul său spre suprapământesc, dar fără să-l însoţească omul întreg, pe care el nu-l sesiza decât cu simţirea el a ştiut, 
între moarte şi o nouă naştere, să perceapă foarte bine tot ceea ce trăieşte, să spunem, în prima Ierarhie, Serafimi, Heruvimi, Tronuri -, 
ceva mai puţin din ceea ce revelează a doua Ierarhie, dar nu şi ceea ce trăieşte în Ierarhia cea mai apropiată de om, prin intermediul căreia 
putem înţelege cum este organizat aici, pe Pământ, corpul uman. 

S-a dezvoltat o personalitate care în viaţa sa preterestră nu a avut decât o viziune incompletă asupra corpului uman şi care, din această 
cauză, când s-a reîncarnat, nu a mai primit ultimele impulsuri, a coborât incomplet în corpul uman, nu s-a cufundat în întregime în corp, ci 
plana mereu puţin pe deasupra lui. 

Prietenul său din şcoala platoniciană a aşteptat cu reîncarnarea. Această aşteptare îşi avea motivele sale: aceşti doi oameni, dacă ar fi 
venit împreună, dacă ar fi fost în mod nemijlocit contemporani, nu s-ar fi suportat. Totuşi, cel care atât de des îi povestise despre întâlnirile 
pe care le avea cu oamenii celui care mersese prea puţin în mijlocul oamenilor, ocupându-se doar cu mituri şi legende despre Zei, cel care îi 
povestise prietenului cu vocea sa suavă şi în mod atât de viu, care producea, probabil, asupra celuilalt o impresie puternică, el trebuia să-l 
preceadă pe Pământ, iar celălalt să-i urmeze. 

Iar celălalt, fiindcă trăise deja pe Pământ printre Imaginaţiuni, printre Imaginaţiunile Zeilor, el a adus o percepţie prea puternică, aş putea 
spune, a ceea ce este în legătură cu omul, a ceea ce este în om. Iată de ce el a vrut să adune, înainte de a veni timpul să coboare, 
impulsuri care să-i permită să perceapă corpul uman în ultimele sale profunzimi. S-a întâmplat că el a mers prea departe pe această cale, el 
s-a cufundat prea adânc în corp. 

Astfel, noi vedem doi membri ai şcolii platoniciene dând destinului lor două forme diferite: unul îşi ia prea puţin în stăpânire corpul, la a doua 
reîncarnare, celălalt se încarnează prea profund. Unul nu poate intra complet în corpul său, el este numai împins spre acesta în tinereţe, şi 
curând este alungat din corp şi trebuie să rămână în afara lui: Holderlin [ Nota 47 ]. 

Celălalt a intrat atât de adânc în corpul său, s-a cufundat atât de adânc, ca urmare a ceea ce a fost el odinioară, încât el este cufundat prea 
adânc în organele sale şi este bolnav aproape toată viaţa : Hamerling [ Nota 48 ]. 

Suntem astfel în prezenţa a două mari destine umane la răscrucea epocilor, şi a impulsurilor pe care le purtau şi putem avea o presimţire 
despre felul cum acţionează, propriu-zis, impulsurile spirituale. Căci trebuie să avem în mod clar în faţa sufletelor noastre: O asemenea 
individualitate cum este cea a lui Holderlin, care, provenind din şcoala platoniciană, nu poate intra în trupul său, ci este obligată să rămână 
în afara acestuia, ea trăieşte, în apatia demenţei sale, impulsurile care o pregătesc pentru viitoarele sale vieţi pământeşti şi o 
predestinează pentru o soartă excepţională. La fel este şi cu Robert Hamerling, datorită bolii sale trupeşti. 

Noi percepem boala şi sănătatea, bineînţeles, într-o altă lumină, în funcţie de modul în care le privim, dacă le privim într-un context karmic 
sau numai între limitele unei singure vieţi pământeşti. 

Eu cred, dragii mei prieteni, că acest mod de cercetare poate face să apară în suflete o sfântă sfială în faţa evenimentelor pline de taină 
care acţionează din lumea spirituală, pătrunzând în inimile umane tocmai printr-un asemenea mod de cercetare. într-adevăr, trebuie să o 
spun iar şi iar: Noi nu ne consacrăm acestor consideraţii pentru a satisface setea de senzaţional, ci pentru a pătrunde tot mai profund în 
cunoaşterea vieţii spirituale. Şi numai prin această pătrundere mai profundă în viaţa spirituală se poate explica viaţa exterioară-senzorială, 
viaţa omului. 

Mâine voi continua aceste consideraţii. 



Acasă Lucrări Online Index GA236 Precedenta Următoarea 



Biblioteca antroposofică 



Căutare Lucrări Online Index GA236 Precedenta Următoarea 



Corecturi 



Rudolf Steiner 

CONSIDERAŢII ESOTERICE ASUPRA LEGĂTURILOR KARMICE 
VOLUMUL II 

GA 236 

CONFERINŢA A CINCEA 

Dornach, 27 aprilie 1924 

Noi am studiat o serie de destine legate între ele, care pot explica, pot arunca o lumină asupra vieţii omenirii pe parcursul istoriei. 
Consideraţiile pe care le-am făcut au urmărit să arate cum ceea ce a fost trăit, elaborat, primit de oameni în nişte epoci pământeşti 
anterioare este transportat de oamenii înşişi în nişte epoci pământeşti ulterioare. înlănţuirile karmice ne-au apărut în aşa fel încât să 
înţelegem că oamenii au înfăptuit ceea ce este important pornind de la nişte cauze de ordin moral, pe care le-au creat oamenii înşişi pe 
parcursul timpurilor. 

Dar, prin asemenea consideraţii cu privire la karmă, în faţa sufletului nu trebuie să apară numai ceea ce aş numi raporturi de la cauză la 
efect; multe alte lucruri ne pot apărea în plină lumină, care, dacă am considera lumea numai din exterior, ne-ar părea confuze şi de 
neînţeles. 

Dar dacă vrem, în această privinţă, să participăm la importanta transformare care va fi necesară în viitorul apropiat în domeniul simţirii şi al 
gândirii umane, pentru ca civilizaţia să-şi continue progresul său în loc să decadă, atunci trebuie să ne cucerim mai întâi un simţ nou, acel 
simţ capabil să înţeleagă lucruri care de obicei rămân de neînţeles şi pentru a căror înţelegere este nevoie de o privire în adâncurile fiinţei 
umane şi în corelaţiile legice ale Universului. Cel care consideră că totul este inteligibil, acela nu simte nevoia să înţeleagă cauzele profunde 
ale lucrurilor. Dar înţelegerea sa nu este decât aparentă, căci a considera că în lume totul este inteligibil înseamnă a fi superficial. Pentru 
conştienţa obişnuită, majoritatea lucrurilor sunt, în realitate, inexplicabile. Şi a te putea opri uimit în faţa inexplicabilului care se află în 
existenţa cea mai cotidiană, abia acesta este, de fapt, începutul adevăratei năzuinţe spre cunoaştere. 

De câte ori, de la acest pupitru, nu s-a auzit oftatul: Dacă s-ar putea ca în cercurile antroposofice să se pună entuziasm în această căutare, 
să ne entuziasmăm pentru aspiraţiile antroposofiei... Şi acest entuziasm trebuie să înceapă prin a percepe ce este miraculos în realitatea 
cotidiană. Căci numai atunci, aşa cum spuneam, vom simţi imboldul să căutăm cauzele, forţele profunde care se află la baza existenţei lumii 
care ne înconjoară. Aceste stări de uimire în faţa ambianţei cotidiene pot rezulta, pentru om, din nişte consideraţii de ordin istoric, dar şi din 
ceea ce putem observa adesea în prezentul nemijlocit. în cazul consideraţiilor istorice trebuie să ne oprim adesea în faţa evenimentelor 
istorice care ne sunt relatate din trecut şi care ne apar ca şi cum, aici sau acolo, viaţa umană ar conduce la adevărate absurdităţi. 

Viaţa umană nu are, într-adevăr, sens dacă ne mulţumim să privim un eveniment istoric fără să ne întrebăm: Cum ni se revelează din acest 
eveniment anumite caractere umane, cum ni se prezintă ele atunci când reapar într-o încarnare ulterioară? - Dacă nu ne punem această 
întrebare, anumite evenimente istorice par total lipsite de sens, şi ele par lipsite de sens fiindcă ele nu se împlinesc, ele îşi pierd sensul 
fiindcă nu se pot consuma până la capăt dacă nu devin impulsul unei vieţi ulterioare, dacă nu îşi află compensarea şi nu continuă să 
acţioneze pe parcursul existenţelor următoare. 

Astfel, cu siguranţă, apariţia unei asemenea personalităţi cum a fost aceea a lui Nero [ Nota 49 ], împăratul roman Nero, apare drept o 
absurditate istorică. în cadrul mişcării antroposofice încă nu am vorbit despre el. 

Evocaţi numai în sufletele dvs. ce ne relatează istoria în legătură cu împăratul Nero. în ochii unei personalităţi cum a fost Nero, viaţa apare 
ca ceva ce ar putea fi luat fără urmări neplăcute în râs, ca şi cum o poţi lua în râs, şi ca şi cum nu ar avea vreo consecinţă faptul că, deţinând 
autoritatea, te comporţi cu o frivolitate fără măsură. 

Nu-i aşa, ar trebui să avem spiritul complet stins dacă, văzând ce face Nero, nu ne-am întreba absolut deloc: Ce s-a întâmplat cu un suflet 
ca cel al lui Nero, care ia lumea întreagă în râs, care consideră viaţa celorlalţi oameni, existenţa unui întreg oraş, aproape ca un obiect cu 
care te poţi juca? - Ce artist [ Nota 50 ] pierde lumea în mine! - Acestea sunt, se ştie, cuvintele care i se atribuie şi care, cel puţin, 
corespund perfect mentalităţii sale. Aşadar, chiar şi în mărturisirea spontană despre sine vedem o frivolitate fără limită, o voinţă şi un 
instinct al distrugerii împinse la extrem, dar în aşa fel încât sufletul găseşte plăcere în asta. 

Ei bine, ce impresie pot să facă aceste lucruri respingătoare asupra oamenilor? Din personalitatea lui Nero nu emană altceva decât radiaţii 
distrugătoare. Şi noi ne întrebăm: Ce se întâmplă cu un asemenea suflet? 

Trebuie să ne fie clar acest lucru: Tot ceea ce descarcă un om, ca să spunem aşa, asupra lumii se întoarce înapoi asupra lui în viaţa dintre 
moarte şi o nouă naştere. Trebuie ca aceasta să se descarce din nou, într-un fel, asupra sufletului; căci tot ce a fost distrus de un 
asemenea suflet este prezent în timpul vieţii dintre moarte şi o nouă naştere. Câteva secole mai târziu, sau relativ la puţin timp după 
aceea, Nero revine în această lume pentru a duce o existenţă banală, în care a fost compensat numai ceea ce era la el nebunia distrugerii, 
nebunia manifestată în mod spontan pe baza autorităţii sale de suveran, fiindcă el era stăpânul şi aşa voia el; la el era în acţiune furia, 
entuziasmul, am putea spune, nebunia distrugerii. într-o existenţă următoare, s-a produs deja o anumită compensare a acestui fapt, 
aceeaşi individualitate aflându-se acum într-o poziţie în care trebuia să distrugă, dar într-o poziţie subalternă, fiind supusă unor ordine. Şi 
acest suflet a fost astfel obligat să simtă cum este atunci când nu poţi acţiona din voinţă liberă, în deplină suveranitate. 

Asemenea lucruri se cere să fie privite cu toată obiectivitatea, fără nici un fel de emoţii. Văzut sub un anumit unghi, un asemenea destin, aş 
putea spune - căci şi o cruzime ca aceea a lui Nero, o astfel de nebunie a distrugerii, înseamnă, desigur, un destin -, un asemenea destin 
este, în fond, vrednic de milă. Nu trebuie să-i purtăm ranchiună, să-l criticăm sever; atunci nu am avea acele trăiri care sunt necesare pentru 
a putea înţelege cursul ulterior al lucrurilor, căci nu putem vedea clar în toată această problemă decât dacă privim obiectiv, dacă, în loc să 



acuzăm, încercăm să înţelegem cum sunt destinele umane. Dar faptele vorbesc în mod clar, cu condiţia să avem un simţ pentru aceste 
lucruri. Faptul că destinul lui Nero s-a prezentat în faţa sufletului meu a fost, într-adevăr, o întâmplare - cel puţin în aparenţă. Dar numai în 
aparenţă a fost o întâmplare faptul că destinul lui Nero mi-a apărut odată deosebit de intens în faţa sufletului. 

Căci, vedeţi dvs., tocmai în vremea când s-a produs un eveniment zguduitor, despre care vă voi vorbi imediat, care a trezit o imensă emoţie 
în regiunea în care a avut loc, tocmai în acele zile îi făceam o vizită unei personalităţi despre care am vorbit adesea în autobiografia mea, 
Karl Julius Schroer [ Nota 51 ]. în momentul când am sosit la el, l-am găsit, ca pe mulţi oameni, profund zguduit de acest eveniment. Şi el a 
rostit - pur şi simplu, aşa, fără motiv aparent -, ca venind din întunecate profunzimi spirituale, cuvântul "Nero". S-ar fi putut crede că o 
făcuse absolut fără nici un motiv. Dar mai târziu s-a putut vedea clar că acesta era, nici mai mult, nici mai puţin decât un cuvânt venit din 
Cronica Akasha şi pronunţat de o gură umană. Iată despre ce era vorba. 

Prinţul Rudolf [ Nota 52 ], moştenitorul coroanei Austriei, era celebru ca o personalitate strălucitoare, şi se puneau în el mari speranţe pentru 
ziua când s-ar fi urcat pe tron. Deşi se puneau în seama acestui prinţ tot felul de lucruri, acestea erau, aşa se credea, lucruri care se 
înţelegeau de la sine pentru un "mare senior". în tot cazul, nimeni nu-şi imagina că acestea ar fi putut duce la nişte conflicte grave, chiar 
tragice. Astfel, stupefacţia a fost considerabilă, o surpriză teribilă a fost atunci când s-a aflat la Viena că prinţul moştenitor a murit într-un 
mod misterios, în vecinătatea mănăstirii Heiligenkreuz (Sfânta Cruce), nu departe de Baden, aproape de Viena. Au apărut la lumina zilei 
detalii din ce în ce mai numeroase; s-a vorbit mai întâi de un accident; da, chiar aceasta a fost versiunea oficială, un "accident". 

Apoi, după ce versiunea accidentului fusese deja publicată în mod oficial, s-a aflat că prinţul plecase în compania baronesei Vetsera la 
proprietatea sa de vânătoare şi că îşi găsiseră acolo moartea amândoi. 

Detaliile sunt bine cunoscute, nu este nevoie să le povestesc aici. Ceea ce s-a întâmplat după aceea făcea ca nici o persoană la curent cu 
circumstanţele să nu se poată îndoi că era vorba de sinuciderea prinţului moştenitor Rudolf. Căci, înainte de toate, împrejurările erau de-aşa 
natură încât, în realitate, după apariţia buletinului oficial vorbind de un accident, preşedintele Consiliului ungar Koloman Tisza a luat poziţie 
împotriva acestei versiuni şi a obţinut de la însuşi împăratul Austriei asigurarea că nu se va rămâne la o declaraţie inexactă. Căci acest 
Koloman Tisza refuza să susţină această declaraţie în faţa naţiunii ungare şi a spus acest lucru cu energie. Apoi, în colegiul medicilor se afla 
un om care făcea parte pe atunci dintre medicii cei mai curajoşi din Viena şi care trebuia să participe la autopsie; el a declarat că nu ar 
semna nimic care să nu fie atestat de faptele obiective. 

Ei bine, faptele obiective indicau o sinucidere. S-a restabilit adevărul şi sinuciderea a fost în mod oficial admisă; iar faptul că într-o familie 
atât de catolică cum era familia imperială a Austriei a fost admisă versiunea sinuciderii, era singur suficient pentru a arăta că nu mai exista, 
propriu-zis, nici o îndoială asupra faptelor. 

Dar aici se iveşte întrebarea: Cum a fost posibil ca cineva în faţa căruia se deschideau perspective atât de strălucitoare să fi recurs la 
sinucidere din cauza unor relaţii pe care, având în vedere poziţia lui socială, le-ar fi putut uşor ascunde? - Nu există nici o îndoială că aici nu 
suntem absolut deloc în prezenţa unui motiv obiectiv - vreau să spun, un motiv obiectiv şi necesar în raport cu circumstanţele exterioare - 
care să-l fi condus pe prinţul moştenitor la sinucidere din cauza unei poveşti de dragoste. 

Nu exista nici un motiv obiectiv, ci acest fapt, faptul că o personalitate care urma să se urce foarte curând pe tron a găsit că viaţa nu are nici 
o valoare, acest lucru se pregătise, bineînţeles, pe nişte căi ce ţin de psihopatologie. Dar, în cazul de faţă, psihopatologia cere şi ea să fie 
explicată; căci, la urma urmei, şi psihopatologia ţine tot de destin. Şi faptul esenţial care a acţionat asupra sufletului prinţului, este, totuşi, 
acesta : un om căruia viitorul îi surâdea strălucitor a considerat că viaţa şi-a pierdut orice valoare. 

Acest fapt, dragii mei prieteni, face parte dintre acelea despre care trebuie să spunem în mod clar că trebuie să le considerăm inexplicabile 
în viaţă. în ciuda a tot ceea ce s-a scris şi s-a spus în legătură cu acest eveniment, aici este capabil să judece în mod sănătos numai acela 
care îşi spune: Această sinucidere şi elementul psihopatologic care i-a fost cauza imediată nu sunt explicabile pornind de la această viaţă 
umană luată în mod izolat, pornind de la această viaţă a prinţului moştenitor Rudolf. Dacă vrem să o înţelegem, trebuie să fie altceva la 
mijloc. 

Şi acum, reprezentaţi-vă sufletul lui Nero - după trecerea sa prin cealaltă viaţă, despre care am vorbit - încarnându-se în acest prinţ 
moştenitor care se autodistruge, suportând, prin sinuciderea sa, consecinţele trecutului; acum, situaţia se inversează. Dvs. vedeţi în acest 
suflet tendinţa care îşi are originile în vieţile anterioare; acest suflet vede, în mod nemijlocit, în intervalul petrecut între moarte şi o nouă 
naştere, că din el nu au ieşit decât forţe distructive şi că de data aceasta, tot într-un mod strălucit, aş spune, el trebuie să facă experienţa 
inversă. 

Această răsturnare, cum este ea trăită? Este trăită prin faptul că o existenţă care conţine, din punct de vedere exterior, tot ceea ce este 
mai de preţ, se reflectă în interior în aşa fel încât ea îi pare celui care o trăieşte lipsită de orice valoare, astfel încât el îşi pune singur capăt 
zilelor. Pe lângă aceasta, sufletul este atins de o boală mintală, este pe jumătate nebun. El caută în mod exterior să se implice într-o 
poveste de dragoste ş.a.m.d. Dar toate acestea nu sunt decât consecinţa faptului că sufletul se străduieşte, ca să spunem aşa, să întoarcă 
împotriva lui însuşi toate săgeţile pe care el le îndreptase odinioară spre lume. Vedem atunci, dacă privirea noastră se cufundă până în 
miezul acestei situaţii, desfăşurându-se o tragedie îngrozitoare, dar o tragedie care este justă, o tragedie de o extraordinară justeţe. Şi 
cele două imagini ajung să concorde în faţa ochilor noştri. 

Eu am spus adesea: Acestea sunt detalii care constituie fundamentul lucrurilor şi care ne permit, într-adevăr, să facem în acest domeniu 
cercetări absolut serioase. Trebuie ca aici să colaboreze multe detalii ale vieţii. 

După cum spuneam, în momentul în care se petrecea acest eveniment care a produs o impresie atât de zguduitoare, eu mă duceam la 
Schroer. Nu mă duceam la el din cauza evenimentului, ci fiindcă îmi era în drum. Schroer a fost prima persoană cu care am vorbit despre 
acest lucru. El a spus absolut fără nici un motiv: "Nero" -, astfel încât nu am putut să nu mă întreb: De ce se gândeşte tocmai la Nero? - El 
a angajat imediat o discuţie despre "Nero". Cuvântul "Nero" m-a zguduit profund atunci, şi aceasta cu atât mai mult cu cât cuvântul "Nero" 
fusese pronunţat de Schroer sub influenţa unei impresii deosebite, căci cu două zile mai înainte, acest fapt este, de altfel, şi el foarte bine 
cunoscut, într-o seară, avusese loc la ambasadorul german la Viena, prinţul ReuB, o serată. Prinţul moştenitor se aflase acolo, ca şi Schroer, 
şi acesta din urmă a văzut cum s-a comportat prinţul cu două zile înainte de catastrofă. Şi acest comportament ciudat cu două zile înainte 
de catastrofă, la acea serată, pe care Schroer mi l-a descris într-un mod foarte dramatic, apoi sinuciderea care a urmat două zile mai târziu: 
toate acestea, în contextul în care a fost rostit cuvântul "Nero", au acţionat în aşa fel încât să-mi pot spune: Acum există un prilej să 
examinez problema. - Dar de ce m-am dăruit atâtor cercetări în urma cuvintelor care au ieşit din gura lui Schroer? Nu pentru că aş fi luat 
orice ar fi venit de la Schroer - care, fireşte, nu cunoştea asemenea lucruri - drept o prevestire sau ceva asemănător. Dar multe lucruri, şi 
tocmai cele care veneau de la el în aparenţă fără motiv, erau importante pentru mine din cauza unui fapt ciudat care s-a petrecut într-o zi. 

Tocmai vorbeam cu Schroer despre frenologie, şi Schroer mi-a povestit, nu într-un fel umoristic, ci cu o anumită gravitate pe care o avea 



este satisfăcut de percepţie. Acest fel de a privi pur şi simplu în natură este, aproximativ, ca şi cum un om ar vrea să-şi petreacă viaţa 
întreagă fără să mănânce suficient. Dacă omul ar vrea să trăiască fără să mănânce suficient, el ar pieri încetul cu încetul în sensul fizic al 
cuvântului. Ei bine, când omul nu face decât să privească natura, sufletul său se ruinează în ceea ce priveşte percepţia. Există aici o slăbire 
a sufletului în ceea ce priveşte lumea simţurilor sale. înţelepciunea vechilor Misterii ştia acest lucru, că se produce o slăbire a sufletului. 

Dar oamenii ştiau şi cum să compenseze această slăbire a sufletului. Ei ştiau că, privind arhitectura unui templu, armonioasele proporţii 
dintre elementele de susţinere şi elementele care apasă, sau, în Orient, formele a căror plastică reprezenta elementul moral, privind ceea 
ce în formele arhitecturii se oferea ochiului, percepţiei, sau ceea ce se oferea în arhitectură ca un element muzical, ei ştiau că acesta este 
remediul împotriva slăbirii sufletului prin simţuri când simţurile privesc, pur şi simplu, natura. Atunci când grecul era condus în templul său, 
unde el vedea elementele de susţinere şi elementele care apasă, coloanele, arhitravele de deasupra ş.a.m.d., când el percepea ceea ce îl 
întâmpina drept mecanică şi dinamică interioară, privirea sa găsea atunci unde să se oprească. în schimb, în natură, omul priveşte ţintă în 
faţa lui, privirea se pierde, propriu-zis, în infinit, nu ajunge niciodată la un capăt. în domeniul ştiinţelor naturii, fiecare problemă o putem 
prelucra la infinit: întotdeauna se poate merge mai departe. Dar privirea se opreşte când avem în faţa noastră o adevărată lucrare 
arhitecturală, care urmăreşte să capteze această privire, să o denaturalizeze. Vedeţi dvs., aici aveţi ceea ce au cunoscut vechile timpuri: 
această captare a privirii orientate spre exterior. 

Iar pe de altă parte, introspecţia, aşa cum se practică ea în prezent, nu ajunge să coboare cu adevărat în fiinţa interioară a omului. Când 
omul vrea astăzi să se exerseze asupra cunoaşterii de sine, el nu vede decât un tumult de tot felul de sentimente şi impresii de origine 
exterioară. Aici nu este nimic clar. Omul este incapabil să se perceapă în fiinţa sa interioară. Nu poate ajunge la fiinţa sa interioară pentru că 
nu are destulă forţă pentru a o percepe pe cale spiritual-imaginativă, aşa cum ar trebui să o perceapă dacă vrea să ajungă în mod real la 
fiinţa sa interioară. 

Ceea ce acţionează aici este cultul, care i se adresează omului cu o adevărată fervoare. Tot ceea ce ţine de cult, nu numai cultul exterior, ci 
înţelegerea lumii sub formă de imagini, acţionează în aşa fel încât îl face pe om să pătrundă în fiinţa sa interioară. Atâta vreme cât vrea să 
se cunoască pe sine cu ajutorul conceptelor şi reprezentărilor abstracte, el nu ajunge la nimic. De îndată ce se adânceşte în fiinţa sa 
interioară cu ajutorul imaginilor care conferă concreteţe experienţelor sufletului, el se cufundă în această fiinţă interioară. Atunci ne sesizăm 
fiinţa, din interior. 

Cât de des a trebuit să spun: Omul trebuie să mediteze în imagini dacă vrea să pătrundă cu adevărat în fiinţa sa interioară. Este o temă 
despre care am vorbit destul, chiar şi în conferinţele publice. 

Astfel, atunci când ne întoarcem în trecut la omul de odinioară, găsim la acest om de odinioară următoarele: Pe de o parte, privirea şi 
simţirea îndreptate spre exterior, oprite, sprijinite într-un fel de formele arhitecturale ( vezi desenul de mai jos); spre interior, privirea este 
oprită prin faptul că omul îşi reprezintă, în mod interior, viaţa sufletului său, aşa cum o poate găsi reprezentată în exterior, în imaginile 
cultului {albastru). 

Pe de o parte, omul coboară în fiinţa sa interioară; pe de altă parte, privirea îndreptată spre lumea exterioară întâlneşte formele 
arhitecturale, cele ale templului, ale bisericii. Şi ele se îmbină una cu alta într-un mod minunat. între ceea ce trăieşte în interior şi ceea ce 
reflectă privirea se află un câmp intermediar {oranj, portocaliu), pe care omul nu-l percepe în starea sa de conştienţă obişnuită, pentru că, în 
zilele noastre, el nu face în aşa fel încât privirea îndreptată spre exterior să fie captată de o adevărată arhitectură, de o arhitectură 
interiorizată, şi pentru că el nu reuşeşte ca viziunea sa interioară să fie captată de elementul imaginativ, de Imaginaţiuni. 







[măreşte imaginea] 

Cât despre ceea ce se situează între cele două, faceţi ca acestea să fie întotdeauna prezente în dvs., să fie prezente, pe de o parte drept 
cunoaştere interioară aprofundată prin forţa imaginativă şi, pe de altă parte, drept viaţă a simţurilor purificată cu ajutorul formelor 
arhitecturale construite cu adevărat pornind de la om; dvs. veţi dobândi atunci sentimentul pe care îl aveau oamenii de odinioară faţă de 
loviturile destinului. Când dezvoltăm acest câmp intermediar dintre simţul unei adevărate arhitecturi şi simţul unei coborâri în sine prin 
intermediul adevăratelor simboluri, atunci devenim receptivi faţă de loviturile destinului. Simţim că ceea ce ni se întâmplă vine din vieţile 
pământeşti anterioare. 

Aceasta este, la rândul ei, o introducere pentru alte consideraţii karmice, pe care le vom aborda în zilele ce urmează, iar în consideraţiile 
karmice vom mai integra şi noţiunile de "bine şi rău". 

Dar, vedeţi dvs., important este ca în Mişcarea antroposofică să gândim în mod realist. Arhitectura adaptată omului modern, care ar fi fost 
capabilă să-i capteze în mod just privirea şi care i-ar fi putut transforma în mod treptat viziunea naturalistă, care îi întunecă privirea şi îi 
ascunde karma, în viziune clarvăzătoare, se înălţa aici, afară, într-o anumită formă. Şi ceea ce s-ar fi rostit în cadrul întâlnirilor antroposofice 
în interiorul acestor forme ar fi condus spre viziunea interioară. De altfel, printre toate celelalte lucruri care au fost scoase în evidenţă. 





tocmai acest Goetheanum [ Nota 53 ], acest edificiu al Goetheanumului, cu întregul mod în care am fi cultivat din ce în ce mai mult, în interiorul 
lui, antroposofia, ar fi fost o educaţie în sensul viziunii karmice. Această educaţie în sensul viziunii karmice trebuie să fie integrată civilizaţiei 
moderne. 

Dar adversarii a ceea ce trebuie să fie integrat acestei civilizaţii moderne, bineînţeles, ei ţin ca ceea ce îl educă pe om în adevăratul sens al 
cuvântului, ceea ce este necesar pentru civilizaţie, să fie distrus prin foc. Putem descoperi şi aici nişte corelaţii profunde. Dar noi sperăm că 
în curând se vor înălţa în faţa noastră, în acelaşi loc, nişte forme capabile să trezească viziunea karmică! 

Aceste lucruri voiam să le spun drept cuvânt de încheiere astăzi, când mulţi dintre prietenii noştri veniţi din străinătate au rămas după 
întâlnirea noastră de Paşti. 



Acasă Lucrări Online Index GA236 Precedenta Următoarea 



Biblioteca antroposofică 



Căutare Lucrări Online Index GA236 Precedenta Următoarea 



Corecturi 



Rudolf Steiner 

CONSIDERAŢII ESOTERICE ASUPRA LEGĂTURILOR KARMICE 
VOLUMUL II 

GA 236 

CONSIDERAŢII KARMICE CU PRIVIRE LA VIAŢA UMANĂ INDIVIDUALĂ 



CONFERINŢA A ŞASEA 

Dornach, 4 mai 1924 

După ce am studiat o serie de raporturi karmice din devenirea istorică a omenirii, şi după ce aceste consideraţii ne-au arătat cum un aspect 
sau altul al unei vieţi pământeşti îşi prelungeşte efectele în vieţile pământeşti următoare, vom trece acum la altceva şi vom aborda 
raporturile karmice dintr-un alt punct de vedere, care, aş spune, ne introduce şi mai mult în viaţa umană aşa cum ni se oferă ea în mod 
nemijlocit. Căci studiul karmei nu are o adevărată valoare decât dacă el ne poate conduce până la elementul etic viu, până la întreaga 
noastră constituţie vitală şi sufletească, astfel încât noi, situându-ne în lume ca oameni, să putem găsi în aceste consideraţii karmice o 
fortificare şi în acelaşi timp o aprofundare a vieţii. Viaţa conţine multe enigme, şi nu toate enigmele vieţii pot fi privite ca destinate să 
rămână nedezlegate. Căci omul ar fi atunci rupt, încetul cu încetul, de propria sa entitate. Ignorând soluţia acestor enigme, el şi-ar duce 
existenţa ca o fiinţă lipsită de conştienţă. Dar misiunea omului este de a deveni din ce în ce mai conştient. El nu poate să devină mai 
conştient decât dacă este în stare să pătrundă, bineînţeles, până la un anumit punct, tot ce este legat de fiinţa sa, de sufletul său şi de 
spiritul său. Şi cum karma constituie unul dintre elementele vieţii şi existenţei noastre, se înţelege de la sine că studiul karmei constituie un 
studiu cu privire la însăşi temelia vieţii noastre umane. 

Dar pentru conştienţă umană actuală este un lucru extraordinar de dificil să aplice consideraţiile karmice în mod nemijlocit asupra vieţii. Căci 
orice consideraţii karmice câtuşi de puţin valabile cer ca în viaţa care ne înconjoară, în viaţa în care suntem situaţi noi înşine, să fim capabili 

de o atitudine faţă de viaţă mult mai obiectivă decât îi este posibil unei conştienţe care s-a dezvoltat în condiţiile actuale de viaţă, în 

condiţiile actuale de educaţie. 

Există, într-adevăr, în condiţiile de viaţă actuale atâtea lucruri care ascund raporturile karmice, care ne împiedică să le vedem, încât este 
extraordinar de dificil să ne îndreptăm privirea, fie şi într-o mică măsură, asupra a ceea ce ne permite să înţelegem viaţa din perspectiva 
karmei, din punctul de vedere al destinului. 

Omul de astăzi este atât de puţin înclinat să se detaşeze de el însuşi şi să se dăruiască celuilalt! Omul actual este extraordinar de puternic 
ancorat în sine însuşi. Iar aici este caracteristic faptul că tocmai atunci când omul actual are nişte aspiraţii spirituale, când se deschide 

spiritului, el se expune pericolului de a trăi şi mai mult în sine însuşi. Să ne gândim, dragii mei prieteni, la ceea ce se întâmplă adesea, în 

cazul aprofundării vieţii antroposofice. Mulţi vor putea spune, după intrarea lor în Mişcarea antroposofică: Pe când eram încă în afara acestei 
mişcări, aveam anumite relaţii cu viaţa, care constituiau întreaga mea existenţă şi pe care le consideram ca pe ceva intim unit cu fiinţa mea. 
Eu apreciam un lucru sau altul, pe care îl credeam necesar vieţii. Aveam, de asemenea, nişte prieteni, care îmi erau apropiaţi, în cadrul 
obişnuinţelor mele de viaţă, în cadrul a ceea ce îmi aducea viaţa cotidiană. Acum am intrat în domeniul antroposofiei. O mare parte din toate 
acestea au încetat cu totul să existe. Vechile legături s-au rupt - sau cel puţin nu-mi mai sunt tot atât de preţioase ca înainte. Multe lucruri 
pe care le făceam bucuros odinioară acum îmi displac. Eu nu le mai consider ca pe ceva cu care aş mai putea avea vreo legătură. 

Dar celui care, dăruindu-se acestui gen de consideraţii, merge mai departe cu reflecţia sa şi se întreabă ce anume a luat pentru el, de acum 
înainte, locul tuturor acestor lucruri, nu îi va fi greu să îşi dea seama : în realitate, egoismul său nu s-a diminuat deloc. Ceea ce spun nu este 
o blamare, eu o spun fără cea mai mică nuanţă de blamare, ci o spun pur şi simplu ca un fapt pe care, nu-i aşa, omul îl poate foarte bine 
observa la sine însuşi: în realitate, egoismul său a crescut! în realitate, el dă acum mult mai multă atenţie dispoziţiilor fiinţei sale interioare, 
dispoziţiilor sale sufleteşti. Se întreabă acum mult mai des decât o făcea înainte: Ce impresie face asupra mea semenul meu? 

Mai înainte accepta ce făceau alţii alături de el ca pe ceva, într-un fel, de la sine înţeles. Acum, el nu mai face aşa. Se întreabă ce impresie 
fac aceste lucruri asupra lui. Sau, el trăia înainte într-un anumit context de viaţă pe care îl considera absolut acceptabil. Se achita de 
îndatoririle sale ş.a.m.d. Acestea acum îi displac, ar vrea să se elibereze de ele, fiindcă el consideră că nu sunt destul de spirituale. Astfel, se 
poate întâmpla ca tocmai aspiraţiile spirituale cultivate în antroposofie să conducă foarte uşor la un fel de egoism, să-l facă pe om să se ia 
mult, mult mai în serios decât înainte. 

Dar totul se bazează pe faptul că într-un caz de acest fel, dacă interesele de viaţă s-au extins, această extindere nu este orientată spre 
exterior, ci spre fiinţa interioară. Eu am spus adesea că acela care intră cu adevărat în viaţa antroposofică, acela care se implică în mod real 
în viaţa antroposofică, acela nu simte mai puţin interes pentru viaţa exterioară, ci dimpotrivă, un interes crescut, chiar datorită 
antroposofiei; toate celelalte fiinţe încep să devină pentru el infinit mai interesante, încep să dobândească o valoare mult mai mare. Dar, 
pentru ca să fie astfel, el nu trebuie să se retragă din viaţa exterioară, ci să vadă cum se manifestă în viaţa exterioară spiritul. 

Fără îndoială, tocmai acum ne întâmpină lucruri pe care înainte nu le observam. Dar trebuie să avem curajul să le observăm, nu să ne 
întoarcem privirea de la ele. Dacă vrem să observăm viaţa din punctul de vedere al karmei, este absolut necesar să dobândim într-o 
anumită măsură darul de a ieşi din noi înşine şi de a intra în celălalt. Desigur, este deosebit de dificil să facem acest lucru atunci când 
celălalt este în viaţa noastră un instrument de compensări karmice care sunt dezagreabile, poate, sau chiar dureroase. Dar, atâta timp cât 
nu ştii să ieşi din tine însuţi cu ocazia lucrurilor care sunt dezagreabile şi dureroase, nu este posibilă nici o observaţie karmică valabilă cu 
adevărat. Gândiţi-vă, într-adevăr, la condiţiile care trebuie să fie împlinite în lume pentru ca să ia naştere karma. 



Suntem situaţi într-o anumită viaţă de om. în această viaţă, noi acţionăm, gândim, simţim un lucru sau altul. Intrăm în relaţii cu alţi oameni, 
şi în cadrul acestor relaţii se desfăşoară un lucru sau altul. Gândim, simţim, voim, facem lucruri care cer o compensare karmică. Stabilim cu 
semenii noştri relaţii ce au ca urmare nişte evenimente, care, la rândul lor, cer o compensare karmică. Cuprindeţi cu privirea, din acest punct 
de vedere, ansamblul unei vieţi umane şi luaţi în seamă că la sfârşitul acestei vieţi pământeşti omul respectiv trece prin poarta morţii şi intră 
în lumea spirituală. 

El trăieşte acum în lumea spirituală. în lumea spirituală lucrurile se petrec altfel decât în lumea fizică. în lumea fizică, noi ne aflăm în afara 
celorlalţi oameni. Chiar şi faţă de cei cu care eram omeneşte foarte apropiaţi suntem în afară. în lumea fizică, între doi oameni se află cel 
puţin aerul şi pielea fiecăruia dintre ei. Oricât de apropiaţi ar fi oamenii în lumea fizică, ei se pot menţine întotdeauna, într-un anumit sens, în 
ei înşişi. 

Dar iată că acest lucru nu mai este posibil după ce am trecut prin poarta morţii şi trăim în lumea spirituală. Luaţi un exemplu tipic. Aţi 
nedreptăţit pe cineva; acest fapt cere o compensare karmică. Continuaţi să trăiţi împreună după ce aţi străbătut amândoi poarta morţii. Nu 
datorită bunăvoinţei, nici datorită perfecţiunii dvs. morale trăiţi acum în celălalt - aşadar, nu numai în dvs. înşivă, ci şi în celălalt -, ci prin 
constrângere, dacă mă pot exprima astfel, trăiţi acum în celălalt om. 



Presupuneţi că doi oameni, A şi B, trec prin poarta morţii. Ei se află după aceea în lumea spirituală. B şi A se află faţă în faţă în lumea 
spirituală. Pe când aici, în lumea fizică, A trăia în sine însuşi, şi B trăia în sine însuşi, acum A trăieşte în B tot aşa cum trăia în sine însuşi, şi B 
trăieşte în A tot aşa cum trăia în sine însuşi. în lumea spirituală, oamenii trăiesc în întregime unul într-altul, şi forţele pe care le poartă sunt 
tocmai cele pe care le-au acumulat în timpul vieţilor lor pământeşti. După moarte, noi nu intrăm în relaţie cu orice oameni, ci exact cu acei 
oameni cu care am avut relaţii, în sens bun sau în sens rău. Dar aceste relaţii fac ca noi să trăim nu numai în noi înşine, ci şi în celălalt. 




Imaginaţi-vă acum că aţi făcut cuiva un rău, sau, să spunem, că B i-a făcut lui A un rău care cere o compensare karmică. B trece prin poarta 
morţii, apoi, după moarte, în intervalul dintre moarte şi o nouă naştere, el trăieşte în A. Simte, fiind în A, răul pe care i l-a făcut. Şi, pe durata 
acestei vieţi în afara lui însuşi, el pune bazele a ceea ce trebuie să se întâmple pentru compensarea karmică. Aşadar ceea ce trebuie să se 
realizeze în existenţa următoare, prin compensare karmică, prin intermediul persoanei A, a fost determinat de dvs. atunci când aţi trăit în A. 
Numai prin faptul că revine în lumea pământească, persoana A face din ceea ce, în realitate, dvs. înşivă aţi depus în ea, acţiunea sa 
personală. Şi, în încarnarea următoare, persoana A va veni în întâmpinarea dvs. cu ceea ce, în realitate, dvs. vă aplicaţi dvs. înşivă prin 
intermediul ei. 



Dacă, aşadar, într-o viaţă pământească ulterioară, trebuie să îndur ceva drept compensare karmică, aceasta se petrece prin faptul că, în 
timp ce, între moarte şi o nouă naştere, mă aflam în acest om, am depus eu însumi în el, picătură cu picătură, suferinţa care mă atinge 
acum. Nu era deloc fapta sa, această faptă a devenit a sa abia când a coborât din nou în viaţa pământească. Astfel, condiţiile karmice în 
viaţa Universului îşi au originea în această trăire unul într-altul, în intervalul dintre moarte şi o nouă naştere, a oamenilor care sunt legaţi 
prin karmă. 

Acum, când considerăm viaţa pământească obişnuită, noi nu vedem în această viaţă pământească obişnuită foarte profund. Ceea ce 
percepem noi în mod conştient din semenul nostru este foarte puţin. Noi, de exemplu, abia dacă remarcăm nişte diferenţieri în 
comportamentul altora faţă de noi. întâlnim pe cineva; acest om se comportă faţă de noi, să spunem, într-un anumit fel. Abia dacă 
remarcăm că acest om se poate comporta cu noi într-un anumit mod şi că impulsuri şi motive foarte diferite pot determina acest 
comportament. Cineva poate avea faţă de mine un comportament ostil. Acesta poate proveni din faptul că simpla mea existenţă îl irită, din 
faptul că, în virtutea predispoziţiilor sale profunde, aşteaptă de la un om cu totul altceva decât ceea ce-i pot oferi eu. Din această cauză, el 
mă tratează într-un anumit fel. Dar acest mod în care mă tratează este posibil să nu se compenseze karmic decât în următoarea existenţă. 
Poate fi ceva care se naşte în acest moment, care nu este în nici un fel condiţionat de existenţele precedente. 

în schimb, eu pot suferi un tratament absolut asemănător, poate chiar identic, din partea unui om în care eu am depus, strop cu strop, în 
timpul vieţii dintre moarte şi o nouă naştere, ceea ce rezultă pentru mine din acest mod în care mă tratează acest om. 

Simţul care ne permite să diferenţiem între două atitudini aparent identice este un simţ foarte puţin dezvoltat la omul de astăzi. Altfel am 
vedea apărând mult mai des ceea ce în realitate abia se poate constata în zilele noastre, dar care trebuie să apară din nou, pentru ca etica 
vieţii să se purifice, pentru ca simţul moral să se poată fortifica. Trebuie să apară din nou ceva care în vremurile trecute, şi chiar nu atât de 
îndepărtate, exista ca sentiment, şi anume faptul că în prezenţa unui anumit om poţi avea sentimentul: el te urăşte şi face o acţiune sau 
alta din ură faţă de tine; iar în prezenţa altui om, în schimb, ai sentimentul: el trebuie să întreprindă ceva împotriva ta pentru simplul motiv 
că nu poate face altfel. Primul om ar putea să se poarte altfel; cel de-al doilea, pur şi simplu, nu se poate purta altfel, el este predestinat 
din punct de vedere interior să se poarte în acest fel. 

Acest sentiment care poate face asemenea diferenţieri subtile între faptele vieţii trebuie să se generalizeze. Acest sentiment va introduce în 
viaţă multiple nuanţe, care sunt de o importanţă extraordinară. 

Dar mai există şi altceva. Dvs. aţi putea foarte uşor admite, nu-i aşa, că relaţiile pe care le are un om cu alţi oameni sunt însoţite de multe 
lucruri care nu îl interesează în acelaşi fel ca aceste relaţii înseşi. Aş vrea să imaginăm o situaţie absolut edificatoare. Presupuneţi că aţi 
intra într-o societate - în afară de Societatea Antroposofică, pentru motive care se vor arăta în cursul acestor conferinţe despre karmă - 
aşadar, dvs. intraţi într-o societate. Motivul aderării dvs. la această societate poate fi faptul că aveţi cu unul sau doi dintre membrii acestei 
societăţi, poate numai cu unul singur, o legătură karmică. Dar, intrând în această societate, dvs. sunteţi obligat, pentru a vă apropia de 
acest om în măsura în care o cer legăturile karmice, să acceptaţi tot ceea ce se face în această societate. în timp ce pentru dvs. are o 




importanţă karmică numai relaţia cu acest om, dvs. acceptaţi tot ceea ce rezultă din contactul cu celelalte persoane pe care le întâlniţi acolo. 

Noi trebuie să mai ştim şi următoarele: Viaţa, aşa cum ni se prezintă, este făcută din relaţii infinit de nuanţate, de la relaţiile cele mai 
neînsemnate până la cele mai importante, în sensul cel mai profund al cuvântului; ele îşi stau alături în mod nemijlocit. 

Dar mai există, iarăşi, şi altceva. Viaţa exterioară este, în diverse feluri, maya, marea iluzie. Se poate întâmpla - imaginez acum o altă 
situaţie - să intraţi într-o societate, dar relaţia dvs. cu un anumit om, care este, bineînţeles, determinată în mod karmic, să se lege foarte 
greu. Trebuie să începeţi prin a intra în relaţii cu diferiţi alţi oameni, pentru a ajunge la cea care vă interesează. Stabiliţi, aşadar, relaţii cu 
diferiţi oameni, pentru a ajunge la această persoană unică. Stabiliţi, pentru aceasta, relaţii cu alţi oameni, care, aş putea spune, dacă privim 
viaţa într-un sens robust, ei bine, se dovedesc extraordinar de activi, se manifestă cu forţă, sunt prezenţi cu toată tăria, în timp ce, poate, 
aceste relaţii pe care reuşiţi în cele din urmă să le stabiliţi, care pot fi importante din punct de vedere karmic, se desfăşoară încet şi fără 
zgomot, imperceptibil sau aproape imperceptibil. 




Aşadar se poate întâmpla, de fapt, ca ceea ce este important din punct de vedere karmic să apară într-un anumit context al vieţii ca o colină 
mică alături de nişte munţi gigantici, dar de puţină importanţă. Bineînţeles, colina cea mică îşi arată adevărata sa importanţă numai 
observaţiei spirituale. într-adevăr, evenimentele care intervin în viaţa noastră provoacă multe amăgiri. în general, dacă nu ţinem seama 
decât de o singură viaţă pământească, noi nu ştim să le apreciem la justa lor valoare. Trebuie să vedem şi alte vieţi pământeşti în dosul ei; 
abia atunci putem judeca în mod just evenimentele care s-au produs în cursul uneia dintre ele. 

Aş vrea să vă indic ceva printr-un exemplu. în epoca noastră am văzut apărând, nu-i aşa, personalităţi foarte ciudate. în afara celor pe care 
vi le-am prezentat deja din perspectiva karmei, mai multe personalităţi extraordinar de ciudate au trăit într-un loc sau altul. Un mod exterior 
de a privi lucrurile este adesea absolut incapabil să clarifice raporturile lor karmice; o poate face numai o observaţie care este în stare să 
sesizeze punctele importante ale unei existenţe. Atunci se dezvăluie, aş putea spune, cu deplină claritate acele fapte care ne permit să 
observăm în ce măsură este viaţa exterioară, în multe privinţe, o sursă de iluzii, dacă nu îi luăm în consideraţie temeiurile spirituale. Recent 
am menţionat aici un exemplu care v-a putut părea foarte straniu, cel al unui alchimist, al unui vechi alchimist din şcoala lui Basilius 
Valentinus, care a reapărut în persoana lui Frank Wedekind. 

Ceea ce m-a condus spre observarea acestei karme ciudate - punctul de pornire nu are întotdeauna mare importanţă decât dacă ne-a 
condus la o claritate interioară, atunci, fireşte, lucrurile stau altfel -, ceea ce m-a condus să studiez această karmă este faptul că eu nu am 
mai văzut niciodată mâini asemănătoare cu mâinile lui Frank Wedekind, şi că apoi, la Munchen, l-am văzut într-o zi pe Wedekind slujindu-se 
de mâinile sale pe scenă, în timp ce juca el însuşi în drama sa intitulată "Hidalla". Haosul aparent care domnea în această piesă, obiect de 
oroare pentru sufletul unui filistin, aşa cum spuneam recent, alături de impresia pe care o păstram despre mâinile lui Wedekind, toate 
acestea au făcut ca privirii mele să-i apară operaţiunile alchimice efectuate odinioară de el. Tocmai pe fundalul acestei "Hidalla", în legătură 
cu aceste mâini ciudate ale lui Wedekind, a apărut atunci vechea încarnare, căreia eu am avut după aceea posibilitatea să-i urmăresc 
cursul. 

Dvs. vedeţi: trebuie să ai ochi pentru a putea percepe ceea ce poate fi extraordinar de semnificativ la o fiinţă, mai ales la o fiinţă umană. 
Există oameni la care elementul caracteristic este faţa. Dar există şi alţi oameni la care acest element caracteristic nu este deloc faţa, ci, de 
exemplu, mâinile; nu putem deduce nimic după faţă, ci numai după mâini. Când trecem de la individual la general, tocmai în cazul exemplului 
pe care l-am menţionat adineaori, atunci putem atinge cu mâna, ca să zicem aşa, miezul problemei. Ei bine, aceşti alchimişti din Evul Mediu 
trebuiau să dobândească o extraordinară iscusinţă manuală. 

Eu am arătat aici în alte conferinţe că din ceea ce este omul drept cap nimic nu dăinuie după moarte. Dar ceea ce constituie restul 
organismului său, aceasta îşi imprimă după aceea amprenta sa în cap. Dar, la copil, întreaga formare a omului pleacă de la cap. Mai ales 
aceste organe atât de expresive care sunt mâinile se formează conform impulsurilor celor mai intime care pornesc de la cap. Aşadar, ne 
putem aştepta ca la cineva care a lucrat aşa cum o făceau alchimiştii, să apară ceva deosebit de caracteristic fie la mâini, fie la picioare. 
Toate acestea trebuie să ne arate cât este de important să considerăm anumite lucruri ca semnificative, iar altele, în schimb, ca 
nesemnificative, în timp ce în lumea sensibilă ele ne apar adesea drept cele mai expresive, drept esenţiale, drept cele mai mari ş.a.m.d. 

în epoca noastră, cum spuneam, au apărut personalităţi foarte ciudate; le avem aici în faţa noastră, dar nu ne putem forma o viziune de 
ansamblu asupra relaţiilor lor karmice. Tocmai în cazul unor asemenea personalităţi trebuie să putem privi ce este la ele frapant, 
semnificativ. Faptul, de exemplu, că una dintre ele devine un mare artist nu e necesar să fie determinat decât într-o foarte mică măsură de 
karma sa. Dar ceea ce face acest artist prin arta sa , cum se comportă prin arta sa, acest lucru este condiţionat în mod cu totul special de 
karma sa. Acestea sunt, între altele, lucruri care dau vieţii o atmosferă poetică, şi care se revelează unui studiu karmic. 

Vedeţi dvs., putem să ne întoarcem în trecut la vieţile anterioare ale unui om. în anumite clipe, ele se situează faţă de viaţa prezentă 
ilustrând-o într-un mod absolut minunat. Dar ştim să ne orientăm în aceste lucruri numai dacă luăm în considerare ceea ce se cere de obicei 
pentru a înţelege viaţa. Căci această viaţă devine realitate într-un cu tot alt sens, atunci când ne angajăm serios în studiul karmei. 

Un exemplu. Mai întâi o să vi-l relatez foarte simplu. Mergeam pe stradă şi aveam în faţa mea o imagine, imaginea unui naufragiu. Nava a 
cărei imagine îmi apăruse era foarte îndepărtată, dar ea se scufunda. Un om se afla într-o barcă de salvare şi se grăbea să ajungă la o 
insulă destul de mare. Lucru curios: deşi se mai îndoieşte încă de faptul că va putea ajunge cu barca sa la această insulă şi să fie astfel 
salvat, privirea îi rămânea fixată în mod ciudat - descriu aici o imagine - asupra clocotului valurilor acoperite de spumă, astfel încât aveam 
sentimentul: omul acesta mai are chef să privească valurile, deşi poate în orice clipă să se scufunde. Un suflet puternic zguduit, dar, în 
această zguduire, eliberat de corpul său, unit cu natura în mod profund. 

Drumul pe care mi-a apărut această imagine, care nu avea nici o legătură cu ceea ce mă înconjura, m-a condus apoi la acea expoziţie de 
pictură unde am văzut pentru prima dată "Insula Morţilor" de Bocklin [ Nota 54 ]. 



Vă povestesc acest fapt numai pentru a vă arăta că atunci când abordăm asemenea lucruri trebuie să ne extindem viziunea asupra vieţii. 
Nu trebuie să luăm în considerare numai ceea ce putem simţi sau ne putem reprezenta în legătură cu Bocklin când avem posibilitatea să 
luăm ca punct de plecare pentru studiul karmei sale tabloul "Insula Morţilor". Nu trebuie să considerăm astfel lucrurile, ci, eventual, trebuie 
să ne întoarcem înapoi la ceea ce am văzut mai înainte, ca într-un mod profetic, şi să facem după aceea apropierea. 

La fel, atunci când în viaţă întâlnim un om, este important, pentru a descoperi corelaţiile karmice, să nu luăm în considerare numai ceea ce 
trăim chiar în momentul întâlnirii, ci poate fi edificator ceea ce am trăit mai înainte în adâncul sufletului şi vom înţelege doar mai târziu în ce 
fel se leagă această trăire de ceea ce vedem după aceea la acest om, de ceea ce percepem la el sau prin intermediul lui. 

Edificator pentru karmă este tocmai ceea ce îşi proiectează umbrele, sau şi luminile. Dacă nu avem un simţ pentru aceste subtilităţi ale vieţii, 
care fac ca uneori să fie necesar nu numai să legăm viitorul de trecut, dar şi invers, să privim trecutul drept ceva care ne informează asupra 
viitorului, dacă nu ţinem seama de aceste aspecte intime ale vieţii, atunci nu vom dezvolta cu uşurinţă acea mobilitate interioară a sufletului 
care este necesară pentru a pătrunde în înlănţuirile karmice. 

Putem chiar spune: Când în viaţa unui om intervin nişte evenimente karmice de o importanţă deosebită, ele sunt de-aşa natură încât, dacă 
este vorba de evenimente exterioare, acestea sunt în legătură cu nişte evenimente ale vieţii interioare care s-au petrecut, poate, cu mai 
mulţi ani înainte. Trebuie, într-adevăr să învăţăm să privim viaţa dintr-o asemenea perspectivă, o perspectivă extinsă. Căci, gândiţi-vă la 
următoarele: Dacă luaţi în considerare inteligenţa umană, aşa cum se prezintă ea în conştienta obişnuită, dvs. vedeţi numai raporturile pe 
care le are ea cu trecutul. Inteligenţa este, într-adevăr, un Epimetheus [ Nota 55 ], ea are legătură numai cu trecutul. Dar dacă luaţi în 
considerare simţirea, observând câte nuanţe scoate ea din adâncurile sufletului, viaţa vă oferă atunci taine minunate. Putem spune că dacă 
ne luăm după ceea ce gândeşte omul, nu putem aprecia decât în mică măsură cum se desfăşoară viaţa lui; dar dacă ţinem seama de ceea 
ce simte el, atunci putem aprecia foarte multe. Şi dacă aţi lua în considerare o existenţă, cea a lui Goethe, de exemplu, şi dacă v-aţi pune 
întrebarea: Ce sentimente putea să aibă Goethe, să spunem, în 1790? -, atunci aţi putea deduce din configuraţia particulară a simţirii sale 
din 1790 toate nuanţele ulterioare ale vieţii sale, căci ele se află în germene deja în simţirea sa din 1790. Imediat ce coborâm în adâncurile 
sufletului uman, noi percepem, de fapt - nu în detalii, bineînţeles, ci în nuanţele sale -, toată viaţa ulterioară a unui om. Şi omul însuşi ar 
putea ajunge să-şi clarifice multe aspecte ale propriei vieţi, dacă ar fi mai atent la nuanţele inexplicabile ale sentimentelor sale, care nu sunt 
provocate din exterior, ci care urcă din interior. 

Dar omul se va obişnui în mod deosebit cu o atenţie de acest fel dacă pătrunde lucrurile pe care le-am menţionat astăzi şi cele pe care le voi 
menţiona în continuare ca importante pentru observarea vieţii, lucrurile care vor să atragă atenţia asupra înlănţuirilor karmei, fie cele ale 
propriei sale vieţi, fie cele, nu mai puţin importante, referitoare la oamenii care îi sunt apropiaţi. Vedeţi dvs., atunci este vorba, într-adevăr, 
dacă vrem să studiem karma, să privim într-un fel prin oameni. Atâta timp cât în câmpul viziunii noastre, ca să spunem aşa, în faţa noastră 
stă omul fizic obişnuit, cu opacitatea sa, atâta vreme cât ne mulţumim să-i privim fizionomia, gesturile, modul de a vorbi sau chiar de a gândi 
- desigur, în cea mai mare parte acestea nu sunt decât o reflectare stereotipă a educaţiei, sau a ceea ce a trăit omul respectiv -, atâta timp 
cât considerăm numai aceste aspecte, motivaţiile karmice nu apar viziunii noastre. Aceste motivaţii karmice nu apar decât dacă omul devine, 
într-un anumit sens, transparent. 

Dar atunci când omul devine în acest fel transparent, avem, în primă instanţă, sentimentul că el pluteşte în aer. în primă instanţă, ne 
dezobişnuim să credem că el merge sau îşi mişcă braţele şi mâinile: Acestea se pierd mai întâi. înţelegeţi-mă bine, dragii mei prieteni: în 
viaţa obişnuită, este extraordinar de important ce face omul cu braţele şi cu picioarele. Dar acest lucru îşi pierde importanţa dacă ne 
propunem să vedem până în profunzimile fiinţei. Luaţi aceasta într-un sens cât mai general. Dacă aţi putea face abstracţie de ceea ce face 
un om cu braţele şi cu mâinile sale, dacă l-aţi putea vedea, într-un fel, planând - vă rog să nu vă reprezentaţi acest lucru sub formă de 
imagine spaţială, ci în mod viu, aşadar, dacă l-aţi putea vedea, într-un fel, planând, cu alte cuvinte, dacă nu acordaţi nici o importanţă 
călătoriilor pe care le-a făcut, deplasărilor sale, mişcărilor pe care le-a făcut cu picioarele sale, dacă nu acordaţi nici o importanţă muncii 
exterioare pe care a efectuat-o cu braţele sale, dar dacă sunteţi atenţi la dispoziţiile sale, la temperamentul său, la toate aspectele la care 
braţele şi picioarele nu participă, atunci aceasta este prima transparenţă la care puteţi ajunge în legătură cu omul. Imaginaţi-vă că aveţi aici 
un obiect oarecare. Dvs. nu vedeţi mai întâi decât acest obiect. ( Desenează .) Bun. Apoi desenăm pe acest obiect ceva. Acum ştergem ce am 
desenat. Aşa este şi cu omul, atunci când ajungeţi la prima transparenţă, atunci când faceţi abstracţie în viaţa omului de braţele şi de 
picioarele sale. Trebuie, aşadar, să-l smulgeţi din relaţiile în care s-a angajat datorită acţiunilor membrelor sale. Dacă îl observaţi atunci, 
ceva din el devine transparent. Vedeţi atunci prin om ceea ce mai înainte era ascuns de activitatea braţelor şi a picioarelor. 

Dar ce vedeţi dvs. atunci? începeţi să înţelegeţi că în dosul omului apare Luna. Desenez schematic omul cu structura sa tripartită; să 
presupunem că mai întâi devine transparent ceea ce este aici ( vezi desenul, conturul sub formă de elipsă, împărţit în trei); noi nu mai ţinem 
seama de braţe, nici de picioare. Atunci omul nu ne mai apare tot atât de clar delimitat de Univers cum ne apare de obicei, căci în dosul său 
începe să se arate Luna, cu toate impulsurile care acţionează din Lună asupra omului. Noi începem să ne spunem: desigur, omul are o 
anumită fantezie, dezvoltată sau nu. 




în cest sens, el nu poate face nimic. în dosul a ceea ce este aici se află forţele lunare. Ele sunt ascunse pentru noi numai prin ceea ce 
rezultă din activitatea braţelor şi picioarelor sale. ( Partea de jos este tăiată.) Acum, această parte nu mai este aici, şi în dosul ei ne apare 
Luna creatoare. {Este desenată Luna). 

Să continuăm. încercăm să-l facem pe om şi mai transparent şi ne imaginăm că nici această parte nu mai este aici. Noi ne sugerăm, să 
spunem, că a dispărut tot ceea ce face din om o fiinţă capabilă de viaţă emotivă, tot ceea ce îl înzestrează pe om cu un anumit 
temperament, cu manifestările din viaţa cotidiană care ţin mai curând de sufletesc. Din om mai dispare ceva, el devine şi mai transparent. Şi 




putem continua, putem face abstracţie de tot ceea ce există în om datorită organelor de simţ. Mai înainte aţi lăsat la o parte tot ceea ce 
există în om datorită braţelor şi picioarelor. Acum întrebaţi-vă ce mai rămâne din om dacă faceţi abstracţie de faptul că el a perceput ceva cu 
ajutorul organelor de simţ? Atunci mai rămâne o anumită orientare a gândirii, un anumit impuls al gândirii, o anumită direcţie a vieţii sale. 
Dar aici devine transparent pentru dvs. întregul sistem ritmic al omului, toracele. Acum şi acesta a dispărut, şi în dosul lui vă apare tot ceea 
ce este prezent aici sub formă de impulsuri solare ( vezi schiţa, partea mediană ). Când faceţi abstracţie de tot ceea ce a perceput omul prin 
intermediul simţurilor, atunci priviţi prin el şi vedeţi, propriu-zis, Soarele. Puteţi face această experienţă cu dvs. înşivă. Vă puteţi întreba: Ce 
datorez eu simţurilor mele? - Dacă faceţi abstracţie de aceasta, vedeţi prin dvs. înşivă şi vă percepeţi drept o creatură solară. Şi dacă acum 
faceţi abstracţie şi de gânduri, dacă faceţi cu totul abstracţie de orientarea dvs. de gândire, atunci dispare şi capul. întregul om a dispărut. 
Priviţi prin el şi îl vedeţi în cele din urmă în dosul lui pe Saturn. Dar în acest moment nu mai aveţi în faţa dvs. decât karma acestui om, sau 
propria dvs. karmă. Căci în aceeaşi clipă în care observaţi influenţele lui Saturn în om, în clipa în care omul a devenit absolut transparent şi 
când dvs. îl priviţi în aşa fel încât îl percepeţi pe fundalul întregului sistem planetar, pe fundalul Lunii, al Soarelui şi al lui Saturn, în această 
clipă aveţi karma în faţa dvs. Şi când vorbim de exerciţii practice cu privire la karmă [ Nota 56 ] - am relatat deja că încă de la începuturile 
Societăţii Antroposofice eu voiam să fac acest lucru, dar atunci nu mi-a reuşit -, trebuie să începem în aşa fel încât să spunem: Trebuie să 
facem mai întâi abstracţie, la noi sau la celălalt, de tot ceea ce este omul în viaţă prin faptul că este o fiinţă înzestrată cu braţe şi picioare. 
Toate acestea trebuie să le eliminăm prin gândire. 

Aşadar, ceea ce aţi dobândit cândva prin faptul că sunteţi o fiinţă înzestrată cu braţe şi picioare, acum trebuie să eliminaţi prin gândire. 
Acum, dvs. veţi spune: Da, dar noi ne împlinim karma tocmai datorită faptului că avem braţe şi picioare! Exact aşa este! Atâta vreme cât 
priviţi braţele şi picioarele nu vedeţi ceea ce faceţi datorită faptului că aveţi braţe şi picioare. Vedeţi ce realizaţi prin faptul că aveţi braţe şi 
picioare abia atunci când nu mai priviţi nici braţele, nici picioarele. Dar dacă priviţi ceea ce provine în activitatea braţelor şi picioarelor din 
impulsurile Lunii, acum trebuie să mergeţi mai departe şi să faceţi abstracţie de ceea ce primeşte omul prin simţurile sale, de ceea ce are el 
în suflet datorită simţurilor sale, fie la dvs. înşivă, fie la alţii. Noi îl vedem pe om ca fiinţă solară, vedem în el impulsurile Soarelui. După aceea, 
trebuie să facem abstracţie de faptul că avem o anumită orientare de gândire, o anumită orientare sufletească ş.a.m.d. Atunci vedem în ce 
fel este el o fiinţă saturniană. 

Dacă ajungem până aici, avem din nou în faţa noastră omul, dar acum ca spirit. Acum merg şi picioarele, braţele lucrează şi ele, dar în mod 
spiritual; ele ne arată din nou ceea ce fac; dârele ne arată ce fac conform forţelor care urzesc în ele. Şi acesta este un lucru pe care trebuie 
să-l aflăm. 

Când fac cel mai mic lucru, când iau această bucată de cretă, atâta timp cât văd numai acest fapt - "apucarea cretei" -, nu ştiu nimic despre 
karmă. Trebuie să elimin toate acestea. Trebuie să ajung la punctul în care aceasta poate să ia naştere din nou pentru mine sub formă de 
imagine, când aceasta îmi apare într-o imagine. Nu prin forţa care se află acum în muşchii mei - asta nu explică nimic -, ci în imaginea care 
apare atunci în locul său devine vizibil ceea ce, venit din încarnări anterioare, face ca mâna să se mişte pentru a apuca creta. 

Aşa se întâmplă atunci când, în modul descris mai sus, elimin treptat omul vizibil şi văd în dosul lui impulsurile care-i vin de la Lună, de la 
Soare, de la Saturn. Atunci imaginea omului îmi vine în întâmpinare din Univers. Dar acesta nu este omul din încarnarea sa prezentă, ci omul 
dintr-una sau din câteva din încarnările sale anterioare. Trebuie să ajung mai întâi să-l fac pe acest om pe care-l văd aici mergând alături de 
mine să devină transparent pentru mine, din ce în ce mai transparent, prin faptul că fac abstracţie de întreaga sa viaţă. Atunci, în acelaşi loc, 
dar venind din depărtări cosmice, îmi apare omul aşa cum a fost el în vieţile anterioare. 

Poate dvs. nu veţi găsi cu totul transparent şi inteligibil ceea ce am spus acum despre aceste corelaţii. Nu voiam astăzi decât să indic câteva 
fire călăuzitoare pentru ceea ce vom aborda în următoarele întâlniri, când vom prezenta nişte consideraţii din ce în ce mai exacte despre 
esenţa karmei, aşa cum curge ea în viaţa omului din încarnare în încarnare. 



Acasă Lucrări Online Index GA236 Precedenta Următoarea 



Biblioteca antroposofică 



Căutare Lucrări Online Index GA236 Precedenta Următoarea 



Corecturi 



Rudolf Steiner 

CONSIDERAŢII ESOTERICE ASUPRA LEGĂTURILOR KARMICE 
VOLUMUL II 

GA 236 

CONFERINŢA A ŞAPTEA 

Domach 9 mai 1924 

Vom începe astăzi prin a vorbi despre activităţile intime ale sufletului care îl pot conduce pe om, în mod treptat, la intuiţii, la gânduri cu 
privire la karmă. Dar omul poate ajunge la aceste gânduri, la aceste intuiţii, numai dacă este în stare să privească în lumina karmei trăirile 
care au origine karmică. 

Când privim în jur la mediul nostru ambiant uman vedem, nu-i aşa, numai ceea ce se află în lumea fizică drept produs, rezultat pe cale fizică, 
al unei forţe fizice. Şi chiar atunci când vedem în lumea fizică ceva care nu este rezultat prin acţiunea unor forţe fizice, noi îl vedem prin 
intermediul substanţelor fizice exterioare, prin intermediul obiectelor fizice perceptibile pe cale exterioară. Desigur, când un om acţionează 
sub impulsul propriei sale voinţe, acest lucru nu este produs de nişte forţe, de nişte cauze fizice, căci această acţiune rezultă, în multe 
privinţe, din voinţa liberă a omului. Dar tot ceea ce vedem din punct de vedere exterior se consumă integral în fenomenele fizic-senzoriale 
din sânul lumii pe care le observăm în acest fel. Din întregul domeniu pe care îl putem observa în acest fel nu ni se poate revela contextul 
karmic al unui eveniment trăit. Căci imaginea completă a acestui context karmic se află în lumea spirituală, ea este, propriu-zis, înscrisă în 
lumea eterică, în ceea ce se află, apoi, la baza lumii eterice, drept lume astrală exterioară, sau chiar drept lume a entităţilor spirituale care 
locuiesc în această lume astrală exterioară. Toate acestea nu le vedem dacă ne îndreptăm simţurile numai asupra lumii fizice. 

Tot ceea ce percepem în lumea fizică este perceput cu ajutorul organelor de simţ. Organele noastre de simţ acţionează fără ca noi să putem 
interveni prea mult în lucrarea lor. Ochiul nostru primeşte impresiile luminoase, impresiile colorate, fără ca noi să putem face mare lucru în 
acest sens. Noi putem, cel mult - şi aceasta pe jumătate involuntar -, să ne aţintim ochii într-o anumită direcţie, ne putem îndrepta privirea 
spre ceva, ne putem întoarce privirea de la ceva. însă şi în aceasta există o mare parte de inconştienţă, dar şi o mică parte de conştientă. 
Dar ce putem spune cu privire la ceea ce trebuie să facă ochiul din punct de vedere interior pentru a vedea o culoare, cu privire la această 
activitate interioară minunată, de o neobişnuită înţelepciune, care se săvârşeşte atunci când privim ceva? Noi, ca oameni, nu suntem în 
stare s-o realizăm, dacă ar trebui s-o facem în mod conştient. Despre aşa ceva nici nu poate fi vorba. Toate acestea trebuie să se petreacă 
mai întâi în mod inconştient, deoarece în această activitate există mult prea multă înţelepciune, pentru ca omul să poată contribui aici cu 
ceva. 

Pentru a ne cuceri un punct de vedere just faţă de cunoaşterea omului, noi trebuie să ne pătrundem o dată de toate lucrurile lumii 
organizate într-un mod plin de înţelepciune, pe care omul nu le poate realiza. Dacă omul se gândeşte numai la ceea ce este el în stare să 
realizeze, atunci el îşi închide toate căile care duc la cunoaştere. Calea cunoaşterii începe, de fapt, prin încercarea de a ne lămuri, cu toată 
modestia, asupra a ceea ce noi nu suntem în stare să facem, şi care, cu toate acestea, trebuie să se întâmple în Univers. Ochiul, urechea, 
chiar şi celelalte organe de simţ sunt opere impregnate de o înţelepciune atât de profundă, încât oamenii vor avea nevoie de studii 
îndelungate pentru a presimţi într-o infimă măsură această înţelepciune în timpul existenţei lor pământeşti. Acest lucru trebuie să îl avem în 
vedere în deplină conştienţă. Dar observarea aspectelor spirituale nu se poate face într-o asemenea stare de inconştienţă. în epocile 
trecute ale evoluţiei umane altfel stăteau lucrurile cu privire la observarea lumii spirituale; exista atunci o clarvedere instinctivă. Dar aceasta 
s-a stins pe parcursul evoluţiei omenirii. 

în viitor, omul trebuie să-şi cucerească în mod conştient o poziţie în Univers care să-i permită să contemple elementul spiritual. Şi, 
bineînţeles, când vrem să contemplăm corelaţiile karmice ale unui anumit eveniment trebuie să contemplăm un element spiritual. 

Acum trebuie să începem, cel puţin când e vorba de observarea propriei noastre karme, prin a deveni atenţi la ceea ce se poate petrece în 
noi când vrem să scoatem din adâncuri observarea relaţiilor karmice. Atunci trebuie să contribuim şi noi cu ceva pentru a ridica aceste 
observaţii în conştienţă. Trebuie să facem ceva mai mult decât facem, de exemplu, în privinţa ochiului pentru a deveni conştienţi de culoare. 
Dragii mei prieteni, ceea ce trebuie să învăţăm mai întâi în această împrejurare se rezumă la un singur cuvânt: să aşteptăm. Trebuie să ştim 
să aşteptăm evenimentele interioare. 

Eu am vorbit deja odată despre această capacitate de a aştepta. Era prin în anul 1889 - va trebui să povestesc acest lucru în Autobiografia 
mea [ Nota 57 ] -, când mi s-a prezentat pentru prima dată structura internă, spirituală, a "Basmului despre Şarpele cel verde şi frumosul 
Crin" de Goethe. Şi atunci a fost pentru prima dată că mi-a apărut, într-un fel, viziunea unui context mai vast, mult mai vast decât cel pe 
care îl oferă basmul însuşi. Dar atunci eu ştiam, de asemenea : Ceea ce aş putea face într-o zi din acest context, acum nu pot încă s-o fac. Şi 
astfel, ceea ce mi s-a revelat atunci prilejuit de basmul lui Goethe a rămas, pur şi simplu, în adâncul sufletului. 

Acest lucru a mai ieşit la lumină încă o dată în 1896, şapte ani mai târziu, dar încă nu în aşa fel încât să-i pot da o formă. Apoi, iarăşi, şapte 
ani mai târziu, prin 1903. Nici acum, deşi mi-a apărut cu o mai mare claritate şi într-un ansamblu, nu i-am putut da formă. Când am conceput 
prima mea creaţie misterială. Poarta iniţierii [ Nota 58 ], după alţi şapte ani, acest lucru mi s-a prezentat astfel metamorfozat, încât abia 
atunci am putut să-l modelez în mod plastic într-o formă absolut adecvată. 

Aşadar asemenea lucruri cer să ştim aştepta cu adevărat, să le lăsăm să se maturizeze. Trebuie să transpunem, în acest caz, cu privire la 
evenimentele propriei vieţi, ceea ce se întâmplă de altfel şi în lume. Când nu avem decât sămânţa unei plante, încă nu avem planta 
întreagă. Trebuie să punem sămânţa în condiţiile necesare, trebuie s-o punem în condiţiile care îi permit să crească şi apoi să aşteptăm 
până când din sămânţă va da floarea, apoi fructul. în acelaşi fel trebuie să fim în stare să procedăm cu evenimentele pe care le trăim. Nu 
trebuie să ne situăm pe acest punct de vedere : Când apare un anumit eveniment, care ni se întâmplă tocmai în clipa aceasta, îl trăim şi apoi 



îl uităm. Cine procedează în acest fel cu evenimentele vieţii sale şi nu vrea să le aibă decât sub forma lor de moment, acela va putea realiza 
foarte puţin în ceea ce priveşte pătrunderea în lumea spirituală pentru a face acolo observaţii. Trebuie să ştii să aştepţi, trebuie să ştii să 
laşi evenimentele să se maturizeze în suflet. 

Ei bine, există o posibilitate de a dobândi relativ repede o anumită maturitate care să ne permită înţelegerea corelaţiilor karmice; aceasta 
constă în a încerca, timp destul de îndelungat, cu răbdare, cu o mare energie interioară, să faci să se desfăşoare în conştienţă, într-o 
conştienţă mereu mai vie, ceea ce altfel se desfăşoară, pur şi simplu, fiind prezent, dar nu este înţeles în mod just şi se şterge pe parcursul 
vieţii. Aşa se întâmplă, în cele din urmă, cu evenimentele vieţii. Ce face, de fapt, omul cu evenimentele, cu evenimentele care vin spre el în 
cursul zilei? El le trăieşte observându-le doar pe jumătate. Vă veţi putea face o imagine despre felul în care evenimentele sunt observate 
doar pe jumătate, dacă vă aşezaţi o dată - şi vă sfătuiesc s-o faceţi - într-o după-amiază, sau chiar seara - şi vă întrebaţi: Ce am trăit azi 
dimineaţă pe la ora nouă şi jumătate? - Dar încercaţi să evocaţi o asemenea trăire în toate amănuntele, cu toate detaliile sale, ca şi cum ar 
fi din nou prezentă, să spunem, pe la ora şapte şi jumătate seara, ca şi cum ar fi în faţa dvs. sub o formă spiritua l-a rtistică . Veţi vedea câte 
lipsesc, câte nu aţi observat, veţi vedea cât de greu este. Dacă luaţi o peniţă sau un creion, ca să notaţi totul pe hârtie, nu veţi întârzia să 
muşcaţi creionul sau tocul peniţei fiindcă detaliile nu vă vin în minte, şi parcă aţi vrea să le faceţi să răsară din creionul pe care îl muşcaţi. 

Da, acest lucru trebuie să-l facem mai întâi, să ne luăm sarcina de a evoca în faţa sufletului nostru, cu întreaga acuitate - nu în clipa în care 
se întâmplă, ci după aceea -, un eveniment pe care l-am trăit, ca şi cum am vrea să-l pictăm în spirit; să-l evocăm în aşa fel încât, dacă, de 
exemplu, cineva ne-a vorbit, să ne reprezentăm în mod absolut obiectiv: sunetul vocii sale, modul mai mult sau mai puţin ingenios în care a 
aşezat cuvintele ş.a.m.d., să ne reprezentăm aceasta în mod intens şi cu energie, într-un cuvânt, să transpunem în imagine ceea ce am 
trăit. Dacă transpunem astfel în imagine o experienţă făcută în timpul zilei, atunci, în noaptea următoare, când corpul astral se află afară din 
corpul eteric şi din corpul fizic, corpul astral se ocupă de această imagine. El însuşi este, propriu-zis, purtătorul acestei imagini, el modelează 
această imagine în timp ce este în afara corpului. O ia cu sine când iese din corp în prima noapte. O modelează în timp ce se află afară din 
corpul fizic şi din corpul eteric. 

Aceasta ar fi prima etapă, dacă vrem să luăm aceste etape în mod exact: Corpul astral, în timpul somnului, modelează, în afara corpului fizic 
şi a corpului eteric, imaginea evenimentului trăit. Unde face el aceasta? El o face în etericul exterior. Imaginea se află acum în lumea eterică 
exterioară. 

Reprezentaţi-vi-l acum pe om: Corpul său fizic şi corpul său eteric sunt în pat, şi corpul astral se află în afara lor. Să facem abstracţie de Eu. 
Aici, în exterior, se află corpul astral, ocupat să reproducă imaginea pe care şi-a făcut-o omul; dar el o reproduce în etericul exterior. Prin 
aceasta, se petrece următorul lucru. 

Reprezentaţi-vă corpul astral, care se află aici, în exterior ( vezi desenul, galben ). Acum, el modelează aici, în exterior, această imagine, pe 
care vreau să o desenez în roşu - toate acestea sunt, bineînţeles, schematice. El modelează această imagine. Toate acestea se întâmplă în 
etericul exterior; etericul exterior încrustează, într-un fel, cu propria lui substanţă ceea ce a fost modelat, ca imagine, în corpul astral. 
Aşadar, etericul exterior modelează aici, peste tot, forma eterică {albastru), drept imagine sesizată cu claritate de ochiul spiritual. 




Dimineaţa, când vă întoarceţi în corpurile fizic şi eteric, dvs. introduceţi în ele ceea ce şi-a primit substanţa sa din etericul exterior. Aşadar: 
corpul astral, în timpul somnului, modelează, în afara corpurilor fizic şi eteric, imaginea evenimentului trăit; etericul exterior impregnează 
această imagine cu propria sa substanţă. 

Dvs. vă puteţi reprezenta că prin aceasta imaginea se consolidează şi că acum, în momentul în care, dimineaţa, corpul astral revine cu 
această imagine mai bogată în substanţă, el poată să lase o amprentă în corpul eteric. Cu ceea ce provine de la forţele eterului exterior, el 
lasă acum o amprentă asupra corpului eteric al omului. Astfel că a doua etapă este aceasta: Imaginea este imprimată de către corpul astral 
în corpul eteric. 

Acestea sunt evenimentele: prima zi, prima noapte {vezi schema de la pagina 108). Ajungem acum la ziua a doua. în timpul acestei zile, pe 
când dvs. sunteţi ocupat, în deplină conştienţă de veghe, cu mărunţişurile vieţii, se întâmplă următoarele: sub nivelul conştienţei, în 
inconştient, imaginea se depune în corpul eteric. Iar în noaptea următoare, corpul eteric, pe care nimic nu-l tulbură, deoarece corpul astral 
se află din nou în afară, prelucrează această imagine. Astfel, în cursul celei de-a doua nopţi, imaginea este prelucrată de propriul corp eteric 
al omului. Aşadar, a doua etapă: Imaginea este imprimată de corpul astral în corpul eteric şi, în noaptea următoare, corpul eteric 
prelucrează această imagine. 

Cu acestea avem: Ziua a doua şi noaptea a doua {vezi schema). 

Iar acum, dacă dvs. faceţi această experienţă, dacă, într-adevăr, nu renunţaţi să vă ocupaţi în continuare de imaginea pe care aţi format-o 
în ajun - şi veţi putea să vă ocupaţi în continuare de ea dintr-un motiv pe care îl voi indica îndată -, dacă nu renunţaţi să vă ocupaţi în 
continuare de ea, atunci dvs. veţi trăi în continuare cu această imagine. 

Ce înseamnă a te ocupa în continuare de ea? Vedeţi dvs., dacă vă străduiţi cu adevărat să vă faceţi în prima zi o imagine în linii 




caracteristice, clar conturate, într-un mod absolut plastic, după ce aţi trăit evenimentul respectiv, atunci aţi fi făcut deja un efort de natură 
spirituală. Un asemenea lucru cere un efort spiritual. Iertaţi-mă, aici nu fac referire la cineva anume - când e vorba de asemenea lucruri, 
persoanele prezente sunt întotdeauna exceptate -, dar trebuie totuşi să o spun: Majoritatea oamenilor nu ştiu absolut deloc ce înseamnă 
efortul spiritual, căci efortul spiritual, adevăratul efort spiritual se realizează prin activitatea sufletului. Când ne mulţumim să lăsăm lumea să 
acţioneze asupra noastră, când lăsăm gândurile să se desfăşoare în voia lor, fără a le stăpâni, aici nu avem nici un efort spiritual. Dacă ne 
simţim obosiţi, aceasta nu înseamnă că am făcut un efort spiritual. Nu trebuie să ne imaginăm că dacă suntem obosiţi din cauza unui lucru, 
asta înseamnă că am făcut un efort spiritual. Te poţi simţi obosit, de exemplu, doar prin faptul că ai citit ceva. Dar dacă nu eşti activ tu însuţi 
într-un fel în timp ce citeşti, dacă te mulţumeşti să laşi ca asupra ta să acţioneze numai ideile conţinute în carte, atunci nu faci nici un efort. 
Dimpotrivă, cel care face într-adevăr un efort spiritual, cel care a făcut un efort prin activitatea sufletului, acela va putea lua o carte, şi o 
carte foarte interesantă; şi atunci, citind-o, îi va dispărea cel mai bine, ca după un somn bun, efortul spiritual pe care l-a făcut. Dar, 
bineînţeles, putem adormi pe o carte atunci când suntem obosiţi. Această oboseală care vă apucă atunci nu este deloc semnul efortului 
spiritual. 

Dar un semn al efortului spiritual este faptul că ne simţim creierul uzat, tot aşa cum simţim, după ce am ridicat de mai multe ori braţele, că 
am recurs la muşchii braţului. Activitatea de gândire obişnuită nu afectează creierul în acest fel. Acum, această imagine vă urmăreşte, şi dvs. 
chiar remarcaţi, dacă exersaţi o dată, apoi a doua, a treia şi a zecea oară, că sunteţi cuprinşi de o uşoară durere de cap. Nu că obosiţi sau 
adormiţi, ci dimpotrivă; nu mai puteţi adormi, mai curând această situaţie vă dă o uşoară durere de cap. Nu trebuie să consideraţi această 
durere de cap ca ceva ce să detestaţi, ci ca o dovadă că v-aţi pus creierul să facă un efort. 

Ei bine, această imagine vă urmăreşte, ea vă urmăreşte până când aţi adormit. A doua zi, dacă aţi făcut într-adevăr în ajun ceea ce am 
spus, vă treziţi cu următorul sentiment: Există ceva în mine! Nu ştiu precis ce, dar există ceva în mine şi aceasta cere ceva de la mine. 
Desigur, nu este fără importanţă faptul că ieri mi-am făcut această imagine, acest lucru înseamnă ceva : Această imagine s-a transformat. Ea 
se află la originea faptului că eu am astăzi absolut alte sentimente decât cele pe care le aveam până acum; această imagine trezeşte în 
mine nişte sentimente absolut precise. 

Aceasta rămâne în dvs. pentru ziua următoare ca o trăire reziduală a imaginii pe care v-aţi făcut-o. Şi ceea ce simţiţi aici, de care toată ziua 
nu vă puteţi desface, este dovada faptului că acum imaginea coboară, în felul descris adineaori, în corpul eteric, şi că acesta o preia. 

Apoi, trezindu-vă după noaptea următoare - aşadar, strecură ndu-vă din nou în corp, aici {vezi schema), după aceste două zile -, vă veţi da 
seama, probabil că regăsiţi această imagine puţin transformată, puţin metamorfozată. O regăsiţi tocmai când vă treziţi în ziua a treia, o 
regăsiţi în dvs.; ea vă pare un vis foarte real. Dar ea a suferit o modificare, nu a rămas aceeaşi, ea este acum altceva. Ea va lua diverse 
înfăţişări, până când devine altceva. Vi se va înfăţişa înveşmântată în imagine, ca şi cum aţi fi în prezenţa unor fiinţe spirituale care vă aduc 
acum acest eveniment pe care l-aţi trăit. Şi dvs. aveţi pur şi simplu impresia următoare: Da, acest eveniment pe care l-am trăit, pe care mi I- 
am transpus în imagine, acest eveniment, în realitate, mi-a fost adus. - Dacă este vorba de un eveniment în legătură cu un anumit om, 
după ce totul s-a întâmplat, avem sentimentul: Propriu-zis, acesta nu a fost un eveniment pe care l-am trăit numai prin intermediul acestui 
om, ci este ceva care a fost adus până la mine. Alte puteri, nişte puteri spirituale sunt aici în joc, ele sunt cele care mi-au adus acest 
eveniment. 

Vine acum ziua următoare. în ziua următoare, imaginea este coborâtă de corpul eteric în adâncurile corpului fizic. Corpul eteric imprimă în 
această zi imaginea în corpul fizic, el o imprimă, propriu-zis, proceselor nervoase, proceselor sanguine. A treia zi, imaginea se imprimă în 
corpul fizic. Aşadar, trebuie să spunem, în al treilea rând : Imaginea este imprimată de către corpul eteric în corpul fizic al omului. 

Vine apoi noaptea următoare, după ce, în timpul zilei - când vă ocupaţi iarăşi de mărunţişurile obişnuite ale existenţei -, în adâncurile fiinţei 
dvs. se întâmplă acest lucru important, faptul că această imagine este transportată în corpul fizic. Aceasta se petrece în subconştient. Apoi, 
când vine noaptea următoare, ea este prelucrată în corpul fizic. Şi anume, în corpul fizic ea este spiritualizată. Mai întâi, în timpul zilei, 
această imagine coboară în procesele nervoase şi sanguine; dar în timpul nopţii ea este spiritualizată. Cel care are aici capacitatea de a 
vedea, vede cum această imagine este prelucrată acum de către corpul fizic, dar ea apare ca imagine total transformată, spiritualizată. 
Putem spune: în noaptea următoare, corpul fizic prelucrează imaginea. 



Prima zi 1. Corpul astral, în stare de somn, în afara corpurilor fizic şi eteric, modelează imaginea evenimentului trăit. Eterul exterior 

Prima noapte impregnează această imagine cu propria sa substanţă. 



Ziua a doua 2. Imaginea este imprimată de către corpul astral în corpul eteric. Iar corpul eteric prelucrează imaginea în timpul nopţii 
Noaptea a doua următoare. 



Ziua a treia 3. Imaginea este imprimată de către corpul eteric în corpul fizic. Iar corpul fizic prelucrează imaginea în timpul nopţii 
Noaptea a treia următoare. 



(îr 



ipoi) 



Trebuie să vă reprezentaţi aceste lucruri foarte exact. Corpul fizic prelucrează într-adevăr imaginea în mod spiritual. El o spiritualizează. 
Astfel încât, dacă aţi trecut cu adevărat prin toate acestea, atunci intervine următorul lucru: când sunteţi adormit, corpul fizic prelucrează 
întregul ansamblu, dar nu în aşa fel încât acesta să rămână în corpul fizic. Din toate părţile ia naştere şi se degajă din corpul fizic o imagine 
transformată, o imagine transformată puternică, mărită. Iar când vă treziţi, este prezentă această imagine, în interiorul căreia, la drept 
vorbind, dvs. plutiţi, care este ca un fel de nor în interiorul căruia vă aflaţi. Vă treziţi cu această imagine. 




Aceasta este, aşadar, a treia zi şi a treia noapte. Cu această imagine, total transformată, ieşiţi în a patra zi din pat. Dvs. vă treziţi ca închis 
în acest nor ( vezi desenul, roşu). Şi dacă în prima zi aţi format într-adevăr imaginea cu intensitatea necesară, dacă în ziua a doua aţi fost 
atent la ceea ce v-a dat sentimentul dvs., acum remarcaţi acest lucru: Aici, în imaginea actuală, se află voinţa dvs. în interiorul acestei 
imagini se află voinţa, dar această voinţă nu se poate exercita, ea este ca încătuşată. De fapt, este ca şi cum, exprimându-ne puţin cam 
radical, ne-am fi propus - ca un alergător de viteză incredibil de îndrăzneţ care-şi propune, cu o anumită bravură : o să cobor, o să cobor cu 
toată viteza colina până la Oberdornach, îmi reprezint deja acest lucru, eu îl am în mine. Asta este voinţa mea; dar exact în clipa în care 
vreau să mă lansez, când voinţa este concentrată la maximum, cineva mă leagă şi eu nu mă pot urni din loc; întreaga mea voinţă este 
concentrată, dar nu pot da frâu liber voinţei să se realizeze. Cam aşa ceva se întâmplă aici. 

Dacă ne continuăm această experienţă şi ne simţim ca prinşi într-o menghină - căci aşa ne simţim, ca într-o menghină, după a treia noapte 
-, dacă ne trezim din nou simţindu-ne astfel ca prinşi într-o menghină, simţind că voinţa ne este total încătuşată, atunci, dacă ne putem 
îndrepta atenţia asupra ei, această voinţă se metamorfozează: ea devine viziune. Ea este neputincioasă, dar ne conduce la a vedea ceva. 
Ea devine ochi sufletesc iar imaginea cu care ne trezim, această imagine devine obiectivă. Şi atunci evenimentul vieţii pământeşti 
precedente sau al unei vieţi pământeşti anterioare să află la originea a ceea ce am schiţat în imagine în prima zi. Obţinem, prin această 
metamorfoză care s-a săvârşit pe baza simţirii şi voinţei, imaginea evenimentului care a fost cauza într-o viaţă anterioară. 

Toate aceste lucruri, când le descriem, au ceva puţin forţat. însă nu-i de mirare, căci ele sunt total necunoscute omului de astăzi. Dar ele nu 

erau necunoscute celor care trăiau în epocile de civilizaţie mai vechi. Numai că aceşti oameni erau, în întreaga lor viaţă - din punctul de 

vedere al oamenilor de astăzi, care sunt inteligenţi -, nişte proşti. Dar aceşti oameni proşti aveau deja asemenea experienţe în epocile de 
cultură mai vechi. Omul de astăzi nu face decât să întunece toate acestea prin intelectul său, care îl face inteligent, dar, în mod sigur, nu 
înzestrat cu înţelepciune. 

Ei bine, când relatăm lucrurile în acest fel, pare ceva destul de tulburător. Dar trebuie să folosim, desigur, asemenea cuvinte. Căci, fiind 
vorba despre nişte lucruri total necunoscute astăzi, nu le-am putea prezenta într-un mod atât de caracteristic dacă ne-am exprima într-un 
mod mai comod. Dar ele trebuie să fie prezentate într-un mod caracteristic. întreaga experienţă, de la început şi până la sfârşit, aşa cum am 
descris-o de-a lungul celor trei zile, trebuie să se desfăşoare în intimitatea sufletului în toată liniştea şi cu tot calmul. Căci experienţele pe 
care le numim oculte - şi acestea sunt experienţe oculte - nu se desfăşoară în aşa fel încât să ne putem lăuda cu ele. Când începem să ne 
lăudăm, ele încetează imediat. Ele trebuie să se desfăşoare cu calm şi în linişte. Cel mai bine este, înainte de toate, ca nimeni să nu remarce 
nimic dintr-o asemenea succesiune de experienţe, în afara celui care le trăieşte. 

Acum, să nu credeţi că experienţa o să va reuşească de prima dată. Putem observa întotdeauna: Când descriem asemenea experienţe, 

acest lucru place oamenilor. Putem înţelege foarte bine aşa ceva - este atât de frumos de auzit! Putem învăţa toate aceste lucruri! Şi 
oamenii se aruncă asupra lor cu mare zel. Ei încep: nu merge. Şi iată că le lipseşte deja curajul. Poate mai încearcă, de patru-cinci ori - iar 
nu merge. Dar, în realitate, dacă cineva încearcă, să spunem, de patruzeci şi nouă de ori, sau o altă persoană încearcă de şaizeci şi nouă de 
ori, a cincizecea sau a şaptezecea oară reuşeşte. Căci despre ce este vorba în toate acestea? Este vorba, în primul rând, să ne formăm un 
fel de obişnuinţă a sufletului. în primul rând, trebuie să pătrundem într-adevăr în aceste lucruri, să ne formăm nişte obişnuinţe sufleteşti. Ar 
trebui să observăm cu grijă că acest lucru a devenit, în cadrul Societăţii Antroposofice, începând de la Congresul de Crăciun, expresia 
deplină şi integrală a Mişcării antroposofice. 

în Societatea Antroposofică s-au oferit într-adevăr foarte multe lucruri membrilor societăţii. Ji se învârte capul când vezi ordonate una după 
alta toate ciclurile care au fost tipărite. Cu toate acestea, diferiţi oameni individuali vin mereu şi mereu să ne caute pentru a pune întrebări 
în legătură cu diferite amănunte. în majoritatea cazurilor, acest lucru nu corespunde absolut deloc unei necesităţi, căci dacă ei ar studia cu 
adevărat conţinutul ciclurilor, majoritatea întrebărilor şi-ar găsi de la sine răspunsul, şi pe o cale mult mai sigură. Trebuie numai să avem 
răbdare, să avem cu adevărat răbdare. în literatura antroposofică găsim deja multe lucruri care pot fi prelucrate sufleteşte. Trebuie să 
avem mult curaj pentru a realiza, sub impulsul Comitetului director esoteric care a fost constituit acum, ceea ce trebuie să realizăm, şi ceea 
ce avem de făcut ne va umple tot timpul. Dar, pe de altă parte, în privinţa multor lucruri pe care oamenii doresc să le ştie, trebuie să vă 
amintiţi că există cicluri vechi, cursuri vechi, care acum, după ce au fost prezentate, au fost abandonate şi mulţi oameni nu se preocupă 
decât să ceară un ciclu "nou". Ciclurile şi cursurile vechi sunt, pur şi simplu, abandonate. Aceste lucruri au o strânsă legătură tocmai cu 
subiectul pe care trebuie să-l tratez astăzi. 

Când alergăm astfel de la o noutate la alta nu ne putem cuceri o continuitate în urmărirea a ceea ce germinează şi dă roade în suflet; este 
într-adevăr important ca lucrurile să se maturizeze în suflet. Trebuie să ne dezobişnuim cu totul de multe lucruri care, în multe privinţe, au 
devenit curente. Trebuie să ne obişnuim cu o muncă interioară activă a sufletului, o muncă în spirit. Aceasta ne poate ajuta să fim în stare 
să realizăm lucruri cum sunt cele pe care le-am expus astăzi, şi anume, în esenţă, să ne cucerim, după a treia zi, dispoziţia sufletească 
legată de un anumit eveniment trăit, pe care vrem să-l pătrundem din punct de vedere karmic. 

Şi trebuie să procedăm în acest fel întotdeauna când vrem să ajungem la cunoştinţe spirituale. Trebuie să ne spunem încă de la început: în 
primul moment, când abordăm acest element spiritual prin gândire, aici nu avem decât un prim început. Dacă vrei să obţii un rezultat 
imediat, aşa ceva este absolut imposibil - trebuie să ştii să aştepţi. Nu-i aşa, când trăiesc astăzi un eveniment care îşi are cauza karmică 
într-o viaţă pământească anterioară, noi putem desena acest lucru în mod schematic astfel: Aici sunt eu, aici este evenimentul pe care l-am 
trăit astăzi (vezi desenul, alb, roşu). 



alb 




Acolo este cauza, provenind de la o personalitate diferită, purtătoare a aceluiaşi Eu, dintr-o viaţă anterioară (verde, galben). Ea se află aici. 
A încetat de multă vreme să facă parte din personalitatea mea, dar s-a înscris în eterul cosmic, respectiv în lumea astrală care se află în 
dosul lumii eterice. Acum eu trebuie să merg înapoi, să fac drumul invers. 

Eu v-am spus deja: în primă instanţă, eu am impresia că acest eveniment mi-a fost adus de cineva. Aşa se prezintă situaţia în special a 
doua zi. Dar apoi, în a treia zi, lucrurile se schimbă, acele fiinţe care mi-au adus acest eveniment, acele fiinţe spirituale se retrag, şi atunci 
îmi dau seama că ceea ce am perceput îmi aparţine mie. că eu am depus acest lucru drept cauză într-o existentă anterioară. Si de aceea eu 



Biblioteca antroposofică 



Căutare Lucrări Online Index GA236 Precedenta Următoarea 



Corecturi 



Rudolf Steiner 

CONSIDERAŢII ESOTERICE ASUPRA LEGĂTURILOR KARMICE 
VOLUMUL II 

GA 236 

CONFERINŢA A OPTA 

Dornach, 10 mai 1924 

Ne vom consacra astăzi unui anumit gen de consideraţii, care ne vor arăta cum poate fi abordată evoluţia karmei omului din exterior. Dacă 
spun din exterior, asta înseamnă: pornind de la forma exterioară a omului, aşa cum ni se oferă ea în fizionomie, în gesturi, în tot ceea ce 
este manifestare a omului şi a lumii fizice. Căci eu am arătat deja, studiind anumite raporturi karmice individuale, cum putem observa nişte 
raporturi karmice tocmai prin examinarea unor detalii în aparenţă de mică importanţă. Şi putem observa, de asemenea, că aspectul exterior 
al unui om ne oferă, în multe privinţe, o imagine a comportamentului moral al acestui om, a comportamentului său spiritual, fie într-o viaţă 
anterioară, fie într-o serie de vieţi anterioare. în acest sens, putem observa că există anumite tipuri de oameni şi tocmai prin studierea 
acestor tipuri de oameni vom afla că un anumit tip corespunde unui anumit comportament într-una din existenţele sale anterioare. 

Pentru a nu ne pierde în abstracţiuni, vom recurge la nişte exemple. Să presupunem că cineva şi-a petrecut una din vieţile sale pământeşti 
ocupându-se cu o mare precizie de lucrurile care l-au întâmpinat în viaţă, că el a manifestat pentru multe lucruri un interes profund, pozitiv, 
că el nu a trecut pe lângă nici unul dintre semenii săi fără să-i vadă, pe lângă nici un obiect sau fenomen. Aveţi ocazia să observaţi în viaţa 
actuală, nu-i aşa, oameni de acest fel. 

Putem găsi nişte oameni care, să spunem, de exemplu, îi cunosc mai bine pe oamenii de stat ai Greciei antice decât pe cei ai timpului 
prezent. Când îi întrebi despre Pericle, sau Alcibiade sau Miltiade, ei sunt la curent, fiindcă au învăţat acest lucru la şcoală. Dar când îi întrebi 
despre ceea ce se întâmplă astăzi în acelaşi domeniu, abia dacă sunt informaţi. 

Observăm acelaşi lucru dacă privim viaţa obişnuită. în legătură cu aceasta, am menţionat deja câteva fapte care, desigur, li se par ciudate 
celor care se cred ajunşi pe culmile idealismului. Există, de exemplu, oameni, bărbaţi, care vă povestesc după amiază că în cursul dimineţii 
au întâlnit pe stradă o doamnă, şi care, dacă îi întrebi ce rochie purta această doamnă, vă declară că nu mai ştiu nimic despre asta! 
Incredibil, dar adevărat: există asemenea oameni. 

Un fenomen ca acesta poate fi interpretat, nu-i aşa, în multe feluri. Putem spune: Acest om este de o spiritualitate atât de înaltă încât, 
găsindu-se în situaţia descrisă mai sus, toate acestea îi par prea insignifiante pentru ca el să le acorde vreo atenţie. Dar aici nu este vorba 
de o spiritualitate cu adevărat pătrunzătoare. Poate fi vorba de o înaltă spiritualitate; dar nu trebuie să fie vorba numai de înălţime, ci şi de 
profunzimea sau superficialitatea acestei spiritualităţi. Dar în acest caz nu e vorba de o spiritualitate foarte profundă, căci modul în care se 
îmbracă cineva însemnă deja foarte mult şi, într-un anumit sens, este tot atât de important ca, de exemplu, ce nas are sau ce gură are. 
Există oameni atenţi la tot ceea ce se întâmplă în viaţă. Ei judecă lumea în funcţie de ceea ce află despre ea. Alţi oameni traversează lumea 
alergând ca şi cum nimic nu i-ar interesa. Ei primesc tot ce le iese în întâmpinare ca pe un vis ce se risipeşte repede. 

Aceştia sunt doi poli ai existenţei umane. Dar, oricum am judeca lucrurile, dragii mei prieteni, are puţină importanţă faptul că numim 
superioară sau inferioară atitudinea celui care nu ştie cum era rochia doamnei întâlnite în cursul dimineţii, nu acest lucru este important, ci 
important este să arătăm acum ce influenţă exercită această atitudine asupra karmei omului. Căci există o mare deosebire, după cum 
suntem atenţi la ceea ce se întâmplă în jurul nostru, ne interesăm de toate, sau nu dăm nici o atenţie lucrurilor pe care le întâlnim în viaţă. 
Tocmai detaliile sunt importante, extraordinar de importante, pentru întreaga structură a vieţii spirituale; nu amănuntele în sine, ci 
amănuntele sunt importante prin faptul că ele sunt revelatoare pentru o anumită dispoziţie generală a sufletului. 

Gândiţi-vă numai la acel profesor care ţinea întotdeauna nişte cursuri foarte bune, cu ochiul fixat asupra unui punct în partea superioară a 
bustului unuia dintre auditorii săi. El nu îşi pierdea firul niciodată, expunerile sale erau întotdeauna foarte bune. într-o zi, el şi-a pierdut firul 
expunerii: privea auditoriul, apoi privea în altă parte - şi, după curs, el a mers spre acel auditor al său şi i-a spus: De ce v-aţi cusut 
nasturele care vă lipsea? Asta m-a făcut să-mi pierd firul! - Până atunci el privea mereu locul acelui nasture lipsă, acest lucru îi permitea să 
se concentreze. Este fără importanţă, nu-i aşa, faptul că privim sau nu locul în care lipseşte un nasture. Dar pentru întreaga dispoziţie 
sufletească este important dacă privim sau nu acel loc. Şi, când vrem să observăm liniile pe care le urmează o karmă, acest lucru este 
desigur de o importanţă extraordinară. 

Aşadar să luăm în considerare, în primul rând, aceste două tipuri de oameni despre care v-am vorbit. Va fi suficient să vă amintiţi ceea ce am 
spus adesea despre trecerea omului dintr-o existenţă pământească în alta: în timpul uneia dintre vieţile sale pământeşti, omul are, pe de o 
parte, un cap, pe de altă parte, restul organismului, iar restul organismului, exceptând capul, posedă un anumit complex de forţe. La 
moarte, corpul fiziceşte abandonat elementelor. Bineînţeles, omul nu duce cu sine dintr-o viaţă pământească în alta materia sa fizică. Dar 
complexul de forţe pe care îl are un om în organismul său, în afară de cap, el îl duce cu sine de-a lungul existenţei sale între moarte şi o 
nouă naştere, şi acest complex devine capul din existenţa următoare, pe când capul din viaţa pământească prezentă se constituie pornind 
de la sistemul membrelor şi de la restul organismului din viaţa pământească precedentă. Astfel, dacă trebuie să exprim ce se întâmplă aici, 
ceea ce nu era cap într-o viaţă pământească se transformă întotdeauna în cap în viaţa următoare. Şi capul este întotdeauna rezultatul a 
ceea ce nu era cap în viaţa precedentă. Acest lucru este valabil pentru întregul complex de forţe din structura entităţii umane. 

Dacă un om a trecut prin viaţă cu o mare capacitate de atenţie şi el nu a dus un mod de viaţă exclusiv sedentar - asemenea oameni sunt 
foarte greu de observat astăzi din punct de vedere karmic, fiindcă în trecut nu exista acest mod de viaţă sedentar; trebuie să aşteptăm să 
vedem cum se vor prezenta în existenţa următoare oamenii care duc o existenţă exclusiv sedentară, căci acest mod de viaţă nu apare 
decât în epoca noastră -, aşadar dacă omul şi-a îndreptat atenţia spre lucrurile din jurul său, el a trebuit întotdeauna să se îndrepte spre 



aceste lucruri, să-şi pună membrele în mişcare, în activitate. întregul corp intră în activitate, nu numai organele de simţ, care fac parte din 
sistemul capului; întregul corp intră în activitate. Tot ceea ce se manifestă în participarea întregului corp atunci când omul este atent trece în 
formaţiunea capului din viaţa următoare, şi are o influenţă precis determinată. în existenţa următoare, capul este constituit în aşa fel încât 
el are un imbold foarte puternic de a integra asemenea forţe în restul organismului care se uneşte în această viaţă următoare cu el, astfel 
încât forţele pământeşti să acţioneze foarte puternic asupra acestui organism. 



Şi acum, trebuie să vă gândiţi la aceasta: Dacă aveţi aici, în mod schematic desenat, capul unui om şi restul organismului, tot ceea ce este 
prezent în restul organismului, muşchi, oase ş.a.m.d., în timpul primelor şapte ani de viaţă, toate acestea se formează pornind de la cap. 
Capul îşi trimite forţele în restul organismului. Fiecare os este constituit aşa cum trebuie să fie pornind de la cap. Ei bine, când capul are 
tendinţa, datorită modului de viaţă pe care l-am descris, să dezvolte o puternică afinitate cu forţele Pământului, ce se întâmplă? Se întâmplă 
că printr-o favoare a capului, aş zice, forţele pământeşti beneficiază, cu ocazia edificării omului, şi chiar începând din viaţa embrionară, dar 
mai ales până la schimbarea dentiţiei, de o protecţie sporită. Forţele pământeşti beneficiază de o mare, de o foarte mare protecţie; 
consecinţa este că la un asemenea om tot ceea ce depinde de forţele pământeşti este deosebit de dezvoltat. Aceasta înseamnă că va avea 
oase mari, o osatură puternică, de exemplu, omoplaţii deosebit de mari, coastele bine formate. La acest om, totul va avea caracterul unei 
conformaţii bine dezvoltate. Toate acestea vă arată cum atenţia exercitată în viaţa pământească precedentă este transferată în viaţa 
actuală asupra felului în care este modelat organismul. Din punct de vedere spaţial, totul îşi are punctul său de plecare în cap, dar, în 
realitate, provine din suflet şi spirit. Sufletul şi spiritul participă într-adevăr la toate forţele formatoare, şi iată de ce, pornind de aici, putem 
întotdeauna percepe ceva despre elementul sufletesc-spiritual. De aici provine faptul că la asemenea oameni noi vedem: capul s-a înrudit cu 
Pământul datorită circumstanţelor vieţii precedente, aşa cum am descris. Noi putem citi aceasta pe frunte, care nu este deosebit de înaltă - 
frunţile înalte nu sunt înrudite cu Pământul -, dar ea este în mod fin şi puternic modelată, şi multe alte lucruri de acest fel. 





[măreşte imaginea] 



Astfel, noi vedem că omul se dezvoltă în aşa fel încât va avea o osatură robustă. Şi apoi, caracteristic este următorul lucru: Când aceste 
forţe înrudite cu Pământul îşi trimit în mod intens influenţele din viaţa precedentă, părul creşte foarte repede. La copiii al căror păr creşte 
foarte repede trebuie întotdeauna să punem acest fapt în legătură cu atenţia pe care au manifestat-o în existenţa pământească 
precedentă. Situaţia este de-aşa natură încât omul îşi dă formă corpului în funcţie de comportamentul său moral-spiritual dintr-o încarnare 
precedentă. 

Spiritual-sufletescul participă la această formare a omului şi noi găsim în permanenţă confirmarea acestui fapt. Noi vedem cum un om având 
karma pe care am descris-o - faptul că el, datorită unei tendinţe deosebit de puternice spre atenţie, are în viaţa următoare oase robuste, 
muşchii bine dezvoltaţi -, vedem cum un asemenea om traversează viaţa cu curaj. El şi-a însuşit totodată, în mod treptat, aş spune, un 
element natural, forţa naturală a unei vieţi curajoase. 

Odinioară, chiar şi în epoca în care oamenii au încetat să mai descrie vieţile pământeşti succesive, încă mai existau cunoştinţele pe care le 
posedă numai cel care are în vedere vieţile succesive, aşa cum era cazul, de exemplu, în epoca lui Aristotel. Aristotel mai era încă în stare să 
descrie într-un mod admirabil în "Physiognomia" sa [ Nota 59 ] cum configuraţia exterioară a feţei are legătură cu atitudinea morală, cu 
moralitatea unui om. 

Să-i luăm acum în considerare, prin contrast, pe oamenii laşi, fricoşi. Aceştia sunt cei care în viaţa precedentă nu s-au interesat de nimic. 
Dvs. vedeţi, consideraţiile asupra karmei au, de asemenea, o anumită importanţă în ceea ce priveşte atitudinea de viaţă care se adoptă în 
perspectiva viitorului. La urma urmei, mergând înapoi de la viaţa noastră actuală la vieţile anterioare, noi ne satisfacem dorinţa de 
cunoaştere, dar nu e vorba numai de acest lucru. Căci dacă ne trăim existenţa pământească actuală înarmaţi cu unele cunoştinţe despre 
noi înşine, ne putem pregăti pentru următoarea viaţă pământească. Dacă un om nu face decât să treacă prin viaţă în mod superficial, fără 
să se intereseze de nimic, putem fi siguri că în viaţa pământească următoare el va fi un iepure fricos. Şi aceasta deoarece, din cauza 
indiferenţei absolute, omul neatent se uneşte foarte puţin cu mediul său ambiant şi, în consecinţă, în încarnarea sa următoare organizarea 
capului nu are afinitate pentru forţele pământeşti. Oasele rămân puţin dezvoltate, părul creşte încet; omul respectiv are foarte frecvent 
picioarele în O sau în X. 

Asemenea lucruri ne arată în mod clar legătura dintre elementul spiritual-sufletesc, pe de o parte, şi elementul na tura l-fizic, pe de altă 
parte. Da, dragii mei prieteni, luând în considerare până în amănunt conformaţia capului, putem arunca o privire asupra întregului om din 
încarnările precedente. 

Dar aceste lucruri nu sunt menţionate pentru a face observaţii asupra lor. Toate observaţiile pe care vi le-am comunicat spre a vă pregăti 
pentru consideraţiile de ordin karmic nu au fost obţinute pe cale exterioară, ci pe calea interioară adecvată metodelor s piritua l-ştiinţifice . Şi 
tocmai aceste metode spiritual-ştiinţifice arată că omul, în înfăţişarea sa exterioară, nu trebuie să fie privit absolut deloc aşa cum o fac în 
zilele noastre fiziologia şi anatomia. A te limita la cunoaşterea organelor şi a raporturilor lor reciproce nu are, de fapt, nici un sens. Căci omul 
este o imagine. în parte, el este o imagine a forţelor care acţionează între moarte şi o nouă naştere şi, în parte, o imagine a vieţii sale 
anterioare, şi nu are nici un sens să practicăm fiziologia sau anatomia aşa cum se face în zilele noastre, adică să ne mulţumim să luăm omul 
aşa cum se prezintă, şi apoi să examinăm una după alta părţile care îl compun. Căci capul, de exemplu, se află mult mai mult în legătură cu 
viaţa precedentă decât corpul pe care îl primeşte omul în viaţa actuală. 

Aşadar putem spune: Anumite procese fizice nu devin inteligibile decât dacă privirea se întoarce înapoi la vieţile pământeşti anterioare. Unui 
om care, într-o viaţă anterioară, a învăţat să cunoască lumea, părul îi va creşte repede. Altuia, care a cunoscut puţin lumea într-o viaţă 




anterioară - dvs. puteţi observa acest lucru părul îi va creşte foarte încet. Părul va sta atunci întins pe suprafaţa corpului, pe când cel 
care s-a interesat de lucruri foarte intens într-o viaţă pământească anterioară, care s-a interesat într-un mod extraordinar de intens, care 
şi-a vârât nasul peste tot, va avea părul zbârlit. Exact aceasta este relaţia. Astfel, diversele conformaţii corporale pot fi puse în legătură cu 
evenimentele trăite în timpul unei existenţe pământeşti anterioare. Acest lucru se aplică în realitate până în detaliile conformaţiei corporale. 
Să luăm de exemplu un om care în timpul uneia din vieţile sale cugetă mult, reflectează mult. în viaţa următoare, el va fi mai uscăţiv, mai 
slab. Cine într-o viaţă pământească reflectează puţin, şi dimpotrivă trăieşte mai mult astfel încât să cuprindă lumea exterioară, în viaţa 
următoare va avea tendinţa de a se îngrăşa. Şi acesta este un lucru important în perspectiva viitorului. Nu se poate face deloc o cură de 
slăbire spirituală într-o singură viaţă pământească; trebuie, eventual, să se recurgă la cure fizice, în măsura în care ele pot fi eficace; dar se 
poate face foarte bine o cură de slăbire în vederea viitoarei vieţi pământeşti, pentru aceasta fiind necesar să reflectăm mult, să facem un 
efort de genul celui despre care am vorbit ieri. Nu este vorba neapărat de meditaţie, este suficient să reflectăm mult, să dezvoltăm multă 
voinţă pentru a lua decizii interioare. Există, într-adevăr, un asemenea raport între viaţa spiritual-morală dintr-o existenţă pământească şi 
constituţia fizică a unui om din încarnarea următoare. Nu pot să subliniez îndeajuns acest lucru. 

Să luăm un alt caz. Să luăm, de exemplu, cazul cuiva care, într-una din vieţile sale pământeşti, este un gânditor. Nu înţeleg prin aceasta un 
profesor - şi nu o spun în glumă -, ci un om care, să spunem, mergând în spatele plugului, este în stare totuşi să gândească mult. Situaţia 
pe care o ocupă omul în viaţă nu este atât de importantă, poţi fi un adevărat gânditor şi mergând în spatele plugului sau practicând o 
meserie manuală. Dar un asemenea gânditor, prin faptul că în gândire angajează mai cu seamă ceea ce este lepădat o dată cu viaţa 
pământească şi că lasă neajgajat ceea ce transpune forţele în încarnarea următoare şi participă la formarea capului, datorită acestui fapt, 
el va reveni într-o nouă viaţă pământească cu o carne foarte fragedă, foarte delicată. Dar ciudat este acest lucru: Dacă gândeşte mult, 
pielea sa, întreaga suprafaţă a corpului său, va fi bine constituită. Dimpotrivă, dacă găsiţi persoane care au, de exemplu, pete pe piele, a 
căror piele nu este curată, din aceasta puteţi deduce întotdeauna - trebuie, bineînţeles, să intervină şi alte motive, nu se pot trage 
concluzii absolute pornind de la un singur indiciu; cu toate acestea, indicaţiile pe care le dau astăzi cu privire la raporturile sufletesc- 
s piritua Iu Iu i cu fizicul sunt, în general, exacte -, din aceasta puteţi deduce întotdeauna că aici este vorba de oameni care într-o existenţă 
anterioară au gândit puţin. Oamenii care au mulţi pistrui nu au fost, cu siguranţă, gânditori într-o viaţă anterioară. 

Toate acestea demonstrează totodată că ştiinţa spirituală nu se preocupă numai de un element abstract-spiritual, ci şi de influenţa 
elementului spiritual asupra fizicului. Aşa cum am subliniat adesea: Nu este atât de grav că materialismul nu studiază decât materia; tragic 
este faptul că materialismul nu poate înţelege materia, fiindcă el nu recunoaşte activitatea spiritului în materie. în observarea omului, 
materialismul ar avea un motiv în plus să privească materia, căci în materie se exprimă - tocmai în forma omului, în întreaga fiinţă a omului - 
activitatea spiritului. Materia este manifestarea exterioară a spiritului. 

Dvs. puteţi vedea, din Teze, publicate în Foaia pentru membri alăturată "Goetheanumului", că nu avem o concepţie justă despre cap decât 
dacă aplicăm formelor exterioare cunoaşterea imaginativă; căci capul uman, în conformaţia sa, în forma urechilor, ca şi, mai ales, în cea a 
nasului şi a ochilor, este plăsmuit conform modelului Imaginaţiei. El constă în Imaginaţiuni devenite vizibile în mod exterior. 

Acest lucru este valabil şi cu privire la modul în care este construit omul. Există oameni care au partea inferioară a trunchiului mai lungă 
decât partea superioară; partea cuprinsă între baza trunchiului şi piept este mai lungă, şi atunci partea superioară, cuprinsă între mijlocul 
pieptului şi gât este mai scurtă. 



'< 

Jj 

‘fi 






are nevoie de somn 



i* * * â 

’• ' £ \ mai puţină 

} S nevoie dc somn 

b \ < 



Când această parte de la mijlocul pieptului până la gât este mai scurtă decât partea inferioară a trunchiului, atunci avem de-a face cu un om 
care în perioada dintre moarte şi o nouă naştere a trăit spiritual în aşa fel încât el s-a înălţat foarte repede până la mijlocul vieţii dintre 
moarte şi o nouă naştere. El a ajuns aici foarte repede. Apoi el a coborât lent, fără să se grăbească, spre o nouă existenţă pământească. 

în schimb, dacă avem de-a face cu un om la care partea superioară, de la gât până la mijlocul pieptului, este mai lungă decât partea 
inferioară, de la mijlocul pieptului până la baza trunchiului, este vorba atunci de un om care a urcat încet, cu grijă, până la mijlocul vieţii 
dintre moarte şi o nouă naştere, şi apoi a coborât mai repede spre viaţa pământească. Astfel încât în fizionomie, mai mult chiar, în 
proporţiile părţii mediane a corpului, se răsfrânge modul în care a fost parcursă prima jumătate a drumului dintre moarte şi o nouă naştere 
în raport cu a doua jumătate. 

Lucrurile stau, în realitate, în acest fel: Ceea ce este fizic la om este, în toate privinţele, imaginea a ceea ce stă la baza omului ca element 
spiritual. Şi acest lucru are o consecinţă pentru viaţă. Căci dacă dvs. îi luaţi, pe de o parte, pe oamenii de tipul a, la care partea superioară a 
pieptului este mai scurtă şi partea inferioară mai lungă şi, pe de altă parte, pe oamenii de tipul b, la care partea superioară a trunchiului 
este mai lungă şi partea inferioară este mai scurtă - acest lucru este desenat, desigur, în mod radical -, găsiţi următoarele: Acei oameni la 
care partea superioară a pieptului este mai scurtă şi partea inferioară mai lungă arată, încă de la începutul vieţii lor, că au nevoie de mult 
somn. Nu aşa stau lucrurile cu ceilalţi; ei au mai puţină nevoie de somn. Vedeţi că, după cum un om are mai multă sau mai puţină nevoie de 
somn, ceea ce, la rândul său, se exprimă în proporţiile trunchiului, el a parcurs mai repede sau mai puţin repede prima jumătate a drumului 
între moarte şi o nouă naştere, mai repede sau mai puţin repede cea de-a doua jumătate. 

Dar acest fapt se află, la rândul său, în legătură cu viaţa pământească precedentă. Un om care în existenţa sa precedentă, nu din cauza 
predispoziţiilor sale, ci mai degrabă din cauza educaţiei şi a modului în care a trăit, a rămas obtuz în viaţă, nu atât faptul că nu se interesa 
de nimic, dar el era obtuz - el nu putea face nimic corect, nu era în stare să înţeleagă cu adevărat lucrurile, el putea chiar să fie capabil de 
atenţie, să-şi bage nasul peste tot, dar fără să treacă dincolo de curiozitate şi de o sesizare superficială a lucrurilor, el rămânea obtuz -, un 
asemenea om nu va avea după aceea nici un interes pentru prima jumătate a vieţii dintre moarte şi o nouă naştere. Interesul nu-i va veni 
decât atunci când va fi depăşit Miezul de noapte al lumilor şi va coborî din nou spre Pământ. 

Dimpotrivă, un om care este obişnuit să pătrundă totul cu mintea şi cu sufletul său, un asemenea om va simţi un profund interes pentru 
prima jumătate a drumului, pentru urcuş, şi coborârea va fi pentru el rapidă. Astfel încât putem spune din nou: Când întâlnim în viaţă un om 



r potrivi, nu-i : 
j le place atât 

re, înainte şi d 

Miezul de noapte 



aţă 











Toate acestea ne fac să ne spunem: Noi nu trebuie să-l privim pe om aşa cum ne apare el ca om, în mod mecanic, sau numai în funcţie de 
modelul organismului uman obişnuit. Nu trebuie să-l privim astfel, ci trebuie să-l considerăm pe om, în ceea ce priveşte forma sa, silueta sa, 
chiar şi posibilităţile sale de mişcare, ca pe o imagine a lumii spirituale. 

Avem mai întâi organizarea-cap. Această organizarea-cap este determinată în principal de vieţile pământeşti anterioare. Şi putem spune: 
Noi privim un cap uman în modul cel mai just când aflăm tot ce se poate afla despre el pe calea reprezentării imaginative. Nu putem aplica 
nicăieri în altă parte, în lumea sensibilă, reprezentarea imaginativă, ci numai capului uman, această reprezentare de care avem, de altfel, 
întotdeauna nevoie pentru ca privirea să pătrundă în lumea spirituală. Dacă vrem să privim în lumea spirituală, trebuie să începem cu 
Imaginaţia; numai atunci apar mai întâi imaginile spiritual-eterice ale entităţilor spirituale. în lumea fizică nu există nimic în afară de cap care 
să ne amintească de Imaginaţiuni; în capul uman, în schimb, până în organizarea sa internă, până în minunata construcţie a creierului, totul 
este, propriu-zis, o imagine fizic-sensibilă a elementului imaginativ. 



Dacă mergeţi mai departe, ajungeţi atunci să observaţi la om ceva care în realitate este mult mai dificil de observat - numai că, în general, 
oamenii îşi fac sarcina uşoară -, vreau să spun că este mult mai dificil să ne facem o idee despre modul în care omul respiră, aşadar, despre 
modul în care îşi pune în mişcare sistemul ritmic, despre modul în care el face ca respiraţia să treacă în circulaţia sanguină. Acest joc 
extraordinar de viu, care pătrunde întregul corp, este chiar mult mai complicat decât se crede, căci mai întâi lucrurile se petrec, nu-i aşa, în 
acest fel: omul inspiră ( vezi desenul, galben), apoi aerul este integrat circulaţiei ( roşu ); dar, pe de altă parte, aerul inspirat se duce iarăşi în 
cap şi se află într-un anumit raport cu întreaga activitate a creierului (verde). Activitatea gânditoare este pur şi simplu o respiraţie mai 
subtilă. Şi, la rândul său, circulaţia trece în impulsurile care pun în mişcare membrele ( verde-albăstrui ). 








*<« 








tf. 


1 


O* Jfdwrvu* 


(e^ 




W ^ An J 



[măreşte imaginea] 



Când examinăm acest sistem ritmic al omului, care nu se manifestă printr-o stare de imobilitate, ci se află într-o mobilitate permanentă, când 
examinăm acest sistem ritmic al omului trebuie să ţinem seama de această deosebire faţă de cap. Cea mai bună imagine pe care ne-o 
putem face despre cap este aceea a unei forme în repaus, închisă în sine; putem examina, parte cu parte, conţinutul său interior, de 
exemplu, creierul, şi atunci vedem cum se află în repaus o parte alături de cealaltă. Nu ştim nimic despre cap atâta timp cât rămânem, de 
exemplu, în legătură cu circulaţia sângelui în cap, la ceea ce afirmă fiziologia sau anatomia; căci ceea ce îndeplineşte circulaţia sângelui în 
cap nu se referă absolut deloc la capul în sine, ci numai la ritmul de care are nevoie capul. în această privinţă, capul este exact la fel ca 
circulaţia sângelui. Ceea ce am putea vedea dacă am ridica o parte a cutiei craniene şi am privi circulaţia nu se referă deloc la cap, capul 
trebuie să fie considerat un organ în repaus, ale cărui părţi sunt situate una lângă cealaltă. 



Nu putem face la fel atunci când trecem la sistemul ritmic, localizat în principal în piept. Aici trebuie să privim totul în mişcare, mobilitatea 
circulaţiei, a respiraţiei, a gândirii, a motricităţii. Acest proces poate fi urmărit până în fizic mult mai departe. 



Examinaţi procesul respirator. Prin faptul că el trece în procesul circulator, apoi ajunge până în creier, se formează acid carbonic; aşadar, în 
organismul uman se formează un acid. Dar prin faptul că procesul respirator ajunge până în creier, până în sistemul nervos, pornind de la 
acizi se formează săruri; aici se depun săruri. 

Astfel încât putem spune: Prin faptul că omul gândeşte, el secretă un element pământesc. în circulaţia propriu-zisă avem un element lichid, 
în respiraţie, un element gazos. Iar în motricitate, când toate acestea se transformă în mişcări, aici trăieşte elementul foc. Elementele sunt 
peste tot prezente, dar într-o vie mobilitate; ele se ivesc şi dispar fără încetare. Acest proces nu poate fi sesizat prin percepţia sensibilă. Cei 
care, în anatomie, vor să-l sesizeze prin percepţia sensibilă, nu-l vor înţelege în realitate niciodată. Trebuie să fii în stare să pui în activitate 
multă forţă creatoare pentru a înţelege acest proces. Când auzim ceea ce se spune despre procesul ritmic în cursurile obişnuite de 
anatomie şi fiziologie, avem într-adevăr sentimentul - cei care au asistat la asemenea cursuri vor putea depune mărturie - că aceste 
descrieri moarte sunt foarte îndepărtate de realitate. Da, când ascultăm aceste cursuri cu imparţialitate şi îi privim pe auditori, avem 
sentimentul că ei toţi, din pricina acestui vid care li se prezintă aici, nu ar putea să facă altceva decât să se stingă încet, să rămână fixaţi în 
băncile lor fără să mai poată nici să meargă, nici să se mişte. Căci tocmai acest sistem circulator ar trebui să fie descris într-un mod extrem 
de viu din toate direcţiile, pentru ca omul să treacă fără încetare de la sensibil la suprasensibil, apoi să revină de la suprasensibil la sensibil, 
şi în el să se trezească, la această descriere, un fel de dispoziţie sufletească muzicală. 

în acest caz sufletul dobândeşte obişnuinţe profunde, care îi permit să înţeleagă karma. Vom vorbi despre aceasta mâine. Dar ceea ce 
avem aici este atunci o imagine sensibilă a Inspiraţiei. 



Tot aşa 



1, observând capul, avem o imagine sensibilă a Imaginaţiei, când observăm sistemul ritmic, dacă observaţia este făcută corect. 




avem o imagine sensibilă a Inspiraţiei. 



Iar dacă trecem la sistemul metabolismului şi al membrelor - ei bine, în ceea ce examinează în zilele noastre anatomia şi fiziologia din acest 
sistem al metabolismului şi al membrelor nu găsim în acest sistem forţele active, ci numai ceea ce se desprinde, ceea ce este eliminat. Tot 
ceea ce consideră ştiinţa de astăzi drept conţinut al acestui sistem nu este parte integrantă a structurii şi a organizării omului, ci este ceva 
eliminat - conţinutul intestinului nu este decât ultimul deşeu; în general, absolut nimic din ceea ce este perceptibil în mod fizic din acest 
sistem nu este parte integrantă a omului, ci este ceva eliminat de om, numai că un anumit element rămâne oarecum mai mult timp în 
organism şi altul mai puţin timp. Conţinutul intestinal rămâne mai puţin timp în organism; ceea ce este eliminat din muşchi, din nervi, rămâne 
mai mult timp în organism. Ceea ce poate fi dovedit prin mijloace fizice, sensibile, ca fiind prezent în acest sistem nu face parte din om, ci 
este eliminare şi depunere. în schimb, tot ceea ce face parte din acest sistem este de natură suprasensibilă. Astfel, când vorbim despre 
sistemul metabolismului şi al membrelor, când îl examinăm pe om, trebuie să trecem la ceea ce trăieşte ca element pur suprasensibil în cele 
sensibile. 

Aşadar când ne reprezentăm sistemul metabolismului şi al membrelor trebuie să ne spunem că, în realitate, braţele fizice ş.a.m.d. sunt 
spirituale şi că în acest element spiritual ele dezvoltă forţa Eului. Când îmi mişc braţele şi picioarele, sunt eliminate în permanenţă substanţe 
şi noi pe acestea le vedem. Dar nu ele sunt esenţialul. Dacă vreţi să explicaţi cum apucă mâna, nu puteţi să vă referiţi la fizic, ci la spiritual; 
tot ceea ce de-a lungul braţelor este spiritual, acest lucru este important la om. Ceea ce vedeţi nu este decât eliminare ( vezi desenul, haşura 
întunecată: ceea ce este vizibil; haşura deschisă: ceea ce este "spiritual")(.planşa 8). 




Cum să ne consacrăm unor consideraţii karmice dacă credem că ceea ce se vede din sistemul metabolismului şi al membrelor este omul? 
Acesta nu este absolut deloc omul. Nu ne putem consacra unor consideraţii karmice decât dacă ştim ce este omul. Şi ceea ce trebuie să 
obţinem atunci este o imagine a Intuiţiei, prezentă desigurîn lumea sensibilă şi, totuşi, suprasensibilă. 

Aşadar dvs. puteţi spune, dragii mei prieteni: Contemplarea capului este în realitate proiectată în mod imaginativ în lumea simţurilor. 
Contemplarea sistemului ritmic al omului trebuie să fie, în realitate, inspirată, activă în cadrul observaţiei prin simţuri, activă în lumea 
sensibilă. Contemplarea omului metabolismului şi al membrelor trebuie să fie intuitivă, suprasensibilă, în lumea sensibilă. 

Este un lucru foarte interesant, căci atunci când îl contemplăm pe om în acest fel avem imaginile pentru Intuiţie, Inspiraţie şi Imaginaţie. 
Printr-o contemplare justă a omului metabolismului şi al membrelor putem învăţa ce este propriu-zis, în suprasensibil. Intuiţia. Printr-o 
contemplare justă a omului ritmic, putem învăţa ce este în suprasensibil Inspiraţia. Printr-o contemplare justă a capului putem învăţa ce 
este o contemplare imaginativă în suprasensibil. 

Contemplarea capului: imaginativă, proiectată în lumea sensibilă. 

Contemplarea ritmului: inspirată, activă în lumea sensibilă. 

Contemplarea omului metabolismului şi al membrelor: intuitivă, suprasensibilă, în lumea sensibilă. 

Acest lucru este indicat în Teze din ultima Foaie pentru membri, şi pe care de altfel fiecare îl poate afla singur, cu condiţia să studieze cu 
adevărat în mod asiduu ciclurile apărute până în prezent. 

Astăzi, dragii mei prieteni, am încercat să examinăm corelaţiile karmice ţinând seama de elementul fizic. Mâine vom studia mai îndeaproape 
corelaţiile karmice ţinând seama de elementul moral-spiritual al omului. 



Acasă Lucrări Online Index GA236 Precedenta Următoarea 



Biblioteca antroposofică 



Căutare Lucrări Online Index GA236 Precedenta Următoarea 



Corecturi 



Rudolf Steiner 

CONSIDERAŢII ESOTERICE ASUPRA LEGĂTURILOR KARMICE 
VOLUMUL II 

GA 236 

CONFERINŢA A NOUA 

Dornach, 11 mai 1924 

Ne vom ocupa încă o vreme de corelaţiile legice ale evoluţiei karmice a omului şi voi începe astăzi prin a expune unele lucruri cu privire la 
configuraţia internă a formării karmei, şi anume cu privire la acea parte a karmei care este legată mai ales de aspectul moral, etic şi spiritual 
al vieţii umane. 

Acum, dvs. trebuie să ţineţi seama de faptul că în momentul în care privim dincolo de lumea fizică - şi tocmai acest lucru îl facem când 
examinăm karma, raporturile karmice sunt de natură spirituală, chiar dacă ele se manifestă în domeniul fizic, să spunem, de exemplu, prin 
boli - atunci ceea ce ţine de karmă în cazul unei boli are o cauză spirituală. Aşadar intrăm oricum în domeniul spiritual, când abordăm karma. 
Noi vom avea astăzi în vedere îndeosebi partea etic-spirituală a karmei, cea care se referă la suflet. 

Cândva, eu v-am atras deja atenţia asupra raportului care există între karmă, formarea karmei, şi acele entităţi care în nişte vremuri foarte 
vechi ale evoluţiei pământeşti erau prezente pe Pământ; ele au părăsit apoi Pământul, cu ocazia plecării Lunii, pentru a-şi ocupa locul în 
Univers ca locuitori ai Lunii, ca entităţi lunare. 

Trebuie să privim ceea ce numim Lună şi a cărei parte fizică, cea pe care o descriem de obicei, nu este, aş spune, decât un rudiment, noi 
trebuie să privim Luna ca fiind purtătorul anumitor entităţi spirituale, dintre care cele mai importante sunt entităţile care au locuit Pământul 
drept marii învăţători originari ai omenirii; sunt acele entităţi care au întemeiat pe Pământ, printre oameni, această înţelepciune primordială 
despre care eu am vorbit foarte adesea. Aşadar aceste entităţi au trăit odinioară pe Pământ. Ele erau aici din timpul în care Luna nu era 
încă separată de Pământ. Ele, aşa cum am descris acest lucru mai demult, le-au inspirat oamenilor, într-un fel, înţelepciunea primordială, 
astfel încât oamenii au avut acces la această înţelepciune printr-un fel de iluminare interioară. Şi modul în care au acţionat aceste fiinţe este 
cu totul diferit de modul în care pot acţiona astăzi oamenii pe Pământ. 

Căci, vedeţi dvs., ar trebui să spunem despre modul de a acţiona al acestor vechi învăţători originari ai oamenilor că era vorba de un fel de 
efect magic, de efecte care se produceau, fiindcă voinţa umană avea atunci o influenţă mult mai mare decât astăzi, inclusiv asupra a ceea ce 
se poate întâmpla în lumea exterioară. Astăzi, voinţa noastră nu poate acţiona asupra lumii exterioare decât prin intermediul unor mijloace 
fizice. Când vrem să împingem un obiect, când vrem să ne manifestăm voinţa, trebuie să atingem obiectul cu ajutorul braţului şi al mâinii. 
Acţiunea directă a voinţei asupra fenomenelor exterioare, pe care le-am numi astăzi fenomene ale naturii, exista încă din epoca vechilor 
învăţători originari, dar într-un mod pe care l-am numi astăzi magic. Putem spune aproximativ următoarele: Au mai existat, până la o dată 
relativ recentă, nişte ultime resturi ale unor asemenea efecte produse de voinţa umană. Astfel, de exemplu, Rousseau relatează şi el [ Nota 
60 ] cum, în anumite regiuni mai calde, el era în stare să paralizeze şi chiar să omoare broaştele râioase care se apropiau de el, numai 
aţintindu-şi asupra lor, în mod intens, o privire fixă. Această eficacitate a voinţei umane, care s-a menţinut în regiunile calde încă până în 
secolul al 18-lea, a sfârşit prin a dispărea. Ea mai exista în vechiul Egipt, unde voinţa umană era în stare să acţioneze asupra creşterii 
plantelor; voinţa mai putea stimula creşterea plantelor. Iar atunci când mai existau încă pe Pământ vechii învăţători originari ai omului, era 
absolut posibil, de asemenea, ca procesele lumii neînsufleţite să se afle în puterea voinţei umane. 

Aceste lucruri ţin, bineînţeles, sau ţineau, de faptul că oamenii posedau o privire instinctivă şi precisă asupra corelaţiilor din Univers, care 
rămân total ascunse ştiinţei grosiere de azi. Faptul că trebuie să ţinem seama neapărat de influenţele căldurii, de exemplu, asupra efectelor 
voinţei umane, acest lucru îl vedem clar din faptul că acelaşi Rousseau, care era în stare să omoare cu privirea o broască râioasă într-o ţară 
caldă, n-a mai reuşit, fiind apoi la Lyon, să fixeze în ochi o broască, în aşa fel încât măcar s-o paralizeze. Ba, mai mult, nu numai că el nu a 
mai paralizat-o, dar această broască râioasă l-a fixat cu o asemenea acuitate, încât el însuşi a fost ca paralizat şi a trebuit ca medicul să-l 
readucă la viaţă administrându-i venin de şarpe. Acest mod de manifestare a voinţei este legat de cunoaşterea instinctivă a ceea ce se 
întâmplă în ambianţa omului. 

Vechii învăţători originari, chiar prin temeiurile fiinţei lor spirituale, aveau o cunoaştere a naturii absolut diferită de aceea pe care o au 
oamenii de astăzi, mai intimă, mai pătrunzătoare. într-un cuvânt, aceşti învăţători originari erau înzestraţi în realitate cu ceva ce nu poate fi 
exprimat sub formă de legi ale naturii. în epoca în care ei acţionau pe Pământ nici nu era necesar ca această cunoaştere să fie transpusă 
sub formă de legi ale naturii, căci, bineînţeles, ştiinţa, aşa cum o cunoaştem noi astăzi, nu exista pe atunci. De altfel ea li s-ar fi părut 
oamenilor absolut inutilă, ei n-ar fi fost în stare să înţeleagă ce se urmărea cu această ştiinţă. Căci orice acţiune se baza pe o cunoaştere şi 
o ştiinţă mult mai interioară decât astăzi. 

Aceşti învăţători originari, cum spuneam, şi-au mutat scena activităţii lor de pe Pământ pe Lună, şi ei au acum de îndeplinit în Univers o 
mare misiune în ansamblul evenimentelor cosmice. Ei au de îndeplinit o muncă extraordinar de importantă în ceea ce priveşte karma, 
formarea karmei omului. Căci o parte componentă importantă în formarea karmei este aceea pe care o putem observa atunci când omul, 
după moarte, după ce şi-a depus la câteva zile corpul eteric, îşi retrăieşte existenţa în sens invers - nu viaţa sa de veghe, ci timpul în care a 
dormit. Aşadar imediat după ce a trecut pragul morţii, omul are o viziune clară, ca un tablou puternic de o dimensiune considerabilă, a ceea 
ce a trăit în timpul vieţii. Dar aceasta este o retrospectivă în imagini. După câteva zile, corpul eteric se dizolvă în eterul cosmic, şi atunci 
această retrospectivă se şterge treptat. Dar abia acum începe o adevărată retrospectivă. 

Nu-i aşa, viaţa noastră pe Pământ se desfăşoară în aşa fel încât noi am avea, bineînţeles, o iluzie, dacă în amintirea noastră am considera- 
o ca pe o unitate; căci desfăşurarea vieţii noastre nu este o unitate, ci noi trăim întotdeauna în stare de conştienţă în timpul zilei, în stare 



inconştienţă în timpul nopţii, în stare de conştienţă în timpul zilei, în stare inconştienţă în timpul nopţii, şi aşa mai departe. Când ne dăruim 
amintirii, uităm că între momentele în care suntem conştienţi se intercalează nopţile. în cursul acestor nopţi se întâmplă multe lucruri cu 
sufletul, cu corpul astral şi cu Eul, despre care omul nu ştie, în general, absolut nimic. Ceea ce se întâmplă atunci, ceea ce trăieşte omul în 
mod inconştient în timpul existenţei sale pământeşti, aceasta regăseşte el când parcurge drumul în sens invers, astfel încât, după moarte, 
timpul îi pare într-adevăr că merge înapoi; el îşi retrăieşte atunci, dar în deplină conştienţă, nopţile. 

Fiindcă omul doarme aproximativ o treime din viaţa sa, el parcurge acest drum în sens invers într-un interval de timp egal cu o treime din 
timpul pe care l-a trăit. Aşadar dacă cineva moare la vârsta de şaizeci de ani, drumul înapoi va dura pentru el aproximativ douăzeci de ani. 
Apoi va intra în lumea spirituală propriu-zisă; acolo, el va trăi într-alt fel. Dar ceea ce trăieşte omul mai întâi după moartea sa este această 
retrospectivă, viziunea a ceea ce s-a petrecut în timpul nopţilor. Suntem frapaţi să vedem cât este de diferită această trăire retrospectivă 
de ceea ce trăieşte omul de obicei în timpul nopţii. 

Cu excepţia viselor care apar în somn şi care nu reproduc foarte fidel experienţele vieţii, ci le prezintă adesea sub o formă iluzorie, sub 
forma unor fantasme, aşadar, cu excepţia a ceea ce apare astfel ca vise în viaţa nocturnă, omul are foarte puţin conştienţă diverselor lucruri 
care se întâmplă cu el. Eu am descris acest lucru şi aici mai demult [ Nota 61 ], ce se întâmplă cu el în timpul somnului; dar după moarte omul 
trăieşte aceste lucruri cu o extraordinară claritate, sub o formă extraordinar de concretă. Astfel încât putem spune că această viaţă în lumea 
sufletelor după moarte ne impresionează mult mai mult decât viaţa pământească. Imaginile pe care le percepem, modul în care participăm la 
această percepţie, toate acestea sunt extraordinar de intense şi nu au nimic dintr-un vis, ci sunt extraordinar de intense. Trăim ca şi cum ar 
fi vorba, ca să spunem aşa, de un fel de negativ fotografic. Aşadar dacă în timpul vieţii pământeşti aţi provocat cuiva o suferinţă, în timpul 
vieţii pământeşti dvs. aţi trăit această acţiune din propriul dvs. punct de vedere. Aţi săvârşit şi aţi trăit ceva care emana de la fiinţa dvs. Dar 
când vă retrăiţi viaţa în sens invers, nu mai trăiţi ceea ce aţi trăit în timpul vieţii pământeşti, ci dvs. simţiţi acest fapt ca şi cum v-aţi fi 
strecurat în celălalt, în ceea ce a simţit celălalt. 

Astfel, dacă aş alege un exemplu dur, presupuneţi că aţi dat cuiva o palmă; dvs. nu trăiţi acum ceea ce aţi simţit în intenţia dvs., apoi în 
actul de a da o palmă, în absenţa durerii pentru dvs. înşivă - numai să nu fi făcut un efort excesiv care să vă fi provocat o durere la mână -, 
ci dvs. trăiţi ceea ce a simţit cel căruia i-aţi dat palma. Trăirea celuilalt devine trăirea dvs., extraordinar de concretă, cu o forţă intensificată. 

Astfel încât, de fapt, cu ocazia acestei întoarceri în urmă, ne spunem: Vai! ceea ce trăiesc acum este extraordinar de impresionant! Nici o 
impresie simţită pe Pământ nu acţionează tot atât de puternic ca impresiile simţite astfel în acel interval de timp de după moarte 
corespunzător unei treimi din viaţa pământească. Astfel, pe durata acestui timp, trăiţi împlinirea karmică a tuturor faptelor şi gesturilor vieţii 
dvs., dar din punctul de vedere al celuilalt. Aşadar acum trăiţi împlinirea karmică a întregii dvs. vieţi pământeşti, dar încă nu pe Pământ - veţi 
face acest lucru în timpul existenţei următoare -, dar o trăiţi, chiar dacă, în ceea ce priveşte acţiunea ca atare, nu atât de intens cum o veţi 
trăi mai târziu pe Pământ, dar, ca impresie, mai puternic decât se întâmplă în orice viaţă pământească. 

Există aici ceva frapant, dragii mei prieteni. Această saturaţie, dacă pot spune, această intensitate a trăirii este, într-adevăr, ceva 
extraordinar, ceva ciudat. 

Dar dacă omul nu ar putea dezvolta în Eul său şi în corpul său astral decât forţa pe care o posedă în momentul în care trece pragul morţii, el 
ar trăi acest drum de întoarcere cel mult ca un vis foarte viu. La prima vedere ne-am putea aştepta, dacă ţinem seama numai de viaţa 
pământească şi de ceea ce poate face ea din noi -, ne-am putea aştepta ca acest drum de întoarcere, pe care îl parcurgem după ce am 
murit, să nu fie trăit decât ca în felul unui vis foarte, foarte viu. Dar lucrurile nu stau deloc în acest fel. Nu este un vis mai viu, ci este o trăire 
extraordinar de intensă, mult mai intensă decât trăirile pământeşti. 

Acum nu avem nici corp fizic, nici corp eteric, aceste corpuri cu ajutorul cărora ne facem experienţele pe Pământ. Reprezentaţi-vă ceea ce aţi 
trăi pe Pământ, în starea de conştienţă obişnuită, dacă nu aţi avea nici corp fizic, nici corp eteric. Aţi pluti pe deasupra Pământului, un vis 
venindu-vă din când în când; apoi v-aţi continua somnul. 

Ne putem imagina foarte bine faptul că un vis pe care l-ar avea un sexagenar după viaţa pământească ar dura în mod continuu timp de 
douăzeci de ani, o treime din viaţa sa; dar tocmai că aici nu e vorba de un vis, ci avem o trăire foarte puternică, foarte intensă. Şi de unde 
provine acest lucru? Vedeţi dvs., acest lucru provine din faptul că în momentul în care omul a trecut pragul morţii şi şi-a depus corpul eteric, 
în acest moment când începe întoarcerea sa înapoi în trecut, imediat locuitorii Lunii se apropie de om şi ei sunt cei care, cu vechea lor putere 
magică, pătrund în el, pătrund în ceea ce trăieşte el atunci şi îi impregnează imaginile cu substanţă cosmică. 

Vedeţi dvs., este exact ceea ce s-ar întâmpla, ca să fac o comparaţie, dacă aş picta un tablou. La început eu doar pictez un tablou - acest 
lucru nu face rău nimănui, numai să nu fie prea groaznic, şi încă nu ar fi vorba decât de o impresie morală -, aşadar, acest lucru nu-i face 
rău nimănui. Dar imaginaţi-vă că într-un tablou eu vă pictez, să zicem, pe trei dintre dvs., şi că, prin faptul că eu am impregnat tabloul cu o 
forţă magică, aceşti trei oameni ies din pânză şi pun imediat în aplicare ceea ce urzeau împotriva unuia dintre oamenii prezenţi aici. Ei s-ar 
arăta mai puternici, mai activi decât sunt de obicei antroposofii. Astfel se prezintă lucrurile. întreaga trăire este legată de o extraordinară 
vivacitate, deoarece aceste entităţi lunare impregnează cu întreaga lor fiinţă imaginile pe care le trăieşte omul - aş spune că ele le pătrund 
şi le saturează cu o "supraexistenţă" 

Aşadar după moarte noi traversăm regiunea acestor fiinţe lunare. Dar, prin aceasta, în eterul cosmic se fixează puternic ceea ce simţim în 
acest fel drept compensare pe care trebuie s-o realizăm pentru propriile noastre fapte, exact aşa cum am descris. Această întoarcere în 
urmă, dacă nu ne mulţumim să-i arătăm numai principiul, aşa cum am făcut în cartea Teosofia, ci dacă încercăm, aşa cum aş vrea s-o fac 
acum, s-o descriem într-un mod concret-intuitiv - atunci această trăire retrospectivă este extraordinar de interesantă, aşa cum, în general, 
trăirea retrospectivă pe care o avem imediat după moarte este o parte a vieţii de o extremă importanţă. 

în epoca noastră, trăirile pe care le poate avea omul sunt extraordinar de complicate. Dar gândiţi-vă cât de diferită este, în esenţă, 
dispoziţia sufletească generală la aceste fiinţe lunare faţă de aceea a locuitorilor Pământului. Aceste fiinţe lunare cu care, aşa cum am 
descris, avem atât de mult de-a face după moarte, sunt acele fiinţe care le-au dat oamenilor această înţelepciune primordială, care, tocmai 
în epoca noastră, s-a stins; ea nu a durat cu o anumită intensitate decât până în secolele 3 şi 4 d.Chr., apoi ea a fost prezentă în tradiţie, 
pentru a se stinge după aceea complet. Eu am arătat în repetate rânduri că oamenii nu ar fi putut ajunge niciodată la libertate dacă ar fi 
dăinuit grandioasa şi puternica înţelepciune a acestor învăţători originari. Aşadar, ea s-a stins. în locul ei a apărut altceva, a apărut 
gândirea abstractă. Omul gândeşte astăzi cu ajutorul conceptelor, care, în realitate, nu mai au aproape nimic comun cu lumea spirituală. Aş 
vrea, în legătură cu aceasta, să folosesc o comparaţie pe care am mai folosit-o deja aici: Aristotel a stabilit zece concepte, care erau propriu- 
zis vestigiile vechii înţelepciuni: fiinţa, cantitatea, calitatea, relaţia, poziţia, spaţiul, timpul, posesia, acţiunea, pasiunea. El le-a numit 
categorii. Acestea sunt zece concepte simple. De obicei, aceste zece concepte simple se găsesc în manualele noastre de logică. Liceenii 
trebuie să le înveţe pe dinafară, iar profesorii de filosofie le cunosc. Dar tocmai că ei cunosc doar aceste zece concepte: fiinţa, posesia, 
poziţia, spaţiul, timpul ş.a.m.d. Dar ce ştim, când cunoaştem aceste zece concepte? Pentru oamenii de astăzi, aceste zece concepte sunt. 



bineînţeles, ceva plictisitor, dar pentru cel care le pătrunde semnificaţia, ele nu sunt mai plictisitoare decât cele douăzeci şi două sau 
douăzeci şi trei de litere ale alfabetului nostru. 

Dacă nu aţi cunoaşte din alfabet decât aceste litere: a, b, c, d, e, f, g şi aşa mai departe, până la z, şi nimic altceva, imaginaţi-vă ce ar fi 
pentru dvs. "Faust" de Goethe! Deschideţi cartea, găsiţi acolo în dezordine aceste douăzeci şi două de semne. De fapt, "Faust" nu conţine 
nimic altceva decât aceste douăzeci şi două de semne, însă combinate în cele mai diferite feluri. Dar dacă nu aţi şti nimic altceva, dacă nu aţi 
fi învăţat niciodată să citiţi, dacă v-aţi mulţumi să deschideţi cartea şi să faceţi acum cunoştinţă cu aceste litere, cât de diferit ar fi totul faţă 
de astăzi, când ştiţi să citiţi, şi luaţi în mână "Faust"! Este cu totul altceva, nu-i aşa? Dar nici o carte din lume pe care o puteţi citi nu conţine 
altceva decât aceste douăzeci şi două de semne şi, totuşi, ce nu faceţi cu aceste douăzeci şi două de semne dacă ştiţi să citiţi! întreaga 
lume sensibilă vă este deschisă datorită faptului că ştiţi să vă slujiţi de ele, puteţi jongla cu ele, le puteţi combina într-un anumit fel. 

Ei bine, logicienii care cunosc astăzi cele zece categorii: fiinţa, cantitatea, calitatea, relaţia, poziţia, spaţiul, timpul, posesia, acţiunea, 
pasiunea, ei nu ştiu cu nimic mai mult la ce slujesc ele decât cel care, din cauză că nu a învăţat niciodată să citească, nu ar vedea niciodată 
în toate cărţile din lume altceva decât literele a, b, c, d, e, f şi aşa mai departe. Este exact acelaşi lucru. Căci noi trebuie să înţelegem cele 
zece concepte fundamentale, cele zece concepte ale logicii lui Aristotel, pentru a le putea întrebuinţa în diferite feluri, aşa cum, în lumea 
fizică, noi trebuie să combinăm în diferite feluri literele alfabetului. Atunci, cu aceste zece concepte putem citi în lumea spirituală. Ele sunt 
nişte litere! 

Dar, în epoca noastră, noi am ajuns încetul cu încetul să nu mai cunoaştem decât conceptele, ca şi cum nu am mai cunoaşte din alfabet 
decât succesiunea literelor. Gândiţi-vă la tot ce aţi pierde dacă nu aţi şti să citiţi, ci aţi vedea numai a, b, c, d. La fel, tot ceea ce există în 
lumea spirituală îi scapă omului care nu ştie să se slujească, modificându-le, de cele zece concepte ale lui Aristotel pentru a citi în lumea 
spirituală. 

în legătură cu acest subiect, filosofilor chiar li se întâmplă de multă vreme un lucru teribil de ciudat. Pe la mijlocul Evului Mediu trăia un om 
foarte deştept , Raimundus Lullus [ Nota 62 ], care mai cunoştea încă, pe baza tradiţiei, ceva în legătură cu folosirea categoriilor logice, a 
conceptelor fundamentale ale logicii; el a făcut cunoscut ceea ce ştia, dar cu ajutorul imaginii, după obiceiul timpului. Dacă ar fi formulat ceea 
ce voia să spună în realitate, s-ar fi exprimat astfel: Contemporanii mei sunt toţi nişte capete încuiate, căci ei nu ştiu spune decât a, b, c, d, 
dar nu ştiu citi cu ajutorul acestor concepte originare, fundamentale. Trebuie să fim capabili să punem aceste concepte de bază în legătură 
unele cu altele, prin gândire, tot aşa cum punem în legătură unele cu altele literele, pentru a face din ele cuvinte şi fraze. Atunci putem citi în 
lumea spirituală. - Dar el n-a spus acest lucru tot atât de deschis, aşa ceva nu era în obiceiul acelor vremuri. El a spus: Să scriem aceste 
concepte fundamentale pe nişte bucăţi de hârtie, să luăm după aceea un fel de ruletă şi să învârtim, şi atunci aceste concepte se vor 
amesteca; şi apoi să citim. Atunci, de aici va ieşi ceva. 

Dar aceasta nu era decât o comparaţie, căci Raimundus Lullus nu voia să vorbească de o ruletă moartă, ci el voia să spună că cel care 
trebuie să amestece aceste concepte este capul spiritual. însă cei care au auzit vorbindu-se despre aceasta au luat povestea în serios, şi 
de atunci ea îi face să râdă. Ei găsesc că aici e vorba de ceva extraordinar de pueril. Dar puerilă este filosofia modernă, care nu înţelege 
despre ce este vorba. 

Vedeţi dvs., în realitate, s-a pierdut aproape tot din ceea ce aduseseră omenirii în timpurile vechi aceşti învăţători originari, despre care noi 
trebuie să vorbim astăzi ca despre locuitorii Lunii. Iar omul face cunoştinţă într-un mod cu totul special cu această altă formă de cunoaştere 
când îşi parcurge drumului vieţii în sens invers imediat după moarte. El ştie atunci, de fapt, în ce mod gândeau şi cunoşteau aceşti înţelepţi 
ai timpurilor vechi. De unde caracterul intuitiv, concret, a ceea ce-i apare atunci. 

Dar tocmai în epoca noastră lucrurile se complică. Se complică din cauză că există un fel de neînţelegere între oamenii care trăiesc acum pe 
Pământ - de când s-a stins vechea înţelepciune -, cu noţiunile lor abstracte, pe de o parte, şi dispoziţia sufletească pe care o au aceşti 
învăţători originari acum, după ce s-au unit cu Luna, pe de altă parte. 

Şi aşa se şi întâmplă : când un savant modern traversează existenţa pământească, el vorbeşte o altă limbă decât aceşti învăţători originari, 
care, în realitate - aşa cum voi arăta mai departe în detaliu -, au mult de-a face cu formarea karmei sale. Aceşti învăţători originari şi 
oamenii care mor după ce au trecut prin educaţia şi civilizaţia timpului nostru, nu se înţeleg bine. 

Este extraordinar de dificil să înţelegem asemenea lucruri, căci a observa ceea ce se întâmplă atunci cu omul nu este foarte uşor. Dar, în 
cazuri caracteristice, putem ajunge, totuşi, să vedem ce se întâmplă. De exemplu, ne putem face o idee despre astfel de lucruri, dragii mei 
prieteni, dacă observăm doi oameni care au murit în epoca noastră şi care şi-au parcurs drumul invers după moarte, care, aşadar, într-un 
anumit sens, erau în întregime integraţi în cultura şi civilizaţia timpului nostru, fiind, cu toate acestea, foarte diferiţi unul de altul. 

Vedeţi dvs., putem lua un savant modern plin de geniu, da, genial în felul său, dar asemenea savanţi există, totuşi, cu duzina, de exemplu, 
putem să-l luăm pe Du Bois-Reymond sau pe un altul, şi putem observa drumul pe care îl face în sens invers după moarte. Dar putem lua o 
altă personalitate. O personalitate foarte interesantă pentru această călătorie prin lumea sufletelor este cea care îmi plutea în faţa ochilor 
atunci când, scriindu-mi d rame le -mişte rii, am creat personajul Strader. în d rame le -mişte rii, Strader este copia unui personaj autentic care a 
intrat în tinereţea sa în condiţia monahală, de unde evoluţia sa personală l-a făcut după aceea să iasă; el şi-a consacrat apoi activitatea 
unui fel de filosofie a luminilor, şi el a activat şi ca profesor la Universitate, predând această filosofie modernă a luminilor. 

Ei bine, această personalitate - care a scris numeroase lucrări -, în întregul mod în care dezvoltă conceptele este, propriu-zis, un om 
abstract, la el găsim adevăratul abstractism al gânditorului modern; dar el gândeşte pătrunzător, extraordinar de pătrunzător şi din toată 
inima. Este, de fapt, o adevărată binefacere să întâlneşti la un gânditor modern o asemenea dăruire. 

Desigur, a pune în aceasta tot atâta inimă ca Hegel, de exemplu, care a prezentat cu o teribilă emoţie, dar şi cu o extraordinară claritate, 
conceptele cele mai abstracte - omul modern nu mai este în stare de aşa ceva; Hegel a fost, de fapt, un om care putea sparge lemne cu 
conceptele sale, atât erau de solide şi de concrete, încât putea sparge lemne cu ele, dar omul modern, bineînţeles, nu mai poate fi tot atât 
de concret. însă cel despre care vorbesc punea multă inimă în mânuirea noţiunilor abstracte. Acum, fireşte, plutindu-mi prin faţa ochilor, cum 
spuneam, viaţa acestui om, atunci când am creat personajul Strader din dramele-misterii, am găsit foarte interesant drumul vieţii parcurs în 
sens invers al acestei personalităţi. Un lucru s-a arătat aici foarte important, faptul că la această personalitate exista, în tot ceea ce 
gândea, o trăsătură care reamintea de atitudinea teologului; era, pe de o parte, ceva foarte abstract, în felul naturalistului sau cel puţin al 
filosofului modern al naturii, dar, pe de altă parte, străbătea peste tot ceva din atitudinea teologului - această trăsătură provenea, 
bineînţeles, de la încarnările anterioare ale acestei personalităţi -, ceva din conştienta că putem vorbi, cel puţin, despre o lume spirituală 
reală. 

Ideile proprii acestei personalităţi au, aşadar, o mai mare înrudire cu dispoziţia sufletească a fiinţelor lunare, decât ideile unui savant dintre 
aceia pe care îi găsim cu duzina, cum a fost, de exemplu. Du Bois-Reymond. Putem vedea că pentru aceşti învăţaţi, din care găsim cu 



duzina, traversarea lumii sufletelor, a sferei lunare, se face într-o stare de totală neînţelegere, ca atunci când trăim într-o ţară străină, a 
cărei limbă nu o putem învăţa niciodată: ceilalţi nu-l înţeleg şi el nu-i înţelege pe ce i— ila Iţi. Cam aşa stau lucrurile, pentru cel care a fost 
format în întregime de civilizaţia modernă, când îşi parcurge în sens invers viaţa. 

Dar în cazul acestei personalităţi, în cazul acestui "model" al personajului meu Strader [ Nota 63 ], lucrurile s-au întâmplat altfel. Şi tocmai la 
el putem percepe, când ne îndreptăm privirea asupra acestui drum parcurs în sens invers, că fiinţele care ţin de Lună aveau un interes 
extraordinar - eu sunt nevoit, fireşte, să mă folosesc de expresii împrumutate de pe Pământ, deşi ele sunt de o teribilă platitudine faţă de 
ceea ce trebuie să descriu -, aceste fiinţe aveau un anumit interes pentru felul în care îşi introducea el gândurile, gândurile sale abstracte, 
în această lume a sufletelor. Iar el, în ceea ce-l priveşte, cunoştea o trezire ciudată, cu totul ciudată, ca şi cum şi-ar fi spus: Ce păcat! tot ce 
am combătut - el combătuse multe idei tradiţionale -, toate acestea nu sunt absolut deloc ceea ce credeam, sunt de fapt cu totul altceva. 
Ele au devenit astfel numai treptat, deoarece vechea şi adevărata înţelepciune s-a transformat în enunţuri abstracte; în realitate, eu m-am 
luptat adesea cu morile de vânt. Dar acum văd realităţi. 

Vedeţi dvs., aici începe ceva, când, mai ales în cazul unei asemenea personalităţi - şi, în cadrul vieţii moderne, putem descrie o întreagă 
serie de asemenea personalităţi -, acest drum în sens invers, în cursul căruia se pregăteşte karma, devine extraordinar de interesant 
pentru viaţă. 

O personalitate şi mai frapantă în această privinţă este filosoful care a scris "Fantezia ca principiu fundamental al procesului cosmic", pe 
care eu l-am menţionat adesea, Jakob Frohschammer [ Nota 64 ]. El mai era foarte impregnat de concepte abstracte, era, ca şi personalitatea 
pe care tocmai am descris-o, un gânditor abstract. Dar el însuşi putea suporta atât de puţin abstracţiunile modernismului - nu atribui 
modernismului sensul pe care îl are în terminologia catolică -, încât pentru el puterile creatoare ale lumii nu erau conceptele, ci fantezia. El 
vedea peste tot fantezia activă: plantele cresc, animalele există, datorită fanteziei ş.a.m.d. în această privinţă, cartea lui Frohschammer 
este extrem de interesantă. 

Este ceva absolut admirabil: o asemenea personalitate, care mai era încă impregnată de ceea ce exista în evoluţia civilizaţiei şi culturii 
înainte de intervenţia gândirii moderne absolut filistine şi abstracte, această personalitate s-a unit în modul cel mai intim cu substanţa 
entităţilor lunare. Studii de acest fel sunt extraordinar de interesante, fiindcă ele ne permit o privire mai precisă asupra legilor de evoluţie a 
karmei. Când suntem legaţi printr-o simpatie deosebită de o personalitate ca aceasta, cum mi s-a întâmplat mie cu modelul lui Strader din 
d rame le -mişte rii - atunci căldura, căldura sufletească ne face să ne simţim uniţi cu o asemenea personalitate, căldura sufletească ne 
permite să trăim împreună cu ea drumul atât de important pe care îl parcurge după moarte. 

în realitate, impresiile pe care le simte un om după moarte sunt atât de puternice, încât ele se răsfrâng asupra celui care le poate urmări 
printr-un act de cunoaştere. Iar acest lucru este, desigur, foarte ciudat. Tocmai acum, când urmărim în acest fel drumul parcurs în sens 
invers de un suflet, ni se arată cât de mult îl impresionează pe om aceste trăiri pe care le are după moarte, mult mai mult decât trăirile pe 
care le-a avut pe Pământ. 

Astăzi, eu îmi pun foarte serios întrebarea următoare: Aş fi în stare, după ce am fost destul de lungă vreme martorul imaginilor pe care le-a 
cunoscut după moarte acest model al lui Strader, dacă aş vrea să scriu o a cincea dramă-misteriu, să dau viaţă în continuare personajului 
Strader, să-l înfăţişez din nou pe scenă? Acest lucru mi-ar fi absolut imposibil; căci, într-adevăr, în momentul în care vreau să-mi reprezint 
personajul pământesc, care are impresii mult mai puţin vii, îmi apar imaginile impresiilor pe care acest model le-a cunoscut după moarte. Ele 
sunt mult mai intense, ele şterg imaginile pe care eu le văd aici în viaţa pământească. 

Şi am putut observa acest lucru la mine însumi. Chiar dacă eu eram extrem de interesat de faptele şi gesturile omului respectiv în timpul 
vieţii sale - ceea ce este uşor de imaginat, acest om servindu-mi de model pentru Strader -, important este acum interesul meu, care 
întrece cu mult ceea ce am putut descoperi sau zugrăvi în timpul vieţii sale - el a murit de câtva timp -, interesul meu pentru impresiile pe 
care omul acesta le-a simţit după moarte. 

Ei bine, dacă mă întorc la dramele-misterii, trebuie să spun că impresiile vii trăite de modelul lui Strader în timpul existenţei sale după 
moarte şterg pentru mine modelul personajului Strader - în timp ce, pentru celelalte personaje, nu este cazul aproape deloc. Vedeţi aici 
cum, pentru o adevărată contemplare, stau alături, într-adevăr, ceea ce se petrece pe Pământ şi ceea ce se petrece în afara Pământului, şi 
cum, datorită efectului pe care îl provoacă această alăturare, ne putem da seama că viaţa de după moarte, în timpul parcurgerii drumului 
vieţii în sens invers, este de o intensitate extraordinară : ea şterge total impresiile pământeşti. 

Mai putem spune ceva în legătură cu aceasta. Putem avea, de exemplu, următorul caz - ceea ce vă relatez aici nu este ceva inventat, ci 
sunt nişte realităţi absolute: Dacă am cunoscut foarte bine un om în timpul vieţii sale pământeşti, atunci simţim cum ceea ce trăieşte el în 
timp ce parcurge drumul în sens invers ia o cu totul altă formă prin faptul că în cursul acestui drum înapoi imaginile sunt de o intensitate atât 
de extraordinară. Şi putem spune chiar că dacă viaţa pământească a unui om ne-a interesat atât de profund, cum mi s-a întâmplat mie cu 
un om care a murit de câţiva ani, atunci întreaga relaţie pe care o aveam cu această viaţă pământească ia o altă formă când participăm pe 
urmă la ceea ce simte după moarte acest om, cu ocazia parcurgerii drumului invers. Aceasta ia o cu totul altă formă! Şi multe aspecte ale 
relaţiilor pământeşti se dezvăluie abia atunci în deplinul lor adevăr. 

Şi acest lucru se întâmplă cu atât mai mult cu cât relaţiile din timpul vieţii pământeşti nu sunt de natură spirituală. Dacă ele sunt de natură 
spirituală, dacă ele sunt îmbibate de spiritualitate, atunci constatăm un fel de dezvoltare continuă a acestor relaţii. Dar dacă este vorba, de 
exemplu, de o relaţie umană fără un acord în privinţa concepţiilor, atunci se poate întâmpla ca această relaţie umană să se transforme, 
imediat după moarte, în cu totul altceva, în cu totul alte sentimente ş.a.m.d. Această transformare este provocată, de fapt, de vivacitatea 
imaginilor care apar atunci. 

Eu vă descriu toate acestea, dragii mei prieteni, pentru ca în dvs. să ia naştere o reprezentare concretă despre felul în care se prezintă 
aceste realităţi de o cu totul altă natură decât cele de pe Pământ. Există cele mai diferite feluri de realităţi. Şi faptul că întotdeauna în 
imaginile pe care şi le poate face omul despre sine însuşi se infiltrează acţiunile fiinţelor lunare, această realitate este, pentru cel care o 
contemplă, mai minunată decât cea de mai târziu, când omul traversează lumea spirituală şi trebuie să-şi elaboreze, împreună cu Ierarhiile 
superioare, consecinţele vieţii sale pământeşti; acesta este un lucru mult mai uşor de înţeles, căci este un fel de continuare. Dar această 
transformare radicală a omului după moarte, prin faptul că el intră în raport cu fiinţele de multă vreme plecate de pe Pământ şi care au 
întemeiat pe Lună un fel de colonie cosmică, este ceva care ne face să cunoaştem cu o extraordinară pregnanţă o realitate foarte apropiată 
de realitatea pământească - fiindcă o trăim în mod nemijlocit în funcţie de viaţa pământească - şi, totuşi, fundamental diferită de realitatea 
pământească. 

Dacă oamenii sunt prea puternic ataşaţi de ceea ce este pământesc, se poate chiar întâmpla să aibă dificultăţi în a recunoaşte că se găsesc 
în regiunea în care trăiesc acum fiinţele lunare. Atunci are loc ceva pe care aş vrea să-l caracterizez astfel: Reprezentaţi-vă că aici ar fi 



Pământul {vezi desenul, alb ) şi aici Luna {roşu). Influenţele lunare, care sunt propriu-zis influenţele solare reflectate, pătrund în pământ doar 
până aici, apoi efectele lor încetează {galben). Influenţele lunare nu pătrund foarte adânc în pământ, ele ating numai regiunea până unde 
ajung rădăcinile plantelor. Sub acest strat, foarte subţire, unde se află rădăcinile plantelor, influenţele lunare nu mai pătrund. 



roşu 





[măreşte imaginea] 



Aşadar influenţele lunare sunt reţinute numai în acest strat subţire, aici sus. Influenţele solare pătrund adânc în pământ. Căldura Soarelui 
de vară se conservă în pământ; dacă puneţi cartofi în pământ pentru păstrare, atunci conservaţi acţiunea Soarelui pe timpul iernii. O mare 
parte a influenţelor solare coboară în sol, cele ale Lunii nu depăşesc nivelul rădăcinilor - un strat subţire. 



Se poate întâmpla ca nişte entităţi umane, după moartea lor, când trebuie să intre în regiunea Lunii, în lumea sufletelor, să nu se poată 
înţelege bine cu fiinţele lunare; ele sunt atunci legate de acest strat subţire, prin influenţele lunare care urcă din Pământ ca un fum, şi 
atunci, pentru o percepţie sensibil-suprasensibilă, ele apar rătăcind ca nişte fantome, ca nişte efecte întârziate ale vieţii trecute a omului. 



Legendele şi poemele care vorbesc despre aceste lucruri se bazează pe nişte realităţi. Numai că, dacă vrem să le putem judeca, trebuie să 
fim liberi de orice superstiţie, să procedăm întotdeauna cu spirit critic şi să nu acceptăm niciodată decât ceea ce poate fi verificat. 



Cu ocazia acestei treceri prin regiunea lunară, a cărei durată este, aşadar, cât o treime din viaţa pământească, începe să fie elaborată 
karma. Căci fiinţele lunare participă la aceste imagini în negativ pe care le conturează omul drept copii ale faptelor sale, dar şi ale actelor 
sale de gândire; şi aceste fiinţe lunare au o memorie bună, ele înscriu în eterul cosmic tot ceea ce trăiesc aici împreună cu omul. 



Noi traversăm acum viaţa dintre moarte şi o nouă naştere, şi apoi revenim. Când trecem din nou prin regiunea lunară, găsim toate acestea 
înregistrate. Le luăm cu noi în viaţa pământească, pentru a le îndeplini prin voinţa noastră pământească. 



Iată ce voiam să vă expun astăzi, în primul rând, dragii mei prieteni, ca o consideraţie fundamentală. 



Acasă Lucrări Online Index GA236 Precedenta Următoarea 




Biblioteca antroposofică 



Căutare Lucrări Online Index GA236 Precedenta Următoarea 



Corecturi 



Rudolf Steiner 

CONSIDERAŢII ESOTERICE ASUPRA LEGĂTURILOR KARMICE 
VOLUMUL II 

GA 236 

ELABORAREA KARMEI ÎN TIMPUL PARCURGERII ÎN SENS INVERS A VIEŢII PĂMÂNTEŞTI IMEDIAT DUPĂ 

MOARTE 



CONFERINŢA A ZECEA 

Dornach, 16 mai 1924 

Am văzut ultima dată cum se formează germenul karmei în perioada ce urmează imediat după trecerea prin poarta morţii. Am încercat să vă 
expun cu ce intensitate vie, cu ce forţă interioară acţionează trăirile pe care le are omul în acest interval de timp, care durează o treime din 
viaţa sa, cu ce putere extraordinară acţionează aceste trăiri asupra omului, şi, de asemenea, cum acţionează ele asupra celui care observă 
viaţa omului în acest interval de timp. Trebuie să ţinem seama, desigur, de felul în care acţionează asupra omului lumea pământească, în 
interiorul căreia are loc împlinirea şi formarea karmei, şi cât de diferit acţionează asupra lui lumea extra pământească. 

Când ne îndreptăm privirea asupra scenei pe care se desfăşoară karma noastră, adică Pământul, vedem cum totul pe acest Pământ - 
ansamblul fiinţelor aparţinând diferitelor regnuri - are o influenţă reală asupra omului care trăieşte pe Pământ, asupra vieţii sale, influenţă 
care se manifestă şi atunci când omul nu încearcă să cunoască ceea ce există în jurul lui. Omul trebuie să se hrănească, trebuie să se 
dezvolte; pentru aceasta, el trebuie să preia în sine substanţele Pământului. Acestea acţionează asupra lui prin calităţile lor, prin forţele pe 
care le conţin, şi o fac independent de cunoaşterea pe care omul o poate avea despre ele. Şi se poate spune, cu toate că într-un mod puţin 
cam radical: indiferent de felul în care se comportă omul în viaţa sa interioară faţă de diferitele regnuri care îl înconjoară în existenţa 
pământească, el intră în legătură, intră într-un anumit raport cu aceste realităţi ale mediului său înconjurător fizic-pământesc. 

Trebuie să observăm cum se prezintă acest lucru în domeniile cele mai variate ale vieţii. De exemplu, trebuie să spunem: Ce ar fi dacă, în 
preluarea diverselor alimente pe care le consumăm, am fi dependenţi de ceea ce ştim despre acţiunea alimentelor asupra organismului? Nu 
putem aştepta deloc să aflăm ceva despre acest lucru, ci intrăm în legătură cu mediul pământesc înconjurător în mod independent de ştiinţa 
noastră, şi, într-un anumit sens, într-un mod absolut independent de viaţa noastră sufletească. Dar gândiţi-vă acum că, în ceea ce priveşte 
lumea stelelor, lucrurile stau exact invers. Nu putem vorbi despre o influenţă a lumii stelelor în cadrul aceloraşi dispoziţii instinctive 
fundamentale aşa cum o putem face despre influenţa domeniului pământesc. Omul poate admira lumea stelelor. El poate primi de la lumea 
stelelor multe imbolduri. Dar reprezentaţi-vă cât de mult este trimis omul, în faţa lumii stelelor, spre viaţa sufletului său, cât de mult 
acţionează asupra vieţii lui sufleteşti această lume a stelelor. Luaţi în considerare, în lumea extrapământească, astrul cel mai apropiat cu 
care omul se află într-un anumit raport, luaţi în considerare Luna. Viaţa curentă ne învaţă deja că Luna exercită o anumită influenţă asupra 
fanteziei omului. Şi chiar şi aceia care neagă orice altă influenţă a astrelor asupra omului nu vor nega - citez un vers celebru al unui 
romantic [ Nota 65 ]- că "noaptea vrăjită sub strălucirea Lunii" acţionează în mod cu totul inconştient asupra mişcărilor acestei fantezii. 

Dar nu ne putem imagina că tocmai această influenţă, cea mai apropiată şi mai grosieră a lumii aştrilor, s-ar putea exercita asupra omului 
dacă am exclude la el viaţa sufletului; nu ne putem imagina că s-ar putea stabili aici o relaţie asemănătoare relaţiei pe care o are omul cu 
mediul său înconjurător pământesc, în cadrul căreia, într-adevăr, are o foarte mică importanţă faptul că omul cunoaşte, de exemplu, 
acţiunea pe care o are varza asupra diverselor sale organe, sau că el o admiră sau nu - el trebuie s-o mănânce, şi asta-i tot. Şi, de fapt, 
întreaga cunoaştere legată de aceasta intervine ca ceva care, desigur, înalţă viaţa sufletului deasupra simplei existenţe naturale; dar, în 
această privinţă, omul îşi trăieşte viaţa în cadrul naturii, viaţa spiritului este aici doar ceva care vine să se adauge. în schimb, dacă excludem 
viaţa spiritului, nu ne putem reprezenta nici o influenţă a lumii astrelor asupra omului, şi, cu atât mai mult, nici o influenţă a lumii Ierarhiilor, 
a entităţilor spirituale superioare care se află în dosul lumii astrelor. Dar la nivelul, ca să spunem aşa, cel mai de jos al Ierarhiilor se află 
entităţile despre care v-am spus ultima dată că ele modelează cu atâta intensitate şi forţă experienţele pe care le are omul după moarte 
prin faptul că trăiesc ele înseşi în miezul acestor experienţe. Dacă aceste fiinţe lunare, care erau odinioară marii învăţători originari ai 
omenirii pământeşti, nu ar trăi, ca să spunem aşa, în miezul experienţelor pe care le face omul după ce a trecut prin poarta morţii, aceste 
experienţe ar avea un caracter de vis. Dar ele nu seamănă câtuşi de puţin cu nişte vise. Sunt nişte trăiri care au mai multă forţă decât 
trăirile obişnuite ale vieţii pământeşti. Prin aceste experienţe se pregăteşte karma, deoarece trăim atunci intens în celălalt, nu în noi înşine, 
şi trebuie să compensăm faptele săvârşite. Noi ne simţim faptele aşa cum le-au simţit cei faţă de care le-am comis, dar le simţim cu o forţă 
extraordinară. Aşadar noi ne pregătim karma în timp ce trăim aceste experienţe. între moarte şi o nouă naştere se face după aceea 
trecerea de la trăirea noastră împreună cu entităţile lunare la ceea ce vor trăi împreună cu omul nişte entităţi care nu au trăit niciodată pe 
Pământ. Entităţile lunare despre care am vorbit ultima dată au fost prezente în sânul existenţei pământeşti. Eu am caracterizat acest lucru. 
Darîntr-o fază ulterioară a vieţii dintre moarte şi o nouă naştere, omul se înalţă spre nişte entităţi care nu au trăit niciodată pe Pământ. 

Avem mai întâi un grup de entităţi aparţinând Ierarhiilor superioare cărora le-am dat numele de îngeri. Aceste entităţi sunt aşa-numiţii 
noştri ghizi de la o viaţă pământească la alta. Ele ne conduc de la o viaţa pământească la alta. Ele sunt acele entităţi care se află deasupra 
noastră drept entităţile cele mai apropiate de noi, şi noi suntem întotdeauna foarte aproape de ele, chiar în timpul vieţii noastre 
pământeşti. Lucrurile se prezintă astfel: Când reflectăm la nişte relaţii exterioare, când reflectăm la ceea ce am văzut sau am auzit, la ceea 
ce ne-am cucerit prin studiul naturii sau al istoriei, sau la ceea ce ne-au spus alţi oameni, când reflectăm la lucrurile care în timpul vieţii 
pământeşti ne vin din exterior, când ne dăruim numai unor gânduri pe care le primim din exterior, acea fiinţă din Ierarhia îngerilor de care 
aparţinem nu are mare lucru de făcut cu gândurile noastre. Căci aceste entităţi ale Ierarhiei îngerilor nu au fost niciodată locuitori ai 
Pământului, ca oamenii sau ca aceşti învăţători originari, care, ce-i drept, nu erau prezenţi decât într-un corp eteric, dar, cu toate acestea. 



locuiau pe Pământ. Entităţile pe care le numim îngeri nu locuiesc pe Pământ, astfel încât relaţia noastră cu îngerii este diferită de relaţia pe 
care o avem cu fiinţele lunare despre care am vorbit. 

Cu toate acestea, prin faptul că noi parcurgem după moarte drumurile care, într-un anumit sens, trec prin dreptul planetelor şi prin faptul că 
intrăm în domeniul fiinţelor lunare, suntem, în acelaşi timp - în interiorul sferei lunare - în domeniul îngerilor. Astfel încât, de fapt, în 
intervalul de timp în care trăim împreună cu învăţători originari ai omenirii deveniţi locuitori ai Lunii, noi trăim, de asemenea, într-un mod 
conştient, împreună cu fiinţele pe care le numim îngeri. Apoi mergem mai departe. Şi, mergând mai departe, intrăm în domeniul pe care 
învăţătura spirituală din totdeauna l-a numit domeniul lui Mercur. Aici, în acest domeniu, nu mai trăiesc fiinţe care au fost odinioară pe 
Pământ. Aici trăiesc numai fiinţe care nu s-au aflat niciodată pe Pământ. Atunci, pătrunzând, în perioada dintre moarte şi o nouă naştere, în 
regiunea lui Mercur, noi ajungem în domeniul Arhanghelilor, apoi, pătrunzând în regiunea lui Venus, ajungem în domeniul Arhailor. 

Traversând astfel aceste domenii ale celei de-a treia Ierarhii, ne apropiem de ceea ce este propriu-zis entitatea spirituală a Soarelui. Şi 
entitatea spirituală a Soarelui spre care ne îndreptăm între moarte şi o nouă naştere este, în sensul cel mai înalt al cuvântului, sediul acelor 
entităţi din cadrul Ierarhiilor superioare pe care le-am numit Exusiai, Dynamis şi Kyriotetes. Aşadar, această a doua Ierarhie este, propriu- 
zis, sufletul, spiritul vieţii solare. Noi intrăm în acest domeniu. în acest domeniu ne petrecem cea mai mare parte a existenţei noastre dintre 
moarte şi o nouă naştere. 

Dar noi nu putem înţelege aceste entităţi decât dacă vedem clar că existenţa lor este cu totul aparte de tot ceea ce face din noi oameni 
pământeşti, de ceea ce ne integrează în domeniul legilor naturii. Nişte legi ale naturii, aşa cum le cunoaştem noi existenţa pe Pământ, nu 
există deloc în domeniul vieţii solare propriu-zise. în domeniul acţiunilor solare propriu-zise, legile spirituale - aşadar, şi legile voinţei, de 
exemplu - şi legile naturii nu sunt decât unul şi acelaşi lucru. Aici, legile naturii nu contrazic niciodată, în vreun fel, legile spirituale, ci legile 
naturii şi legile spirituale constituie o perfectă unitate 

Reprezentaţi-vă în mod clar, dragii mei prieteni, consecinţele unui asemenea fapt. Noi trăim pe Pământ, în cadrul unei vieţi pământeşti. 
Facem pe Pământ o experienţă sau alta. Trăim, în cadrul vieţii pământeşti, străduindu-ne să săvârşim binele, poate ne străduim să nu ne 
îndepărtăm de drumul pe care îl considerăm, din punctul nostru de vedere, moral. Săvârşim anumite acte conform acestor intenţii. Noi îl 
vedem, pe de altă parte, pe un om sau pe altul, căruia nu - i putem atribui asemenea intenţii, căruia nu putem face altfel decât să-i atribuim 
intenţii rele. Cultivăm timp de câţiva ani nişte intenţii bune, după părerea noastră, alături de intenţiile rele ale celuilalt. Constatăm atunci că 
nu am reuşit cu intenţiile noastre, pe care le credem bune; nu numai că ele au rămas fără efect, dar poate că noi am întâlnit ceea ce numim 
pe Pământ nefericire, în timp ce celălalt, despre care noi credeam că are intenţii foarte rele, trăieşte alături de noi aparent în fericire, cel 
puţin din punct de vedere exterior. 

Iată ce-i face pe atâţia oameni, care nu iau în considerare decât viaţa pământească, să învinuiască această viaţă pământească, să spună 
că în viaţă nu se revelează nici o putere care să trateze binele şi răul aşa cum ele o merită. Cel care observă viaţa în mod imparţial nu îl va 
considera absolut neîndreptăţit pe cel care vorbeşte astfel. într-adevăr, cine poate afirma, dacă se află în mod real în mijlocul vieţii, că tot ce 
li se întâmplă oamenilor corespunde, în ceea ce priveşte meritele sau greşelile lor, cu ce a decurs din intenţiile lor în cadrul acestei vieţi 
pământeşti? Când observăm viaţa pământească aşa cum se desfăşoară ea, suntem, desigur, obligaţi să spunem că nu găsim nici o 
compensare, în cadrul acestei vieţi pământeşti, pentru ceea ce emană din sufletul nostru din punct de vedere spiritual-moral. De ce este 
aşa? 



Ei bine, este aşa pentru că nu suntem în măsură să ne transpunem intenţiile, cele mai intime forţe care domnesc în cadrul vieţii noastre 
moral-sufleteşti, pe care, poate, le stăpânim pe baza unei voinţe absolut libere, noi nu suntem în stare să transpunem toate acestea în 
mod nemijlocit în realitate, în viaţa noastră pământească. în exterior stăpânesc legile naturii, în exterior se desfăşoară acele fapte care au 
loc sub influenţa diferiţilor oameni. Trebuie să ne fie clar faptul că, în primă instanţă, în viaţa pământească există o prăpastie, să spunem, 
între a şi b, între ceea ce se întâmplă în sufletul nostru, ca impulsuri de voinţă, şi ceea ce vedem realizat în viaţa exterioară, ca destin al 
nostru. 



a b c 

pământesc 




[măreşte imaginea] 



Puneţi-vă numai întrebarea următoare: Care este în viaţa dvs. exterioară, în destinul dvs., în ceea ce are, aşadar, importanţă în viaţa dvs. 
de om - care este partea care provine în mod direct din intenţiile pe care le purtaţi în suflet, ca realizare a lor? - Această lume, această 
lume pământească, nu este o lume în care legile spirituale, prin care omul se lasă dominat sau se stăpâneşte pe sine însuşi, sunt, totodată, 
în mod nemijlocit, şi legi ale naturii; ele nu sunt legi ale naturii, ele nu se desfăşoară decât în forul interior al omului. Iar atunci când privim 
lumea în mod imparţial, nu putem decât să spunem: Dacă cineva, cunoscând bunele mele intenţii, le interpretează invers, şi dacă, fiindcă 
destinul meu, câţiva ani mai târziu, va fi fost nefericit, în ciuda bunelor mele intenţii, el le califică de rele şi se referă la ele spunând: Ceea ce 
trebuia să se întâmple s-a întâmplat, eu am spus clar atunci că intenţiile tale sunt rele! - aceasta ar fi un mod de a gândi inadmisibil. Spiritul 
trebuie să acţioneze de la suflet la suflet. Dar în lumea pământească exterioară spiritul încă nu acţionează, în primă instanţă, conform 
destinului. 



Aşadar, un fapt trebuie să fie pentru noi absolut clar: în cadrul vieţii pământeşti există o prăpastie între ceea ce este moral-sufletesc şi ceea 
ce este natural-fizic. Această prăpastie există din cauză că legile naturii şi cele ale spiritului nu coincid. 

Când oamenii fac abstracţie de lumea care urmează după lumea pământească, de la b la c, de la moarte la o nouă naştere - prin faptul că 
ei nu ţin seama de această lume, căci, după ei, limitele cunoaşterii ne împiedică să ştim ceva despre această lume -, ce pot spune 
asemenea oameni? Ei pot spune: Da, legile naturii şi ceea ce face sau trăieşte omul în virtutea faptului că este supus acestor legi, aceasta 
este o realitate, este ceva real, această realitate poate fi domeniul cunoaşterii noastre, al ştiinţei noastre; dar ceea ce se întâmplă cu 
intenţiile noastre, care există în interiorul nostru ca trăiri sufletesc-spirituale, despre acestea noi nu putem şti nimic. - Dacă nu privim spaţiul 
cuprins între "b şi c", atunci nu putem şti nimic despre ele. Putem numai crede că ceea ce trăieşte aici în sufletul nostru se va realiza într-un 
fel sau altul. în măsura în care, din epocile vechi ale evoluţiei, cunoaşterea a ceea ce se întâmplă între b şi c a regresat, s-a stins, în aceeaşi 
măsură a apărut acest divorţ între ştiinţă şi credinţă. 

Dar nu putem vorbi despre karmă în aceeaşi măsură în care vorbim despre ştiinţă şi credinţă. Căci karma nu este un obiect al credinţei, ea 




exprimă o legitate, tot aşa cum un fenomen natural exprimă o legitate. 

Acum însă, dacă ne îndreptăm privirea, în cadrul perioadei dintre moarte şi o nouă naştere, asupra etapei care urmează imediat după prima, 
pe care v-am caracterizat-o, ajungem să observăm lumea în care trăiesc fiinţele Ierarhiei a doua, Exusiai, Dynamis, Kyriotetes; în locul 
existenţei pământeşti, noi cunoaştem atunci o existenţă solară ( vezi desenul de la pagina 164); căci chiar dacă depăşim regiunile stelare. 
Soarele continuă să strălucească, dar nu în sensul fizic al cuvântului; el continuă să strălucească atunci când trecem prin acest domeniu în 
perioada dintre moarte şi o nouă naştere. în timp ce aici, pe Pământ, Soarele îşi trimite spre noi în jos influenţele sale fizice, în viaţa dintre 
moarte şi o nouă naştere Soarele face, am putea spune, ca lumina lui să urce spre noi, cu alte cuvinte, suntem purtaţi de fiinţele solare, 
Exusiai, Dynamis, Kyriotetes. Dar, în lumea în care suntem acum, legile naturale din viaţa pământească nu mai au nici un sens; totul se 
petrece aici conform unor legi spirituale, conform unor legi care sunt cu totul spiritual-sufleteşti. Acolo nu este deloc nevoie de iarbă pentru 
a hrăni vacile, căci acolo nu sunt nici vaci, nici iarbă. Acolo totul este spirit. Iar în acest domeniu al spiritului se creează pentru noi 
posibilitatea de a ne realiza intenţiile pe care le avem în suflet şi care nu se pot realiza pe Pământ, care se pot realiza atât de puţin pe 
Pământ, încât, în caz extrem, binele poate conduce la nefericire şi răul la fericire. Căci tot ceea ce se află în această lume se realizează şi îşi 
produce efectele conform valorii sale intrinsece, conform naturii sale profunde, şi este imposibil ca binele să nu aibă nişte efecte pe măsura 
forţei sale bune, iar răul, nişte efecte pe măsura forţei rele pe care o conţine, şi aceasta într-un mod cu totul deosebit, într-un mod deosebit 
în sensul că existenţa solară - aşadar, acea existenţă care adăposteşte în sânul ei Ierarhia a doua, Exusiai, Dynamis, Kyriotetes - tinde să 
preia, aş spune, cu cea mai mare mulţumire tot ceea ce avem noi în viaţa noastră sufletească aici, pe Pământ, ca intenţii bune. 

Am putea exprima acest lucru şi dacă am spune: în această existenţă solară este primit cu satisfacţie tot ceea ce trăieşte omul în sufletul 
său având nuanţa binelui, în timp ce răul este, în principiu, respins. El nu poate ajunge până în această existenţă solară. 

Eu am arătat în acel curs pe care am mai avut posibilitatea să-l ţin în sala Goetheanumului înainte de a fi incendiat, în aşa-numitul Curs 
francez [ Nota 66 ], cum omul trebuie să lase în urmă partea rea a karmei sale, înainte de a atinge un anumit punct între moarte şi o nouă 
naştere. Răul nu poate pătrunde în existenţa solară. Există un proverb care, bineînţeles, pentru conştienţa omului modern, nu se aplică 
decât efectelor fizice ale Soarelui. Acest proverb spune că Soarele străluceşte în acelaşi fel şi peste cei buni, şi peste cei răi [ Nota 66 ]. Aşa 
este; dar răul nu este primit de Soare. Dacă dvs. vedeţi pe cale spirituală ceea ce este bun într-un suflet uman, atunci acest lucru este clar 
ca lumina Soarelui, dar clar în sens spiritual. Dacă dvs. vedeţi, dimpotrivă, ceea ce este rău într-un om, atunci acest lucru este întunecos ca 
un loc în care nu pătrunde nici o lumină a Soarelui. Aşadar, în existenţa solară, omul trebuie să lase în urma lui tot răul. El nu poate lua răul 



Dar ia gândiţi-vă: în viaţa sa pământească, omul este o unitate. Existenţa sa fizică şi cea sufletesc-spirituală sunt legate, ele constituie o 
unitate. Nu numai că în vinele unui om care nu are decât intenţii rele sângele curge altfel - deşi acest lucru nu poate fi demonstrat cu 
instrumente grosiere -, ci sângele unui asemenea om are chiar o altă compoziţie decât sângele unui om care poartă în sufletul său binele! 

Acum, imaginaţi-vă că un om cu adevărat rău abordează existenţa solară între moarte şi o nouă naştere. El trebuie să lase în urmă tot ceea 
ce are rău, abandonând astfel o mare parte din el însuşi, căci răul este strâns legat de el. Face una cu el. Cel puţin în măsura în care acest 
rău face una cu el, omul respectiv trebuie să abandoneze din sine tot ceea ce trăia în fiinţa lui drept rău. 

Dar atunci, dacă în acest loc al vieţii sale de după moarte el trebuie să abandoneze ceva din sine însuşi, din propria sa entitate, ce rezultă 
de aici? De aici rezultă faptul că acest om este diminuat, el intră în existenţa solară ca un infirm spiritual. Iar existenţa solară nu poate folosi 
decât acea parte din el pe care omul o aduce cu sine în această existenţă solară. El trebuie să lase în urmă cealaltă parte. 

Existenţa solară va aduce atunci în ambianţa lui acele entităţi care pot conlucra cu el, care pot colabora cu el între moarte şi o nouă naştere. 

Presupuneţi acum, dragii mei prieteni, un caz cu totul extrem, presupuneţi cazul unui om care a fost atât de rău, atât de răuvoitor, încât în 
forul său interior el dorea răul tuturor semenilor săi. Să presupunem că el era de o răutate pe care nu o întâlnim în realitate; să ne 
imaginăm sub formă de ipoteză cazul unui ticălos absolut. Ce se va întâmpla cu acest ticălos, care s-a identificat în întregime cu răul, atunci 
când el va ajunge în acest punct, să spunem, alfa ( vezi desenul de la pagina 157) şi va trebui să lase în urmă tot ceea ce în el este unit cu 
răul? El va trebui să se lase pe sine însuşi în urmă! El va fi trecut între moarte şi o nouă naştere prin acel interval de timp pe care vi l-am 
descris adineaori, el va fi trecut prin domeniul fiinţelor lunare, va fi întâlnit, de asemenea, acea fiinţă din Ierarhia îngerilor de care este legat 
în mod deosebit, precum şi alte fiinţe din Ierarhia îngerilor care sunt în relaţie cu el. Dar iată că ajunge la marginile acestei lumi. Prin Mercur 
şi Venus, el se apropie de Soare; dar, înainte de a intra în existenţa solară propriu-zisă, el trebuie să se abandoneze pe sine însuşi, fiindcă 
el a fost un ticălos absolut. Ce se întâmplă atunci? El nu va intra delocîn existenţa solară. Dacă nu vrea să dispară purşi simplu din Univers, 
el trebuie să se pregătească imediat pentru o nouă încarnare, să se pregătească să intre într-o nouă viaţă pământească. Astfel încât, în 
cazul unui ticălos înrăit, dvs. aţi afla că după moartea sa el ar ajunge foarte repede într-o nouă existenţă pământească. 

Dar asemenea ticăloşi înrăiţi, de fapt, nici nu există. Toţi oamenii sunt, într-un anumit sens, măcar un pic buni. De aceea, toţi oamenii 
parcurg cel puţin o mică porţiune din existenţa solară. Dar faptul că omul pătrunde mai mult sau mai puţin în existenţa solară depinde de 
măsura în care s-a diminuat pe sine însuşi ca fiinţă spiritual-sufletească, şi în funcţie de aceasta îşi cucereşte el din existenţa solară şi forţa 
de a-şi contura, de a-şi edifica viaţa pământească următoare, căci ceea ce poartă omul în sine nu poate fi edificat decât pornind de la 
existenţa solară. 

Dvs. cunoaşteţi acea scenă din partea a doua a lui "Faust" în care Wagner îl fabrică pe homunculus în eprubetă [ Nota 67 ]. Pentru ca 
Wagner să poată face într-adevăr ceva de felul unui homunculus, el trebuie să posede cunoaşterea entităţilor solare. Dar Goethe nu îl 
prezintă pe Wagner ca şi cum el ar poseda această cunoaştere, altfel el nu ar fi, nu-i aşa, acel "pedant sec" pe care ni-l înfăţişează Goethe. 
Wagner este, cu siguranţă, departe de a fi un prost, dar el nu posedă cunoaşterea entităţilor solare. De aceea el este ajutat de 
Mefistopheles, un spirit care posedă cunoaşterea entităţilor solare; numai datorită ajutorului acestui spirit rezultă ceva. Goethe a simţit 
perfect că numai prin aceasta putea ieşi din retortă un fel de homunculus, capabil după aceea de o anumită dezvoltare. 

Trebuie să ne fie absolut clar acest lucru: Elementul uman nu ia naştere din elementul pământesc, ci numai din ceea ce este de natură 
solară. Aşa cum am arătat în Teze, ceea ce este pământesc în om este numai imagine. Omul poartă în el natura solară. La om, elementul 
pământesc este numai imagine. 

Dvs. vedeţi, aşadar, între moarte şi o nouă naştere, noi suntem încredinţaţi într-un fel de către ordinea universală înaltelor fiinţe solare. Şi 
aceste înalte fiinţe solare elaborează împreună cu noi acea parte din noi pe care suntem în stare s-o introducem în existenţa solară. 
Cealaltă parte rămâne în urmă. Şi astfel, ceea ce rămâne în urmă trebuie să fie oarecum preluat din nou, când omul coboară spre viaţa 
pământească. 

Omul pătrunde în existenţa cosmică - poimâine voi descrie ce se întâmplă mai departe -, dar el se întoarce înapoi. Cu ocazia reîntoarcerii, el 



spiritului se aseamănă cu efectele naturii, dar sunt mai puternice, aşa cum am descris. 



Dar când ieşim din această regiune şi intrăm în regiunea solară, atunci nu mai auzim, în general, despre legile naturii care domnesc pe 
Pământ. în vorbirea entităţilor din această regiune nu mai auzim decât despre influenţe spirituale, despre cauze spirituale. Nu mai există 
nimic din legile naturii. 

Vedeţi dvs., dragii mei prieteni, aceste lucruri cer să fie spuse o dată. Căci celor care aici, pe Pământ, vorbesc fără încetare despre 
atotputernicia legilor naturii, sau chiar, în modul cel mai radical, despre eternitatea acestor legi, aş putea să le răspund: Ei bine, există 
domenii ale Universului, acele zone pe care le traversează omul între moarte şi o nouă naştere, în care aceste legi ale naturii te fac să râzi, 
pur şi simplu, fiindcă ele aici nu au nici un sens; ele există, cel mult, ca informaţii venind de pe Pământ, dar nu ca legi guvernând existenţa. 
Iar când omul traversează această regiune dintre moarte şi o nouă naştere şi a trăit suficient de lungă vreme într-o lume în care nu există 
deloc legi ale naturii, ci numai legi spirituale, atunci el începe să se dezobişnuiască de fapt să se mai gândească la legile naturii ca la ceva 
serios. Nu mai face acest lucru între moarte şi o nouă naştere. Omul trăieşte într-o regiune în care poate deveni realitate spiritualul spre 
care năzuia, o regiune în care el merge în direcţia unei împliniri reale. 



Serafimi 

a b C. Heruvimi 

>, > lk Tronuri 



WVVVNWS 

pământesc / 

* 






existenţă solară 



Dar, vedeţi dvs., dacă nu ar exista decât aceasta, dacă nu ar exista decât această Ierarhie a doua din regiunea solară, şi dacă nu am trăi 
aici decât acel mod de realizare pe care îl putem trăi în această regiune, atunci am ajunge, după ce am fi traversat această viaţă, în pragul 
vieţii pământeşti (c); şi dacă am voi acum să intrăm în viaţa pământească, mai întâi am sta aici împovăraţi cu karma noastră. Noi am şti că 
nu putem merge mai departe dacă am vrea să ducem în fizic ceea ce este acum în întregime realizat din punct de vedere spiritual. Căci, din 
punct de vedere spiritual, karma noastră este realizată când coborâm din nou. în momentul în care ajungem în pragul existenţei 
pământeşti, legile spirituale şi aspectele spirituale trebuie să fie transformate din nou, să fie transpuse din nou în fizic. Aceasta este 
regiunea în care Serafimii, Heruvimii şi Tronurile transformă spiritualul în fizic. 

Astfel încât, în următoarea viaţă pământească, ceea ce a fost realizat în mod spiritual se realizează şi pe plan fizic, prin karmă. Aceasta este 
evoluţia prin karmă. 



Acasă Lucrări Online Index GA236 Precedenta Următoarea 



Biblioteca antroposofică 



Căutare Lucrări Online Index GA236 Precedenta Următoarea 



Corecturi 



Rudolf Steiner 

CONSIDERAŢII ESOTERICE ASUPRA LEGĂTURILOR KARMICE 
VOLUMUL II 

GA 236 

CONFERINŢA A UNSPREZECEA 

Dornach, 18 mai 1924 

Dacă vrem să înţelegem natura karmei, trebuie să ne îndreptăm privirea, înainte de toate, asupra a tot ceea ce, pornind din Univers, 
participă la evoluţia umană. 

Pentru a ne putea îndrepta privirea asupra entităţilor Cosmosului spiritual care iau parte la evoluţia omenirii, pentru a găsi un sprijin, vom 
privi mai întâi o clipă relaţia omului cu fiinţele pământeşti. 

îl vedem pe om înconjurat pe Pământ de entităţile regnurilor mineral, vegetal şi animal; trebuie să ştim că în om trăiesc cele trei regnuri ale 
naturii, luând în fiinţa lui o formă superioară. Prin organismul său fizic, omul este înrudit într-un fel cu regnul mineral. Dârei prelucrează ceea 
ce există în regnul mineral, pentru a-l ridica la un nivel superior. Prin corpul său eteric, el este înrudit cu regnul vegetal. El prelucrează de 
asemenea, în sine, ceea ce se află în regnul vegetal, ridicându-l la un nivel superior. Şi la fel este cu legătura care îl înrudeşte pe om, prin 
corpul său astral, cu entităţile regnului animal. Aşadar putem spune: Luând în considerare spaţiul din jurul omului, aflăm că omul poartă în el 
regnurile mineral, vegetal şi animal. 

Tot aşa cum poartă în sine, din punct de vedere spaţial, aceste regnuri exterioare, el poartă în sine - dar acum din punct de vedere 
temporal, nu spaţial - regnurile Ierarhiilor superioare. Şi noi putem înţelege întreaga lucrare a karmei în viaţa omului abia atunci când 
vedem cum acţionează asupra entităţii umane, în cursul vieţii sale pământeşti, diferitele regnuri ale Ierarhiilor. 

Când avem în vedere cum acţionează asupra omului regnul mineral, atunci ne întâmpină acele procese prin care omul îşi asimilează 
alimentele. Căci tot ceea ce preia omul în sine din regnurile superioare regnului mineral, el mineralizează mai întâi. Considerând regnul 
vegetal, vedem că omul are în el forţe vitale, forţe de viaţă. Dacă privim apoi regnul animal, vedem cum omul, pe baza corpului său astral, 
ridică într-o sferă superioară, în domeniul sensibilităţii, ceea ce este simplă viaţă. într-un cuvânt, noi putem urmări seria de acţiuni naturale 
în cele trei regnuri, precum şi în organismul uman. 

Tot astfel putem urmări ceea ce se întâmplă cu omul sub raport sufletesc-spiritual pornind de la Ierarhiile superioare. Ceea ce este în fiinţa 
umană propriu mineralului, propriu vegetalului şi propriu animalului, le putem înţelege pe baza acţiunilor produse de cele trei regnuri ale 
naturii în spaţiu. Tot astfel, ceea ce urzeşte în om - să luăm mai întâi ceea ce urzeşte în om ca destin -, trebuie să fie înţeles pornind de la 
intervenţia în om a Ierarhiilor. Dar aici nu trebuie să avem în vedere ceea ce există la om într-un raport de simultaneitate - corp fizic, corp 
eteric, corp astral; în ceea ce priveşte Ierarhiile, trebuie să avem în vedere ceea ce apare în viaţa pământească a omului într-o desfăşurare 
succesivă, şi trebuie să putem sesiza printr-o observare spirituală acest aspect al succesiunii în timp. 

Acum, aş putea spune, prin întregul nostru mod antroposofic de a-l privi pe om, noi am împărţit întotdeauna cursul vieţii umane în felul 
următor: de la naştere până la schimbarea dinţilor, în jurul vârstei de 7 ani, de la schimbarea dinţilor până la pubertate, de la pubertate 
până la 21 de ani, când diferenţierile nu mai sunt atât de vizibile, apoi, de la 21 de ani la 28 de ani, de la 28 de ani la 35 de ani, de la 35 de 
ani la 42 de ani, de la 42 de ani la 49 de ani, de la 49 de ani la 56 de ani ş.a.m.d. ( vezi schiţa de mai jos). Despre ceea ce este dincolo de 56 
de ani voi vorbi data viitoare; astăzi, nu voi urmări cursul vieţii umane decât până la 56 de ani. 

Avem aici în mod clar la început o împărţire în trei perioade mergând până la vârsta de 21 de ani, apoi o a doua grupă de trei alte perioade, 
şi ceea ce urmează după aceea. 

Omul spune "Eu" despre sine însuşi. Dar acest Eu este situat într-un întreg ansamblu de influenţe. Considerând lucrurile din punct de 
vedere exterior, e vorba despre influenţele regnurilor mineral, vegetal, animal; din punct de vedere spiritual-sufletesc, e vorba despre 
influenţele Ierarhiei a treia - îngeri. Arhangheli, Arhai -, ale Ierarhiei a doua - Exusiai, Dynamis, Kyriotetes - şi ale primei Ierarhii - Serafimi, 
Heruvimi, Tronuri. 

Dar aceste entităţi nu intervin toate în acelaşi fel în cursul vieţii omului. Noi putem, desigur, să spunem: Deja aspectul exterior al omului 
este marcat, într-un anumit fel, de diferite influenţe, în funcţie de vârsta sa. Dacă îl privim, de exemplu, pe copil chiar la începutul vieţii sale 
pământeşti, trebuie să spunem: Ceea ce găsim de altfel în regnul animal, viaţa care creşte, care se dezvoltă, care edifică, noi o găsim 
deosebit de pregnantă la copilul de această vârstă. 

în schimb, dacă privim ultima perioadă a vieţii, când omul începe deja să îmbătrânească, noi avem în procesul de sclerozare, în friabilitatea 
organismului, un proces de mineralizare, un proces de mineralizare mult mai puternic, mult mai profund decât la animale, cu excepţia 
animalelor superioare, la care acest proces are loc în nişte condiţii asupra cărora nu mă voi opri astăzi, dar despre care vom putea vorbi cu 
o altă ocazie. în timp ce la animale încetarea expansiunii forţelor vitale începe, propriu-zis, imediat după ce creşterea este încheiată, omul 
trăieşte anumite părţi importante, anumite etape importante ale evoluţiei sale, tocmai în perioada de deconstrucţie, care începe, de fapt, 
după treizeci de ani. Şi multe lucruri nu ar fi prezente în evoluţia omenirii, dacă oamenii s-ar dezvolta în felul animalelor: dacă nu ar fi 
capabili să introducă nimic nou în anii bătrâneţii. Animalele nu introduc nimic nou la bătrâneţe. Dar oamenii pot introduce multe lucruri la 
bătrâneţe, şi nişte cuceriri importante ale culturii şi civilizaţiei umane sunt datorate tocmai lucrurilor care pot fi introduse de om la bătrâneţe, 
în faza de deconstrucţie a vieţii. 

Aşadar acum are loc procesul de mineralizare. Astfel, putem spune: Deja din punct de vedere exterior putem observa în mod clar că la 



începutul vieţii pământeşti elementul animal este cel care predomină, la sfârşitul vieţii, elementul mineral, iar între cele două, elementul 
vegetal. 

Dar această deosebire apare mult mai clar, mai riguros, în modul în care acţionează asupra omului Ierarhiile. Aici, putem spune că, în timpul 
primei copilării, asupra vieţii sufletesc-spirituale se exercită influenţe deosebit de puternice din partea Ierarhiei a treia, a îngerilor, a 
Arhanghelilor şi Arhailor. Această influenţă a Ierarhiei a treia cuprinde, la drept vorbind, primele trei perioade ale vieţii ( vezi schiţa de mai 
jos). 

în primele trei perioade ale vieţii avem intervenţia îngerilor. Arhanghelilor, Arhailor. Ceea ce intervine la copil şi la tânăr în tot ceea ce 
acţionează din direcţia elementului sufletesc-spiritual drept forţă constructivă asupra organismului său - şi e vorba de foarte multe lucruri, e 
vorba de aproape tot ce se întâmplă în acest sens - sunt forţe care acţionează pornind din lumea Ierarhiei a treia, a îngerilor. 
Arhanghelilor, Arhailor. 

începând cu vârsta de 14 ani începe să acţioneze Ierarhia a doua: Exusiai, Dynamis, Kyriotetes. Astfel încât aici [vezi schiţa) am marcat din 
nou trei perioade, aşadar, între 14 şi 35 de ani trebuie să notez: Exusiai, Dynamis, Kyriotetes. Vedeţi dvs., dragii mei prieteni, că în 
intervalul de timp cuprins între 14 şi 21 de ani asupra omului acţionează concomitent, într-un mod determinant. Ierarhia a treia şi a doua. 
Numai începând de la vârsta 21 de ani acţiunea Ierarhiei a doua se exercită singură. 

O dată cu pubertatea, în om intervin nişte procese ale lumii, nişte procese cosmice, care nu există în om până la această vârstă. 

Reflectaţi doar la aceasta: prin faptul că devine apt să se reproducă, omul este capabil să primească din Cosmos tocmai acele forţele care 
acţionează în sensul unei noi modelări, în sensul unei noi modelări fizice a omului. Aceste forţe cosmice nu erau prezente în om până la 
pubertate. Atunci apare în organismul său fizic acea modificare care, ca să spunem aşa, trimite în organismul său nişte forţe mai puternice 
decât cele care se găseau acolo mai înainte. Copilul încă nu posedă aceste forţe mai mari, mai puternice. El nu posedă încă decât nişte forţe 
mai slabe, care în viaţa pământească pot acţiona numai asupra sufletului, nu asupra corpului. 



îngeri 

Arhangheli 

Arhai 



Serafimi 

Heruvimi 

Tronuri 



Planşa 12+13 



14 \2l 



, 1 35 42 4 49 56 



'nţe^ar/Tîfe 



Exusiai 



Dynamis 

Tronuri 



împliniri karmice 







[măreşte imaginea] 



Acum, o dată cu vârsta de 35 de ani, pentru om începe o perioadă în care, de fapt, sufletul devine mai slab decât era mai înainte, în faţa 
asaltului forţelor deconstructive ale organismului. înainte de 35 de ani, organismul nostru ne susţine într-un mod absolut esenţial. Tendinţa 
acestuia de a construi durează, propriu-zis, până în al treizecilea an. Dar atunci începe o tendinţă puternică, predominantă, de 
deconstrucţie. împotriva acestei tendinţe predominante de deconstrucţie noi nu putem face nimic, nici chiar cu forţele care ne vin de la 
fiinţele Ierarhiei a doua. Atunci trebuie ca sufletul nostru să fie susţinut din Cosmos, în aşa fel încât să nu murim, în mod normal, la 35 de 
ani. Căci, dacă până la 21 de ani ar acţiona fiinţele Ierarhiei a treia, iar de la 14 la 35 de ani, fiinţele Ierarhiei a doua, noi am fi gata să 
murim la mijlocul vieţii noastre pământeşti reale, dacă nu ne-ar susţine corpul fizic, aş zice, în virtutea inerţiei. Dacă nu se întâmplă aşa, 
acest lucru îl datorăm faptului că entităţile primei Ierarhii - Serafimi, Heruvimi, Tronuri - acţionează asupra omului nu numai începând de la 
35 de ani, ci deja de la 21 de ani, pe parcursul celor trei perioade, până la vârsta de 49 de ani. 

Aşadar dvs. aveţi din nou o perioadă, între 28 şi 35 de ani, când Ierarhia a doua şi prima Ierarhie acţionează concomitent. Astfel încât 
Ierarhia a doua nu acţionează singură decât între 21 şi 28 de ani. 

Aşa cum am spus, voi arăta data viitoare ce se întâmplă după aceea. Dvs. aţi putea pune, desigur, întrebarea: Dacă am trecut de 49 de ani, 
suntem părăsiţi de toate Ierarhiile? - Am spus că vom vedea mai târziu ce se întâmplă atunci. Ceea ce avem de spus astăzi nu se aplică 
numai celor care au sub 49 de ani, ci şi celorlalţi. Dar noi trebuie să cunoaştem în realitate cum îşi implantează Ierarhiile forţa lor deosebită, 
energia lor, în cursul vieţii umane. 

Desigur, nu trebuie să credeţi că atunci când studiem asemenea lucruri avem voie să le privim în mod schematic. Când abordăm domeniul 
unei vieţi chiar şi numai puţin mai înalte, nu avem voie deloc să privim lucrurile în mod schematic. 

Deja de un anumit număr de ani a trebuit să vorbesc despre organizarea tripartită a omului, sistemul neuro-senzorial, sistemul ritmic şi 
sistemul metabolismului şi al membrelor. De aici, un profesor - câte nu fac profesorii! - a tras concluzia [ Nota 68 ] că eu împart omul în 
sistem-cap, sistem-piept şi sistem-abdomen, fiindcă el îşi reprezenta lucrurile juxtapuse în mod schematic. Dar eu am subliniat întotdeauna 
că sistemul neuro-senzorial este, bineînţeles, concentrat în principal în cap, dar că el impregnează omul întreg. La fel este şi cu sistemul 
ritmic. Lucrurile nu trebuie văzute juxtapuse în spaţiu. Şi tot în acest fel trebuie să înţelegeţi această succesiune: în principal, influenţa 
îngerilor. Arhanghelilor şi Arhailor este limitată la primele trei perioade ale vieţii, dar ea se face simţită pe tot parcursul existenţei, aşa cum 





Dezvoltarea intelectualismului este astăzi, aşadar, extrem de puternică. Dar, în zilele noastre, această dezvoltarea intelectuală se află, la 
majoritatea oamenilor, sub influenţa încarnărilor lor din secolele 7 sau 8 după întemeierea creştinismului. în sufletul uman devenea atunci 
din ce în ce mai slab sentimentul a ceea coboară în viaţa pământească din viaţa preterestră. Oamenii începeau să se intereseze din ce în ce 
mai mult de ceea ce urmează după moarte şi, în schimb, să se intereseze din ce în ce mai puţin de ceea ce precedase viaţa lor 
pământească. Eu m-am pronunţat adesea în legătură cu acest fapt, spunând: Noi nu avem un termen expresiv pentru a denumi 
eternitatea, ci numai pentru o jumătate de eternitate, cea care, în realitate, începe şi nu se sfârşeşte niciodată. Pentru această parte a 
eternităţii ( vezi schiţa), noi, oamenii, avem cuvântul nemurire (germ. Unsterblichkeit); dar pentru cealaltă jumătate de eternitate, cea care 
nu a început niciodată, noi nu avem, ca vechile limbi, cuvântul nenaştere (germ. Ungeborenheit). Dar eternitatea, în totalitatea ei, cuprinde 
nemurirea şi nenaşterea. 



'////////t// ///////////// //////////// ll/tl ■ 
* //*''' 
nenaştere nemurire 



Aşa cum noi ieşim din lumea pământească, prin faptul că trecem prin moarte, care este o transformare, nu un sfârşit, tot astfel am intrat în 
lume ca fiinţe a căror naştere înseamnă numai o transformare. 



Astfel că putem spune: Conştienţa, încă foarte vie la omul primelor secole ale creştinismului: Eu am coborât din lumea spirituală în existenţa 
fizică -, a început să slăbească, şi s-a limitat tot mai mult la aceasta: Eu sunt aici; ceea ce s-a întâmplat înainte nu mă interesează, asta-i 
sigur; ceea ce s-a întâmplat înainte nu mă interesează, ceea ce mă interesează este ceea ce urmează după moarte. - Această conştienţă 
s-a consolidat tot mai mult. Această evoluţie a conştienţei a avut loc în timpul primelor secole ale creştinismului. La oamenii care treceau 
atunci prin încarnarea lor determinantă, sentimentul vag al unei existenţe preterestre a fost refulat. Iată de ce inteligenţa s-a orientat 
numai spre ceea ce este pământesc. Această inteligenţă este puternică, dar ea se îndreaptă numai spre ceea ce este pământesc. Când ne 











partid. Drumul de la cerinţele karmice la realizările karmice s-a efectuat în aşa fel încât forţele intelectuale ale omului actual, pregătite în 
cursul unei vieţi pământeşti din secolul 8 sau 9 al erei noastre, nu erau destul de viguroase la vârsta când sufletul devine mai slab, când 
corpul opune o mai mare rezistenţă, pentru a ajunge la prima Ierarhie. 

Şi iată ce mi s-a revelat: Acei numeroşi oameni din zilele noastre care sunt atât de inteligenţi, care prin formaţia lor şcolară pot deveni, 
înainte de toate, atât de inteligenţi, dezvoltă în prima perioadă a vieţii lor posibilitatea să ajungă cu forţele inteligenţei lor până la Ierarhia a 
treia - îngeri. Arhangheli, Arhai. Ei reuşesc să facă acest lucru. Sunt personalităţi care promit mult. 

Când intră în domeniul Ierarhiei a doua, putem spune că ei sunt mai dăruiţi acestei Ierarhii. Ea coboară într-adevăr spre ei; aproape toţi 
devin capabili de procreare. Această Ierarhie cosmică vine în preajma lor. Aici nu există un real abis între om şi Ierarhia superioară. 

Dar atunci când este vorba pentru om, spre 28 de ani, să găsească legătura cu prima Ierarhie, în această legătură trebuie să fie implicat 
omul întreg, până în sistemul metabolismului şi al membrelor. Atunci acest om are nevoie de nişte forţe interioare mai puternice pentru a se 
menţine în spirit. Ceea ce a fost depus în om, drept germene venind din vieţile anterioare, din epoca în care oamenii nu se mai gândeau la 
existenţa preterestră, nu mai este suficient. 

Tocmai când vrem să ţinem seama de evoluţia karmei putem spune următoarele: Trebuie să cerem cu tărie adevăratului educator al 
oamenilor, adevăratului pedagog, să hrănească atât de mult intelectul cu forţe spirituale încât, în anii ulteriori, intelectul pătruns de 
moralitate să poată echilibra forţele care îl trag pe om în jos ( vezi prima schiţă, săgeata îndreptată în jos), care îl îndepărtează de prima 
Ierarhie. 

într-adevăr, nu este un lucru lipsit de importanţă, tocmai în epoca noastră, să comparăm a doua parte a vieţii umane cu prima parte. Cei 
care sunt înzestraţi cu un simţ pentru observarea vieţii, pentru observarea vieţii într-un mod just, ar trebui să-şi orienteze cercetările lor în 
această direcţie. Căci aici deja viaţa obişnuită, dragii mei prieteni, este revelatoare. Exemplele pe care tocmai vi le-am dat sunt exemple 
luate din viaţa obişnuită, exemple pe care le-am putea găsi cu sutele, cu miile, ele se găsesc peste tot. Dar am mai putea găsi şi altceva, 
care ar arăta acelaşi lucru, numai că, aş zice, într-un domeniu superior al vieţii. Când eu, care m-am interesat întotdeauna de evoluţia 
spirituală a oamenilor, îmi îndrept privirea asupra unui anumit număr de asemenea oameni, care păşesc în viaţă ca oameni productivi, care 
au exercitat asupra semenilor lor o impresie puternică, să spunem, ca tineri poeţi sau ca tineri artişti, şi când îi privesc apoi pe aceiaşi 
oameni despre care se spunea, pe când ei încă mai aveau 24, 25, 26, 27 de ani: ce puternic, ce extraordinar talent! - văd că ei au 
îmbătrânit, totul a secat, au rămas la poeziile din tinereţe, la creaţiile artistice din tinereţe. Mai târziu, sursa lor a secat. Ei nu mai erau nimic 
în domeniul în care străluciseră odinioară. 

Dacă treceţi în revistă numele celor care, ca tineri poeţi sau artişti, au cunoscut notorietatea, apoi ei înşişi şi-au şters numele din istoria vie 
a literaturii sau din istoria artei, veţi găsi confirmat ceea ce vă spun eu acum. Dar aceasta vă va arăta totodată cum diferitele perioade ale 
vieţii omului ne indică felul în care intervine karma, felul în care intervin impulsurile karmice în viaţa umană. 

Tot ceea ce nu este decât intelectual şi materialist nu-l poate cuprinde pe om în mod interior decât în tinereţe. Numai spiritualul care este 
integrat elementului intelectual poate ţine pe durata întregii vieţi, vreau să spun, pe durata întregii vieţi pământeşti în perspectiva karmei. 

Când vedem că apar asemenea destine cum sunt cele pe care tocmai le-am descris trebuie să ne întoarcem în urmă la vieţile anterioare, 
când oamenilor respectivi nu li s-a oferit posibilitatea contemplării a ceea ce este cu adevărat spiritual, contemplare pe care nu o putem 
avea în mod just decât dacă examinăm nu numai existenţa de după moarte, ci şi existenţa care precede naşterea. 

în epoca noastră, acest aspect tragic al vieţii apare în mod frecvent, şi noi am văzut atâtea înzestrări care nu au ţinut o viaţă întreagă. în 
zilele noastre avem multe idealuri la tineri, dar puţine la persoanele vârstnice. Bătrânii contează mai mult pe Stat şi pe pensionarea lor, 
decât pe viaţa într-adevăr activă, fiindcă ei au nevoie de un sprijin din exterior, fiindcă ei nu pot găsi ceea ce i-ar pune în legătură cu prima 
Ierarhie. 

Astfel că, dacă vrem să vedem în mod just lucrurile din punct de vedere karmic, trebuie să ţinem seama de aceste diferite părţi ale omului, 
care se întrepătrund. Nu vreau să spun aici că dincolo de 49 de ani viaţa ne este dăruită [ Nota 69 ]; aşa cum spuneam, despre acest lucru 
vom mai vorbi. Dar când omul trece prin aceste perioade ale vieţii ( vezi prima schiţă), prin prima grupă de trei perioade, prin a doua şi apoi 
prin a treia, omul trăieşte mai întâi în legătură cu Ierarhia a treia. El leagă după aceea relaţii, în mod interior, inconştient, cu Ierarhia a 
doua, apoi cu prima Ierarhie. Abia în funcţie de aceasta putem judeca în ce măsură omul oferă impulsurilor karmice posibilitatea de a prinde 
formă în el. Căci abia cunoaşterea acestor relaţii cu Ierarhiile superioare ne face capabili să vedem viaţa umană concretă. 

îngerii, Arhanghelii, Arhaii se adresează într-un fel subconştientului nostru în timpul primelor trei perioade ale vieţii şi ne spun: Tu ai adus 
toate acestea din nişte epoci trecute, dintr-o existenţă pământească anterioară, trebuie să ţi le asumi. - Acestea sunt adresate părţii 
inconştiente a vieţii noastre conduse de destin. în cursul acestor trei perioade, destinul face să răsune ceea ce ne spune mai ales Ierarhia 
îngerilor: Saturn, Jupiter, Marte au rânduit în legătură cu tine un lucru sau altul. Noi am citit aceasta din forţele lor. 

Urmează apoi tot ceea ce emană de la Ierarhia a doua, din regiunea Soarelui. Şi, în sfârşit, urmează ceea ce emană în acest fel de la prima 
Ierarhie şi vine din domeniul lui Venus, Mercur, Lună. Şi, la fel cum îngerii, în timpul primelor trei perioade ale vieţii noastre, au strigat, în 
subconştientul nostru: Saturn, Jupiter şi Marte ne-au spus că tu trebuie să porţi în viaţă acest destin -, tot astfel, Serafimii se află, începând 
de la 28 de ani, în subconştientul nostru; şi ei se adresează tot subconştientului, spunând: Toate aceasta îţi rămân, pentru că tu nu le poţi 
împlini, pentru că tu nu ajungi până la noi, acestea îţi rămân, şi tu va trebui să le duci cu tine în următoarea viaţă pământească; tu nu le poţi 
compensa, tu nu ai forţa necesară pentru aceasta. 

Puterile karmei, puterile care dau formă destinului nostru, ni se adresează sub pragul conştienţei. Ele ni se adresează prin cele trei Ierarhii 
superioare. Şi dacă avem o anumită sensibilitate pentru ceea ce intervine astfel în viaţa noastră ca mână a destinului această privire asupra 
destinului nostru ne face de asemenea să presimţim, cu o sfântă sfială, cum, pe parcursul vieţii, la acest destin al nostru urzesc entităţile 
tuturor celor trei Ierarhii. Abia atunci ne privim viaţa în mod just. 

Căci, vedeţi dvs., cine ar fi cu adevărat satisfăcut dacă, întrebându-ne despre cineva de care se interesează, despre a cărui viaţă 
pământească ar vrea să afle ceva, fiindcă presupune că noi am şti ceva despre el - noi i-am răspunde: Se numeşte Joseph Miiiier. - Nu ştim 
să-i spunem nimic altceva decât numele. El se aştepta să afle despre acest om ceva mai real decât numele său: nişte evenimente din viaţa 
lui pământească, informaţii despre forţele, despre impulsurile care au acţionat asupra lui în cadrul vieţii pământeşti. Nu ne putem mulţumi cu 
un simplu nume când vrem să ştim ceva despre viaţa pământească a unui om. Dar, în epoca noastră materialistă oamenii se mulţumesc, din 
păcate, cu termenul generic de "om" pentru a desemna ceea ce se află în dosul conştienţei obişnuite şi în care acţionează toate aceste 
entităţi ale Ierarhiilor: îngeri. Arhangheli şi Arhai, Exusiai, Dynamis şi Kyriotetes, Serafimi, Heruvimi şi Tronuri. Ei nu privesc ceea ce este 
concret. Dar, în această privinţă, oamenii trebuie să înveţe să vadă din nou ceea ce este concret. 



Biblioteca antroposofică 



Căutare Lucrări Online Index GA236 Precedenta Următoarea 



Corecturi 



Rudolf Steiner 

CONSIDERAŢII ESOTERICE ASUPRA LEGĂTURILOR KARMICE 
VOLUMUL II 

GA 236 

CONFERINŢA A DOUĂSPREZECEA 

Dornach, 29 mai 1924 

V-am explicat ultima dată în ce relaţii se află omul pe parcursul vieţii sale cu diversele Ierarhii ale lumii superioare, şi aş vrea să remarc 
faptul că tot ceea ce am expus ne va conduce în cele din urmă să înţelegem tot mai bine acţiunea karmei în viaţa omului şi în evoluţia 
omenirii. Aşadar aceste consideraţii sunt propriu-zis o pregătire pentru înţelegerea karmei. 

Am arătat cum, de la naşterea omului până în jurul vârstei de douăzeci şi unu de ani. Ierarhia a treia întreţine o legătură deosebită cu omul, 
cum apoi, în momentul pubertăţii, intervine Ierarhia a doua, Exusiai, Dynamis, Kyriotetes, cum această Ierarhie continuă să acţioneze după 
pubertate mai întâi într-o primă fază, până la douăzeci şi unu de ani, apoi, într-o a doua fază, până la douăzeci şi opt de ani, apoi, într-o a 
treia fază, până la treizeci şi cinci de ani; dar deja de la douăzeci şi opt de ani se stabileşte un raport profund cu prima Ierarhie, a 
Serafimilor, Heruvimilor şi Tronurilor, care acţionează, în prima lor fază, până la treizeci şi cinci de ani, când ei lucrează împreună cu Ierarhia 
a doua, apoi, într-o a doua fază, până la patruzeci şi doi de ani şi, în sfârşit, într-o a treia fază, până la patruzeci şi nouă de ani. 

Acum, ceea ce intervine astfel în mod nemijlocit în cursul vieţii umane şi provine de la entităţile Ierarhiilor se încrucişează, aş spune, cu ceea 
ce se revarsă în viaţa umană drept reflectări ale fiinţelor spirituale ale sistemului planetar. 

Noi ştim, desigur, despre fiecare planetă, că atunci când îi privim aspectul fizic, acesta nu este decât semnul care ne arată că în direcţia din 
care ne apare în general planeta, astrul, este prezentă o colonie de fiinţe spirituale. Ne ridicăm ochii spre o stea, dar ceea ce vedem 
strălucind, licărind, este semnul exterior al faptului că în această direcţie privirea sufletului nostru întâlneşte o colonie cosmică de entităţi 
spirituale. Noi suntem situaţi în viaţă în aşa fel încât în corpul nostru fizic noi purtăm un corp eteric. în momentul în care omul se ridică la 
cunoaşterea imaginativă, suprasensibilă, el percepe tot ce este în stare să perceapă cu ajutorul corpului eteric. V-am indicat în repetate 
rânduri cum atunci omul are viziunea retrospectivă a întregului tablou al vieţii sale pământeşti începând de la naştere, şi cum în faţa 
sufletului se află, în mod simultan, toate evenimentele şi toate forţele pe care le-a avut şi care au intervenit în timpul creşterii sale, în 
întreaga sa organizare fizică, sufletească şi spirituală, sub forma unei panorame grandioase, a unui tablou puternic, ca şi cum timpul ar fi 
devenit spaţiu. Când suntem iniţiaţi în cunoaşterea imaginativă, noi învăţăm să ne cuprindem astfel viaţa într-o privire de ansamblu 

Dar apoi, când intervine cunoaşterea inspirată, putem contempla această retrospectivă reală a vieţii pământeşti, care este un tablou- 
amintire, şi atunci privirii i se înfăţişează, prin faptul că în cunoaşterea inspirată am înăbuşit ceea ce este de natură imaginativă, prin faptul 
că aşa-numitele evenimente ale vieţii pământeşti, în măsura în care ele sunt, de asemenea, perceptibile prin corpul eteric nu mai sunt 
prezente -, atunci privirii i se înfăţişează ceva superior. 

Aşadar dacă eu indic în mod schematic această retrospectivă pe care o are omul - în loc de privirea sufletului, desenez privirea fizică - până 
la naştere în acest curent, acest curent dispare în conştienţa inspirată, şi atunci apar tot felul de alte formaţiuni. 

în acest curent apare ( vezi desenul, violet ) [ Nota 70 ] mai întâi ceva ca o revelaţie, şi, dacă ne ştim orienta în Inspiraţie, putem observa ce 
apare aici propriu-zis. 

Aşadar, înţelegeţi-mă bine: Ne îndreptăm privirea asupra unui tablou care conţine întregul curs al vieţii umane. în acest tablou există o 
anumită porţiune; dacă ne îndreptăm privirea asupra acestei porţiuni, ea i se arată iniţierii inspirate în aşa fel încât tabloul-amintire, 
începând cu naşterea, aşadar, cu anul zero, până la al şaptelea an, este şters, şi în locul unde a fost ştearsă această porţiune din tabloul- 
amintire apar atunci toate acele fapte ce rezultă din legătura pe care o au cu omul, după moartea sa, fiinţele lunare despre care v-am 
vorbit. 

Ceea ce v-am povestit, de exemplu, despre trăirea pe care am avut-o privitor la viaţa de după moarte a personalităţii care mi-a servit ca 
model pentru Strader din dramele mele misterii, eu am avut-o privind mai întâi tabloul-amintire, apoi ştergând acest tablou-amintire din 
conştienţa inspirată. După ce este ştearsă partea corespunzătoare perioadei dintre naştere şi anul al şaptelea apar efectele despre care v- 
am vorbit, şi care reprezintă colaborarea entităţilor lunare (violet) cu entitatea umană după moarte. 

Experienţele pe care le putem face prin faptul că drumul vieţii de la naştere până la anul al şaptelea devine transparent şi prin faptul că în 
acest fel transpar entităţile lunare, faptele entităţilor lunare, ceea ce devine atunci vizibil, ceea ce poate fi atunci cunoscut, aceasta poate fi 
perceput cel mai uşor de către orice iniţiat 

Căci, într-adevăr, dvs. veţi înţelege uşor acest lucru, noi putem dobândi iniţierea la orice vârstă, în afară de vârsta primei copilării. De obicei 
nu se iniţiază copiii sub şapte ani. Şi dacă vrem să pătrundem cu privirea ceea ce descriu în acest moment, trebuie să fi depăşit această 
vârstă. Oricine este iniţiat a depăşit, fireşte, al şaptelea an al său. De aceea este relativ uşor să sesizăm ceea ce poate fi văzut în cursul 
vieţii până la al şaptelea an - aşadar, prin ce trece omul între moarte şi o nouă naştere cu ocazia parcurgerii drumului vieţii în sens invers, 
care durează aproximativ o treime din viaţa sa pământească. 

Un al doilea element se revelează atunci când pentru iniţierea inspirată devine vizibilă acea parte a viziunii retrospective corespunzătoare 
perioadei dintre şapte şi paisprezece ani, perioadei pubertăţii. Atunci devine vizibil tot ceea ce trăieşte omul după moarte prin faptul că se 
ridică din regiunea lunară până în regiunea lui Mercur (a/b). 



Omul se ridică în regiunea lui Mercur după ce a trecut prin regiunea Lunii. Dar, dacă vrem să stabilim o relaţie cu omul care se găseşte în 
regiunea lui Mercur, atunci trebuie să ştergem din tabloul-amintire intervalul de timp cuprins între anul al şaptelea al vieţii, când are loc 
schimbarea dentiţiei, şi pubertate. 

Când, după aceea, cunoaşterea inspirată şterge perioada următoare a vieţii umane şi face să apară ceea ce se poate ivi atunci, privirii 
inspirate i se arată evenimente şi fapte pe care le-a trăit omul după moarte în regiunea lui Venus ( portocaliu ). 

Şi astfel, când ne îndreptăm privirea, cu ajutorul iniţierii inspirate, spre această primă perioadă a vieţii umane, vedem oarecum ceea ce se 
întâmplă în Macrocosmos şi, prin aceasta, şi în Macrocosmosul spiritual, cu morţii, cu cei pe care îi numim morţi. 

Ceea ce spun aici vă arată totodată ce infinită profunzime cuprinde o veche ştiinţă în alegerea denumirilor sale. Căci chiar numele Venus 
evocă, în general, elementul iubirii. Dar contemplarea lui Venus corespunde perioadei din viaţa umană când a intervenit pubertatea. 

Urmează după aceea o perioadă care durează de la douăzeci şi unu de ani până la patruzeci şi doi de ani {galben). Când ne cufundăm 
privirea, cu ajutorul iniţierii inspirate, în această perioadă, atunci trăim - cel puţin putem trăi - prin ce trece un defunct în timpul celei mai 
mari părţi a existenţei sale dintre moarte şi o nouă naştere prin faptul că el se află într-un anumit raport cu fiinţele solare. Dacă percepem 
acest interval de timp, devine vizibilă existenţa solară dintre moarte şi o nouă naştere. 




[măreşte imaginea] 



Soarele este un corp ceresc atât de puternic, el conţine atâtea forţe spirituale, atâtea esenţe spirituale, încât, pentru ca omul să poată 
cuprinde cu privirea tot ceea ce provine de la entitatea spirituală a Soarelui exercitând o influenţă asupra lui între moarte şi o nouă naştere, 
trebuie să ştergem un interval de timp de trei ori mai mare decât celelalte; intervalul de timp dintre douăzeci şi unu şi patruzeci şi doi de 
ani. Dvs. trebuie să înţelegeţi totodată că iniţiaţii pot percepe ansamblul relaţiilor omului cu fiinţele solare între moarte şi o nouă naştere 
abia după ce ei au trecut de patruzeci şi doi de ani. înainte de această vârstă, acest ansamblul de relaţii nu este perceptibil. Aşadar şi 
pentru percepţia spirituală înseamnă mult a înainta în vârstă. Există anumite lucruri care, pentru a fi percepute, necesită nu numai o 
anumită iniţiere, dar şi o anumită maturitate de viaţă. 

Urmează acum o nouă perioadă în viaţa umană, de la patruzeci şi doi de ani la patruzeci şi nouă de ani {roşu). Ne apropiem astfel, dragii 
mei prieteni, spre ţelul spre care tindea ultima mea conferinţă, căci o dată cu al patruzeci şi nouălea an încetează posibilitatea de a ne afla 
în relaţii directe cu Ierarhiile. Aţi putut deduce acest lucru din cele expuse. 

Vom examina în curând ce se întâmplă cu cei care au depăşit patruzeci şi nouă de ani. Dacă lăsăm să acţioneze deja astăzi asupra sufletului 
nostru ceea ce se încrucişează cu periodizarea pe care am prezentat-o mai înainte - pentru aceasta trebuie, bineînţeles, să avem cincizeci 
de ani sau mai mult -, aşadar, dacă privim perioada dintre patruzeci şi doi şi patruzeci şi nouă de ani, vedem tot ce poate fi vieţuit de om 
după moartea sa datorită entităţilor care locuiesc pe Marte. 

Dar aici începe deja regiunea în care lumea spirituală veghează asupra unei individualizări importante a omului pe Pământ, prin karmă. Aţi 
văzut, nu-i aşa, cum se pregăteşte karma în cursul acelei existenţe în care este inclus omul imediat după moartea sa, care durează, între 
moarte şi o nouă naştere, o treime din durata vieţii sale pământeşti. Dar karma se pregăteşte încetul cu încetul. Şi eu am făcut unele aluzii 
la felul în care este ea pregătită: ea este pregătită în colaborare cu entităţi superioare. 

Dar există oameni care îşi elaborează karma în mod cu totul deosebit în regiunea lui Mercur, altele, în cea a lui Venus, în regiunea Soarelui, 
dar şi asemenea entităţi care şi-o elaborează în regiunea lui Marte. 

Asemenea entităţi, asemenea oameni care, în virtutea vieţilor lor trecute, duc în lumea spirituală ceva ce trebuie să fie în mod special 
elaborat în regiunea lui Marte, asemenea oameni manifestă după aceea, în felul în care îşi vor duce viitoarea existenţă, rezultatele a ceea 
ce a fost elaborat în această regiune a lui Marte. Permiteţi-mi, dragii mei prieteni, să vă prezint aici un exemplu. 

Vedeţi dvs., în epoca în care mahomedanismul apăruse deja, în epoca în care mahomedanismul îşi răspândea deja influenţele civilizaţiei sale 
asupra Asiei, asupra Africii de Nord şi până în Spania, exista o personalitate a cărei dezvoltarea spirituală avusese loc într-o şcoală din 
Africa de Nord - dar care se afla deja în decadenţă - asemănătoare cu aceea prin care trecuse, mult timp înainte. Sfântul Augustin, o 
personalitate care îşi făcuse studiile în Africa de Nord, absolut în acelaşi spirit şi în acelaşi stil. 

Trebuie să ne imaginăm că în acea epocă studiile erau cu totul altceva decât astăzi. Astăzi nu am putea auzi vorbindu-se prea multe despre 
ceea ce s-a petrecut în urmă cu atâtea secole câte s-au scurs între Sfântul Augustin şi acest personaj din Africa de Nord, despre care vă 
vorbesc aici. Dar pe atunci, mai ales în Africa de Nord, se mai puteau încă face studii misteriale, deşi aceste Misterii erau deja în decadenţă. 
Iar personalitatea la care mă refer a trecut, aşadar, prin acest fel de studii misteriale, ea a învăţat tot ce se putea afla printr-un asemenea 
studiu despre autonomia sufletului uman, despre regiunile pe care le cunoaşte sufletul uman când el percepe după ce s-a desprins de corp 
ş.a.m.d. Dar această personalitate a trecut în Spania cu expediţiile arabe, şi-a asimilat o mare parte a erudiţiei proprii lumii mahomedane 




asiatice, sub forma modificată pe care această erudiţie o luase deja în Spania; ea şi-a asimilat, de asemenea, multe cunoştinţe propagate 
cam peste tot la evrei, nu acea Kabbală care a fost cultivată foarte mult în Evul Mediu târziu, ci o formă mai veche a Kabbalei. Astfel încât, în 
primele timpuri care au urmat după expediţiile mahomedane, această personalitate a fost foarte puternic ancorată în viaţa spirituală a 
acestei direcţii a mahomedanismului, dar într-un fel deosebit: calculând, socotind, în spiritul Kabbalei. 

Toate acestea au fost trăite din nou în cursul unei încarnări feminine ulterioare, când au fost interiorizate, aprofundate, şi au fost asimilate 
mai puţin pe baza capului decât prin inimă. 

Şi apoi această individualitate a trecut, în secolul al 18-lea, în acea personalitate universal cunoscută a lumii franceze, în Voltaire [ Nota 71 ]. 
Vedem, aşadar, această personalitate reapărând în persoana lui Voltaire. 

Dacă privim ce a trăit Voltaire, înainte de a fi fost Voltaire, între moarte şi o nouă naştere, pe baza încarnărilor sale anterioare, atunci 
descoperim că această individualitate a continuat să-şi elaboreze mai ales în regiunea lui Marte, în timpul părţii a doua a vieţii dintre moarte 
şi o nouă naştere, tot ceea ce îşi cucerise prin luptă grea prin studiile sale din Africa de Nord, studii impregnate de spiritul Kabbalei. Şi cu 
ceea ce a fost prelucrat, cu metamorfoza care poate fi realizată în regiunea lui Marte, a revenit în persoana lui Voltaire în secolul al 18-lea. 

Şi astfel am putut să vă dau un exemplu de evoluţie karmică elaborată în mod deosebit între moarte şi o nouă naştere în regiunea lui Marte. 

Marte face agresiv tot ceea ce dezvoltă el, fie pe tărâmul însuşirilor fizice, fie pe tărâmul celor sufleteşti sau spirituale. Dar nu numai agresiv, 
ci chiar războinic. A fi războinic nu înseamnă numai să înaintezi, ci şi a da înapoi, altfel nu am putea purta război. Cred că s-a văzut destul de 
bine acest lucru în timpul războiului mondial. 

Priviţi întreaga viaţă a lui Voltaire : la el s-au dezvoltat şi calităţi ale sufletului, dar, la fiecare pas, sufletul îi este marcat de un atac brusc, de 
agresivitate şi, de asemenea, de recul. Când lansându-se aproape cu temeritate, când dând înapoi până la laşitate. 

Este mult mai bine să studiem aceste lucruri cu ajutorul exemplelor luate pe viu, decât în mod teoretic; de aceea vă prezint asemenea 
exemple. 

Când omul îşi vede apoi, prin iniţierea inspirată - pentru aceasta trebuie să fim cu mult mai vârstnici decât pentru ceea ce am spus mai 
înainte - perioada vieţii cuprinsă între patruzeci şi nouă şi cincizeci şi şase de ani, atunci el îşi cucereşte cunoaşterea a tot ce poate fi trăit 
între moarte şi o nouă naştere datorită influenţei pe care o au asupra omului fiinţele regiunii lui Jupiter (verde). 

Când omul învăţă să cunoască aceste entităţi din regiunea lui Jupiter, are o impresie ciudată. în primă instanţă, ca om - bineînţeles, trebuie 
să fi depăşit vârsta de cincizeci şi şase de ani, dacă vrem să avem această impresie -, el este frapat văzând că există entităţi cum sunt cele 
care sunt legate de regiunea lui Jupiter - vreau să spun că este frapat ca om trăind pe Pământ, nu ca om între moarte şi o nouă naştere, 
căci acolo suntem în relaţie cu aceste entităţi. Sunt nişte entităţi care nu au nevoie să înveţe nimic, căci în momentul în care ele se 
plăsmuiesc - eu nu pot spune: "se nasc", dvs. veţi vedea numaidecât de ce -, ele se plăsmuiesc deja ca fiinţe înzestrate cu o înţelepciune 
infinită. Ele nu sunt niciodată stupide, ele nu sunt niciodată lipsite de înţelepciune, ele sunt plăsmuite aşa cum le-ar plăcea oamenilor de 
multe ori să fie formaţi pe Pământ: dacă ei nu ştiu aprecia binefacerea învăţământului, poate că le-ar plăcea să fie înzestraţi cu înţelepciune 
încă de la naştere. Dar aceste entităţi de pe Jupiter nu se nasc, de fapt, ele se ivesc din întregul organism al lui Jupiter. Ele ies din 
ansamblul lui Jupiter cam la fel cum se formează la noi din atmosferă norii; ele se ivesc în aşa fel încât le putem considera, o dată ce au 
apărut, ca înţelepciune încarnată. în regiunea lui Jupiter, ele nici nu mor, ci se transformă. Jupiter este cu adevărat înţelepciune activă. 
Imaginaţi-vă, să spunem, că dvs. priviţi din înaltul lui Rigi, la picioarele dvs., nişte nori în mişcare şi imaginaţi-vă că aveţi următoarea 
impresie: aceştia nu sunt nori în mişcare, vapori de apă, ci însăşi înţelepciunea în mişcare, imagini-gânduri mişcătoare, dar care sunt nişte 
entităţi, şi atunci aveţi impresia pe care v-ar oferi-o Jupiter. 

Aş vrea acum să vă arăt cu ajutorul unui alt exemplu cum poate fi formată karma în special în această regiune a lui Jupiter. 

Exista o personalitate însetată de cunoaştere, care în ultimele timpuri ale civilizaţiei mexicane cunoscuse cultul Misteriilor mexicane, care 
erau atunci în plină decadenţă, sub semnul magiei şi superstiţiei. Această personalitate era însetată de cunoaştere şi studia totul, totul, cu 
mare precizie. 

Eu am ajuns să mă interesez de această personalitate fiindcă am cunoscut, acum câţiva ani, un om ciudat, care studiază şi astăzi, într-un 
mod primitiv, ceea ce se menţine din vechile Misterii mexicane sub formă de superstiţie, sub forma unor reprezentări decadente. Asemenea 
preocupare nu are nici un sens, căci cel care studiază în zilele noastre aşa ceva, acela studiază pur şi simplu o adunătură de superstiţii; 
toate acestea sunt astăzi în decadenţă. Dar acea personalitate din trecut la care mă refer studiase toate acestea cu un zel înverşunat, încă 
înainte de descoperirea Americii, de aşa-numita descoperire a Americii, într-o perioadă în care civilizaţia mexicană era încă înfloritoare, dar 
începea să decadă, ca civilizaţie a Misteriilor. Astăzi nu cunoaştem nimic în afară de câteva nume şi câteva imagini când vorbim despre Toatl, 
Quetzalcoatl, Tetzcatlipoca, aşadar, despre aceste entităţi ale Misteriilor mexicane. Dar această personalitate, care ştia încă foarte bine că 
Toatl este o entitate care urzeşte, ca un fel de spirit universal, în toţi norii, care este prezentă în tumultul apelor, care străluceşte în 
curcubeu, trăieşte în fulger şi tunet, dar care, în anumite condiţii, cu ajutorul actelor cultice, poate fi determinată să intre în apa sfinţită - 
această personalitate ştia, de asemenea, că Quetzalcoatl era un fel de divinitate care putea locui în om în mod viu în circulaţia lui sanguină 
şi în respiraţie. Aşadar personalitatea respectivă şi-a asimilat acest element viu al civilizaţiei mexicane. 

Acest om s-a reîncarnat mai târziu, fără să treacă printr-o reîncarnare feminină intermediară. El a fost bărbat în Mexic şi, apoi, tot bărbat 
când s-a reîncarnat, fără o încarnare feminină intermediară. Dar, în timpul vieţii sale dintre moarte şi o nouă naştere, el a traversat lumea 
suprasensibilă în aşa fel încât în evoluţia sa karmică - aceasta fiind condiţionată, la rândul ei, de vieţile anterioare, când acest om se aflase 
în altă parte decât în Mexic -, el a dus în regiunea lui Jupiter mai ales ceea ce trăise în legătură cu superstiţiile pe care le-a cunoscut în 
Mexic, dar şi nişte realizări încă pline de conţinut ale unor civilizaţii mai vechi. Ceea ce trăise el în acest fel a trecut prin regiunea lui Jupiter, 
acolo a devenit înţelepciune, dar o înţelepciune având ceva automat, în comparaţie cu acea înţelepciune pe care trebuie să şi-o cucerească 
omul prin propria sa individualitate. înţelepciunea, dacă este aşa vie şi activă cum urzeşte şi trăieşte ea pe Jupiter, atunci se răspândeşte, 
cu ocazia elaborării sale karmice între moarte şi o nouă naştere, asupra a ceea ce omul a trăit mai înainte în timpul vieţii sale pământeşti, 
face ca din toate acestea să radieze înţelepciune şi pe Pământ. Dar această înţelepciune depinde apoi de ceea ce a fost trăit în timpul vieţii 
pământeşti. 

Şi individualitatea la care mă refer este aceeaşi care s-a născut mai târziu în sânul civilizaţiei moderne în persoana lui Eliphas Levi [ Nota 72 ]. 
Eliphas Levi şi-a trăit, aşadar, viaţa sa pământească precedentă în sânul culturii şi civilizaţiei mexicane, el a trecut prin regiunea înţelepciunii 
jupiteriene. Aici, această civilizaţie mexicană decadentă a fost oarecum prelucrată din nou şi, dacă citiţi astăzi cărţile lui Eliphas Levi, puteţi 
găsi în ele amprenta unei mari înţelepciuni răspândite pe un fond extrem de primitiv. Cel care este în stare să pătrundă asemenea lucruri, îşi 
spune atunci: Acesta este, cu siguranţă, Jupiter, dar un Jupiter de o calitate inferioară. 



Şi acum, dacă putem cuprinde cu privirea cursul vieţii umane între cincizeci şi şase şi şaizeci şi trei de ani - îmi este îngăduit, bineînţeles, să 
vorbesc şi despre acest lucru -, dvs. vedeţi că aici atingem problema cu vârful nasului {albastru), privirea pătrunde până la acele influenţe 
care se exercită asupra omului între moarte şi o nouă naştere pornind de la Saturn, de la entităţile saturniene. Spectacolul este încă şi mai 
surprinzător, şi mai tulburător şi, pentru a spune adevărul, un spectacol dureros. 

Entităţile care sunt în legătură cu Saturn sunt nişte entităţi care, prin propria lor natură, nu se preocupă de ceea ce fac în momentul 
prezent; ceea ce fac este săvârşit de ele oarecum într-un mod absolut inconştient, sub constrângerea unor fiinţe divine cu mult mai înalte şi 
în sânul cărora s-au înapoiat după ce au atins maturitatea. Dar, imediat după ce ele au făcut ceva, acest lucru este prezent şi acţionează cu 
o teribilă forţă a amintirii. 

Puneţi-vă în situaţia următoare: Orice faceţi, nu am intenţia să enumăr diversele profesiuni, dar imaginaţi-vă următoarele: orice faceţi, dvs. 
nu sunteţi niciodată atenţi la acţiunea respectivă, atâta timp cât o îndepliniţi, dar de îndată ce aţi îndeplinit-o, ea este prezentă în amintirea 
dvs. ca o imagine extraordinar de vie. Gândiţi-vă, de exemplu, la un cântăreţ: El cântă, dar nu ştie nimic despre aceasta, numai Zeii sunt cei 
care se folosesc de faptul că el cântă. Imaginaţi-vă un auditoriu mare care ascultă: El nu-l remarcă, atâta timp cât cântă; auditorii nu ştiu 
nimic nici despre ei înşişi, nici despre ceea ce trăiesc pe moment. în momentul în care concertul s-a terminat, totul este prezent şi nu mai 
dispare, rămâne şi constituie conţinutul vieţii. Asta suntem atunci. Pe Saturn, nu suntem altceva decât trecut. 

Este ca şi cum dvs., ca om, aţi merge pe Pământ. Imaginaţi-vă că mergeţi: nu remarcaţi nimic în ceea ce vă priveşte, când vă priviţi, dar 
după ce aţi făcut un pas, apare un mic om de zăpadă, făcut din ceea ce eraţi dvs. Acum, dvs. iar nu remarcaţi nimic, vă continuaţi drumul: în 
spatele dvs. apare din nou un mic om de zăpadă. Lucrurile continuă mereu la fel, acest mic om de zăpadă în urma dvs., şi tuturor acestor 
mici oameni de zăpadă le spuneţi Eu. Transpuneţi faptul în spiritual şi aveţi natura fiinţelor saturniene. între moarte şi o nouă naştere, omul 
are de-a face şi cu aceste entităţi care trăiesc, aşadar, cu fiinţa lor cu totul în trecut. Şi pot exista oameni care, cu ocazia elaborării karmei 
lor, au în mod cu totul deosebit de-a face cu aceste fiinţe saturniene. 

Putem înfăţişa destinul unor asemenea oameni numai dacă ne îndreptăm privirea în urmă la fiinţa lor asupra perioadei care se desfăşoară 
între al cincizeci şi şaselea şi al şaizeci şi treilea an al vieţii. Vreau să vă ofer şi aici un exemplu, pentru ca dvs. să vedeţi cum lucrurile care 
apar din punct de vedere karmic în cadrul unei vieţi umane ne trimit înapoi, la ceea ce se petrece în suprasensibil între moarte şi o nouă 
naştere. 

Eu v-am atras atenţia, nu cu mult timp în urmă, asupra a ceea se desfăşura în Misteriile Hyberniei [ Nota 73 ], atât de demne de admiraţie, 
dar şi atât de greu accesibile - fiindcă ele îl resping pe cercetător, cum spuneam atunci -, v-am arătat cât de grandios era aportul Misteriilor 
hybernice din Irlanda. V-am arătat cum omul, după ce învăţa să cunoască toate îndoielile şi toate incertitudinile vieţii, era condus în faţa a 
două statui. Una era făcută dintr-o materie foarte elastică, şi el trebuia s-o bată uşor cu degetul, s-o atingă. El încerca atunci o impresie 
înfiorătoare, oribilă, când făcea astfel nişte găuri în această statuie: era ca şi cum ar fi trebuit fără încetare - lucru teribil pentru un om 
delicat - să taie în carne vie, nu pot spune într-un cadavru, ci în carne vie. Aceasta era una din încercări. 

Cealaltă era statuia care păstra urma a ceea ce se imprima în ea şi nu era restabilită în integritatea ei decât în intervalul dintre două 
exerciţii ale candidatului la iniţiere. 

Eu vă descriu aici toate acele impresii grandioase pe care le cunoşteau iniţiaţii Misteriilor din Hybernia, în legătură cu microcosmosul, cu omul 
însuşi, precum şi în legătură cu marea lume, cu Macrocosmosul. Erau impresii extraordinare, puternice, de o indescriptibilă măreţie. 

Unul dintre cei care participaseră cu un elan interior deosebit la Misteriile din Hybernia, care chiar atinsese un înalt grad de iniţiere în aceste 
misterii, a trebuit apoi - după încarnările sale anterioare, care, la rândul lor, îi oferiseră condiţiile necesare pentru ca această viaţă 
pământească pe care a trăit-o în sânul Misteriilor din Hybernia să se desfăşoare în acest fel - el a trebuit să traverseze mai ales regiunea 
lui Saturn. Erau senzaţii de o indescriptibilă măreţie; eu v-am arătat nu demult, când vă descriam aceste lucruri, că Misteriile din Hybernia 
percepeau o parte din Misteriul de pe Golgotha, fără a intra totuşi cu acesta într-un raport fizic-spaţia I. Unul dintre cei care au trăit toate 
acestea, pe calea simţirii, cu o forţă absolut deosebită, s-a născut din nou în civilizaţia noastră. 

Reprezentaţi-vă acum ce s-a întâmplat cu acest om, în timp ce karma sa ultimă se elabora în regiunea lui Saturn. Totul i s-a prezentat atunci 
în lumina trecutului. El a retrăit ceea ce trăise în Misteriile din Hybernia, iluminat de lumina pe care o proiectează fiinţele saturniene asupra a 
tot ceea ce se întoarce înapoi la un trecut îndepărtat; şi aceasta trezea în el imagini grandioase din timpurile preterestre, din timpul 
existenţei lunare şi din timpul existenţei solare. 

Atunci când s-a reîncarnat, ceea ce avea nuanţa, coloritul trecutului anterior încarnării planetare Pământ s-a transformat pentru el în nişte 
imagini puternice, care îşi proiectau licărirea în viitor, imagini idealizate, dar imagini idealizate ale unui spirit vizionar, şi care apar apoi sub 
forma unui romantism superior. 

într-un cuvânt, această individualitate care a fost odinioară personalitatea unui iniţiat în Misteriile Hyberniei a revenit în timpul nostru - în 
timpul nostru, în sens larg - în persoana lui Victor Hugo [ Nota 74 ]. Viaţa lui Victor Hugo ne indică, prin romantismul ei, prin întreaga ei 
configuraţie, o elaborare a karmei în regiunea lui Saturn. 

Acestea sunt câteva modeste contribuţii care au menirea să arate cum se formează karma. Aşa cum am spus, noi o putem înţelege mai bine 
cu ajutorul unor exemple. Căci a vedea cum s-a format karma unor personalităţii cum sunt Voltaire, Eliphas Levi, Victor Hugo, aceasta este 
deja ceva care ne introduce, în modul cel mai interesant şi mai viu, în cunoaşterea relaţiei propriei entităţi a omului cu entitatea 
macrocosmică spirituală cu ocazia elaborării karmei între moarte şi o nouă naştere. 



Acasă Lucrări Online Index GA236 Precedenta Următoarea 



Biblioteca antroposofică 



Căutare Lucrări Online Index GA236 Precedenta Următoarea 



Corecturi 



Rudolf Steiner 

CONSIDERAŢII ESOTERICE ASUPRA LEGĂTURILOR KARMICE 
VOLUMUL II 

GA 236 

CONFERINŢA A TREISPREZECEA 

Dornach, 30 mai 1924 

Studiul corelaţiilor karmice din viaţa umană cere, în realitate, o înţelegere deplină a unor legităţi universale în privinţa cărora omul de astăzi 
este mai mult sau mai puţin ignorant. Căci aici este vorba despre faptul că în raporturile karmice care acţionează de la o viaţă pământească 
la alta sunt active nişte legităţi de natură spirituală; ele sunt de natură spirituală, astfel încât ar însemna să nu le cunoşti dacă ţi-ai imagina 
câtuşi de puţin că aici este vorba despre o cauzalitate care se aseamănă în vreun fel cauzalităţii pe care o găsim de altfel în lume, când 
vorbim de cauză şi efect. 

Trebuie să înţelegem mai întâi foarte exact ce se întâmplă în viaţa interioară a omului în dosul conştienţei obişnuite, dacă vrem să ajungem 
la înţelegerea raporturilor karmice. Iar o înţelegere a ceea ce se află în dosul conştienţei obişnuite nu poate rezulta decât din observarea 
omului aşa cum se oferă ea cunoaşterii suprasensibile, cunoaşterii iniţiatice. 

Aşadar să încercăm să vedem, mai ales pentru a completa anumite lucruri care au fost schiţate aici în ultimele conferinţe şi care apoi, 
dezvoltate, ne vor conduce spre o deplină înţelegere a karmei, aşadar, să încercăm să vedem cum omul, când se ridică până la cunoaşterea 
imaginativă, apoi la cunoaşterea inspirată, apoi la cunoaşterea intuitivă, îşi cucereşte tot mai mult posibilitatea de a înţelege cum se 
situează el ca om în ansamblul Cosmosului. 

Adesea am subliniat, chiar în conferinţe publice, faptul că prin cunoaşterea imaginativă se etalează în faţa omului un tablou al vieţii sale 
actuale, că el îşi vede în nişte imagini cuprinzătoare întregul curs al vieţii, având astfel o viziune de ansamblu, el vede acum tocmai ceea ce 
memoria sa obişnuită nu îi poate oferi. 

Am putea spune: în cazul acestei viziuni de ansamblu, care apare ca urmare a strădaniei spre cunoaşterea imaginativă, omul se află, în 
primă instanţă, cufundat în întregime în corpurile sale fizic şi eteric. Numai că, prin exerciţii corespunzătoare, el devine absolut independent 
de tot ceea ce îi procură impresii prin intermediul corpului fizic. Aşadar prin cunoaşterea imaginativă el devine independent de impresiile sale 
senzoriale, devine independent de cunoaşterea bazată pe intelect. în cadrul cunoaşterii, el nu mai trăieşte decât în corpul său eteric. Prin 
aceasta are el acel tablou-amintire. 

Aşadar, putem spune: Omul trăieşte în elementul suprasensibil, dar el trăieşte în elementul suprasensibil prin faptul că s-a separat, din 
punct de vedere interior, de corpul său fizic. Vedeţi dvs., această cunoaştere imaginativă nu ar fi nici pe departe atât de greu de cucerit cum 
este în realitate pentru majoritatea oamenilor, dacă ar exista mai mult înclinaţia de a rupe legătura interioară dintre viaţa sufletească şi 
corpul fizic. 

Bineînţeles, este relativ uşor să rupem legătura care ne uneşte cu percepţia sensibilă nemijlocită. Dar gândiţi-vă că omul este legat de 
corpul său fizic şi cu toate atitudinile sufleteşti pe care le dobândeşte în viaţa pământească. Noi suntem, desigur, dependenţi de corpul fizic 
şi cu dispoziţiile noastre vitale, în ceea ce priveşte planul fizic. Dispoziţiile noastre vitale sunt cu totul condiţionate de corpul fizic. Când ne 
atribuim o capacitate sau alta, un talent sau altă predispoziţie profundă a sufletului, toate acestea au legătură cu modul în care ne simţim în 
corpul fizic. De toate acestea trebuie să ne eliberăm dacă vrem să atingem o adevărată cunoaştere imaginativă. Dacă reuşim să ne 
eliberăm cu adevărat, fie şi numai timp de un minut, atunci ştim deja ce este cunoaşterea imaginativă, şi atunci ni se deschide, încetul cu 
încetul, tabloul vieţii. 

Acum trebuie să avem în vedere deosebirea dintre "a fi legat de corpul fizic şi prin aceasta a ne afla în corpul fizic", şi "a nu fi legat de corpul 
fizic şi totuşi a ne afla în corpul fizic". Există o deosebire, şi tocmai acest lucru îl realizează cunoaşterea imaginativă: a rămâne în interiorul 
corpului fizic, a nu ieşi deloc din el şi, cu toate acestea, a nu depinde de el. 

Atâta timp cât rămâneţi cu viaţa sufletesc-spirituală în corpul fizic, dvs. îl umpleţi, chiar dacă nu sunteţi legat de el. Dvs. îl umpleţi. Desenez 
acest lucru în mod schematic în acest fel. 

Să considerăm dispoziţiile de viaţă obişnuite, cotidiene, ale omului. Să presupunem că aici ar fi corpul fizic {vezi figura a, în exterior, luminos), 
acesta este corpul eteric {violet) şi acesta elementul spiritual-sufletesc {galben). Lucrurile se întâmplă în felul următor: Prin intermediul 
corpului eteric, omul este legat peste tot, cu muşchii săi, cu oasele sale, cu nervii săi, cu corpul său fizic. Există peste tot aceste legături de 
la corpul eteric la corpul fizic. Gândiţi-vă cu ce putem compara acest lucru: 



Planşa 15 




[măreşte imaginea] 



Presupuneţi că aveţi un vas din argilă poroasă şi că aţi vărsa în el un lichid; acest lichid ar umple porii acestui vas din argilă. Aşadar lichidul 
s-ar infiltra în pereţii poroşi ai vasului. 

Dar s-ar putea, de asemenea, să nu aveţi un vas poros, ci unul care nu ar absorbi nimic din lichid; atunci lichidul ar sta pur şi simplu în vas, 
nu ar avea nici o legătură cu partea interioară a pereţilor vasului. La fel, în cunoaşterea imaginativă, omul se află în interiorul corpului său, 
dar corpul eteric nu pătrunde în muşchi, în oase ş.a.m.d. Pot desena acest lucru astfel: corpul fizic (vezi figura b); dar corpul eteric este acum 
separat şi în interior se află spiritual-sufletescul omului. Corpul eteric s-a desprins numai în interiorul omului. Consecinţa acestei detaşări 
devine perceptibilă, bineînţeles, atunci când se revine la vechea stare. Aşadar este absolut firesc ca omul care se străduieşte să iasă din 
corpul său fizic, rămânând cu toate acestea în el, cum este cazul în cunoaşterea imaginativă, să nu se simtă numai obosit, ci greu, să-şi 
simtă în mod intens corpul fizic, căci trebuie să se introducă din nou în el. 

Aceasta este situaţia în cazul cunoaşterii imaginative, dar nu şi în cazul cunoaşterii inspirate. Cunoaşterea inspirată, care apare, aşa cum v- 
am arătat, în conştienţa golită, face ca omul să se afle cu spiritual-sufletescul său în afara corpului fizic. Aşadar, spiritual-sufletescul se află 
în afara corpurilor fizic şi eteric (vezi figura c). 

Configuraţia exterioară trebuie să fie, aşadar, ca în somn. Trebuie ca omul să poată fi, cu Eul său şi corpul său astral, cu totul în afara 
corpului său eteric. Numai atunci apare cunoaşterea inspirată. 

Dar acum, când omul revine în corpurile sale fizic şi eteric, el observă că există ceva în aceste corpuri, fizic şi eteric, că ele nu mai sunt deloc 
aşa cum le cunoaşte el de obicei, ci că aici, înăuntru, există ceva. Este un lucru foarte important. Şi este foarte important, deoarece întregul 
proces de iniţiere este marcat de faptul că ştim aceasta. 

Ajungem, în primă instanţă, să încercăm o anumită dificultate de a reveni în corpul fizic după Inspiraţie, fiindcă avem sentimentul că ne 
cufundăm în ceva cu totul diferit de ceea ce întâlnim când intrăm de obicei în corpul fizic şi în corpul eteric. 

Amintiţi-vă acum ce v-am spus ieri: Când privim în urmă şi avem în faţa noastră tabloul-amintire şi când ştergem apoi acest tablou prin 
cunoaşterea inspirată, aşadar, când suntem în cunoaşterea inspirată, atunci noi percepem, chiar în cadrul cunoaşterii inspirate, ceea ce se 
află în corpul fizic. Când ştergem din tabloul-amintire perioada dintre naştere şi al şaptelea an al vieţii, până la schimbarea dentiţiei, 
percepem următoarele: în acest corp fizic exista o entitate angelică. Percepem într-adevăr Ierarhia a treia prin una dintre fiinţele sale. 
Situaţia este, aşadar, următoarea: Reuşim să ieşim din corpul fizic, ne întoarcem în acest corp fizic ca în casa noastră de om, şi iată că, 
atunci când revedem perioada care se întinde de la naştere până la anul al şaptelea al vieţii, îl vedem, îl întâlnim aici pe îngerul nostru. 

Vedeţi dvs., aceste realităţi au fost cunoscute odinioară în cursul evoluţiei omenirii, şi anume, în mod diferit, în funcţie de epoci, prin vechea 
clarvedere instinctivă, şi se ţinea seama de ele când se luau anumite hotărâri în ceea ce priveşte organizarea vieţii umane. 

în vechile timpuri, oamenii erau absolut conştienţi de aceste lucruri când îi puneau unui copil numele, şi ţineau seama în această situaţie de 
nişte realităţi spirituale. Astăzi, pentru majoritatea oamenilor este indiferent ce nume le dau copiilor lor. Pentru unii, punctul de vedere este 
ca numele să sune frumos, şi alte lucruri de acest fel. Uneori, în această alegere se pune o anumită cochetărie. Ne place un nume sau altul, 
în timpurile mai vechi, alegerea numelui depindea de o relaţie care se imagina între copil şi lumea spirituală. Luaţi, de exemplu, o epocă 
veche în care era venerat un profet numit Elisei; li se dădea unor fete numele Elisabeth, ceea ce înseamnă casa lui Elisei. în acest fel se 
exprima faptul că acest copil a fost adus pe lume pentru a se asigura chiar prin aceasta protecţia acelui profet. Cu această intenţie se 
dădeau pe atunci numele. 

De ce? Fiindcă se ştia că omul, dacă se află în afara corpului său şi intră din nou în corp, el devine, propriu-zis, purtătorul, el se vede ca fiind 
purtătorul unor entităţi spirituale. Şi întreaga reprezentare că în special copiii sunt protejaţi de îngerul lor se bazează pe faptul că prin 
iniţiere, când omul priveşte în urmă la perioada dintre naştere şi anul al şaptelea al vieţii, el vede ceea ce am caracterizat ieri când am spus: 
După ce această perioadă este ştearsă din tabloul-amintire, transpare Ierarhia îngerilor, respectiv acţiunile lunare. - Am spus deja ieri: 
Există aici un anumit decalaj, dar vom reveni asupra tuturor acestor lucruri. - Aşadar vedem aceasta totodată ca pe ceva care se află în 
interiorul omului. 

Şi la fel când revedem, de exemplu, perioada dintre anul al şaptelea şi anul al paisprezecelea al vieţii, şi reintrăm după aceea în corpul 
nostru, găsim acolo o entitate arhanghelică. Această entitate arhanghelică se află, bineînţeles, acolo şi de la naştere până la anul al 




şaptelea al vieţii. Dar nu o găsim, atâta timp cât ne îndreptăm privirea numai asupra intervalului de timp dintre naştere şi anul al şaptelea al 
vieţii. Astfel, cu ocazia acestei reîntoarceri în corp după ce am fost în afara corpului, percepem în interiorul său toate entităţile Ierarhiilor 
superioare. Dar nu putem ajunge la acest fel de cunoaştere de sine care ne arată cum corpul este purtătorul entităţilor Ierarhiilor 
superioare, decât dacă ieşim mai întâi din corp, pentru a reveni în el după aceea. 

Dar acest lucru poate fi înţeles, la rândul său, în legătură cu un alt fapt. Vedeţi dvs., în Univers există un mare număr de astre; şi aceste 
astre nu sunt, aşa cum v-am spus, decât semnul exterior al unor colonii divine. Aceste colonii de fiinţe spirituale există cu adevărat acolo 
unde strălucesc aceste semne exterioare care sunt astrele. Dar nu avem voie să ne reprezentăm că aceşti Zei se află, cu conştienţa lor, 
numai pe Venus, de exemplu, sau pe Soare, sau pe Mercur, sau pe Sirius, ci ei sunt acolo în principal. Ei au acolo, ca să spunem aşa, centrul 
de greutate al fiinţei lor. Dar toate entităţile spirituale ale Cosmosului care au ceva de-a face cu Pământul nu pot exista în Univers în aşa fel 
încât să putem spune că ele nu locuiesc decât pe Marte sau pe Venus. Oricât de paradoxal ar putea să vă sune, trebuie totuşi să spun: 
Entităţile divine care sunt legate de Pământ şi care locuiesc pe Marte, Venus, Jupiter ş.a.m.d., precum şi pe Soare, ar fi oarbe dacă ar locui 
numai pe Soare sau pe Marte sau pe Jupiter. Ele ar fi oarbe, aşa cum suntem noi când nu avem ochi. Ele ar fi prezente, ele ar acţiona, aşa 
cum putem noi înşine merge, apuca un obiect când nu avem ochi, dar ele nu ar vedea - vreau, desigur, să spun: aşa cum văd Zeii -, ele nu 
ar percepe, printr-o anumită facultate de percepţie, ceea ce se întâmplă în Cosmos. Acum, dragii mei prieteni, dvs., desigur, vă întrebaţi: 
Unde este ochiul, facultatea de percepţie a Zeilor? Unde? - Ei bine, această facultate de percepţie a Zeilor este, pe lângă ceea ce mai este 
ea de altfel. Luna, vecina noastră din Cosmos. Toate entităţile divine de pe Soare, Mercur, Marte, Jupiter, Saturn, au ca ochi Luna. Aceste 
entităţi se află totodată şi în Lună. 

Iar acum gândiţi-vă bine ce am vrut să spun propriu-zis cu toate aceste exemple pe care vi le-am prezentat aici. Luaţi unul singur dintre 
aceste fapte. Am spus despre Lună că ea era odinioară o parte a Pământului şi nu s-a detaşat de el decât în cursul timpului. Aşadar în acele 
vremuri ochiul Zeilor era unit cu Pământul şi Zeii contemplau de pe Pământ Universul. Iată de ce şi marii învăţători originari au putut da 
omenirii înţelepciunea pe care i-au dat-o. Căci, trăind pe Pământ, ei priveau în Cosmos cu ochiul Zeilor, fiindcă Luna se afla atunci în Pământ. 
Şi când Luna s-a separat, ei au mai putut păstra un anumit timp această amintire, au putut să vadă prin amintire ceea ce era văzut aici prin 
ochiul omenirii, Zeii puteau instrui, dar apoi au trebuit să ia calea Lunii şi să întemeieze ei înşişi o colonie, unde se află acum învăţătorii 
originari tocmai pentru a putea vedea cu ochiul Zeilor. 

Gândiţi-vă şi la aceasta: Iahve domnea de pe Lună asupra inimii, asupra sufletului evreilor, şi aceia dintre marii învăţători originari ai 
omenirii care mai luau parte la cultul lui Iahve şi la învăţătura lui Iahve s-au unit pe Lună chiar cu Iahve, pentru a putea privi, cu ochiul său, 
în Cosmos. Cândva, Luna se va uni din nou cu Pământul. Atunci omul va avea din nou pe Pământ posibilitatea să vadă acest Cosmos cu 
ochiul Zeilor. Atunci el va avea, prin natura sa, facultatea de a privi în Cosmos. Vedeţi dvs., toate acestea sunt fapte care îl pot instrui pe om 
în legătură cu adevărata natură a Universului. Abia când privim lumea în acest fel vedem Luna în mod just. 

Şi acum ni se arată şi motivul pentru care tocmai pe Pământ se poate dezvolta libertatea. Atâta timp cât Luna era unită cu Pământul, atâta 
timp cât vechii învăţători originari îi instruiau pe oameni pe baza amintirii, şi atâta vreme cât se păstra învăţătura lor în Misterii, fapt care a 
durat până în secolul al 14-lea d. Chr., întreaga înţelepciune era ceea ce se putea vedea cu ochii Zeilor. Abia din acea perioadă, despre care 
v-am vorbit, abia începând cu 1413 Pământul a ajuns în imposibilitatea absolută de a vedea cu ochii Zeilor. Aşadar atunci începe, o dată cu 
dezvoltarea sufletului conştienţei, posibilitatea ca oamenii să dezvolte libertatea. 

Dar de fapt omul se află pe Pământ numai în ceea ce priveşte percepţia senzorială şi tot ceea ce este cunoaştere prin intelect, căci toate 
acestea sunt legate de corpul său fizic-senzorial. - în realitate, acest lucru se prezintă astfel: Dacă ni-l reprezentăm pe om ( vezi schiţa ), el 
nu iese din sfera Ierarhiilor care locuiesc deasupra lui decât prin ceea ce are legătură cu organele sale de simţ şi cunoaşterea prin intelect - 
aşadar eu ar trebui să pot extinde roşul asupra simţului căldurii şi asupra tuturor acestor aspecte (roşu) -, pe când, cu privire la tot ceea ce 
se află în dosul intelectului său, omul este umplut de Ierarhia a treia ( verde deschis ). Cu privire la tot ceea ce se află în dosul simţirii sale, el 
este umplut de Ierarhia a doua {bustul, portocaliu ), iar cu privire la tot ceea ce se află în dosul voinţei sale, de prima Ierarhie {trunchi, 
galben ). 



Noi ne aflăm de fapt în sânul Ierarhiilor şi nu ieşim din sfera lor decât cu organele noastre de simţ şi cu intelectul nostru. Noi, ca oameni, 
într-adevăr, parcă am înota şi numai capul ar ieşi puţin afară din apă. Astfel prin simţurile noastre şi prin intelectul nostru, noi ieşim din 
oceanul influenţelor pe care le exercită Ierarhiile. 




Planşa 16 



[măreşte imaginea] 



Toate acestea le găsim când, din starea de percepţie în afara corpului, revenim în propriul corp. Constatăm atunci că omul este locuinţa 




sa privi într-un mod absolut 
ni din nou cu Pământul. Cu a 
;ă cu Zeii, el învaţă să conte 
jlui Lună. 

za conştienţei obişnuite, inte 
stră este formată şi modelate 
tul altă natură, ele sunt creai 

noaşterea imaginativă şi ne | 
suntem, de asemenea, convi 
ea naturii umane. Dar prin c 
ă şi când revenim în corp, ne 
n. Suntem îngerul? Suntem c 
iltiplicitatea propriei noastre f 









Când contemplăm destinul omului, privirea noastră pătrunde ca printr-un văl într-un vast ansamblu de fapte cosmice. Acest lucru poate face 
o impresie extraordinar de puternică asupra celui care devine într-adevăr conştient de acest ansamblu de fapte cosmice. E suficient să ne 
reprezentăm acest lucru cu toată intensitatea simţirii. 

Presupuneţi că aţi cuprinde cu privirea viaţa unui om din perspectiva destinului său. Nu ar trebui să fim niciodată indiferenţi la o asemenea 
perspectivă, căci atunci când contemplăm destinul unui om vedem, printr-o privire de ansamblu, faptele care trec de la Ierarhia cea mai 
înaltă la Ierarhia cea mai de jos, pentru a reveni de la aceasta la prima. Când privim destinul unui om, noi contemplăm urzirea, lucrarea şi 
viaţa care se desfăşoară pe scara Ierarhiilor. în realitate, ar trebui să observăm un destin uman cu o infinită evlavie, cu o profundă 
veneraţie interioară, căci atunci când contemplăm un destin uman ne aflăm în faţa întregii lumi divine. 

Acest lucru am încercat să-l ofer simţirii când am compus dramele-misterii, în care găsiţi mereu anumite tablouri care se desfăşoară în viaţa 
pământească, şi altele care se desfăşoară în lumea de dincolo, în lumea spirituală. Eu am arătat, de asemenea, în dramele-misterii, cum nu 
numai Ierarhiile superioare, dar şi fiinţele elementare, şi Ahriman şi Lucifer, intervin în viaţa şi urzirea şi faptele care se revarsă de sus în jos 
şi de jos în sus atunci când se înfăptuieşte destinul omului. 

Gândiţi-vă la scenele [ Nota 75 ] care se desfăşoară pentru Strader şi Capesius în lumea suprasensibilă, când fiinţa lor apare sub cu totul 
alte forme, dar ei sunt aceiaşi. Aici nu avem altceva decât o altă faţetă, care există într-adevăr în om, aceea care se află în lumea Zeilor şi 
nu în lumea regnurilor pământeşti, a mineralelor, a animalelor, a munţilor, a norilor şi copacilor ş.a.m.d. A privi destinele oamenilor cu o 
sfântă sfială, acesta este, de asemenea, un lucru pe care trebuie să ni-l cucerim, pe care trebuie să şi-l cucerească timpul nostru. Când citim 
biografiile pe care le scriu astăzi oamenii cu mentalitate materialistă, ele sunt de fapt îngrozitoare, pentru că sunt scrise fără acea sfântă 
sfială în faţa destinului personalităţii a cărui biografie este descrisă. Biografii ar trebui să ştie că, intervenind într-o viaţă umană, fie şi numai 
descriind-o, ei se amestecă fără să ştie în întreaga lume a Ierarhiilor. 

Prin astfel de consideraţii ajungem la latura afectivă a antroposofiei, ne dăm seama că tot ceea ce ne întâmpină ca antroposofie trebuie să 
ne atingă şi simţirea, nu trebuie să dobândim doar cunoştinţe, ci suntem de asemenea stimulaţi să dezvoltăm şi sentimente faţă de lume, 
pentru că abia sentimentele ne situează în mod just în viaţa umană. Iar dacă nu suntem stimulaţi să încercăm asemenea sentimente, nu 
putem pătrunde acea legitate care străbate karma omului. 



Acasă Lucrări Online Index GA236 Precedenta Următoarea 



Biblioteca antroposofică 



Căutare Lucrări Online Index GA236 Precedenta Următoarea 



Corecturi 



Rudolf Steiner 

CONSIDERAŢII ESOTERICE ASUPRA LEGĂTURILOR KARMICE 
VOLUMUL II 

GA 236 

FORMA COSMICĂ A KARMEI ŞI STUDIUL INDIVIDUALIZAT AL CORELAŢIILOR KARMICE 



CONFERINŢA A PAISPREZECEA 

Dornach, 4 iunie 1924 

Dacă vrem să luăm acum în considerare modul în care acţionează karma, trebuie să ţinem seama de faptul că Eul uman, care constituie 
esenţa propriu-zisă a omului, fiinţa sa cea mai profundă, dispune, într-un fel, de trei instrumente prin care îşi manifestă viaţa sa în lume: 
corpul fizic, corpul eteric şi corpul astral. Omul îşi poartă propriu-zis corpul fizic, corpul eteric şi corpul astral ca pe un veşmânt în jurul lui. El 
nu este nici unul dintre aceste corpuri, căci el este, în sens propriu, Eul. Şi tot Eul este cel care îndură karma şi o formează. 

Acum urmează să examinăm relaţia omului în calitate de fiinţă-Eu cu aceste trei, aş putea spune, formaţiuni-instrumente ale sale, corpurile 
fizic, eteric şi astral, ca să obţinem prin aceasta nişte elemente de bază pentru înţelegerea esenţei karmei. Şi noi ne vom cuceri, cu privire la 
karmă, un punct de vedere care ne va permite să studiem fizicul, etericul şi astralul din om dacă ţinem seama de ceea ce urmează. 

Fizicul, aşa cum îl vedem în regnul mineral, etericul, aşa cum îl găsim activ în regnul vegetal, astralul, aşa cum îl găsim şi pe el activ în regnul 
animal, toate acestea le găsim în mediul înconjurător al omului pe Pământ. Noi avem în Cosmos de jur împrejurul Pământului, aş zice, acel 
Univers în care Pământul se prelungeşte în toate direcţiile. Simţim deja o anumită înrudire între ceea ce se întâmplă pe Pământ şi ceea ce se 
întâmplă în mediul cosmic. Dar pentru ştiinţa spirituală se iveşte o întrebare: Această înrudire, aş putea spune, este ea atât de grosieră cum 
şi-o reprezintă concepţia despre lume naturalist-ştiinţifică din zilele noastre? 

Concepţia despre lume naturalist-ştiinţifică din zilele noastre cercetează ceea ce trăieşte şi, de asemenea, ceea ce nu trăieşte pe Pământ, 
în funcţie de proprietăţile fizice. Ea cercetează stelele. Soarele şi Luna ş.a.m.d., şi ea găseşte, bineînţeles - şi este deosebit de mândră de 
faptul că a găsit acest lucru -, că aceste corpuri cereşti ar fi, în fond, nişte corpuri de aceeaşi natură cu Pământul. 

Dar la această concepţie se ajunge numai printr-o cunoaştere care nu îl sesizează nicăieri pe omul însuşi, ci numai ceea ce este exterior 
omului. în momentul în care îl sesizăm într-adevăr pe om ca fiinţă integrată în Univers, atunci putem găsi relaţiile dintre diferitele părţi 
constitutive ale omului, care sunt instrumentele sale, corpul fizic, corpul eteric, corpul astral, şi entităţile corespunzătoare, esenţele 
corespunzătoare din Cosmos. 

Pentru corpul eteric al omului, noi găsim peste tot în Cosmos eterul cosmic. Desigur, corpul eteric al omului are o anumită structură care îi 
este proprie omului, el conţine în sine anumite forme mobile ş.a.m.d., care se prezintă altfel decât la eterul cosmic. Cu toate acestea, eterul 
cosmic este absolut de aceeaşi natură cu ceea ce se află în corpul eteric al omului. La fel, putem vorbi de o asemănare între ceea ce se află 
în corpul astral al omului şi o anumită astralitate care străbate, afară, în Cosmos, toate lucrurile şi toate fiinţele. Şi aici ajungem la ceva 
extraordinar de important, la ceva care, în esenţa sa, este de fapt complet străin omului modern. 

Planşa 17 





[măreşte imaginea] 



Să pornim de la o reprezentare schematică: Să ne imaginăm omul pe Pământ cu corpul său eteric ( vezi desenul, centrul ), apoi, împrejurul 
Pământului, eterul cosmic {galben), de aceeaşi natură cu eterul uman. în om mai există şi corpul astral {haşură închisă, în Interiorul 
galbenului). în mediul cosmic există şi astralitate, dar unde o putem găsi? Unde este ea? O putem găsi uşor, numai că trebuie să ajungem la 
ceea ce trădează în Cosmos prezenţa astralităţii, la ceea ce o revelează. Astralitatea trebuie să fie undeva. Dar este astralitatea în Cosmos 




fiinţe spaţiale, şi atunci putem spune: Ex Deo nasdmur. - Apoi ne putem îndrepta privirea spre copilul care, venind din timp, pătrunde în 
spaţiu, pentru a-L uni pe Christos cu oamenii. 

Dar noi nu ne putem gândi la limita vieţii pământeşti, la moarte, începând cu Misteriul de pe Golgotha, dacă nu vrem să plătim pierderea 
timpului prin pierderea lui Christos, dacă nu vrem să fim captivi în spaţiu şi să rămânem în el ca nişte fantome. Noi trebuie să murim în 
Christos. Trebuie să ne pătrundem de Misteriul de pe Golgotha. Trebuie să găsim un mijloc de a adăuga la Ex Deo nasdmur pe In Christo 
morimur. Trebuie să adăugăm la ideea de Crăciun ideea de Paşti. 

Astfel, Ex Deo nasdmur face să apară în faţa sufletului nostru ideea de Crăciun, In Christo morimur face să apară în faţa sufletului nostru 
ideea de Paşti. 

Putem spune: Pe Pământ, omul îşi are elementul său fizic, elementul său eteric, şi elementul său astral. Etericul se află şi afară, în Cosmos; 
astralul se află şi afară, în Cosmos ( vezi desenul, roşu ); fizicul se află numai pe Pământ. Aşadar, noi trebuie să spunem: Pământ: fizic, eteric, 
astral; Cosmos: fizicul este absent, dar etericul şi astralul sunt prezente. 

Dar şi Cosmosul este tripartit. El nu are un element în partea de jos, în schimb, el mai are un element în partea de sus. în Cosmos, 
elementul cel mai de jos este etericul; pe Pământ, elementul cel mai de jos este fizicul. Pe Pământ, astralul este elementul cel mai înalt, în 
Cosmos, elementul cel mai înalt este un element pe care omul îl are astăzi în el doar sub formă de rudimente, acel element din care va fi 
ţesută cândva Sinea lui spirituală. Putem spune: în Cosmos, al treilea element este Sinea spirituală. 

Şi acum stelele ne apar ca manifestări a ceva. Eu le-am comparat cu o mângâiere; Sinea spirituală, care se află în dosul stelelor, este fiinţa 
care mângâie. Numai că aici fiinţa care mângâie nu este o unitate, ci întreaga lume a Ierarhiilor. 

Când privesc la un om statura sa, când îi privesc ochii ce-mi trimit strălucirea lor, când îi aud vocea, acestea sunt manifestările omului. Când 
privesc în depărtările Universului, când privesc stelele, acestea sunt manifestările Ierarhiilor, manifestările vieţii Ierarhiilor care ne mişcă 
sufletul. Când îmi cufund privirea în infinitatea firmamentului albastru al lumii, eu văd revelându-se spre exterior corpul lor eteric, care este 
însă elementul cel mai de jos al întregii lumi a Ierarhiilor. 




Planşa 18 




[măreşte imaginea] 



Când privim Cosmosul şi depărtările sale presimţim ceva ce se înalţă deasupra a ceea ce este pământesc, tot aşa cum Pământul, cu 
substanţele sale, cu forţele sale fizice, coboară sub nivelul a ceea ce este cosmic. Pământul are în fizic un element subcosmic. Cosmosul are 
în Sinea spirituală un element suprapământesc. 

Pământ Cosmos 

fizic subcosmic eteric 
eteric astral 

astral Sine spirituală suprapământească 

Ştiinţa fizicii vorbeşte despre o mişcare a Soarelui. Ea poate s-o facă. în interiorul imaginii spaţiale care ne înconjoară drept Cosmos se 
poate vedea într-adevăr în diverse fenomene că Soarele este în mişcare. Dar aceasta nu este decât copia spaţială a mişcării Soarelui. Şi 
când vorbim despre adevăratul Soare, atunci este pur şi simplu un nonsens să spunem că Soarele se deplasează în spaţiu. Un nonsens, 
fiindcă spaţiul este emanat de Soare! Soarele nu radiază numai lumina. Soarele creează, de asemenea, spaţiul. Iar mişcarea Soarelui însuşi 
nu este ceva spaţial decât în interiorul spaţiului; în afara spaţiului, aceasta este o mişcare în timp. Ceea ce apare la Soare, faptul că el 
aleargă spre constelaţia Hercules, aceasta nu este decât o copie a unei evoluţii în timp a fiinţei Soarelui. 



Biblioteca antroposofică 



Căutare Lucrări Online Index GA236 Precedenta Următoarea 



Corecturi 



Rudolf Steiner 

CONSIDERAŢII ESOTERICE ASUPRA LEGĂTURILOR KARMICE 
VOLUMUL II 

GA 236 

CONFERINŢA A CINCISPREZECEA 

Domach, 22 iunie 1924 

Studiul problemelor care se referă la karmă nu este dintre cele mai uşoare, şi când vorbim despre karma omului o facem întotdeauna cu un 
pronunţat sentiment de responsabilitate; cel puţin aşa trebuie să fie. Este vorba aici în realitate de o privire îndreptată asupra celor mai 
profunde corelaţii care guvernează existenţa în lume. Căci în cadrul karmei, în cadrul desfăşurării karmei, au loc nişte evenimente şi procese 
care propriu-zis se află la baza celorlalte fenomene ale lumii, şi chiar ale fenomenelor naturii. Astfel încât, fără a înţelege cum se desfăşoară 
karma în lume şi în evoluţia omenirii, este de fapt imposibil să înţelegem de ce natura exterioară se desfăşoară sub ochii noştri tocmai în 
forma în care este. Am prezentat unele exemple care ne arată cum se desfăşoară karma. Aceste exemple au fost cu grijă alese de mine în 
aşa fel încât acum, când încercăm să facem trecerea spre studiul karmei individuale, să putem face legătura cu ceea ce ne-au oferit aceste 
exemple. 

Aş vrea acum, ca introducere, să fac o observaţie de ordin general, şi aceasta fiindcă astăzi, şi probabil şi cu ocazia conferinţelor viitoare, 
vor fi prezenţi şi prieteni care nu au asistat la conferinţele care au avut loc în cursul ultimelor săptămâni şi luni tocmai cu privire la karmă. 
Este vorba desigur întotdeauna să înţelegem cu toată gravitatea necesară tot ce este în legătură cu Congresul de Crăciun. Ar trebui să ne 
pătrundem de conştienţa că o dată cu acest Congres de Crăciun a avut loc o nouă întemeiere a Societăţii Antroposofice. Ar trebui neapărat, 
ţinând seama de profundele modificări intervenite în modul de a trata comoara înţelepciunii antroposofice, să nu recădem în vechile 
deprinderi şi nici în vechile obişnuinţe de gândire. Şi trebuie să ne fie foarte clar mai ales faptul că tot ceea ce a fost cultivat aici, tot ceea ce 
a fost spus aici, începând cu Congresul de Crăciun, nu trebuie să fie reprodus de un alt om, în faţa unui auditoriu sau altul, în nici un alt fel 
decât, cel mult, pe baza textelor scrise, citind textul cuvânt cu cuvânt, exact aşa cum a fost rostit aici. 

Nu e voie ca cineva să redea în mod liber aceste lucruri. Dacă ele ar fi redate în acest fel, eu aş fi obligat să mă opun. Căci e vorba în 
realitate de faptul că, în cazul unor lucruri atât de dificile şi atât de grave, fiecare cuvânt, fiecare frază pronunţată aici trebuie să fie cu 
precizie cântărită, pentru ca să se vadă în mod clar cum trebuie să fie circumscrise lucrurile. Aşadar dacă cineva îşi propune să comunice 
unui anumit auditoriu, sub o altă formă, ceea ce se spune aici, ar trebui mai întâi să ia legătura cu mine şi să mă întrebe dacă acest lucru 
este posibil. în viitor, în întreaga Mişcare antroposofică trebuie să se instaleze un spirit unitar, un adevărat spirit unitar. Altfel vom cădea, 
fără îndoială, în acele erori în care au căzut unii dintre membrii noştri care au crezut că adevărurile antroposofice trebuie să fie prelucrate în 
mod ştiinţific, şi noi am putut constata cât de multe lucruri dăunătoare, cât de multe lucruri dăunătoare pentru Mişcarea antroposofică au 
fost - spun între ghilimele - "realizate". 

Bineînţeles, condiţiile despre care vorbesc eu aici nu se referă la comunicările absolut confidenţiale; dar, chiar şi pentru acestea, cel care le 
face trebuie să fie pe deplin conştient de responsabilitatea sa. Căci ceea ce trebuie să numesc eu sentimentul responsabilităţii faţă de 
comunicările din lumea spirituală începe chiar din clipa când se vorbeşte aşa cum o fac eu din acest loc. Şi aşa este greu, în general, să 
vorbim aici despre aceste lucruri. Dar posibilităţile noastre organizatorice limitate nu ne permit să facem altfel. Este greu să vorbim despre 
aceste lucruri, căci aceste conferinţe nu ar trebui de fapt să fie rostite decât în faţa unor auditori care pot asista la un ciclu de la început şi 
până la sfârşit. Cel care ajunge mai târziu are, bineînţeles, dificultăţi în înţelegerea problemelor. 

Mijlocul de a remedia această stare de lucruri este ca prietenii noştri să fie pe deplin conştienţi de faptul că există asemenea dificultăţi. 
Atunci, totul este în ordine dacă auditorii sunt pe deplini conştienţi de acest lucru. Dar nu întotdeauna se întâmplă aşa. Şi modul de gândire 
just cu privire la aceste lucruri, care sunt cele mai delicate din interiorul Mişcării antroposofice, nu se poate instaura dacă totuşi pe de altă 
parte, cum se întâmplă şi după Congresul de Crăciun, persistă anumite practici pe care le-am cunoscut în trecut: mici gelozii, ranchiune 
reciproce ş.a.m.d. O anumită atitudine interioară, o anumită seriozitate, sunt absolut necesare pentru ca antroposofia să se poată 
dezvolta. 

Eu am mai spus astfel de lucruri şi înainte, în calitate de îndrumător, când încă nu deţineam funcţia pe care o am în Comitetul director. Dar 
trebuie să spun din nou aceste lucruri, în aşa fel încât ele să reprezinte cu adevărat ceea ce, pornind de la Comitetul director din 
Goetheanum, trebuie să trăiască în Societatea Antroposofică. 

Eu cred că aceste cuvinte pe care le-am rostit pot fi înţelese. Ele au fost spuse pentru ca prietenilor noştri să le apară în mod clar cât este 
de necesară seriozitatea în faţa unui ciclu de conferinţe cum este cel pe care îl prezentăm aici. 



Karma este ceva activ în mod nemijlocit în tot ceea ce trăieşte omul, dar se ascunde în spatele evenimentelor exterioare în tot ceea ce 
trebuie să considerăm ca aparţinând inconştientului şi subconştientului sufletului uman. Lectura unei biografii, în cazul în care citim cu o 
reală participare interioară tot ceea ce este relatat, ar trebui să trezească în cititor sentimente de o natură foarte deosebită. Dacă ar trebui 
să descriu la ce putem ajunge când citim o biografie, aş spune următoarele: Cine urmăreşte cu o adevărată atenţie desfăşurarea unei 
biografii, acela trebuie să-şi spună : într-o biografie apar tot timpul nişte începuturi de descrieri ale unor evenimente de viaţă, care, de fapt, 
nu sunt întemeiate în desfăşurarea ulterioară a firului povestirii. Când avem în faţa noastră o biografie, noi nu avem, propriu-zis, viaţa unui 
om decât într-un anumit fel. în viaţa unui om au loc nu numai acele realităţi pe care el le trăieşte în stare de veghe, aşadar: prima zi - 
urmată de noapte; a doua zi - urmată de noapte, a treia zi - urmată de noapte, şi aşa mai departe; în realitate, noi putem simţi numai din 
punct de vedere exterior ceea ce s-a întâmplat în timpul zilei, în cazul în care nu este vorba de o biografie scrisă de pe poziţia ştiinţei 



spirituale, ceea ce, în condiţiile civilizaţiei actuale, este absolut imposibil. Aşadar noi introducem într-o biografie ceea ce s-a întâmplat în 
timpul zilelor, în timp ce omul căruia îi scriem biografia se afla în stare de veghe. 




[măreşte imaginea] 



Dar ceea ce modelează în realitate o viaţă, ceea ce îi dă formă, ceea ce implantează în ea impulsurile conforme cu destinul, acest element 
nu este vizibil în evenimentele din timpul zilei, el intervine sub forma unor impulsuri care apar în intervalul dintre evenimentele zilelor, din 
lumea spirituală, atunci când omul se află el însuşi în lumea spirituală, începând din momentul adormirii până în momentul trezirii. în viaţa 
reală, aceste impulsuri din timpul somnului se află cu totul cufundate în adâncuri; când relatăm biografii, aceste impulsuri nu apar în 
relatare. Ce înseamnă atunci relatarea biografică a unei vieţii? 

Faţă de viaţa care este relatată, acest lucru nu înseamnă nimic altceva decât dacă am lua, de exemplu. Madona Sixtină de Rafael, am 
agăţa-o pe perete şi i-am acoperi cu hârtie albă anumite părţi, în aşa fel încât nu am vedea aceste părţi, ci numai părţile rămase. 
Spectatorul va avea în mod inevitabil sentimentul: Aici trebuie să mai fie ceva, pentru ca acest tablou să fie complet. 

Acest sentiment ar trebui să-l aibă orice om care citeşte fără idei preconcepute o biografie. Civilizaţia actuală poate sugera acest lucru doar 
prin stil, dar ar trebui s-o facă. Ar trebui să sugerăm acest lucru prin stil. Ar trebui să dăm de înţeles că în viaţa umană intră întotdeauna în 
joc nişte impulsuri care urcă, aş putea spune, din elementul cel mai impersonal al trăirilor sufletesc-spirituale [ Nota 76 ]. Atunci, dragii mei 
prieteni, dacă ar exista cel puţin acest lucru, ar putea fi educat sentimentul că dintr-o biografie trebuie să vorbească, de fapt, karma. Ar fi, 
desigur, o pură abstracţie să relatezi într-o biografie un anumit episod din viaţa unui om, şi apoi să spui: Ei da, acest eveniment provine 
dintr-o existenţă pământească anterioară, sub această formă, iar acum ia forma pe care o vedeţi. - Aşa ceva ar fi, bineînţeles, o pură 
abstracţie. Majoritatea oamenilor ar găsi un asemenea lucru probabil teribil de senzaţional, dar cu aceasta nu s-ar atinge de fapt o 
spiritualitate mai elevată decât aceea a biografiilor filistine din zilele noastre; căci tot ceea ce se realizează în acest domeniu în epoca 
actuală este operă de filistin. 

Dar ceea ce trebuie să se nască astfel în suflet poate fi educat într-un mod deosebit dacă am cultiva, aş spune, un anumit interes pentru 
jurnalele intime ale oamenilor. Aceste însemnări zilnice pot fi scrise, ce-i drept, şi într-un mod foarte filistin, dar, dacă ele nu sunt scrise sau 
citite superficial, s-ar putea - cu condiţia ca cel care le citeşte să nu fie el însuşi un filistin -, s-ar putea să încerce, chiar citind jurnalul unui 
filistin, când trece de la o zi la alta, nişte sentimente care îl vor face să presimtă deja ce este karma, ce sunt raporturile urzite de destin. 

Eu am cunoscut mulţi oameni - şi numărul lor nu este chiar atât de mic - care se credeau capabili să scrie o biografie a lui Goethe. S-ar 
putea spune că aceşti oameni se credeau capabili să scrie o biografie a lui Goethe fiind absolut în afara problemei. Căci dificultatea creşte 
pe măsură ce pătrunzi tot mai mult în ţesătura de relaţii a unei existenţe, şi în special în ţesătura relaţiilor karmice ale existenţei. 

Pătrundeţi cu simţirea tot ceea ce v-am oferit aici. Amintiţi-vă ceea ce v-am expus în acea conferinţă în care vă ceream în mod expres să nu 
mă înţelegeţi numai prin intelect, ci să primiţi aceste lucruri în inima dvs., aşa cum vă îndemn din nou s-o faceţi, să vă deschideţi inimile faţă 
de conţinutul conferinţei ce urmează. Amintiţi-vă că v-am spus acest lucru, pentru că nu putem simţi karma cu adevărat dacă vrem să ne 
apropiem de ea pe cale pur intelectuală. Cel care nu se simte zguduit de anumite legături karmice prezentate aici, acela nu poate studia 
deloc karma în general, dar el nici nu poate progresa până la un studiu individualizat al raporturilor karmice. 

Vom încerca, aşadar, să trecem de la consideraţiile generale la ceea ce ne poate face ca în prezenţa unui eveniment din viaţa unui om să 
spunem: Prin acest eveniment, karma se exprimă într-un anumit fel. 

Când mă gândesc la tot ce am trăit în legătură cu Goethe în timpul celor şapte ani weimarezi în care am lucrat la Arhivele Goethe-Schiller - 
tocmai acum am ajuns, cu autobiografia mea, la sarcina de a medita la toate acestea -, eu îmi spun, în legătură cu problema karmei: Una 
dintre cele mai mari dificultăţi în cazul unei asemenea expuneri este să descrii ce s-a petrecut în sufletul lui Goethe între 1792 şi 1800. A 
scrie acest capitol dintr-o biografie a lui Goethe, sau chiar pur şi simplu a o gândi, a o vedea în aşa fel încât să afli cum acţionează aici 
karma, acesta este într-adevăr unul dintre lucrurile cele mai dificile ce se pot imagina. 

Ei bine, trebuie să începi prin a observa cum apare karma în viaţa unui om pentru privirea care o contemplă, chiar şi pentru privirea ocultă, 
superioară. între adormire şi trezire, omul trăieşte în afara corpurilor sale fizic şi eteric, el trăieşte în Eul său şi în corpul său astral. El 
trăieşte cu Eul şi corpul astral în lumea spirituală. A ajunge la o viziune obiectivă asupra realităţilor care au loc în momentul adormirii şi în 
momentul trezirii, acesta este, iarăşi, unul dintre lucrurile cele mai dificile pentru cercetarea spirituală. Căci, vedeţi dvs., ceea ce se întâmplă 
atunci se prezintă în felul următor. Voi arăta astăzi în mod schematic acest lucru. 

Dacă priviţi în ansamblu tot ceea ce s-a prezentat până acum, din domeniul antroposofiei, în faţa privirii dvs. interioare, veţi simţi că lucrurile 
dau impresia că sunt accesibile înţelegerii. Dar, pentru a le descoperi sunt necesare cercetări spiritual-ştiinţifice extraordinar de dificile. 

Dacă eu desenez un fel de schemă a omului, avem mai întâi o linie care marchează contururile corpului fizic. în acest corp fizic trăieşte corpul 
eteric ( vezi desenul, violet) şi corpul astral {galben). Şi în aceste corpuri trăieşte Eul. 




Planşa 20 




Să-l privim acum pe omul care doarme. Ceea ce am desenat aici rămâne în pat. Ce se întâmplă cu corpul astral şi cu Eul? Corpul astral şi Eul, 
pe care vreau să le sugerez tot în mod schiţat, ies prin capul omului, ele ies propriu-zis prin tot ceea ce este sistem senzorial al omului, 
aşadar, într-un anumit sens, prin tot corpul, dar în principal prin cap, şi ajung atunci - eu desenez acest lucru în mod schematic - în afara 
omului. Aşadar putem spune, dacă facem mai întâi abstracţie de Eu: Corpul astral îl părăseşte pe om la adormire ieşind prin cap. în 
realitate, îl părăseşte prin tot ceea ce înseamnă organe de simţ. Organele de simţ fiind în principal concentrate în cap, masa principală a 
corpului astral iese, bineînţeles, prin cap. Dar, într-un anumit sens - deoarece simţul căldurii, de exemplu, ca şi simţul pipăitului, sunt 
repartizate pe întregul corp -, de peste tot ies nişte radiaţii, care devin tot mai slabe; totuşi, întregul ansamblu ne dă impresia că la 
adormire corpul astral iese prin capul omului. La fel, Eul, care este - dacă recurg la o noţiune spaţială - ceva mai mare decât corpul astral şi 
nu este în întregime inclus în interiorul fiinţei, iese afară din om. Aşa este omul care adoarme. 

Să-l observăm acum pe omul care se trezeşte. Când îl observăm pe omul care se trezeşte, vedem cum corpul astral se întoarce în interiorul 
lui pătrunzând mai întâi prin membrele sale, şi în primul rând prin vârfurile degetelor de la mâini şi de la picioare, pentru a se răspândi 
încetul cu încetul în fiinţa întreagă. El revine, aşadar, exact din direcţia opusă. Şi la fel este şi cu Eul în această privinţă, numai că acum el nu 
învăluie corpul astral, ci este, la reîntoarcere, mai curând împrejmuit de acesta {albastru). 

Noi ne trezim şi, când ne trezim, corpul astral şi Eul se revarsă sub formă de curenţi în noi prin vârfurile degetelor de la mâini şi de la 
picioare. Ele au nevoie, pentru a umple întregul om până la cap, de ziua întreagă; iar când au ajuns în cap, a sosit din nou momentul să-l 
părăsească pe om. Dvs. vedeţi prin aceasta cum corpul astral şi Eul sunt de fapt totdeauna în mişcare, sub forma unor curenţi. 

Dvs. puteţi acum ridica o întrebare: Ei bine, atunci noi, la o jumătate de oră după trezire, nu avem în noi corpul astral - şi mă refer acum 
întotdeauna şi la Eu - nu-l avem decât puţin, până aici (până la încheietura mâinilor), nu a ajuns mai departe; iar jos, până la glezne. 

într-adevăr, aşa stau lucrurile. Când cineva - să presupunem că este un om rezonabil - se trezeşte cel puţin la ora şapte şi rămâne treaz, 
atunci, pe la ora opt şi jumătate el nu va fi în posesia corpului său astral decât până la glezne şi poate aici până la încheieturile mâinilor. Şi 
aşa se continuă lucrurile, lent, până seara. 

Dvs. veţi putea spune: Dar atunci cum se face că noi ne trezim ca un om întreg? Avem totuşi sentimentul că suntem imediat treji ca om 
întreg - în timp ce, de fapt, la şapte şi un sfert numai degetele de la mâini şi de la picioare sunt treze, iar la prânz, la majoritatea oamenilor 
- chiar şi la oamenii rezonabili -, lucrurile nu au progresat decât până la punctul în care ei sunt aşezaţi în corpul lor astral ca într-o baie de 
şezut. - Aşa stau lucrurile. 

La întrebarea care poate fi ridicată aici trebuie să răspundem atrăgând atenţia asupra faptului că în lumea spirituală stăpânesc alte legi 
decât în lumea fizică. în lumea fizică, un corp nu se află decât exact acolo unde se află. Nu aşa stau lucrurile în lumea spirituală. Aici, când 
corpul nostru astral nu a luat încă în posesie decât vârful degetelor de la mâini şi de la picioare, el acţionează totuşi deja în spaţiul 
întregului corp. Aceasta este ciudăţenia. îl putem simţi foarte bine; în timp ce el intră numai puţin, îl putem simţi deja în întregul corp. Dar 
realitatea sa, substanţa sa propriu-zisă, nu se răspândeşte în corp decât în mod lent. Multe lucruri depind de acest fenomen şi de 
înţelegerea lui. De aceasta depind mai ales multe aprecieri care se pot face în legătură cu stările de sănătate sau de boală ale organizării 
umane. Gândiţi-vă numai la aceasta: Pe întreaga durată a somnului, în ceea ce este culcat în pat, şi care nu este omul, ci numai corpurile 
sale fizic şi eteric, nu există decât un fel de activitate vegetal-minerală, deşi într-o organizare umană. Această activitate poate fi normală 
sau anormală, sănătoasă sau patologică. 

Când corpul astral începe să urce în organismul uman pornind de la extremităţile membrelor, atunci, tocmai în orele dimineţii, radiază 
fenomenele patologice, dând naştere unui gen absolut special de percepţie. Iată de ce este extrem de important pentru diagnostic să se 
ştie ce simte pacientul la trezire, când corpul său astral face să urce în el ceea ce este nesănătos. 

Dar să mergem mai departe. Când adormim, ieşim cu Eul şi corpul nostru astral din corpurile fizic şi eteric şi intrăm în lumea spirituală. 
Totuşi, efectul a ceea ce am trăit în timpul zilei rămâne. Dar gândurile nu rămân în forma în care le gândim şi nici sub formă de cuvinte. Nimic 
nu rămâne din toate acestea. Aş putea spune că în corpul astral, când el iese din om, din toate acestea mai rămân doar nişte resturi. 

Şi, imediat ce acest corp astral iese din om, imediat începe să se modeleze, deşi mai întâi sub formă de imagini, karma. Karma începe să se 
modeleze. Ceea ce am făcut bine sau rău în timpul zilei, ceea ce vedem în reprezentările noastre obişnuite, toate acestea încep, imediat ce 
adormim, să se integreze curentului de evoluţie karmică. Şi acest proces durează un anumit timp după adormire. Această integrare în karmă 
domină tot ceea ce se întâmplă cu noi în timpul somnului. 

Apoi, când somnul se continuă {vezi desenul mai jos, săgeţile), începe cufundarea omului mai întâi în acele evenimente care aparţin vieţii 




Biblioteca antroposofică 



Căutare Lucrări Online Index GA236 Precedenta Următoarea 



Corecturi 



Rudolf Steiner 

CONSIDERAŢII ESOTERICE ASUPRA LEGĂTURILOR KARMICE 
VOLUMUL II 

GA 236 

CONFERINŢA A ŞAISPREZECEA 

Domach, 27 iunie 1924 

Expunerile cu privire la karmă nu pot conduce decât încet şi treptat la înţelegerea ansamblului acestor legi complexe care stau la temelia 
lumii. Aş vrea să mă refer astăzi mai întâi la un fapt pe care a trebuit să-l subliniem, şi anume la faptul că, între moarte şi o nouă naştere, la 
modelarea karmei omului lucrează în primul rând oamenii înşişi, oamenii care în această viaţă dintre moarte şi o nouă naştere se află în 
starea pe care am descris-o. Aici ei colaborează cu alţi oameni, mai ales cu acei oameni cu care ei sunt uniţi prin karmă. Aşadar noi vedem 
între moarte şi o nouă naştere grupuri de oameni, grupuri de oameni uniţi karmic, colaborând la modelarea karmei, astfel că putem deja să 
spunem: în această viaţă pur spirituală se disting în mod clar grupuri de oameni care au ceva de-a face împreună. Aceasta nu exclude faptul 
ca şi în această viaţă dintre moarte şi o nouă naştere, şi în special în această viaţă, noi să fim părtaşi la omenirea întreagă, nu înseamnă că 
prin faptul că facem parte dintr-un grup de oameni, sau, să spunem, dintr-un grup de suflete, nu participăm la viaţa întregii omeniri. 

Dar în toate aceste grupuri, până în destinul oamenilor individuali, lucrează entităţile Ierarhiilor superioare. Şi aceste entităţi ale Ierarhiilor 
superioare care se află împreună cu oamenii între moarte şi o nouă naştere şi colaborează cu ei la formarea karmei lor, aceste entităţi 
acţionează şi în viaţa pe care o ducem între naştere şi moarte, prin faptul că acum karma se manifestă în sens moral, ea se manifestă în 
destinul omului. Astăzi trebuie să răspundem la această întrebare: Cum intervine propriu-zis în viaţa oamenilor lucrarea, acţiunea 
Ierarhiilor? 

Aici trebuie să spunem, când vorbim pe baza ştiinţei iniţiatice, că această întrebare ne afectează profund; dvs. puteţi într-adevăr presimţi, 
dragii mei prieteni, din ceea ce am spus în cursul ultimelor conferinţe, că ceea ce se întâmplă din punct de vedere exterior-natural este legat 
de ceea ce se întâmplă în karma omenirii. 

Cel care observă nu numai faptele naturale, ci îşi îndreaptă privirea asupra evenimentelor generale cosmic-umane, acela vede legătura 
dintre ceea ce se desfăşoară în interiorul anumitor grupuri de oameni şi al maselor umane de pe Pământ într-o anumită epocă şi 
fenomenele naturale care se desfăşoară într-o altă epocă. Noi suntem câteodată martorii unor fenomene naturale care intervin în viaţa 
Pământului. Vedem erupţii vulcanice devastatoare, vedem efectele unor evenimente naturale cauzate de forţele elementelor, cum sunt 
inundaţiile şi alte fenomene de acest fel. 

Atâta timp cât considerăm aceste evenimente drept simple fenomene naturale, ne aflăm, în primă instanţă, în faţa a ceva de neînţeles în 
raport cu impresia de ansamblu pe care o primim despre lume. Căci vedem aici nişte evenimente care intervin pe neaşteptate în ordinea 
universală, în faţa cărora atitudinea omului este de obicei aceea de a renunţa să le înţeleagă, de a le accepta ca nenorociri, ca evenimente 
aduse de soartă. Dar cercetarea spiritual-ştiinţifică ne conduce deja ceva mai departe. Căci ea ne oferă nişte concepţii ciudate tocmai în 
legătură cu aceste evenimente ale naturii cauzate de forţele elementelor. 

Să ne plimbăm privirea peste suprafaţa Pământului. Vedem că anumite ţinuturi ale suprafeţei Pământului sunt pur şi simplu presărate cu 
vulcani. în alte ţinuturi există posibilitatea unor catastrofe seismice sau a altor catastrofe. Şi când căutăm tocmai în legătură cu asemenea 
fenomene corelaţiile karmice - aşa cum le-am urmărit în perspectivă istorică în legătură cu mai multe personalităţi ale istoriei în conferinţele 
trecute -, atunci ni se revelează un fapt foarte ciudat. Descoperim această realitate ciudată: Acolo sus, în lumea spirituală, există suflete 
umane care trăiesc între moarte şi o nouă naştere în grupuri alcătuite conform karmei lor şi ele îşi elaborează, în funcţie de relaţiile lor 
karmice trecute, relaţiile lor karmice viitoare. Şi vedem asemenea grupuri de oameni, asemenea grupuri de suflete umane, cu ocazia 
coborârii lor din existenţa preterestră spre existenţa pământească, le vedem îndreptându-se tocmai spre locurile situate în vecinătatea 
vulcanilor sau acolo unde se pot produce cutremure de pământ, pentru ca lor să le fie dat acel destin, legat de nişte evenimente naturale 
cauzate de forţele elementelor, care să îi poată atinge prin faptul că locuiesc în aceste regiuni. Descoperim chiar că în timpul acestei 
existenţe dintre moarte şi o nouă naştere, când omul are cu totul alte puncte de vedere şi sentimente, aceste regiuni sunt uneori cercetate 
de suflete legate unele de altele, pentru a avea parte de destinul care poate fi trăit în acest fel. Căci dacă o frază ca aceasta : Eu mi-am ales 
o mare nenorocire pentru a deveni mai perfect, fiindcă altfel voi rămâne imperfect, ţinând seama de ceea ce se află în karma mea trecută -, 
dacă o asemenea frază poate avea puţin ecou în sufletele noastre aici pe Pământ, această judecată este prezentă, ea este perfect valabilă 
când ne găsim între moarte şi o nouă naştere. Atunci noi căutăm o erupţie vulcanică, un cutremur de pământ, pentru a găsi pe calea 
nenorocirii calea spre perfecţiune. 

Trebuie să ne însuşim neapărat aceste două feluri de a judeca viaţa, cel ce rezultă din lumea spirituală şi cel ce rezultă din lumea fizică. 

Dar, în această ordine a lucrurilor, trebuie să mergem mai departe şi să ne punem, de exemplu, întrebarea următoare: în lumea exterioară 
se desfăşoară fenomenele naturale, cele de toate zilele, care urmează un curs relativ regulat, în măsura în care lumea stelară participă le 
ele; căci această lume stelară urmează într-adevăr un curs relativ regulat, mai ales Soarele, Luna şi celelalte stele, cu excepţia lumii 
problematice a meteorilor şi cometelor, care intervin într-un mod straniu în fenomenele ritmice ale Cosmosului. 

Dar tot ceea ce numim intemperii, vânt, furtună, grindină şi, în general, toate fenomenele climatologice şi meteorologice care se amestecă în 
existenţa noastră naturală, toate acestea intervin zilnic în mod brusc în această desfăşurare ritmică şi regulată. Vedem acest lucru. în primă 
instanţă suntem supuşi acestui curs exterior al evenimentelor naturale. Atunci, dacă avem năzuinţe spirituale, noi ascultăm, desigur, ceea 
ce ni se comunică pe baza iniţierii când ea spune că nu există numai această lume vizibilă, ci şi o lume a suprasensibilului. în această lume a 
suprasensibilului trăiesc fiinţele Ierarhiilor superioare. Şi noi intrăm în domeniul acestor Ierarhii între moarte şi o nouă naştere, tot aşa cum 



intrăm în domeniul celor trei regnuri ale naturii, regnul mineral, regnul vegetal, regnul animal, în timpul vieţii dintre naştere şi moarte. 

Noi ascultăm ce ni se spune aici. încercăm să ne formăm reprezentarea că există această a doua lume, dar foarte adesea ne mulţumim pur 
şi simplu să punem alături aceste două lumi, fără să le legăm una de alta în reprezentările noastre. 

Dar nu ne formăm despre aceste două lumi o viziune conformă cu realitatea decât dacă le putem vedea împreună, dacă le putem vedea, cu 
privirea sufletului, interacţionând. Căci trebuie să transpară pentru noi această interacţiune dacă vrem să înţelegem cum se formează 
karma. Această karmă se pregăteşte în cursul vieţii dintre moarte şi o nouă naştere. Dar ea se plăsmuieşte şi între naştere şi moarte, prin 
acţiunea Ierarhiilor superioare. 

Aşadar trebuie să ne întrebăm: Cum intervin aceste Ierarhii în viaţa pământească? Ei bine, aceste Ierarhii intervin în viaţa pământească 
folosind fenomenele pământeşti, acţionând prin ele. 

Vom înţelege mai uşor ceea ce se întâmplă în acest caz, dacă ne îndreptăm mai întâi privirea spre ceea ce se oferă simţurilor noastre în 
lumea stelelor şi în lumea pământească. în starea de veghe din timpul zilei, noi vedem Soarele deasupra noastră. Noaptea, percepem 
lumina Lunii, lumina stelelor. Să ne reprezentăm o dată, dragii mei prieteni, cum privim în lume, cum lăsăm să acţioneze asupra simţurilor 
noastre ceea ce este deasupra noastră, ceea ce este pe Pământ în jurul nostru, în regnurile naturii. Şi să ne reprezentăm că această lume 
sensibilă nu are în sine mai mult sens decât forma unui cadavru uman. Când privim în jurul nostru tot ceea ce există ca forţe pe Pământ în 
afara omului, noi găsim, ce-i drept, toate forţele care există în cadavru, dar nu găsim forţele omului viu. Cadavrul care stă în faţa noastră 
este un nonsens; el are doar un sens ca rămăşiţă a unui om viu. Şi nu poate fi considerat un om cu raţiune cel care crede că un cadavru s- 
ar putea constitui singur, drept un ansamblu de realităţi întemeiat în sine. El nu poate exista decât în calitate de rămăşiţă, el poate numai 
să ne arate forma a ceva care nu mai este vizibil în el. Şi, aşa cum raţiunea trebuie să ne conducă de la cadavru la omul viu, tot astfel 
suntem în mod necesar conduşi de la tot ce vedem în domeniul existenţei fizic-sensibile la lumea spirituală. Căci această existenţă fizic- 
sensibilă are tot atât de puţin sens ca şi cadavrul. 

Aşa cum în reprezentarea noastră suntem conduşi de la cadavru la omul viu şi putem spune: Acesta este cadavrul unui om -, la fel, noi 
spunem în faţa naturii: Aici este manifestarea puterilor divin-spirituale. - Nici o altă explicaţie nu ar fi aici raţională, şi nici nu este sănătos să 
gândim altfel. Este dovada unei gândiri bolnave dacă gândim altfel. 

Dar ce fel de lume spirituală trebuie să presimţim în dosul acestei lumi fizic-sensibile? Vedeţi dvs., aceasta este lumea spirituală pe care am 
învăţat să o numim Ierarhia a doua: Exusiai, Dynamis, Kyriotetes. 

Ierarhia a doua se află în dosul a tot ceea ce este luminat de Soare. Şi ce nu este luminat de Soare, susţinut de Soare, în lumea pe care noi 
o cunoaştem prin simţuri? Totul este luminat şi susţinut de Soare. 

Aceste entităţi ale Ierarhiei a doua îşi au locuinţa lor principală în Soare. Din Soare, ele guvernează lumea vizibilă, care este manifestarea 
lor. Aşadar putem spune: Dacă avem aici Pământul şi undeva aici Soarele, a cărui lumină ne vine din înaltul cerului, atunci noi avem în dosul 
activităţii solare, în această activitate, în activitatea solară, prin activitatea solară, activitatea Ierarhiei a doua, a entităţilor Exusiai, Dynamis, 
Kyriotetes. 




[măreşte imaginea] 



Radiaţiile solare, care sunt faptele Ierarhiei a doua, sunt purtătoarele tuturor impresiilor senzoriale care pot fi exercitate asupra omului, a 
tuturor impresiilor care ajung la simţurile noastre în timpul zilei, când suntem în stare de veghe. Aşadar ne exprimăm, într-un anumit sens, în 
mod just, dacă spunem: în, prin şi în dosul acţiunii Soarelui în domeniul existenţei noastre fizic-sensibile se află lumea suprasensibilă a celei 
de-a doua Ierarhii. 

Dar mai există şi o altă stare a existenţei noastre pământeşti. Noi am vorbit ultima dată, dintr-un anumit punct de vedere, despre această 
stare. Avem această stare când dormim. Cum se prezintă din punct de vedere cosmic această stare de somn, cum se prezintă în copia sa 
cosmică? Să ne ocupăm acum de acest lucru. 

Aici avem - dacă aceasta este partea suprafeţei pământeşti pe care trăim ( vezi desenul de mai jos, linia in formă de cerc, sus), cu corpurile 
noastre fizic şi eteric în pat ( la stânga), cu corpul nostru astral şi cu Eul nostru în afară {la dreapta) -, atunci noi în Cosmos avem de-a face cu 
faptul că Soarele este în spatele Pământului şi Pământul trebuie să lase să treacă prin el razele Soarelui, pentru ca ele să ajungă până la 
noi. Tot ceea ce este de natură solară este acoperit de Pământ. 

Vedeţi dvs., în toate Misteriile vechi exista o anumită învăţătură care, atunci când o percepem în conţinutul ei, ne face o impresie foarte 
profundă. Cel care era introdus într-un vechi Misteriu, cel care devenea discipol, care intra încetul cu încetul în ştiinţa iniţiatică, ajungea pe o 
anumită treaptă a evoluţiei sale interioare, astfel încât el caracteriza impresiile pe care le primea în felul următor - acum fiţi atenţi, dragii mei 
prieteni, la modul în care vă comunic monologul pe care l-ar fi putut avea un iniţiat de odinioară ajuns pe o anumită treaptă a iniţierii -, un 
astfel de iniţiat ar fi spus cam aşa : Când, în timpul zilei, mă aflu în plină câmpie şi îmi ridic privirea plină de presimţiri spre cer şi mă dăruiesc 
impresiilor simţurilor, atunci eu văd Soarele. Eu îl percep în întreaga lui putere orbitoare de la amiază, şi presimt şi contemplu în dosul 
acestui Soare de amiază acţiunea entităţilor spirituale ale Ierarhiei a doua în ceea ce este solar. înainte de iniţierea mea, ceea ce este solar 
dispărea o dată cu Soarele asfinţitului. Când apare asfinţitul, strălucirea Soarelui dispare. Şi, înainte de iniţierea mea, eu parcurgeam orele 
nopţii cu tenebrele care se năşteau în jurul meu, iar dimineaţa îmi aminteam de aceste tenebre când veneau zorile şi în zori apărea din nou 
Soarele, pentru a-şi parcurge drumul său până la orbitoarea lumină a amiezii. Dar acum, de când am dobândit iniţierea, este altfel: Când 




apar zorii, şi când Soarele îşi reia mersul său diurn, atunci în mine se trezeşte amintirea vieţii nocturne. Ştiu ce am trăit în timpul vieţii 
nocturne. îmi amintesc foarte exact că am văzut cum, încetul cu încetul, o slabă pâlpâire albăstrie pornind de la amurg mergea tot mai 
departe, de la vest la est, şi am văzut la miezul nopţii, de aceasta îmi aduc foarte bine aminte. Soarele în punctul de pe cer opus celui în 
care se afla el cu întreaga lui putere strălucitoare de amiază; i-am văzut pâlpâirea, care face o impresie morală atât de extraordinară, în 
spatele Pământului. Am văzut Soarele la miezul nopţii. 

Un asemenea monolog, care corespunde întru totul adevărului, era pronunţat cu adevărat de aceşti iniţiaţi în meditaţia lor. Căci prin acest 
monolog ei îşi aduceau în faţa propriei lor conştienţe ceea ce exista cu adevărat. Şi atunci când citim la Jakob Bohme [ Nota 77 ], cartea 
"Ivirea zorilor", putem avea impresia zguduitoare că aceste expresii care se află în cartea "Ivirea zorilor" sunt vestigiul unui vechi 
învăţământ minunat. 

Căci ce este "Ivirea zorilor" pentru iniţiaţi? "Ivirea zorilor" este îndemnul de a trezi o amintire cosmică prin viziunea Soarelui de la miezul 
nopţii în spatele Pământului, acoperit de Pământ, licărind prin Pământ. Dacă, în viziunea obişnuită, vedem la amiază discul solar strălucind 
cu lumina sa alb-gălbuie, în viziunea iniţiatică noi vedem Soarele violet-albăstrui la punctul opus al cerului. Pământul apărându-ne ca un corp 
transparent prin care transpare uşor discul alb-gălbui al Soarelui de amiază, iar de cealaltă parte, roşiatic-albăstrui. Dar această apariţie 
pâlpâitoare roşatic-albăstruie - trebuie să exprim acest paradox - nu-i ceea ce este. Avem în realitate impresia, contemplând acest Soare 
de la miezul nopţii, că am vedea în depărtare ceva neclar. Şi când ne obişnuim, datorită iniţierii, să privim cu privirea tot mai precisă a 
iniţiatului ceea ce la început ne apare ca îndepărtat şi neclar, atunci această licărire roşiatic-albăstruie prinde din ce în ce mai mult contur şi 
formă, se extinde asupra întregului cer ascuns de Pământ, şi această parte a cerului se populează. Şi la fel cum, ieşind din casă într-o 
noapte clară, avem viziunea maiestoasă a unui cer acoperit de stele, semănat cu puncte luminoase şi scânteietoare, iar Luna poate că 
apare în mijlocul lor, tot astfel devine vizibilă pentru privirea iniţiatului, de cealaltă parte a cerului, prin Pământul devenit transparent, o 
întreagă lume care se înalţă ca din inima norilor, care îmbracă forme asemănătoare celor pe care le plăsmuieşte viaţa: Tot ceea ce trăieşte 
în Ierarhia a doua, în lumea entităţilor Exusiai, Dynamis, Kyriotetes - atunci apar toate aceste entităţi! 

Şi când observăm din ce în ce mai atent, când ne-am putut câştiga calmul sufletesc necesar - toate acestea se desfăşoară după nişte 
pregătiri, după nişte pregătiri realizate prin meditaţie, căci, de fapt, de toate acestea devenim conştienţi în zori, în amintirea retrospectivă, 
dar avem fenomenul în faţa noastră în aşa fel încât ştim că l-am contemplat în timpul nopţii -, atunci mai intervine şi altceva. Este ca şi cum 
ceea ce apare de cealaltă parte a Pământului - ceea ce eu sugerez aici ca un nor {violet deschis, roşu şi albastru) -, este ca şi cum această 
lume vie, mişcătoare, de entităţi ale Ierarhiei a doua ar radia într-un fel din sine o lume de alte entităţi. Eu sugerez în mod schematic ceea 
ce radiază aici, ceea ce radiază străbătând prin Pământ {galben). Ah! aceasta este cu adevărat o lume de entităţi care, în această 
constelaţie, în această constelaţie nocturnă, acţionează prin Pământ, care se apropie de om parcă plutind, îndepărtându-se - pentru a 
reveni! Noi vedem, ca să spunem aşa, acest şir de fiinţe vii, mişcătoare, ale Ierarhiei a doua emanând din sine, în permanenţă, o altă 
Ierarhie care urcă şi coboară planând, când apropiindu-se de om, când îndepărtându-se din nou. Şi învăţăm încetul cu încetul să cunoaştem 
despre ce este de fapt vorba aici. 




Planşa 22 




[măreşte imaginea] 



Noi am trăit conştienţi toată ziua, acum dormim. Cu alte cuvinte, corpurile noastre fizic şi eteric sunt lăsate în seama propriei lor activităţi, 
tot aşa cum o lume minerală şi vegetală este activă în somn. Dar noi am gândit întreaga zi, prin entitatea noastră umană au trecut întreaga 
zi reprezentări, acestea şi-au lăsat urmele lor în corpurile fizic şi eteric. Noi nu ne-am aminti dimineaţa nimic din ceea ce au fost 
evenimentele existenţei noastre pământeşti dacă nu ar rămâne urmele impresiilor, pe care după aceea le evocăm sub formă de amintiri. 
Aceste urme sunt prezente în ceea ce rămâne din om în timpul orelor nopţii culcat pe pat şi de unde el a plecat. Mai ales în corpul său eteric 
se produce un fenomen ciudat: Ecoul, răsunetul, vibraţia, unduirea, care continuă să se propage, a ceea ce a gândit omul în starea de 
veghe de dimineaţa până seara. 

Şi dacă luăm în considerare acum tot ceea ce doarme pe o anumită porţiune a suprafeţei Pământului, tot ceea ce trăieşte şi urzeşte în 
aceste corpuri eterice - să ne limităm acum doar la corpurile eterice -, ca ecouri a ceea ce au gândit toţi aceşti oameni adormiţi, care se află 
pe această porţiune a suprafeţei Pământului: acestea sunt imagini a ceea ce s-a întâmplat pe Pământ în timpul orelor zilei. 

Iar aceste entităţi care plutesc astfel, când ridicându-se, când coborând, ele se ocupă, în timpul orelor noastre de somn, de ceea ce a 
rămas, ca urme, în corpul nostru eteric. Aceasta devine lumea lor. Aceasta devine lumea lor, este acum experienţa lor, obiectul ocupaţiei lor. 
Atunci ni se revelează un fapt care ne inspiră o veneraţie plină de sfială: Tu ţi-ai lăsat corpul în pat - el este aici. El poartă în sine urmele 
vieţii din timpul zilei. El este ogorul unde rodesc reprezentările tale din timpul zilei. Pe acest ogor păşesc entităţile Ierarhiei a treia - îngeri. 
Arhangheli, Arhai. Aici, înăuntru, în timp ce tu eşti în afara corpurilor tale fizic şi eteric, ele trăiesc ceea ce a fost trăit de oameni sub formă de 
reprezentări în timpul orelor zilei. 

Noi privim cu o veneraţie plină de sfială o asemenea suprafaţă a Pământului unde se află corpuri umane dormind şi, îndreptându-se spre 
ceea ce se petrece în aceste corpuri ca ecouri ale vieţii din timpul zilei, îngerii. Arhanghelii, Arhaii. Şi vedem dezvoltându-se în faţa noastră o 
viaţă minunată, care se desfăşoară între entităţile Ierarhiei a treia şi urmele gândurilor noastre. 

Privim acest câmp şi înţelegem cum suntem situaţi ca oameni în Cosmosul spiritual: în timp ce suntem treji, noi le creăm îngerilor preocupări 
pentru orele când dormim. Da, în timp ce suntem treji, noi le creăm îngerilor preocupări pentru orele când dormim. 

Şi acum ni se lămureşte ceva cu privire la lumea gândurilor noastre. Acum ni se lămureşte următorul lucru cu privire la lumea gândurilor 
noastre: Ei bine, aceste gânduri care îţi trec prin cap, ele conţin roadele pe care tu le-ai depus în corpul tău fizic şi în corpul tău eteric, pe 
care îngerii le culeg în timpul nopţii, pentru a le duce în Cosmos şi pentru a le integra acolo activităţilor Universului. 

Mai vedem şi altceva. în timp ce vedem cum entităţile Ierarhiei a treia, îngeri. Arhangheli, Arhai, ies plutind din entităţile Ierarhiei a doua şi 
din activitatea lor, observăm în dosul acestei mişcări ( vezi desenul de mai sus, violet deschis, jos) nişte entităţi de o splendoare şi o 
grandoare deosebită, care vin să se alăture activităţii Ierarhiei a doua. Vedem entităţile Ierarhiei a doua autoplăsmuindu-se în nişte forme 
roşiatic-albăstrui, dar mai vedem intervenind în această mişcare şi viaţă a Ierarhiei a doua, ca dintr-un fundal, un alt element, şi percepem 
în curând un fel de fulger ( roşu ) care străbate chiar mişcarea şi activitatea Ierarhiei a doua, dar trece prin Pământ, ajungând până la 
cealaltă parte a sa, cea ascunsă, şi se ocupă acum nu de ceea ce a rămas în pat, ci de ceea ce a ieşit afară o dată cu organizarea-Eu şi cu 
corpul astral. 

Şi, aşa cum ne putem îndrepta privirea asupra a ceea ce a rămas în pat ca asupra unui câmp unde roadele gândirii din timpul zilei sunt 
culese pentru Cosmos de îngeri. Arhangheli şi Arhai, tot aşa putem vedea cum cooperează fiinţele Ierarhiei a doua, Exusiai, Dynamis, 
Kyriotetes, şi cele ale primei Ierarhii, Serafimi, Heruvimi, Tronuri, ocupându-se de corpul nostru astral şi de Eul nostru. 

Atunci, în amintirea pe care o are dimineaţa, iniţiatul îşi spune: De la adormire până la trezire, eu am trăit cu Eul şi corpul meu astral. Eu mă 
simţeam atunci ca întreţesut, ca integrat în ceea ce fac entităţile primei Ierarhii, Serafimii, Heruvimii, Tronurile, împreună cu entităţile 
Ierarhiei a doua, Exusiai, Dynamis, Kyriotetes. Eu mă aflam în interiorul lor, şi priveam la corpurile mele fizic şi eteric; eu vedeam urzind 
deasupra lor, într-o lumină alb-gălbuie, activitatea entităţilor Ierarhiei a treia, îngeri. Arhangheli, Arhai, culegând roadele gândurilor mele. 
Eu mă ştiu unit cu fiinţele primei şi ale celei de-a doua Ierarhii. Deasupra trupului meu pe care l-am părăsit, eu contemplu, atunci când văd 
nişte nori spirituali grandioşi, urzirea şi activitatea fiinţelor Ierarhiei a treia. 

Şi astfel, dragii mei prieteni, vă puteţi reprezenta în mod concret cum apar în viziunea iniţiatică, sub formă de Imaginaţiuni, entităţile celor 
trei Ierarhii în interiorul imaginii lumii fizice, numai că ele apar când această lume fizică este scufundată în noapte, pe cealaltă parte a 
Pământului. Şi noi ne putem reprezenta că viziunea, cunoaşterea acestor grandioase realităţi, se imprima din ce în ce mai profund în inimile 
şi sufletele celor care avuseseră parte odinioară de vechea ştiinţă iniţiatică. 

Aceasta se poate întipări iarăşi, în inimile şi sufletele celor care se introduc în ştiinţa iniţiatică modernă. 

Dar să ne reprezentăm că această puternică Imaginaţiune apare în faţa sufletului, şi că ea apare în faţa sufletului în aşa fel încât acum 
prezenţa ei poate fi exprimată în felul următor: Sufletul, în faţa acestei Imaginaţiuni, se află în stare liberă, eliberat de corpurile fizic şi eteric, 
urzind în radiaţiile entităţilor Serafimi, Heruvimi, Tronuri şi ale entităţilor Exusiai, Dynamis, Kyriotetes. 

Să ne reprezentăm că această Imaginaţiune ar fi fost reprezentată, într-un vechi centru de Misterii sub forma unei statui pictate ( vezi 
schiţa), pentru a fi privită de mulţimea care nu era iniţiată; că s-ar fi încercat să se reprezinte în mod plastic ceea ce vedea iniţiatul, într-o 
asemenea maiestuoasă grandoare, pe faţa opusă a Pământului. Şi, pentru a arăta că aceasta este totodată lumea în care se pregăteşte 
karma în colaborare cu entităţile celor două Ierarhii superioare, lângă această statuie stăteau cei mai mari iniţiaţi, aceia care aveau parte 
deja din timpul existenţei lor pământeşti de viziunea la care omul ajunge în mod obişnuit numai între moarte şi o nouă naştere. Aşadar cei 
mai mari iniţiaţi stau aici, în faţa acestei statui ( cercurile de sus). 








Apoi se realiza o altă statuie, înconjurată de forme umane. Acolo stăteau iniţiaţii mai puţin avansaţi ( cercurile de jos), cei care mai aveau încă 
de-a face cu corpul fizic uman şi cu corpul eteric uman. 

Şi, prin faptul că în această reprezentare erau introduşi oameni, se crea o imagine a ceea ce vedeau iniţiaţii în Misterii. Avem aici originea 
altarului, care este neîncadrat în partea din faţă şi înaintea căruia cultul este oficiat de preoţi de un rang mai înalt sau mai puţin înalt în 
ierarhia preoţească, drept copie a ceea ce poate fi contemplat prin ştiinţa iniţiatică. încă şi astăzi, dacă intraţi într-o biserică catolică şi priviţi 
din naos spre altar, aveţi aici o copie slabă a ceea ce a fost inaugurat odinioară de ştiinţa iniţiatică şi căpătaţi o impresie despre naşterea 
unui cult. Un cult nu ia naştere prin faptul că este inventat, căci atunci el nu este un cult. Un cult ia naştere ca o copie a ceea ce se 
desfăşoară în lumea spirituală. 

Dacă ar fi să iau numai un exemplu, aş putea spune, dacă, alături de cultul descris adineaori şi care reprezintă o ceremonie cultică sub 
aspectul său cel mai complet - nu o voi comenta acum -, dacă aş lua numai o mică parte a cultului care a fost deja adoptat de Comunitatea 
Creştinilor, pe care majoritatea dintre dvs. îl cunosc: dacă aş evoca în faţa dvs. amintirea cultului oficiat pentru morţi - fie ceremonia pentru 
incinerare, la care majoritatea dintre dvs. aţi asistat, fie ceremonia pentru înhumare -, ce este, aşadar, acest cult, plăsmuit în sensul 
Comunităţii Creştinilor? [ Nota 78 ] 

Vedeţi desfăşurându-se acest cult. Vedeţi un anumit cult oficiindu-se în faţa sicriului în care se află rămăşiţele pământeşti ale celui decedat, 
îl auziţi pe preot rostind anumite formule de rugăciune. Acest cult ar putea fi şi mai complicat, dar, în simplitatea sa, aşa cum se prezintă 
acum, ceea ce trebuie să fie cucerit pentru omenire prin acest cult poate fi deja cucerit. Ce este acest lucru? 

Să presupunem, dragii mei prieteni, că aici ar fi o oglindă şi acolo un obiect sau o fiinţă; dvs. vedeţi astfel în oglindă imaginea reflectată. 
Aveţi două lucruri: realitatea şi imaginea reflectată. La fel, când se oficiază un cult pentru morţi, dvs. aveţi două lucruri. Cultul care este 
oficiat de preot în faţa sicriului nu este decât o imagine reflectată. Este o adevărată imagine reflectată şi cultul nu ar fi o realitate dacă el nu 
ar fi o imagine reflectată. Ce reflectă această imagine? Ceea ce face preotul aici, când stă în faţa cadavrului şi îşi oficiază cultul, îşi are 
imaginea sa originară în lumea suprasensibilă învecinată cu a noastră, unde, în timp ce noi oficiem cultul pământesc în faţa corpului fizic şi a 
corpului eteric, acesta din urmă fiind, în realitate încă prezent, cultul ceresc este oficiat de cealaltă parte de către entităţile celeilalte feţe a 
existenţei, unde sufletul şi spiritul sunt primite cu un cult de primire, tot aşa cum noi oficiem aici în faţa cadavrului un cult de rămas bun. Un 
cult este o realitate numai dacă îşi are această origine reală. 

Şi astfel dvs. vedeţi cum în viaţa pământească intervine viaţa suprapământească, vedeţi cum viaţa suprapământească este prezentă peste 
tot. Dacă oficiem un adevărat cult pentru morţi, acestui cult pentru morţi îi corespunde ceea ce se celebrează în lumea suprasensibilă. Cele 
două acţionează împreună. Şi dacă avem în rugăciunea pentru morţi evlavie, adevăr, gravitate, atunci împreună cu rugăciunea pentru morţi 
răsună în lumea spirituală rugăciunile entităţilor înaltelor Ierarhii. Aici lumea spirituală şi lumea fizică acţionează împreună. 

Pretutindeni aceste două lumi acţionează împreună. Astfel, ele acţionează împreună în modul cel mai real atunci când pe Pământ apare 
imaginea a ceea ce a fost urzit în sfera suprapământească, între moarte şi o nouă naştere, împreună cu entităţile Ierarhiilor superioare: 
ka rma . 



Acasă Lucrări Online Index GA236 Precedenta Următoarea 



Biblioteca antroposofică 



Căutare Lucrări Online Index GA236 Precedenta Următoarea 



Corecturi 

Rudolf Steiner 

CONSIDERAŢII ESOTERICE ASUPRA LEGĂTURILOR KARMICE 
VOLUMUL II 

GA 236 

CONFERINŢA A ŞAPTESPREZECEA 

Domach, 29 iunie 1924 



După ce am încercat în conferinţa de alaltăieri să evoc în faţa sufletului dvs. imaginea cosmică a cultului care ni-l arată pe om în unire cu 
entităţile lumii spirituale, astfel încât din această unire nu rezultă numai elaborarea karmei, ci şi modul în care se realizează karma în timpul 
existenţei pământeşti, aş vrea să reiau astăzi o idee abordată deja chiar în acea conferinţă. Spuneam că, tocmai în punctul în care a ajuns 
în prezent evoluţia omenirii, asupra sufletului celui care cunoaşte ştiinţa iniţiatică apasă nişte probleme karmice legate de istoria universală. 
Şi, înainte de a trece la consideraţiile care ne vor conduce la cunoaşterea karmei, să examinăm karma şi din punctul de vedere al istoriei 
lumii, care interesează propriu-zis întreaga omenire civilizată de astăzi. 

într-adevăr, în zilele noastre în lume se întâmplă nişte lucruri care ating îndeaproape conştienţa obişnuită, inima, aş putea spune, care este 
legată de conştienţa obişnuită. Asupra civilizaţiei europene planează un nor apăsător şi, într-un anumit sens, este chiar de mirare să vezi 
cât de puţin este dispusă omenirea, în ansamblul ei, să simtă, să perceapă prezenţa acestui nor apăsător care planează asupra civilizaţie 
europene. 

E suficient să ne gândim în primul rând la tot ceea ce rezultă astăzi dintr-o anumită concepţie de viaţă a unei mari părţi a omenirii. Să privim 
numai ceea ce s-a făcut din creştinism în Europa de Est, de unde ne vine vestea, nu absolut de necrezut, că actualul regim sovietic din Rusia 
vrea să distrugă operele lui Tolstoi, să le facă să dispară pentru totdeauna. Deşi, bineînţeles, asemenea lucruri nu sunt realizate imediat ce 
au fost anunţate, totuşi noi nu avem voie să închidem ochii în faţa gravităţii momentului, a momentului istoric pe care îl trăim, şi ar trebui să 
auzim avertismentul ştiinţei iniţiatice, pe care ea ar trebui să-l repete în fiecare zi: astăzi a venit deja vremea când multiplele preocupări 
mărunte ale oamenilor ar trebui să tacă puţin şi cât mai multe suflete să se întoarcă spre problemele importante. Dar interesul pentru 
problemele importante scade, mai curând, decât să crească. 

Şi astfel vedem cum acţionează astăzi nişte concepţii despre lume - acţionează, dar în sens distrugător - care iau naştere dintr-un element 
sufletesc pur pasional, dintr-un element pur emoţional al oamenilor, dintr-un element care urmează în mod esenţial căile luciferice. Şi trebuie 
să constatăm că într-o mare parte a omenirii este respins tot ceea ce înseamnă realitate; căci nu este adevărat că realizările materialiste 
dovedesc o cunoaştere a materiei. Materia este cunoscută numai atunci când în sânul acestei materii este perceput spiritul creator. Aşadar 
cine neagă prezenţa spiritului creator în materie, acela nu cunoaşte materia, ci îşi face din materie un idol. 

Cultul idolilor care ia naştere în acest fel este mult mai oribil decât cultul idolilor care se practica în sânul unei omenirii primitive, despre care 
se vorbeşte adesea ca despre un stadiu al copilăriei civilizaţiei. O parte a omenirii este stăpânită de nişte reprezentări fantasmagorice în 
legătură cu nişte lucruri ireale. 

Desigur, au existat întotdeauna asemenea lucruri în istoria universală a evoluţiei omenirii. Dar tocmai ceea ce spune ştiinţa spirituală despre 
raportul pe care îl au asemenea lucruri cu întreaga ordine a lumii ne arată cât de serios ar trebui privite asemenea lucruri. 

Şi astfel trebuie să ne îndreptăm privirea asupra a ceea ce ia naştere din faptul că, sub influenţa unor reprezentări materialist- 
fantasmagorice, sunt create anumite forme de organizare socială, care au apărut în întregime dintr-o natură umană rătăcită, care nu au 
nimic de-a face cu vreo realitate, care nu îşi au rădăcinile nicăieri în altă parte decât în omul însuşi. 

După ce am prezentat astfel un fapt de ordin istoric, dar aparţinând prezentului, să prezentăm acum un alt fapt, de ordin natural- 
elementar, şi asupra căruia am atras deja atenţia ultima dată, şi anume ce se întâmplă atunci când grupuri de oameni sunt smulse brusc din 
existenţa pământească de nişte evenimente natural-elementare, cum sunt cutremurele de pământ, erupţiile vulcanice ş.a.m.d. 

Aflăm că o asemenea catastrofă naturală a avut loc undeva în lume. Un mare număr de oameni şi-au găsit moartea acolo sau au suferit într- 
un fel. 

Să trecem apoi de la asemenea evenimente natural-elementare la acele evenimente care au legătură mai curând cu întreaga noastră 
civilizaţie. Să vedem, de exemplu, cum se împlinesc nişte efecte karmice printr-un accident de cale ferată, cum, din nou, dar acum prin 
intermediul unor cuceriri ale civilizaţiei, firul vieţii este brusc întrerupt, ca efect al acţiunii karmei. Dacă luăm în serios studiul karmei, trebuie 
să ne întrebăm, pe de o parte: Ce formă ia karma oamenilor care participă la o ordine socială întemeiată pe un element pur emoţional, 
fantasmagoric, care nu trăieşte decât în interiorul omului, nu în exterior? Şi cum se plăsmuieşte karma atunci când firul vieţii este întrerupt 
de nişte evenimente naturale sau de nişte evenimente legate de civilizaţie? 

Acesta este un aspect, dragii mei prieteni, în cazul căruia ştiinţa iniţiatică pătrunde profund în viaţa sufletului, în viaţa sentimentului, 
Conştienţa obişnuită nu se întreabă: Cum apare această moarte bruscă din perspectiva vieţilor pământeşti succesive? - Când se produce o 
catastrofă cauzată de civilizaţie, conştienţa obişnuită nu-şi pune întrebări despre destinul uman în sens mai larg. Căci această conştienţă 
obişnuită consideră ca încheiat destinul cuiva care a murit într-o asemenea catastrofă. 

Pentru ştiinţa iniţiatică, există, pe de o parte, ceea ce se întâmplă oarecum în prim-planul vieţii pe Pământ şi, pe de altă parte, pentru ea 
este perceptibil, dincolo de acest prim-plan, ceea ce fac Zeii cu sufletele oamenilor. Şi tocmai ceea ce se întâmplă astfel în planul ascuns îi 
oferă conştientei initiatice acele elemente De baza cărora ea face o aoreciere a vieţii Dământesti. Căci vom vedea în continuarea 



şi morţii în aşa fel 
■a existenţei fizice, 
zis, omul lunar, nu 

mişcare continuă, 
s-a solidificat, dar 
imoasă, ne trimite 
imenea catastrofe 
hea Lună, care îşi 
e, înainte de a se 

ăţători originari ai 
irp eteric, şi ele au 
s o petrecem între 










însoţeşte astăzi Pământul într-un mod justificat, ci şi ceea ce a putut rămâne, ceea ce a rămas din vechea Lună în Pământ şi care face acolo 
mare zgomot. Acest element este folosit de puterile ahrimanice. Şi pe această cale pot pune mâna puterile ahrimanice pe firele vieţii 
oamenilor. Şi putem vedea, de asemenea, cum puterile ahrimanice sunt acelea care, în asemenea cazuri, îşi arată, din adâncurile 
Pământului, chipurile cuprinse de o satisfacţie voluptuoasă, când se produc asemenea catastrofe naturale. 

Ştiinţa iniţiatică ne permite să vedem într-un asemenea caz cum omul care moare astfel şi-a desfăşurat o parte a karmei sale până în 
momentul în care firul vieţii i se rupe brusc. Rămâne o porţiune de viaţă mai mult sau mai puţin lungă, după cum este vorba de un bătrân, de 
un adult sau de un sugar; aşadar, ar fi existat posibilitatea ca viaţa lor să se continue, cu evenimentele ei - şi iată că intervine brusc, şi 
tocmai în organizarea fizică a omului, ca şi comprimat într-un singur moment, ceea ce ar fi trebuit să se întâmple de-a lungul anilor. 

Gândiţi-vă, dragii mei prieteni, în faţa a ce ne găsim noi aici. Presupuneţi că victima unei asemenea catastrofe este un bărbat de treizeci de 
ani. Dacă nu ar fi murit în această catastrofă, karma sa i-ar fi permis să atingă, să zicem, şaizeci şi cinci de ani. Dacă ar fi rămas în viaţă, el 
ar fi trăit în acest timp o mulţime de evenimente. Acestea nu sunt prezente decât ca posibilităţi. Dar toate acestea sunt conţinute în karma 
sa, în constituţia corpului său eteric, în constituţia corpului său astral, în constituţia organizării-Eu. Şi ce s-ar fi întâmplat până la şaizeci şi 
cinci de ani ai săi? Alături de procesele constructive, organismul său ar fi cunoscut şi nişte procese deconstructive permanente; ar fi avut loc 
o deconstrucţie lentă, până când deconstrucţia s-ar fi terminat la şaizeci şi cinci de ani, o deconstrucţie subtilă şi lentă. 

Această deconstrucţie lentă, care ar mai fi avut loc încă timp de treizeci şi cinci de ani, care s-ar fi desfăşurat într-un ritm lent corespunzător, 
s-a efectuat într-un singur moment, ea s-a comprimat într-un singur moment. Corpului fizic i se poate aplica acest lucru. Dar nu corpului 
eteric, corpului astral şi nici organizării-Eu. 

Omul căruia i se întâmplă ceea ce tocmai am descris intră altfel în lumea spirituală decât dacă şi-ar fi dus karma până la capăt. Prin aceasta, 
în lumea spirituală este introdus ceva care altfel nu s-ar afla acolo: un corp eteric, un corp astral, o organizare-Eu care ar mai fi putut trăi pe 
Pământ. în loc să rămână pe Pământ, ele au fost luate în lumea spirituală. în lumea spirituală este luat ceva ce era destinat Pământului. Şi 
astfel, cu ocazia fiecărei catastrofe de acest fel, vedem introducându-se în lumea spirituală un element pământesc. Oamenii a căror karmă a 
fost deviată în acest fel de către puterile ahrimanice ajung, aşadar, în lumea spirituală în această stare. 

Acum ne vom pune o întrebare, pe care trebuie să ne-o punem, dragii mei prieteni, pentru ca să învăţăm, dacă luăm ştiinţa spirituală în 
serios, să ne situăm pe punctul de vedere al lumii spirituale şi al entităţilor spirituale din lumea spirituală şi să ne punem întrebări, tot aşa 
cum ne punem întrebări, în conştienţa obişnuită, în legătură cu lumea fizică şi cu entităţile acestei lumi fizic-pământeşti. De aceea ne este 
îngăduit să punem întrebarea următoare : Cum primesc cele trei Ierarhii faptul că nişte oameni care urcă spre Ierarhii aduc cu ei, în acest fel, 
în lumea spirituală un element pământesc? 

Atunci, pentru aceste entităţi apare sarcina de a reintegra în ordinea universală ceea ce, în aparenţă, a luat-o pe calea răului, ceea ce, în 
aparenţă, este contrar ordinii universale. Acum Zeii trebuie să ţină seama de situaţia astfel creată, pentru a transforma acest rău de natură 
ahrimanică într-un bine de ordin superior. Ajungem atunci să ne reprezentăm cum acei oameni care intră în acest fel în lumea spirituală au 
fost în mod special aleşi, în vederea unei anumite sarcini de ordin universal, atunci când au trecut prin poarta morţii. Pentru entităţile 
Ierarhiilor superioare, situaţia este următoarea. 

Asemenea entităţi trebuie să-şi spună: Acest om a cunoscut o încarnare anterioară. în urma acestei încarnări şi a ceea ce a precedat-o în 
existenţa de ansamblu a acestui om, s-a pregătit un anumit complex de fapte, o întreagă lume de evenimente, pe care el le-ar fi trăit în 
încarnarea sa actuală. Dar din tot ceea ce se pregătise în acest fel, numai prima parte a ajuns să se manifeste, a doua nu a ajuns să se 
manifeste. De aceea, noi avem aici o parte a unei vieţi umane, care ar trebui să corespundă din punct de vedere karmic cu aceasta 
( desenează ), dar nu îi corespunde, şi noi avem numai această porţiune. Aşadar, numai o parte corespunde întru câtva vieţii anterioare, dar 
nu întregii vieţi anterioare. 




[măreşte imaginea] 



Apoi, Zeii trebuie să contemple această viaţă anterioară şi să spună: Există aici ceva care nu a suferit efectele pe care ar fi trebuit să le 
sufere. Există aici nişte cauze nefolosite. Şi Zeii pot acum să se folosească de aceste cauze nefolosite, să le transfere asupra acestui om şi 
să confere astfel fiinţei sale interioare nişte forţe crescute pentru încarnarea următoare. Astfel încât, într-un fel, puterea a ceea ce exista 
drept cauză într-o încarnare anterioară izbucneşte în el cu tot atâta energie într-o încarnare ulterioară. Dacă nu l-ar fi atins o asemenea 
catastrofă, poate omul respectiv ar fi venit pe lume cu nişte facultăţi mai reduse, sau cu nişte facultăţi pe care le-ar fi exercitat într-un cu 
totul alt domeniu decât cel în care se vor exercita ele în următoarea încarnare; astfel, el apare ca un alt om, care îşi va compensa altfel 
karma sa. Dar el apare, de asemenea, cu nişte particularităţi deosebite. Căci, într-un fel, corpul său astral s-a condensat, pentru că în el au 
fost integrate cauze nefolosite. 

Vă mai puteţi acum mira, dragii mei prieteni, că există legenda despre un filosofi Moţa 79 ] care s-ar fi aruncat el singur în craterul unui 
vulcan? Care poate fi cauza unei asemenea decizii, la cineva care este iniţiat în tainele lumii? Cauza nu poate fi decât intenţia de a provoca 
prin liberă voinţă umană ceea ce de altfel nu poate fi provocat decât printr-un eveniment natural-elementar: caracterul brusc al unei 
desprinderi care nu ar fi trebuit să aibă loc decât în mod lent. Şi astfel, ceea ce se povesteşte în legătură cu acest filosof ar fi putut izvorî 
foarte bine din intenţia de a veni pe lume într-o încarnare ulterioară cu facultăţi deosebite. Astfel lumea apare cu totul altfel când pătrundem 
în felul acesta, până în profunzime, problemele karmei. 

Vedem astfel mai întâi cum stau lucrurile în principiu, aş putea spune, cu asemenea catastrofe provocate de elemente. Dar să examinăm 
acum un alt lucru. Să vedem cum, într-o catastrofă cauzată de realizările civilizaţiei, nişte oameni care nu aveau între ei legături karmice 
foarte puternice au fost aduşi, prin intervenţia elementului ahrimanic, într-un grup, pentru a-şi găsi împreună moartea. 




Biblioteca antroposofică 



Căutare Lucrări Online Index GA236 Precedenta Următoarea 



Corecturi 



Rudolf Steiner 

CONSIDERAŢII ESOTERICE ASUPRA LEGĂTURILOR KARMICE 
VOLUMUL II 

GA 236 

NOTE 

Consideraţii esoterice asupra corelaţiilor karmice. Volumele 1-6: Pentru ca legătura dintre conferinţele despre karma ţinute la Dornach să nu 
fie întreruptă, s-a făcut o excepţie de la principiul urmărit de altfel în ediţia Operelor Complete. Conferinţa prezentată la Berna la 25 ianuarie 
1924 (cuprinsă înainte în voi. I, Opere 1958 şi 1964) şi conferinţele prezentate la Berna, în 16 aprilie, la Stuttgart, în 9 aprilie şi 1 iunie 
1924, sunt incluse acum în volumul VI. 

Izvoarele folosite: Conferinţele au fost stenografiate şi transpuse în text dactilografiat de către stenografa de profesie Helene Finckh. 
Această transpunere stă la baza textului tipărit. în 1973, textul noii ediţii a fost confruntat pentru întâia oară de la prima tipărire, în anul 
1934, şi cu stenogramele originale, care s-au păstrat. Această confruntare a arătat că la dactilografiere, care, după afirmaţiile stenografei, 
s-a făcut în criză de timp şi noaptea, au apărut câteva greşeli, care au putut fi corectate. Modificările de text faţă de ediţiile anterioare se 
bazează pe acest fapt. Modificările mai importante au fost indicate la note, precum şi pasajele unde stenograma este echivocă. Ediţia a 6-a 
din 1988 este o reproducere fotomecanică, revizuită în privinţa greşelilor de tipar şi uşor completată în privinţa trimiterilor în text, a ediţiei a 
5-a. 

Desenele din text au fost executate de Assja Turghenieff după desenele de pe tablă făcute de Rudolf Steiner. 

Titlurile secţiunilor au fost date de Mărie Steiner, cu ocazia primei ediţii (1934). 

Operele lui Rudolf Steiner din cadrul Ediţiei Operelor Complete (GA) sunt însoţite la trimiteri de indicele bibliografic corespunzător. Vezi şi 
privirea de ansamblu de la sfârşitul volumului. 

1. O relatare făcută înainte de începerea conferinţei propriu-zise în legătură cu o călătorie la Praga a fost tipărită în GA 260a, 
Constituirea Societăţii Antroposofice Generale... ("Die Konstitution der Allgemeinen Anthroposophischen Gesellschaft..."), p. 192. 

2. Eu v-am atras atenţia asupra lui Hârun-al-Rashid: Vezi conferinţa din 16 martie 1924, Dornach, în Consideraţii esoterice asupra 
legăturilor karmice vol.I (Esoteriche Betrachtungen karmischer Zusammenhănge"), p. 170 şi urm., GA 235. 

3. Astfel, noi am aflat in legătură cu Garibaldi: Vezi conferinţa din 22 martie 1924, Dornach, în volumul citat anterior, p. 184 şi urm. 

4. Francis Baco de Verulam, 1561-1616, om de stat şi filosof englez. 

5. Ian Amos Comenius, 1592-1670. "Pansophiae prodromus", Oxford 1639. 

6. Uniunea "Fraţilor Moravi": Comunitate provenită din mişcarea husită, care s-a desprins total de Biserica catolică în 1467. Comenius a 
fost ultimul episcop al confreriei mai vechi, care s-a dizolvat încă din timpul vieţii sale. Ea a fost întemeiată din nou în secolul al 18-lea 
la Herrnhut de către contele Zinzendorf. 

7. Johann Valentin Andreae, 1586-1654: "Nunta Chimică a lui Christian Rozenkreutz" ("Chymische Hochzeit Christiani Rosenkreuz"), 
apărută la StraBburg, 1616, şi "Reforma generală a întregii vaste lumi" (Traducerea unei scrieri a italianului Boccalini) ("Allgemeine 
und Generalreformation derganzen weiten Welt" (Gbersetzung einer Schrift des Italieners Boccalini), apărută la Kassel, 1614. 

8. urmăriţi numai scrisorile: Nu s-a putut stabili despre ce scrisori este vorba. 

9. Karl Marx, 1818-1883, întemeietorul socialismului ştiinţific. 

10. Friedrich Engels, 1820-1895, socialist. 

11. şi ne putem feri cel mai bine ...: "de erori" a fost introdus de editorul german. 

12. că am vorbit adesea despre ... Otto Hausner: Otto Hausner, 1827-1890. Amintit în conferinţa din 19 noiembrie 1918, Dornach, în 
Documente din istoria evoluţiei pentru formarea unei opinii sociale ("Entwicklungsgeschichtliche Unterlagen zur Bildung eines 
sozialen Urteils"), GA 185a, 1963, p. 18, şi în Viaţa mea ("Mein Lebensgang"), GA 28. 

13. construirea căii ferate de la Arlberg: Cale ferată în Alpi între Innsburck şi Bludenz, construită între 1880-1884. 

14. discurs ... care a apărut şi sub formă de broşură: Otto Hausner, "Spiritul german şi Imperiul german" ("Deutschtum und Deutsches 
Reich"), Vie na 1880. 

15. Gallus, Sfântul, originar din Irlanda (Hibernia). întemeietor al mănăstirii de St. Gallen. Mort cca 627. 

Columban: Columbanus, cca 550-615. Călugăr irlandez, care, însoţit de doisprezece discipoli, printre care şi Gallus, a străbătut într-o 
călătorie misionară, începând din 595, Franconia, Burgundia, Alemania şi Lombardia. 



16. începând de la Congresul de Crăciun 1923: Vezi, în legătură cu aceasta Congresul de Crăciun şi întemeierea Societăţii 
Antroposofice Generale Punerea pietrei fundamentale. Conferinţe şi cuvântări. Discuţii asupra Statutului ("Die Weihnachtstagung zur 
Begrundung der Allgemeinen Anthroposophischer Gesellschaft", Grundsteinlegung, Vortrăge und Ansprachen, Statutenbetatung), 24 
decembrie 1923 până la 1 ianuarie 1924, GA 260. 

17. după 1918 au existat tot felul de tendinţe: Comp. seria lucrărilor apărute în cadrul ediţiei Operelor Complete ale lui Rudolf Steiner sub 
titlul "Fiinţa vie a Antroposofiei şi cultivarea ei", ("Das lebendige Wesen der Anthroposophie und seine Pflege"), în special Formarea 
comunităţii antroposofice ("Anthroposphische Gemeinschaftsbildung"), GA 257. 

18. că sufletul lui Muawija a reapărut în sufletul lui Woodrow Wilson: Comp. conferinţa din 16 martie 1924, Dornach, Consideraţii esoterice 
asupra legăturilor karmice voi.I ("Esoterische Betrachtungen karmischer Zusammenhănge"), p. 168 şi urm., GA 235. 

19. Jakob Bohme, 1575-1624. 

20. Jakob Balde, 1604-1668. Poet german şi neolatin, a învăţat şi a predicat la Innsbruck, Ingolstadt, Munchen, Neustadt/Donau. 

21. un medic cunoscut: Era vorba de homeopatul Emil Schlegel (1852-1935). Medic din Tubingen. - Dr. Steiner venise la el de la Stuttgart, 
în noiembrie 1905, să-i facă o vizită. Cu ocazia trimiterii lucrării lui Jakob Lorber, "Un decor cu spirite. Moartea violentă a lui Robert 
Blum. Trăirile şi călăuzirile sale în lumea de dincolo" ("Eine Geister-Szenerie. Gewaltsamer Hintritt des Robert Blum. Seine Erfahrungen 
und Fiihrungen im Janseits"), 2 voi., Bietigheim/Wurtt. 1898, Rudolf Steiner a răspuns la 14 decembrie 1905, printre altele : „Voi citi în 
mod sigur lucrarea despre Blum; sper că o voi putea face deja în zilele de Crăciun." 

22. Robert Blum, 1807-1848: Deputat de Leipzig al Adunării Naţionale din Frankfurt. A fost condamnat la moarte la 9 noiembrie 1848 la 
Viena de un tribunal militar şi a fost împuşcat. 

23. Leopold von Ranke, 1795-1886. "Papii Romei, Biserica şi Statul lor în secolele 16 şi 17" ("Die romischen Păpste, ihre Kirche und ihr Staat 
im 16. und 17. Jahrhundert"), 3 volume. Berlin 1834-1836. 

24. Friedrich Christoph Schlosser, 1776-1861, profesor de istorie la Heidelberg. 

25. Conrad Ferdinard Meyer, 1825-1898. "Sfântul" ("Der Heilige"), nuvelă, Lepzig 1880; "Jurg Jenatsch", o întâmplare din cantonul Grizon" 
("Jiirg Jenatsch", eine Biindnergeschichte), Leipziz 1876. 

26. individualitatea care trăia în el ... trăise odinioară ... într-o anumită relaţie cu un papă: Gregorius I, papă între 590-604. 

27. Unul dintre tovarăşii săi a întemeiat Episcopatul de Canterbury: Călugărul Augustin, care fusese trimis în anul 596 în Anglia, împreună cu 
nişte benecdictini, de către papa Gregorius I. 

28. Thomas Becket, 1118-1170: Arhiepiscop. A fost asasinat în faţa altarului catedralei din Canterbury la 29 decembrie 1170. 

29. Cursul de Paşti ţinut pentru medici şi studenţi în medicină între 21-25 aprilie 1924. Publicat în Consideraţii meditative şi îndrumări 
pentru aprofundarea artei medicale ("Meditative Betrachtungen und Anleitungen zur Vertiefung der Heilkunst), GA 316. 

30. Johann Heinrich Pestaiozzi, 1746-1827. 

31. C. F. Meyer: vezi trimiterea 25. 

32. Publius Cornelius Tacitus: cca 55-120 "Germania" ("De origine, situ, moribus ac populis Germanorum"), tradusă din latină de Dr. Max 
Oberbreyer, Univ. Bibi. Leipzig, o.J. 

33. că el ... nu aminteşte de Christos decât cu totul în treacăt: în „Analele" lui Tacit, în Cartea 15, nr. 44, se află această scurtă remarcă : 
"Cel care era desemnat prin acest nume, Christos, a fost executat sub domnia lui Tiberius de către procuratorul Pontius Pilatus." 

34. Plinius cei Tânăr: Caius Căcilius Secundus, 62 d. Chr. - cca 114. 

35. Beatrice de Toscana, cca 1015-1075, fiica ducelui Frederic de Lorena şi verişoară a împăratului Heinrich al III-lea. Căsătorită prima oară 
cu Bonifatius al III-lea de Toscana şi a doua oară cu vărul ei Gottfried de Lorena, poreclit Bărbosul. Făcută prizonieră de Heinrich al 
III-lea (1017-1056), ea a fost, totuşi, pusă în libertate, după moartea acestuia, de soţia lui, Agnes, mama regentă a lui Heinrich al IV- 
lea, iar soţul ei Gottfried a reintrat în posesia pământurilor din Lorena care îi fuseseră răpite. 

36. Mathilde, margrafă de Toscana, 1046-1115. Ea provenea din prima căsătorie a Beatricei. în 1069 ea s-a căsătorit în 1069 cu fratele ei 
vitreg Gottfried de Lorena, poreclit Cocoşatul, pentru a se despărţi de el în 1071. Partizană fidelă a papalităţii, ea a întreţinut relaţii 
de prietenie cu papa Gregorius VII. Acesta se afla la castelul ei Canossa, când Heinrich al IV-lea (1050-1106) a ajuns acolo pe un ger 
cumplit, şi a stat desculţ, de la 25 până la 27 ianuarie 1077, în curtea castelului, făcând penitenţă, pentru a-i fi anulată 
excomunicarea papală. - Când Mathilde, cu ocazia celei de-a doua campanii a lui Heinrich în Italia, a acordat papei azil în castelul ei, a 
fost alungată din imperiu şi pământurile i-au fost devastate. Chiar şi după moartea papei Gregorius VII, în 1085, ea a rămas fidelă 
papalităţii, lăsându-şi încă din timpul vieţii toate bunurile Bisericii romane şi, în interesul acestei Biserici, a contractat o căsătorie fictivă 
cu tânărul duce de Welf, pentru a-i putea opune rezistenţă împăratului cu ocazia celei de a treia campanii a acestuia în Italia. 

37. Ralf Waido Emerson, 1803-1901. "Oameni reprezentativi" ("Representative Men"), 1850; traducerea germană de K. Federn, Halle 
1897. 

38. Herman Grimm, 1828-1901. El a tradus din "Oameni reprezentativi" ("Representative Men") de Emerson paginile consacrate lui 
Goethe şi Shakespeare şi le-a inclus în "Cinsprezece eseuri. Seria a treia" ("Funfzehn Essays. Dritte Folge"). 



39. Tezele: Teze antroposofice f'AnthroDOSODhische Leitsătze"!. GA 26. 



40. Cuvintele de rămas bun după conferinţa din Constituirea... ("Die Konstitution..."), GA 260a, p. 217. 

41. Iulian Apostatul, 332-363; împărat roman între 361-363. 

42. eu am ţinut cândva ia Stuttgart nişte conferinţe ... şi cu ocazia Congresului de Crăciun : Vezi conferinţele din 30 decembrie 1910 în Istorie 
ocultă. Consideraţii esoterice asupra unor corelaţii karmice cu privire ia unele personalităţi şi evenimente ale istoriei lumii ("Okkulte 
Geschichte. Esoterische Betrachtungen karmischer Zusammenhange von Personlichkeiten und Erreignissen der Weltgeschichte") GA 
126 şi din 29 decembrie 1923 în Istoria lumii în lumina antroposofiei şi ca bază a cunoaşterii spiritului uman ("Die 
Weltgeschichte in anthroposophischer Beleuchtung und als Grundlage der Erkenntnis des Menschengeistes"), GA 233, 1962, p. 94 şi 



43. "Nunta Chimică a lui Christian Rosenkreuz": Vezi trimiterea 7. 

44. Henrik Ibsen, 1828-1906, dramaturg norvegian. 

45. Basilius Valentinus, a trăit începând din 1413 la mănăstirea Sf. Petru din Erfurt. Lucrările sale cele mai importante sunt, printre altele: 
"Carul triumfal al lui Antimon" ("Der Triumphwagen des Antimons"), "Despre marea piatră a vechilor înţelepţi" ("Von groBen Stein der 
alten Weisen"), "Revelarea operaţiilor secrete" ("Offenbarung der verborgenen Handgriffe"). Ediţia cea mai completă a operelor sale 
a fost pregătită de Petreus, Hamburg 1717 şi 1740, 3 volume. 

46. Frank Wedekind, 1864-1918, poet şi actor dramatic. "Hidalla", piesă de teatru, 1904. 

47. Friedrich Holderlin, 1770-1843. 

48. Robert Hamerling, 1830-1889, poet austriac. 

49. Lucius Domitius Nero, 37-68, împărat roman între 54-68. 

50. "Ce artist...": Comp. "Analele" lui Tacitus; Suplimente la părţile pierdute din Cartea a 16-a, (66-68 d.Chr.), nr. 12 

51. Karl Iulius Schroer, 1825-1900, profesor de literatură la Şcoala Superioară Tehnică din Viena. Profesor şi prieten al lui Rudolf Steiner. 
Vezi Viaţa mea ("Mein Lebensgang"), GA 28. 

52. Prinţul Rudolf, prinţul moştenitor al coroanei de Austria (1858-1889). 

53. acest Goetheanum: Primul Goetheanum, o clădire construită din lemn, modelată artistic, realizată între anii 1913-1922 sub conducerea 
lui Rudolf Steiner. Deşi în interior clădirea nu era complet terminată, ea a fost dată în funcţiune încă din 1920; a fost distrusă de foc în 
noaptea Sf. Silvestru 1922/1923. 

54. "Insula Morţilor" de Bockiin: Tabloul se află la Muzeul de Artă din Basel. 

55. Epimetheus: Fratele lui Prometheus din lucrarea dramatică a lui Goethe "Pandora". 

56. de exerciţii practice cu privire la karmă: Cu ocazia întemeierii a ceea ce era atunci secţia germană a Societăţii Teosofice, Dr. Rudolf 
Steiner alesese pentru conferinţa sa din 20 octombrie 1902 titlul "Exerciţii practice cu privire la karmă" (Praktische Karma-Ubungen"). 
în legătură cu acest subiect, vezi şi conferinţele despre karmă din 31 martie 1924 de la Praga, GA 239, şi din 16 aprilie 1924 de la 
Berna, GA 240. 

57. va trebui să povestesc acest lucru în "Autobiografia" mea: vezi Viaţa mea ("Mein Lebensgang"), Capitolul XII, GA 28. 

58. prima mea creaţie misterială. Poarta iniţierii: Prima reprezentaţie a acestei drame a avut loc la Miinchen în 1910. Vezi "Patru drame- 
mister" ("Vier Mysteriendramen"), GA 14. 

59. Aristotel, în "Physiognomia" sa: în legătură cu acest subiect, vezi explicaţiile lui Rudolf Steiner din conferinţa din 15 ianuarie 1918 
cuprinsă în Esenţa şi importanţa artei ilustrative ("Wesen und Bedeutung der illustrativen Kunst"). 

60. Astfel, de exemplu, Rousseau relatează şi el: Se referă la un pasaj din "Isis dezvăluită" ("Isis entschleiert") de Blavatsky: "Jacques 
Pelissier ... spune că anumiţi oameni pot provoca într-un sfert de oră moartea animalelor privindu-le cu insistenţă, oculis intentis. 
Rousseau confirmă aceasta, pe baza unor experienţe personale făcute în Egipt şi în Orient, când el a ucis în acest fel numeroase 
broaşte râioase. Dar când a făcut mai târziu încercări de acest fel la Lyon, broasca râioasă, dându-şi seama că nu poate scăpa de 
privirea sa, s-a întors către el, s-a umflat şi, fără să-şi mişte ochii, l-a privit cu o privire atât de pătrunzătoare, încât l-a cuprins o 
slăbiciune care a mers chiar până la leşin, astfel încât un anumit timp a fost considerat mort." H. P. Blavatsky, "Isis dezvăluită" ("Isis 
entschleiert"). (De menţionat că acest Rousseau nu este aceeaşi persoană cu scriitorul Jean-Jacques Rousseau. D. H.) 

61. Eu am descris acest lucru şi aici mai demult: Vezi conferinţele din 25 august 1918, în Ştiinţa devenirii omului ("Wissenschaft vom 
Werden des Menschen"), GA 183; din 8 iulie 1921, în Devenirea omului, suflet cosmic şi spirit cosmic ("Menschenwerden, 
Weltenseele, Weltengeist"), Partea I, GA 205; şi din 25 noiembrie 1923, în Forme misteriale ("Mysteriengestaltungen"), GA 232. 

62. Raimundus Lullus, 1234-1315: "Marea artă" ("Ars magna Lulli"). Comp. în legătură cu acest subiect expunerea amănunţită a lui Rudolf 
Steiner din conferinţa din 5 ianuarie 1924, în "Centre misteriale din Evul Mediu. Rosicrucianismul şi principiul iniţierii moderne" 
("Mysterienstătten des Mittelalters. Rosenkreuzertum und modernes Einweihungsprinzip"), în volumul Istoria lumii în lumina 
antroposofiei ("Die Weltgeschichte in anthroposophischer Beleuchtung"), GA 233. 



63. Modelul lui Strader: Este vorba de Gideon Spicker, 1842-1912, profesor de filosofie din Munster, autorul lucrării "De la mănăstire la 



catedra universitară" (Vom Kloster ins akademische Lehramt"), Stuttgart 1908, des citată de Rudolf Steiner. 

64. Jakob Frohschammer, 1821-1893. Lucrarea menţionată a apărut la Munchen în 1877. 

65. citez un celebru vers al unui romantic: Prolog şi sfârşit al comediei lui Ludwig Tieck "împăratul Octavianus" ("Kaiser Octavianus"). 

Noapte vrăjită sub strălucirea Lunii, 
ce îmi cuprinde simţurile, 
minunată lume a poveştilor, 
înalţă-te în vechea ta splendoare. 

66. eu am atras atenţia asupra acestui lucru în acel curs .... în aşa-numitut "Curs francez": Vezi conferinţa din 15 septembrie 1922 în 
Filosofie, cosmologie şi religie (Philosophie, Kosmologie und Religion") , GA 215. 

Soarele străluceşte şi peste cei buni, şi peste cei răi: Vezi oda "Divinul" ("Das Gottliche") de Goethe. 

Soarele străluceşte 
peste cei buni şi peste cei răi, 
şi luminează pentru criminal, 
ca şi pentru cel drept. 

Luna şi stelele. 

67. acea scenă în care Wagner îl fabrică pe homunculus în eprubetă: "Faust", Partea a Il-a, Actul II: Un laborator. 

68. De aici un profesor ... a tras concluzia: Este vorba de Dr. Hugo Fuchs, profesor de anatomie din Gottingen, care a devenit un violent 
adversar al antroposofiei. 

69. dincolo de 49 de ani viaţa ne este dăruită: în ediţiile anterioare e scris "limitată". în stenogramă, se află ambele cuvinte, unul lângă 
altul. 

70. desenul: Indicaţiile cu privire la culori sunt date pentru a se distinge părţile desenului şi nu au nici o legătură cu indicaţiile lui Rudolf 
Steiner date în altă parte cu privire la culorile planetelor. 

71. Frangois Mărie Arouet de Voltaire, 1694-1778. 

72. Eliphas Levi, 1810-1875. Pseudonimul abatelui Alphonse Louis Constant, autorul lucrării "Dogma şi ritualul înaltei magii" ("Dogme et 
rituel de la Haute Magie"), 1854-1856 şi "Cheia marilor mistere" ("La clef des grands Mysteres"), 1861. 

73. Eu v-am atras atenţia ... asupra a ceea ce se desfăşura în Misteriile Hyberniei: Vezi conferinţele din 7, 8 şi 9 decembrie 1923, în Forme 
misteriale, GA 232; şi conferinţele din 27, 28 şi 29 decembrie 1923, în Istoria lumii în lumina antroposofiei şi ca bază a 
cunoaşterii spiritului uman ("Die Weltgeschichte in anthroposophischer Beleuchtung und als Grundlage der Erkenntnis des 
Menschengeistes"), GA 233. 

74. Victor Hugo, 1802-1885. 

75. Gândiţi-vă la scenele: Vezi Tabloul al patrulea al primei drame-mister. Poarta iniţierii ("Die Pforte der Einweihung"), în "Patru drame- 
mister" (Vier Mysteriendramen") (1910-1911), GA 14. 

76. din elementul cel mai impersonal: în ediţiile anterioare se spune "elementul cel mai profund". Stenograma nu este clară. 

77. Jakob Bohme, 1575-1624. "Aurora sau ivirea zorilor" ("Aurora oder die Morgenrote im Aufgang"), redactată în 1612, prima tipărire în 
1656. 

78. acest cult ... în sensul Comunităţii Creştinilor: "Comunitatea Creştinilor" (Die "Christengemeinschaft"), mişcare de reînnoire religioasă, 
al cărei sediu este la Stuttgart, a fost întemeiată în septembrie 1922. Primul ei conducător suprem a fost Dr. Friedrich Rittelmayer. 

79. făptui că există legenda despre un filosof: Empedocle din Agrigente, cca 500 î. Chr., despre care se spune că s-a aruncat în craterul 
vulcanului Etna. Vezi fragmentele de dramă ale lui Friedrich Holderlin "Moartea lui Empedocle" ("DerTod des Empedokles"). 



Acasă Lucrări Online Index GA236 Precedenta Următoarea 



Biblioteca antroposofică 



Căutare Lucrări Online Index GA236 Precedenta Următoarea 



Corecturi 



Rudolf Steiner 

CONSIDERAŢII ESOTERICE ASUPRA LEGĂTURILOR KARMICE 
VOLUMUL II 

GA 236 

RUDOLF STEINER 

DESPRE STENOGRAMELE CONFERINŢELOR SALE 

Din autobiografia lui Rudolf Steiner 
Viaţa mea (Capitolul 35, 1925) 

Rezultatul activităţii mele antroposofice se prezintă sub două forme; în primul rând, cărţile mele făcute publice pentru întreaga lume, în al 
doilea rând, un mare număr de cursuri concepute iniţial doar ca tipărituri particulare, şi care urmau să fie vândute numai membrilor Societăţii 
Teosofice (mai târziu, Antroposofice). Acestea erau stenogramele mai mult sau mai puţin bine realizate după conferinţe şi care - din pricina 
lipsei de timp - nu au mai fost corectate de mine. Eu aş fi preferat ca cele rostite oral să rămână cuvânt rostit. însă membrii voiau tipărirea 
privată a cursurilor. Şi aşa au luat ele fiinţă. Dacă aş fi avut timp să le corectez, nu ar mai fi fost nevoie de la început de restricţia "numai 
pentru membri". în momentul de faţă, această restricţie nu mai este valabilă de mai bine de un an. 

Aici, în Viaţa mea, trebuie să spun, înainte de toate, cum se leagă cele două: cărţile mele publice şi tipăriturile particulare, în ceea ce am 
elaborat ca antroposofie. 

Cel care vrea să înţeleagă lupta lăuntrică şi eforturile depuse de mine în vederea promovării antroposofiei în conştienţa prezentului, acela 
trebuie să o facă pe baza scrierilor publicate. în acestea am supus analizei tot ceea ce există drept strădanie de cunoaştere de-a lungul 
timpurilor. Acolo am expus ceea ce mi s-a confirmat mereu în "contemplarea spirituală", ceea ce a devenit - desigur, în multe privinţe, într-o 
formă imperfectă - edificiul antroposofiei. 

Pe lângă această cerinţă, de a întemeia "antroposofia", şi legat de aceasta, de a sluji numai celor ce rezultă când ai de transmis lumii 
actuale de cultură, în general, comunicări din lumea spirituală, s-a adăugat şi aceea de a veni întru totul în întâmpinarea a ceea ce s-a ivit la 
membrii Societăţii ca necesitate sufletească, ca o dorinţă înspre spiritual. 

înainte de toate, exista puternica înclinaţie de a solicita expunerea Evangheliilor şi, în general, conţinutul Bibliei, în acea lumină care s-a 
dovedit a fi antroposofică. Voiau să asculte comunicări asupra acestor revelaţii date omenirii. Pe când se ţineau cicluri de conferinţe interne 
în sensul acestei cerinţe, a mai apărut şi altceva. La aceste conferinţe participau numai membrii. Ei erau familiarizaţi cu comunicările de 
început ale antroposofiei. Li se putea vorbi întocmai ca unor avansaţi în domeniul antroposofiei. Conţinutul acestor conferinţe interne era 
astfel prezentat cum nu ar fi putut fi în lucrările destinate publicării. 

în aceste cercuri restrânse puteam vorbi într-un mod pe care ar fi trebuit să-l configurez cu totul altfel dacă lucrurile ar fi fost de la început 
destinate expunerii publice. 

Astfel încât cele două, scrierile publice şi cele private au, în realitate, două provenienţe diferite. Scrierile publicate sunt rezultatul a ceea ce 
au constituit propriile mele căutări şi eforturi; în tipăriturile particulare se află şi căutările şi eforturile Societăţii. Căci ascultam reverberaţia 
vieţii sufleteşti a membrilor şi, într-o vie convieţuire cu ea, se năştea conţinutul conferinţelor. 

Nicăieri nu s-a spus, nici în cea mai mică măsură, ceva care să nu fie cel mai pur rezultat al antroposofiei ce se întemeia. Nu poate fi vorba 
de nici o concesie făcută prejudecăţilor sau presentimentelor membrilor Societăţii. Cel care citeşte aceste tipărituri particulare le poate lua în 
cel mai deplin sens drept ceea ce are de spus antroposofia. De aceea am putut, fără nici o ezitare, când solicitările în această privinţă au 
devenit prea insistente, să renunţăm la măsura de a răspândi aceste tipărituri numai în cercul membrilor Societăţii. Totuşi, trebuie să se ţină 
seama de faptul că în stenogramele nerevizuite de mine există greşeli. 

Bineînţeles, dreptul de a emite o judecată asupra conţinutului acestor tipărituri particulare poate fi recunoscut numai aceluia care a îndeplinit 
condiţiile prealabile ale unei astfel de judecăţi. Şi, pentru majoritatea acestor tipărituri, această condiţie este cel puţin cunoaşterea 
antroposofică a omului, a Cosmosului, în măsura în care fiinţa sa este expusă în antroposofie, şi a ceea ce se găseşte drept "istorie 
antroposofică" în comunicările primite din lumea spirituală. 



Acasă Lucrări Online Index GA236 Precedenta Următoarea 



Biblioteca antroposofică 



Căutare „ Index GA „ Index alfabetic „ Lucrări Online 



EDIŢIA OPERELOR COMPLETE ALE LUI RUDOLF STEINER 



Alcătuită după: Rudolf Steiner - Opera literarg şi artistică. 
0 privire de ansamblu bibliografica 
(Numărul bibliografic, cursiv in paranteze) 



A. SCRIERI 



I. Opere (GA1-28) 

Scrierile goetheene de ştiinţe ale naturii, editate şi comentate de R. Steiner, 5 volume, 1883-97, ediţie nouă 1975 (GA la-e ) ; ediţie 
tă a Introducerilor, 1925 (GA ?' 



larata a Introducerilor, 1925 (GA 1) 

i fundamentale ale unei teorii a cunoaşterii in concepţia goethi 
văr şi ştiinţă. Preludiul unei „Filosofii a libertăţii", 1892 (GA 3) 
sofia libertăţii. Trăsături fundamentale ale unei concepţii mode 



joetheană despre lume, 1886 (GA 2) 



aertaţii. Trăsături fundamentale ale unei concepţii moderne despre lume, 1894 (GA 4) 
, 1895 (GA 5) 

Concepţia despre lume a lui Goethe, 1897 (GA 6) 



concepţia modernă despre lume, 1901 (GA 7) 
menirea omului, 1904 (GA 9) 



sepa 

Adev 
Filosofia 

Friedrich Nietzsche 

Concepţia despre lume a lui Goethe, 1897 (GA 6) 

Concepţia despre lume a lui Goethe, 1897 (GA 6) 

Mistica la începuturile vieţii spirituale contemporane şi legături 
Creştinismul ca fapt mistic şi misteriile Antichităţii, 1902 (GA 8) 

Teosofie. Introducere in cunoaşterea suprasensibilă a lumii şi r 
Cum se dobândesc cunoştinţe despre lumile superioare? 1904-0 u iun ±ui 
Din Cronica Akasha, 1904-08 (GA 11) 

Treptele cunoaşterii superioare. 1905-08 (GA 12) 

, 1910 (CA 13) 

Patru drame-misterii. 1910-13 (GA 14) 

Conducerea spirituala a omului şi a omenirii, 1911 (GA 15) 

Calendar sufletesc antroposofic, 1912 (in GA 40) 

Un drum către cunoaşterea de sine a omului, 1912 (GA 16) 

Pragul lumii spirituale, 1913 (GA 17) 

Enigmele filozofiei - O expunere schiţată a istoriei acestora, 1914 (GA 18) 

Despre enigma omeneasca, 1916 (GA 20) 

, 1917 (GA 21) 

Spiritualitatea lui Goethe manifestată in „Faust" şi in basmul „Despre Şarpele verde şi frumoasa floare de 
Puncte centrale ale problemei sociale in necesităţile vieţii prezente şi din viitor, 1919 (GA 23) 

Articole asupra structurii tripartite a organismului social şi asupra situaţiei momentului, 1915-21 (GA 24) 
Cosmologie, religie şi filosofie, 1922 (GA 25) 

Teze antroposofice, l""’'' " f ' A 



1918 (GA 22) 



1924-25 (6a 26) 

extinderea artei vindecării 



cunoştinţelor ştiinţei spirituale, 1925. De Dr. Rudolf Steiner şi Dr. med. Ita 



131) 



30) 



Teze antropo: 

Fundamente pent 

Wegman (GA 27) 

Viaţa mea, 1923-25 (GA 28) 

II. Articole (GA 29-37) 

Articole referitoare la dramatur 

Fundamente metodice ale antroposofiei 1884-1901 (G 
Articole referitoare la cultura şi istorie 1887-1901 (GA . 

Articole referitoare la literatura 1886-1902 (GA 32) 

Biografii şi schiţe biografice 1894-1905 (GA 33) 

Articole din „Lucifer-Gnosis" 1903-1908 (GA 34) 

Filosofie şi antroposofie 1904-1918 (GA 35) 

Articole din „Das Goetheanum" 1921-1925 (GA 36) 

III. Publicaţii postume (GA 38-50) 

Scrisori - Maxime - Prelucrări pentru scenă - Schiţe pentru cele patru drame-misterii 1910-1913 - Antroposofie. Un fragment din anul 1910 
- Schiţe şi fragmente - Din carnetele de note şi de pe foi separate - (GA 38-47) 

B. CONFERINŢE 

B.I. Conferinţe publice (GA 51-89) 

Cicluri de conferinţe publice la Berlin, 1903/1904 până în 1917/18 (GA 51-67) 

Cicluri de conferinţe şi cursuri la şcoli superioare, in alte locuri din Europa 1906-1924 (GA 68-84) 

B.II. Conferinţe ţinute în faţa membrilor Societăţii Antroposofice (90-270) 

Conferinţe şi cicluri de conferinţe cu conţinut general-antroposofic - Christologie şi comentarii ale Evangheliilor - Cunoaşterea spiritua I- 
ştiinţifica a . omului - Istorie cosmica şi istorie umana - Fundalul spiritual al problemei sociale - Omul in legătură sa cu Cosmosul - 



B. III. Conferinţe şi cursuri asupra unor domenii particulare ale vieţii (GA 271-354) 

Conferinţe despre artă: Arta în general - Euritmie - Arta vorbirii şi arta dramatică - Muzică - Arte plastice - Istoria artei (GA 271-292) 
Conferinţe referitoare la educaţie (GA 293-311) 

Conferinţe referitoare la medicina (GA 312-319) 

Conferinţe referitoare la ştiinţele naturii (GA 320-327) 

Conferinţe referitoare la viaţa sociala şi tripa rtitia organismului social (GA 328-341) 

Conferinţe pentru preoţii comunităţii creştine (GA 342-346) 

Conferinţe pentru muncitorii care lucrau la construcţia Goetheanumului (GA 347-354) 

C. OPERA ARTISTICĂ 

Reproduceri ale schiţelor grafice şi a celor pictate de Rudolf Steiner, în albume sau foi separate: Schiţe pentru pictura primului Goetheanum 
- Schiţe pentru exersarea picturii - Placate cu programul reprezentaţiilor de euritmie - Forme pentru euritmie - Schiţe pentru figurile de 
euritmie - Desene la tabla din timpul conferinţelor, ş. a. (GA K 12-58) 

Fiecare volum poate fi obţinut separat. 

Volumele din Operele Complete sunt alcătuite unitar în cadrul fiecărei grupe. 



Acasa „ Index GA a Index alfabetic c Lucrări Online 



Biblioteca antroposofică 



Căutare Lucrări Online Index GA236 Precedenta Următoarea 



Rudolf Steiner 

CONSIDERAŢII ESOTERICE ASUPRA LEGĂTURILOR KARMICE 
VOLUMUL II 

GA 236 



DESENELE LA TABLĂ 

Desenele şi notaţiile originale de pe tablă ale lui Rudolf Steiner s-au păstrat începând din toamna anului 1919, deoarece la dorinţa 
auditorilor tabla a fost acoperită cu hârtie neagră, care s-a putut păstra ulterior. De multe ori lui Rudolf Steiner îi stăteau la dispoziţie două 
sau chiar trei table pregătite în felul acesta. în urma unei conferinţe, desenele executate cu creta albă sau colorate erau fixate pe hârtie, 
datate şi păstrate. în cadrul Ediţiei Complete Rudolf Steiner („Rudolf Steiner Gesamtausgabe"), ele se găsesc, drept completări la 
conferinţe, în seria Rudolf Steiner, Desene la tablă de la conferinţe («Wandtafelzeichnungen zum Vortragswerk»), GA K 58/1 - 58/30, 
reproduse fotografic la dimensiuni micşorate. 

Desenele şi notaţiile la tablă făcute de Rudolf Steiner pe parcursul acestui ciclu de conferinţe se găsesc în volumul XVI (GA K58/16), 
împreună cu desenele aferente ciclurilor de conferinţe GA 235, 237, 238 şi GA 240. 




Tabla 



Conferinţa 1 — Dornach, 6 aprilie 1924 





Tabla 3 



Conferinţa 6 — Dornach, 4 mai 1924 






Tabla 4 Conferinţa 6 — Dornach, 4 mai 1924 




Tabla 5 



Conferinţa 7 — Dornach, 9 mai 1924 






( 'j. fcvfaot/fJĂ 

\ C^yr*' 4»~ fA+- bţdlt*, CuMmAv^j^ %)ddL, 
\ 3* <W* 

(^ Mm ^iXtU- (*h , ' 

^ ( *L' Y&M *W JLto A iM M*a & 

fa ynowShito m U *a fa ^uM^faof, 

^ \ (InUM Cm fa '*ioiÂ/ţ\tM Tlt-okA ©<*> j\i/J~ <t«5 * 

#3- frtCuMnM fc <fe* 

fa7\]t*MtHM i*m^. tl/i^ 

M ^.W. <^V * w ^ /WJ~ 

1 (^ ' . f 



Conferinţa 7 — Dornach, 9 mai 1924 




Tabla 7 



Conferinţa 8 — Dornach, 10 mai 1924 







-- **&* 




r 




-■, & 




-jRjfe 


w 




•"1 




y* ■ 









; Prfj , ^ ^ y^y^ 

^ : " Uruk^ «iu/iti JîWr>rvt^f 
V^ ^||*f . * r 

^ ** Av Stfrl' "ht-l ţ 

/i.fTH 



Conferinţa 8 — Dornach, 10 mai 1924 




Tabla 9 



Conferinţa 9 — Dornach, 1: 



ii 1924 











i A 






s^u# yiMfa } iu ■ 



ţ /'VWUAVÎ 

l.s^T^ A 'hu^ljtn 

^U/l nwL oU /^ dur * . W ! 

'U Icvwvu/vv^ c**y* t/t 1 ) ^ ' 1 ^ 



Hj^c^cJU/ VA» ^ wâ^ ^| y 









pw^v3p»' Mjt/ r 

v 

) Kr *JK^SM *+\JLvy. . 



Tabla 11 (în continuarea Tablei 10) Conferinţa 10 — Dornach, 16 mai 1924 






Tabla 13 (în continuarea Tablei 12) 



Conferinţa 11 — Dornach, 18 mai 1924 






N U 


)t u bi 

1 VI 1 




HCj, 7. 2h 


Tabla 14 


Conferinţa 12 — Dornach, 29 mai 1924 


/ . \ 




A / 

1 

V / I 

\ / i 

\ v \ 


\f/ \ 

VA l 

% rl i 

M ii 
//\\ ;/ 




3d, r 






Tabla 16 Conferinţa 13 — Dornach, 30 mai 1924 




Tabla 17 



Conferinţa 14 — Dornach, 4 iunie 1924 







Tabla 19 



Conferinţa 15 — Dornach, 22 iunie 1924 






Tabla 21 



Conferinţa 16 — Dornach, 27 iunie 1924 







Tabla 23 Conferinţa 17 — Dornach, 29 iunie 1924 



Acasă Lucrări Online Index GA236 Precedenta Următoarea